Rugăminte. Haideți să ne prefacem că meciurile din afara Grand Slam-urilor sunt niște pauze de aperitive reci în comparație cu cina sofisticată de la alde maică-sa, acolo unde te deplasezi ancorat ca o șenilată pentru a le cere mâna! Excluzi din start eșecul, ești pregătit să faci orice pentru ca, la ieșire, să deții cel puțin trei membre superioare. Și încă un cap. Planning familial bine structurat, plecat din faza de prefezabilitate.
Atât de sus propun să considerăm cele patru șlemuri în comparație cu madridurile-romele-shanghai-urile și cu tot ce mai oferă fauna ATP. Dacă ne-am înțeles, nu mai e nevoie de precizări suplimentare – Nole îl bubuise ultima dată pe Jannik la Wimbledon în 2023. O viață de om a trecut de atunci. Și alte trei mari head-to-head-uri, toate câștigate cu stil de starul italian. Djoko avea astăzi, cu Sinner, șansa lui Măruță de a continua la Pro TV. Sau șansa TVA-ului de la noi să revină la 19 procente.
Fred Lee/Getty Images
Mai ales după minivacanța pe care și-o luase în această a doua săptămână de Australian Open, ne întrebam ce mai caută pe aici când următoarea sa stație era Sinner cu peron pe partea dreaptă. Mensik s-a accidentat în somn și a fluturat steagul alb, mușchii lui Musetti și-au cerut intrarea în concordat preventiv, deși le mai trebuia un set și miroseau și ei a semifinale… Nu sunt avocatul sârbului, însă și unul foarte prost pregătit ar fi putut livra următoarea replică:
– Stai așa, nene, că și găliganul ăsta din nordul Italiei a vomat acum câteva zile. Mai știi cum i se întoarce? Apoi, în finală, mingea e rotundă, terenul dreptunghiular, de ce nu s-o mai găsi un loc și pentru al unsprezecelea trofeu de la Melbourne? The King is so alive.
Clive Brunskill/Getty Images
Chiar e viu. Un oarecare García Márquez, formidabil și el până la ieșirea din circuit, o fi vrut să-l descrie chiar pe Nole când ne-a cinstit cu una dintre filosofiile sale de serviciu: oamenii greșesc gândindu-se că încetează să iubească atunci când îmbătrânesc, fără să știe că îmbătrânesc numai când încetează să iubească. În cazul de față, iubirea are treabă exclusiv cu tenisul – dacă ar fi stat prin case de amanet, maghernițe cu jocuri de noroc, CAR-uri și împrumuturi pentru nevoi personale, belgrădeanul născut înaintea erei noastre ar fi putut trăi la Melbourne. Dar numai din leafa câștigată în construcții sau grădinărit, diaspora sârbească fiind bine reprezentată la Antipozi.
Așadar, sportul cu mingea galben-verzuie, nimic mai mult. În mod normal, îl ai la inimă doar până când noile generații te lasă în budigăi, te îmbrâncesc pe scări și îți strigă obrăznicii pe bază de tataie-junghiule-ramolitule. Dar tu mergi mai departe cu încăpățânare. Iar în vizor ți se ridică ditamai Sinner, posesorul unui CV de alien la care până și șapca deține probabil rezerve de energie (s-o încărca direct de la soare, de ce nu?). E atletul care dă cu așii când are el chef. Și când nu are. Dacă-i intră primul serviciu, te spulberă peninsularul, abia de acest detaliu a trebuit să se agațe Novak.
3-6, 6-3, 4-6, 6-4, era ca un joc de zaruri, oamenii dădeau la fel, lumea aplauda, iar cunoscătorii constatau că moșul nu se ridică de la masă. Că-l bagă dedesubt pe tânărul de pe locul 2 mondial, că măcar ajunge în decisiv cu acesta. Unii s-au distrat pe seama bucuriei sârbului la break-ul care îl aducea în față. 4-3, apoi un Jannik, parcă transfigurat, a ridicat nivelul returului până la cer: 0-40! Încă o minge dacă ar mai fi trecut în contul italianului și poate că una dintre lămpile lui Djokovic ar fi ieșit înaintea lui la pensie. GOAT-ul care bătea la poarta celei de-a 38-a finale de Grand Slam din carieră și-a liniștit circuitele, a luat fiecare minge la mână și a țesut până la 5-3. Răbdare, rar găsești așa ceva.
Phil Walter/Getty Images
Experiența avea să-i mai dea o dată peste mână temperamentului și după ce rata primele două mingi de meci. De la 40-15, favoritul duelului și prietenul inteligenței artificiale revenea și acoperea terenul cu ale sale 17 sau 152 de picioare. Punct și încă un punct, egalitate. Un jucător normal de 38 de ani, întins la maximum de cele patru ore și ceva de muncă fără pauze de cafea sau țigară, ar fi cedat. I s-ar fi deșurubat antebrațul, i-ar fi cerut falangele îndurare, și nu trebuie să fie foarte mare decalibrarea. Câteva grade. Expediezi obiectul la un centimetru lângă, iar în finală ajunge celălalt. Sârbul, totuși, și-a transferat întreaga energie pe următoarele două servicii, iar o dreaptă și un rever ale uriașului din Tirolul de Sud au devenit reciclabile. Două auturi mici pentru el, ambele uriașe pentru nemuritorul tenisului cu care deja am îmbătrânit. E vremea lui. Încă. Ce norocoși suntem!
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.
