Zilele astea sunt nevoit, din diferite motive, să-mi schimb computerul pe care prestez la birou. E o combinaţie de nevoie şi context, dar important e că se întâmplă. Tot pe parcursul acestor zile am observat, pe propria-mi piele, că lucrurile sunt atât de schimbate în raport cu acum câţiva ani când vine vorba de o astfel de mutare, încât mai că-ţi vine să iubeşti tehnologia.
Acum vreo 10 ani, când încercam să adulmec posibilitatea de a realiza o transbordare de genul ăsta, îmi mutam repede gândul şi mă mulţumeam cu un restart. În cel mai bun caz cu un Windows reinstalat, dar până acolo era deja dureros. Motivul principal: mutarea trebuia pregătită din timp, pentru că trebuia să-ţi muţi fişiere, bookmark-uri, amintiri, poveşti, lucruri, mailuri şi altele de acest tip. Ţin minte că analizam câte media de stocare aveam nevoie pentru a-mi muta câteva filme sau cele câteva poze sau ceve câteva mailuri. Sau cele câteva orice.
În 2011, un astfel de atac transfrontalier nu durează mai mult de câteva minute. E adevărat că aici intervine şi faptul că m-am mai trezit din modul cretin de a gândi lucrurile, astfel că îmi dau seama că e o dovadă de prostie să încerci să-ţi salvezi lucruri pe care le găseşti oricum oriunde, oricând. Am salvat fix 11 fişiere pe care am câteva date importante şi mailurile de la 1 ianuarie încoace. În rest, Chrome m-a ajutat să-mi mut fără probleme toate bookmark-urile, extensiile, parolele, preferinţele şi temele printr-o simplă sincronizare, iar restul informaţiilor de care am nevoie există pe internet, pe Automarket.ro, pe cronici.ro şi, la nevoie, voi da de ele fără probleme. Probabil că în câţiva ani vom demonta un soi de chip care are rol de “cutie neagră” de pe cel vechi, îl ataşăm pe cel nou şi asta-i tot. Asta dacă n-o să facem totul wireless.
E mult mai simplu. Mult, mult mai simplu. Şi pentru asta ar trebui să le mulţumim celor care se ocupă de usability. Şi nouă înşine, pentru că ne dăm seama că fix chestiuţa aia pe care nu vrem s-o ştergem este una de care n-0 să avem nevoie vreodată.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
