Hypermarketa

Dacă ființe superioare extraterestre citesc această cronică în efortul lor de documentare a primei lor vizite pe Pământ, țin neapărat să le spun că vor ajunge pe o planetă pe care câștigătoarea de la Wimbledon e, în premieră, o jucătoare care a început turneul fără să fie cap de serie și fără să-și aibă în lojă soțul, pentru că omul nostru a trebuit să stea acasă și să aibă grijă de Frankie. Care e o pisică. 

Potențiali-viitori-frați extratereștri, așa e viața noastră aici. Ne uităm la un dreptunghi verde la început și tot mai gri în ultimul weekend de turneu, ne mirăm de cum pleacă mingea dintr-o tigaie cu racordaj și încercăm să trăim cu diversele manifestări pe care unii dintre noi le percepem aproape fizic, în timp ce alții nici nu le recunoaștem. Ne alegem un om din doi, ne așezăm pe scaune și canapele, iar la final adoptăm starea celui pe care l-am ales. Suntem Markete, Onși, Noli și Carloși în câteva ore din câteva zile din fiecare an. 

Așa funcționează tenisul. Mai exact, funcționează deși nu îl pricepem pe deplin. Sunt vreo 600 de femei și bărbați care joacă sportul ăsta și vreo câteva miliarde care îi privesc pe cei 600. Noi, cei mulți, nu intrăm în teren. Stăm și judecăm de acasă într-o completă lipsă de logică a acțiunii. E ca și cum filmele cu invazii extraterestre ar presupune trei civilizații de pe alte planete, care trimit câțiva reprezentanți în misiuni de cucerire, în timp ce restul stau cu ochii pe un livescore. 

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE PORSCHE

Astăzi i-am dat o farfurie frumoasă Markétei Vondroušová, o fată ce nu era printre favorite și care reprezintă Cehia.

În viitorul nu foarte îndepărtat vom avea seriale TV scrise prin puterea inteligenței artificiale, în care povestea e scrisă de un progrămel capabil să producă la nesfârșit. Unora li se va părea șmecherie, alții vor pretinde că fix așa era Tânăr și neliniștit, în timp ce oamenii trecuți prin încercările tenisului vor știi că ideea asta a mai existat: e modul de desfășurare al oricărui meci de tenis care a contat. Te uiți și realitatea se întâmplă sub ochii tuturor celor implicați sau nu. 

Că Markéta poate ajunge în finala de la Wimbledon nu știa nimeni. Sperau câțiva, dar nu vorbeau de teamă să nu îi conteste hâtru CTP-ul. După finala din 2019, despre care Codruț scria că “a fost boring”, puține lucruri mai adevărate de-atât au mai fost spuse. Poate doar faptul că FCSB chiar e Steaua. Să joci finală de Grand Slam și doar patru ani mai târziu să nu fie nicio minte limpede care să te bănuiască de capacitatea de a repeta pățania spune câte ceva despre talentul rușilor de a lucra în timp ce restul dorm. 

În timp ce noi pregăteam titluri de cronică victorioasă pentru Ons, Markéta a intrat în meci în timp ce-o lume-ntreagă îi recita prohodul. 

La cum a jucat în primele trei game-uri, bucătarii deja întrebau ce fel de preparate și-ar dori Ons să mănânce de pe blidul britanic. Mingea mergea în locurile indicate și poezia era recitată spre ascultare. Problema cea mare stă însă în diferențele de tehnologie, nu cele de estetică. Ons este o carte atent dactilografiată, redactată cu litere din foiță de aur, într-o lume plină de Kindle-uri care-s bune și pentru citit, dar și pentru tocat vinetele abia scoase din cuptor. Drama unei cărți ce plimbă printre ere povești ce numai arta le poate spune e că o cană cu apă lăsată lângă pisica nepotrivită strică un basm pe care-l visează mulți. 

Pe lângă mingi așezate în pași de tango lângă linie, ori forehanduri îndoite cu flacăra trimisă de zei, Markéta a așezat întunericul uniform și rece al unui joc care nu așteaptă greșeala, ci momentele în care artistul de pe scenă se oprește ca să se-adape. Iar acolo Markéta a pus ciment peste foc, Aur peste idei de secol 21 și linoleum peste marmura sculptată de ingineri antici ce nici nu știau că se numesc ingineri. 

Ons Jabeur a spus după meci că e cea mai grea înfrângere din cariera ei. La noi nu s-ar fi gândit. Cum spera Tottenham că Vlad Chiricheș îi poate trece apa din Premier League, la fel de naiv am crezut și noi că dansul în iarbă se poate solda cu o sărbătoare în care să nu ne mai gândim la căpușe. Era aici o șansă, pentru că la băieți sperăm doar de-ai dracu’ ce suntem. 

În iunie 2019, când Codruț habar nu avea că postează tweeturi pe o rețea ce va fi dublată în irelevanță doar de Threads, nu știam cine e Markéta Vondroušová. Azi am aflat, mâine probabil că vom uita. În mâinele din 2019, ne aștepta o finală între Rafa Nadal și Dominic Thiem. Eram fericiți și nu știam.