Tânăr vreau mereu Saffiulin

Ați văzut la ce nivel au ajuns cronicile astea. Cum prindem un turneu mai acătării, cum deschidem laptopurile și, dansând pe clape, îți invadăm atenția. Bine, nu e ca și cum am reuși să te ținem departe de adevăratele tentații ale vieții, cum ar fi datoriile la întreținere. Sau facturile la încălzirea pe gaz, cum suntem noi, săracii din provincie, însă măcar ne străduim.

Cu brandul 2Performant imprimat pe tricoul de prezentare, am ajuns și acasă la Mihaela Rădulescu, era păcat să nu ștanțăm această bornă. Apropo, doamna o mai plăti fond de rulment în principat?

---

Cronicile de la Monte Carlo Masters îți sunt oferite de 2Performant.

Novak Djokovic – Roman Safiullin 6-1, 6-2

Primul turneu fără eternul nebărbierit Ivanisevic în peluză. E ca și cum ți-ar ninge în iulie și ai târâi prosopul prin nisipul de pe Coasta de Azur în ajun de Crăciun. De-a lungul vieții, mai schimbi, pe lângă șosete și alte elemente de lenjerie intimă, mașina, televizorul, mobila și frigiderul, nevasta și amanta, nu neapărat în această ordine. Și, da, și antrenorul. După șase ani, cu toate că ai prins mucegai pe primul loc planetar, recent confirmându-se că Nole a devenit cel mai bătrân no. 1 din istoria sportului cu mingiucă.

Pe asta cu mingiuca mi-o aduc aminte de la o confruntare electorală pentru Primăria Capitalei. Atât mi-s de bătrân. În ’96, lui Ilie Năstase îi căzuse măseaua de minte și îi apăruseră papilele edilitare, însă l-a bătut tocmai Victor Ciorbea. În dezbaterea electorală – căci acest gen de producții nu întâlnise încă extincția – Nasty era încuiat din vorbe. Cel care avea să fie și premier, și avocat al poporului, dar și gigolo fără voie în geamul propriei odăi (sper că știi fotografia la bustul gol) l-a întâmpinat cu întrebări din administrație, urbanism, d-astea. Iar replica de șah mat a lui Ciorbea la fâstâceala marelui tenisman era bine ticluită:

– Dom’le Năstase, dumneavoastră ați fost doar cu mingiuca. Atât, mingiuca. Nu puteți fi primar cu o mingiucă.

Djokovic, tot cu obiectul păros pe lângă baionetă, ar putea deveni boss-ul Belgradului, dar mai are ceva de treabă în jobul care l-a făcut zeu. Cazul de față, un pic de zgură. Azi l-a mânjit pe un rus nevinovat –iaca oximoron de conjunctură! – după ce i-a lăsat un game abia la 4-0 în setul de încălzire. Și-a procurat mingi de break pentru 5-0, Safiullin i-a opus niscaiva rezistență, apoi Novak s-a mai oprit doar de două ori. La 1-0 și 4-1 în manșa a doua, când și întreaga familie a lui Roman, cantonată probabil pe undeva, prin țările calde din punct de vedere politic, știa că mortul se mai întoarce de la groapă doar dacă apeși butonul “reverse”. Bine, o poți regla și din cursorul mouse-ului.

Seniorul liderilor mondiali, relaxat, dar și cu motoarele la capacitate redusă, a știut că publicul cere glazură.

Omul revenea după aproape o lună: când te scutură de mătreață un anume Nardi, așa cum s-a întâmplat în America, dă bine să faci și un computer tomograf. Eventual să dai vina pe știință și tehnică, dar și pe celebra Marijana din capitala Serbiei care vindecă la mișto fotbaliștii din campionatul nostru. Glazură ziceam? O scurtă, nene, distribuită de pe linia de fund, mingea a fost proiectată în slow-motion peste fileu, a sărit, însă nu și-a făcut cuib acolo. Nimerise terenul, în inima mingii se nimerise și un arc. Fix ca un resort, printr-o mișcare “cu cot”, mingiuca s-a tăvălit în rumegușul de după linie. N-ai ce să faci, aplauzi. Ar face-o și fanaticii din Marea Britanie care adoră cornerele și tacklingurile, adică rama tabloului, nu pictura în sine.

Mionmir Kecmanovic – Matteo Berrettini 6-3, 6-1

Italianul a pățit-o ca subsemnatul în post-adolescență. Aiurit, poate și câteva grade îndrăgostit, am urcat în trenul spre București, în loc de acceleratul de Brașov, însă aceasta era ultima mea grijă. Eu nici pentru drumul spre munte nu aveam bilet. Habar n-am de unde această decizie, nu știu ca studenții să fi beneficiat pe atunci de gratuitate. Premier era Văcăroiu, iar Săniuța, ieftină. Aparent nicio legătură între cele două substantive proprii. Problema apare când te întâlnești cu nașul. Sârb pentru Berrettini, al meu era doar rotofei și intransigent:

– Tinere, o să avem de discutat.

Naiv individ. Dacă nu dețineam bilet și nici nu știam ce caut pe acea linie, de unde să-i scot șpagă? Matteo a încercat să-i dea câteva ceva, însă Kecmanovic l-a privit doar de sub balustrada frunții. Nu i-a căutat deloc ochii, a evitat “just in case” orice contact vizual, semn bun pentru Balcanii pe care altădată îi credeam corupți. Berre a și zbierat când comenzile nu-i mai răspundeau, unele execuții fiind greu de priceput. După ce a pierdut al doilea serviciu din primul set, a părut că joacă pe datorie. Cu brațele altcuiva închiriate de la magazinul cu produse de unică folosință. De plastic le-a avut, greu de folosit și pentru a trage hârtia igienică de coadă.

Și nu loviturile câștigătoare, capitol la care superior a fost categoric Mionmir, nu acest detaliu l-a făcut praf pe irascibilul peninsular, ci erorile neforțate. La cât de multe a ouat în acest meci, având o recoltă de două ori și ceva mai mare decât adversarul, le-am putea boteza “procedeul Berrettini”. Să ajungi la 0-5 într-al doilea, tu, finalist la Wimbledon în 2021, e descumpănitor. Mai venea și după ce câștigase un turneu, tot pe zgură, la Marrakech, un fel de Râmnicu Sărat al tenisului mondial, dar dacă ești valoros driblezi și în cabina telefonică, cum se spunea înainte de epoca GSM.

Iar compatriotul lui Nole, un băiat hotărât, din popor, care-i spune bunicii “mamaie”, nu “buni”, îl potcovise și acum doi ani, la Indian Wells, în singura directă de până acum, dar măcar ieșiseră trei seturi. Altfel o digeri, nu-ți rămân oase de pește pe esofag. Poți să torni pe gaura gâtului și un pahar de vin ușor înăsprit, cu iz de oțet. Chiar e ultimul lucru care te-ar deranja. Poate-l vom revedea pe “vero” Matteo pe la Grand Slam-uri, atunci s-ar explica de ce i-a plăcut atât de puțin la Monte Carlo.

Alex De Minaur – Stan Wawrinka 6-3, 6-0

La competițiile care te țin în priză, ai așteptări mari de la oameni, de la eroii cu care ți-au mijit pilozități faciale. Cum ar fi Stan Wawrinka.

– Stai, nene, să te încondeiem și pe matale! La Australian Open ne-ai fermecat cu un meci de cinci seturi în primul tur și ai plecat victimă între papornițe, de-ți ieșeau telescoapele dintre urechi, la Indian Wells ai intrat din prima pe sens unic, și era ăla de ieșire, iar la Miami nu te-a văzut nimeni. Pățăști, cum ar zice ardelenii lu’ Meșter.

Dar nu-ți vine să crezi, ca să mă prefac ca în emisiunile live în care ți se prezintă cadouri fake, Waw este aici și e gata să se revanșeze pentru lunga perioadă în care nu i-am mai simțit sudoarea și nici tricoul acela parcă prea lipit de abdomen. N-am zis burtă, doar suntem la Monaco, nu vulgarizăm destinațiile de lux ale bătrânului continent. Tot pe șale și-a ținut bluza și astăzi, conformația-i ginecoidă fiind evidentă în condițiile unui cântar defect și mai deloc frecventat.

Elvețianul – vă vorbesc de la sursă, din Galați – ar fi arat zgura aia dacă s-ar fi pregătit la Vatra Dornei cu Dorinel Munteanu. Și la 39 de ani ai săi, filiform ne-ar fi salutat de la turnee. Căci doar ăsta e, de ceva vreme, obiectivul său, să ne mulțumească pentru răbdarea de a-l urmări.

Bine, el a încercat să-l sperie pe De Minaur, i-a ieșit ca-n genericele TV un smash cu rever de forehand de lângă fileu, apoi a mai picurat ca robinetul căruia i s-a făcut dor de instalator: câte-un game, câte o minge de break, apoi mai nimic și retur în aut. E drept, australianului i-au fluturat urechile dând cu măciuca în ele. 6-3, 6-0 contra lui Stan care, conform proverbului, a jucat, dar a și plecat.

Alexander Zverev – Sebastian Ofner 6-3, 6-4

Dacă întrebi un nepalez care-i cutuma sării de Himalaya pe care o presărăm peste cartofii prăjiți și peste orice altceva fără gust, ți-ar putea răspunde ridicând energic din umeri. La fel de inspirat ai fi dacă te-ai lua de cel mai bun jucător de tenis din Austria pentru că suntem încă cercetați la buletin la Nădlac.
De ce-ar ști el că alde Ciucă și Ciolacu ne-au recitat pe alte voci poezia Schengen? Nu e treaba lui Ofner că mai stă Lungu la coadă cu actul la purtător. Singura mea problemă este că mă roagă slujbașii terminalelor să-mi cobor șapca în aval ca să fiu recunoscut. Atât.

Pe Ofner, un ghinionist al zilei la Monaco, l-a chestionat și Zverev.

– Ce tot urci, mă, la fileu și de ce te muncești atât de tare? Știi că te bat.

Și s-a ținut de cuvânt, neamțul parcând cu fața, spatele și din lateral un regiment de mingi în defensiva lui Sebică de pe lângă Viena. Outsiderul chiar s-a ținut, transpirând excesiv, de ca și cum ar fi avut pe el o folie de seră de la Matca, de la mine din județ, nu un tricou de firmă. Pe finalul celui de-al doilea set, a reușit un break, apoi și-a făcut serviciul ireproșabil. Îl bântuia sentimentul că ar putea intra în prelungiri pentru a duce jocul în setul decisiv.

A fost la două puncte de break-ul de 5-5, glandele sudoripare îl irigau ca la incendiu, îl strângea și teama de a nu greși vreo lovitură, iar Sascha și-a folosit arma până la capăt. S-a redresat din serviciu. Cu toată frustrarea adunată și fizic pe tot corpul, Sebastian a avut șansa frizerului în relația cu minunata podoabă capilară a doamnei cântecului românesc Maria Dragomiroiu.

Frumos la Monte Carlo, se încântă comentatorul meciului, pe ecran plimbându-se imagini de pe Coasta de Azur, dar putea să fie și mai frumos dacă nu s-ar fi retras Alcaraz. Părere de amator care ține morțiș să nu fie contrazis.