Made in Fokina

Vestea proastă pentru cei care-l vor pe Djokovic agățat în vârf de băț este că sârbul câștigă cu 3-0 la seturi atât meciurile în care joacă stelar, cât și partidele în care joacă prost.

Și nu doar prost. În meciul din turul al treilea, cu spaniolul Davidovich-Fokina, Nole a trecut prin momente bizare, cu trei duble greșeli consecutive în același game de serviciu, cu mingi ratate, cu picioare împleticite, cu mingi agățate, deși adversarul trimisese mingea un metru în aut. Sârbul a părut pe alocuri că are compasul stricat și că nu se orientează corect în spațiul pe altădată îl stăpânea la milimetru.

Iar dincolo, de partea cealaltă a terenului, a stat un jucător care a tras de moment, pentru că a văzut sirenele cântând. A intrat în joc hotărât, a alergat până i-au cârâit suspensiile și a folosit mult tactica, treabă pe care nu prea o apucă mulți în meciurile cu Djokovic. A apelat pe alocuri la nivel de șubler la scurte pe care le-a asortat perfect cu lovituri moi, lungi, cu lift exagerat, care trebuie să-l fi transportat pe Nole în juniorat.

Fokina i-a luat două break-uri lui Djokovic în primul set și trei break-uri în al doilea set.

Și le-a pierdut pe ambele.

Până acum ne obișnuisem cu gândul că pe cei mari nu-i vom vedea la apus în sensul tradițional al apusului. Pentru că vor rămâne imposibil de ciobit până la ultima minge a ultimului game al ultimului meci pe care-l vor juca. Nu-i vei vedea bătuți prin turul al treilea la cinci turnee consecutive, trăgând să mai adune niște bani la final de carieră.

De acum, știm că băieții ăștia sunt în stare să îndoaie nu doar fizicul, ci și fizica.„Cum să câștigi cu 3-0 la seturi un meci în care joci mediocru” trebuie să fie un capitol al unui manual produs în doar trei exemplare la nivel mondial.

---

---

Carlos Alcaraz – Denis Shapovalov: 6-1, 6-4, 6-2

Între timp, numărul 1 mondial își vede de despănușat știuleți. N-are nici cea mai mică zvâcnire necontrolată: totul pare la standarde, pușcă serviciile de sănătate ca pepenii de Dăbuleni scoși din frigider, iar oameni care ar trebui să-i pună probleme trec pe la teren și prin meci de parcă-s litere pe pagina de Termeni și Condiții pe care Alcaraz o derulează urgent ca să ajungă la butonul de Accept.

Dacă te uiți la scorul ăsta nici nu-ți prea vine să crezi că Shapovalov a avut 4-1 în setul al doilea, când canadianul i-a sustras lui Carlito două break-uri consecutive. Până la final de set, Shapo era învârtit în tigaie pe toate părțile, ca un șnițel. Dacă-l întrebai, probabil că nu știa exact unde e și ce meserie și-ar dori să aibă când va crește mare.

Dacă nu se schimbă nimic radical în următoarele zile, vom asista la o semifinală care se anunță sălbatică între Alcaraz și Djokovic. Deși nici cu sfertul proiectat între Carlos și Tsitsipas nu ne va fi rușine când e vorba de povestit tenis de flăcăi în fața blocului, la o napolitană.

Karolina Muchova – Irina Begu: 6-3, 6-2

Singura parte bună pe care o decantăm din meciul ăsta este că am avut români pe tabloul principal de la Roland-Garros o zi în plus față de francezi. Care au rămas fără cocoși și găinuțe încă de ieri, ocazie cu care turneul s-a transformat în sfârșit în ce ar trebui să fie un Grand Slam: o competiție în care galeriile scăpate de la fotbal își caută de răcnit în alte părți ale orașului.

Irina n-a condus meciul cu Muchova în niciun moment astăzi. Partida a fost ca un avion al cărui căpitan s-a catapultat din greșeală fix după decolare și pe care a noastră a încercat inutil să-l regleze din manșă. Deși a trântit-o-n țărână pe Muchova la Madrid, acum o lună, Irina a dat azi de o adversară care s-a pregătit mult mai bine de meci. Și s-a văzut asta din prima, din tonus: în timp ce Irina plutea misterios peste zgură încă de la încălzire, cehoaica părea pe o bilă de flipper gata de lansare.

Și-așa a fost tot meciul. Am sperat că Irina va sparge primul break în capul adversarei, dar s-a întâmplat invers, spre finalul setului întâi. Momentul a coincis cu lăsarea la vatră a ultimelor speranțe pe care le aveam: în loc să funcționeze ca un șoc electric asupra Irinei, a noastră a lăsat garda jos și a lăsat-o pe adversară să-și execute upercuturile până la final.

Dacă eram la box, arbitra de scaun ar fi numărat-o pe Irina în ultimele game-uri ale meciului, pe care cehoaica le-a înghițit ca pe vitamine.

Irina ratează ocazia de a-și egala cea mai bună performanță din carieră la Roland-Garros într-un moment în care prinsese o zonă avantajoasă a tabloului. Deci probabil că la nivel de regrete stăm destul de bine după meciul de azi. Pe teren, însă, Irina a fost ca nisipul kinetic: abia atinsă de adversară, s-a prăvălit sub propria greutate fără să aibă șanse să-și recapete forma inițială.

Lorenzo Sonego – Andrey Rublev: 5-7, 0-6, 6-3, 7-6, 6-3

O să ziceți că-s dereglat, da’ știți momentele alea în care vorbești cu un prieten despre – să zicem – pistoale de udat grădina, iar ulterior îți livrează Social Media exclusiv reclame care te fac să te-apuci de gazon?

Azi dimineață, într-o discuție de la finalul podcastului Autocritica, mă întreba omul nostru Marius Dobrescu care-i motivul pentru care păstrează ăștia-n tenis meciurile de cinci seturi. „Bă nene, e plictiseală majoră acolo”, zicea Dobrescu, pentru care o serie de highlights de 3 minute e varianta ideală de lungime și interes când vine vorba de tenis.

Partea bună e că transmisiunile în direct pot fi oricând pe verticală, pentru că părinții tenisului au fost inspirați când au desenat terenul de-așa natură și au pus camera în peluză. Deci de acolo până la meciuri concepute special pentru TikTok mai e singur pas, eventual creativ. „Challenge-ul de azi e să vedem câte mingi de tenis îmi încap în gură până mă asfixiez. Te provoc și pe tine. #TennisBallChallenge”.

Probabil că Sonego și Rublev urmăresc îndeaproape podcastul Autocritica și au auzit discuția, așa că au pus-o de-un meci epicurean la Paris. Nu părea să fie așa la finalul setului al doilea, când Rublev bifa un set aproape perfect în care Sonego a părut un portar de fotbal pus să apere planeta de un asteroid. Era 2-0 la seturi pentru rus, care în mod normal, la orice alt turneu non-Slam, era deja prin dușuri, pregătind mental meciul din turul următor.

Dar pledoaria pentru partidele de cinci seturi, tradiționale ca o mămăligă din făină necernută, de-abia începea. Pentru că Sonego și-a turnat apă rece pe țeastă și s-a dumirit că-i la Roland-Garros, unde zgura permite deserturi și descălecări și pentru cei ajunși mai târziu la petrecere.

Atât a fost nevoie: să-și pună-n cap că se poate. De acolo, Rublev a intrat în vrie, pe fața oricum mereu serioasă au apărut ogașe, iar Sonego și-a dus crucea până-n vârf de deal și-a plantat-o acolo, transformând-o în monument dedicat eroilor care au decis cu creionul pe reguli că tenisul se poate întoarce și de la 0-6 în minutul 90. Nu ca la fotbal.

Daria Kasatkina – Peyton Stearns: 6-0, 6-1

Doar o scurtă aducere aminte vineri la prânz, pe zi ușoară de vară, că madam Payton Stearns este același personaj care a evacuat-o în turul anterior pe Nănașa de la Roland-Garros. 6-2 în decisiv.

Știu, nicio zi nu seamănă cu alta, meciurile sunt monștri diferiți, Stearns a scos-o și pe SIniakova în turul întâi, a bătut-o anul ăsta și pe Leylah Fernandez, tanana, talala.

Dar, totuși, nu suport nicio ocazie ratată de a vă aminti că Jelena nu mai joacă la simplu la Roland-Garros. La dublu e altă poveste, acolo nici nu ne pasionează prea mult subiectul Nănașa, poate să-și boteze ce fini dorește în apa pe care-o preferă.

Scuze eu lu’ domnișoara Kasatkina pentru că i-am poluat momentul, altfel numai respect pentru cum a făcut și ce face. În general, nu doar la meciul ăsta.