Roland-Garros începe să semene mai degrabă a UEFA Champions League înaintea domniei lui Zinedine Zidane la Madrid: nicio jucătoare nu mai pare în stare să-și apare titlul. De la Justine Henin, care a trosnit 3 bucăți consecutive între 2005 și 2007, cine câștigă titlul la Paris poate să plece în Bahamas în anul următor, pentru că statistica nu minte, iar regula n-are excepție.
Nici măcar când a bifat Sharapova trei finale cap la cap nu s-a întâmplat declicul, pentru că a avut grijă Serena să se-ndese între titlurile Mariei. Simona și-a sărbătorit titlul la Paris cu o Anisimova amăruie în sferturile anului următor, Muguruza a suflat în lumânări pâmă a mâncat bătaie de la Mladenovic, Ash Barty nu s-a prezentat la varianta în noroi a RG-ului, iar de Leana Ostapenko nu mai zic nimic, că au zis ăia-n Casablanca tot ce trebuia: We’ll always have Paris și atât.
Cronicile de la Roland-Garros îți sunt oferite de:
Maria Sakkari – Iga Swiatek: 6-4, 6-4
Azi a fost rândul Igăi Swiatek să se întâlnească cu zimții suavi ai lamei de blender. Iar butonul a fost apăsat de grecoaica Sakkari, care a fost impresionată ca hamsterul de arhitectură de bagel-urile expuse ca la muzeu pe parcursul turneului de Iga. Și nu doar de bagel-uri, ci și de seria de victorii adunate de madam Swiatek la Paris, acolo unde pierduse un singur meci în toată cariera până azi: cu Simona, în 2019.
Bineînțeles că victoria de azi a Mariei e considerată o surpriză. Dar asta în special pentru că Iga n-a dat semne că ar avea buruieni prin recoltă până la acest meci. Însă, dacă analizăm ceva mai adânc mișcările de rotație și de revoluție ale surorii Sakkari în acest an, vom observa fin că trenul dădea semne de huruială încă din luna ianuarie, când sezonul începea atipic pe la Doha, iar Maria mi ți le-nșira pe toate reginele pe sfoară, să cânte la ele ca la mandolină. Văzusem de atunci ceva brumă de potențial în fata noastră, deci surpriză e doar pentru cei care nu citesc feed-urile corecte de Facebook.
În plus, surpriză e când o găsești în oul Kinder, nu când se întâmplă nenorociri de-astea:
Azi, meciul a curs în zig-zag. Iga a pornit ca concetățeanul Lewandowski din marcaj și a făcut 2-0 rapid, dar Maria s-a repliat și în loc să întoarcă creștinește celălalt obraz, a întors o namilă de upercut din care Iga nu și-a revenit nici măcar cu o pauză medicală contractată în mijlocul setului al doilea. Maria a fost scoasă din ritm atât de adânc, încât din următoarele trei game-uri pe serviciu a pierdut un singur punct, și ăla mai degrabă găsit la loz în plic de Swiatek decât muncit în praf.
Foto: IMAGO / IP3press
Așa că Sakkari merge mai departe în semifinala cu Krejcikova de la Roland-Garros și trebuie să-mi repet în gând fraza asta de vreo trei ori ca să fiu sigur că nu vorbesc de vreun WTA 250 jucat la Salonic. Iar din toată afacerea asta iese cel mai prost Tsitsipas: cum ar fi să-l bată pe Nadal în 5 seturi duminică în finala de la Roland-Garros, dar grecii să fie prea beți după victoria Mariei Sakkari, care are loc sâmbătă?
În fine, un lucru e clar: miza pe Simona la anul. Sau pe Ostapenko, fiecare cu norocul lui în viață.
Foto: IMAGO / Shutterstock
Barbora Krejcikova – Coco Gauff: 7-6, 6-3
Nimic nu-mi unge sufletul mai tare decât fața pământie a lui Mouratoglou la înfrângere. Săraca Gauff n-are nicio vină pentru asta, că-i talent masiv și se va mufa urgent la Slam-uri imediat după ce va mai pune niște cărniță pe creier, acolo unde nu s-a copt încă pepenele.
Per total, însă, e păcat să trecem peste meciul ăsta vorbind doar de Gauff și de zbuciumul interior care-l macină ca pe carnea tocată pe urâciosul de Mou. Pentru că toate aplauzele ar trebui înfipte în Krejcikova, o tipă din Cehia care n-a trecut niciodată peste faza optimilor la vreun Slam, care-i stilul de jucătoare cuminte, tip buturugă mică, și care tocmai a scăpat de Iga Swiatek în semifinală, deci are ascendentul în degrabă Vărsător de sânge în meciul cu Sakkari.
Foto: IMAGO / ZUMA Wire
De altfel, semifinalele de la Roland-Garros (Sakkari – Krejcikova și Pavlyuchenkova – Zidansek) se joacă între fete care nu prea știu cum e să găsești vestiarul gol la un Slam, pentru că ele evacuau de obicei incinta când Balauroaicele de-abia se încălzeau. Mare păcat că Simona a decis să se retragă de la turneul ăsta: nu cred că avea șanse să câștige, dar jucând într-un picior reușea să ducă finala de sâmbătă în set decisiv.
Begu/Podoroska – Martic/Rogers: 6-3, 4-6, 6-2
Dar stați, unde vă grăbiți? Nu-nchideți televizoarele și nu mutați canalul pe Nadal și Djokovic. Ce, credeți c-o să citiți în cronicile meciurilor lor altceva decât ați citit în ultimii 5 ani?
În schimb, Irina pare că a folosit-o pe Serena Williams ca sparring-partner ca să se pregătească de ceea ce pare să fie performanța vieții ei la dublu. Deocamdată s-a calificat în semifinală alături de colega Nadia Podoroska, demonstrând practic cum funcționează vasele comunicante – în 2018, anul pe care-l ținem minte mai degrabă pentru finala Simonei la AO, Irina făcea semifinală la Australian Open alături de Monica Niculescu (tot la noi ați citit pe atunci, semn că am îmbătrânit scriind despre fetele astea).
Foto: IMAGO / Shutterstock
Fetele noastre – sorry, Nadia, dar părinții de origine ucraineană au fost cu siguranță afectați emoțional de Montreal când ți-au decis numele – bifează o peformanță care la începutul anului, când au început să joace împreună la dublu, părea mai degrabă un nou episod din Black Mirror decât realitate imediată. Asta pentru că Podoroska nu a jucat în proba de dublu la niciun Slam până în Australia. Dar, așa cum știm deja de la Ostapenko, îți poți găsi inspirație și talent în orice detaliu insignifiant de pe un teren de tenis. Pentru Irina și Podoroska, acest detaliu e un potențial titlu. Pentru Nănașa Leana, acel detaliu e un croissant pe care-l mânca cu poftă o tipă din loja Perrier în 2017.
Pentru Irina și Nadia urmează Beth Mattek-Sands și Iga Swiatek. Adică echipa care a câștigat deja premiul de popularitate la Paris. Până la urmă, fiecare cu competiția lui.
Rafael Nadal – Diego Schwartzman: 6-3, 4-6, 6-4, 6-0
Survolăm în continuare Argentina și la următorul meci, pentru că titirezul Diego a reușit visul de generații al întregului contingent de copii cu părul bălai care încearcă să-i ia barem un set lui Nadal de vreo 20 de ani încoace, dar sfârșesc frânând urgent cu nasul în țărână și cu pipota-n borcan în laboratorul de biologie.
Diego, un tip care trebuie să urce pe scaun ca să ajungă să întoarcă topspin-ul de forehand al lui Nadal, i-a luat un set Împăratului Roșu și și-a îndeplinit astfel misiunea pe Pământ, fiind liber să se retragă în glorie eternă înspre propășirea noii generații de miei aduși la tăiere pe colbul parizian. De fapt, Schwartzy e la al doilea meci în care-i fură lui Nentu un set la Roland-Garros, performanță egalată în tenisul mondial doar de frații Federer și Djokovic, doi băieți care puși lângă Diego par statuile din Panthéon lângă un fidget spinner.
Altfel, amuzant și echipamentul argentinianului la turneul ăsta. Mai ales că Schwartzman înseamnă Om negru în gremană. Dar cunoaștem situația: italienii știu design, nu germană și inginerie.
Foto: IMAGO / GEPA Pictures
Cea mai mare performanță a lui Diego în meciul ăsta este însă una de natură psihică: omul nostru a rezistat cu stoicism ultimelor 8 game-uri ale meciului, în care Nadal s-a aruncat asupra sa ca grindina pe varză. Cu toate astea, Diego a ieșit fără să plângă de pe teren, deși orice om cu un sistem nervos funcțional s-ar fi transformat urgent în zgură, ca Michael Jackson în videoclipul ăla cu faraoni.
Foto: IMAGO / PanoramiC
Una peste alta, Nadal a suferit atât de mult pentru pierderea setului, încât a terminat meciul cu bagel, un 6-0 în timpul căruia a pierdut doar patru puncte. 35 de meciuri consecutive fără să ia bătaie la Paris a adunat Rafa până acum, o performanță care are toate șansele să-l califice în ochii francezilor în Top 3 jucători de tenis care au jucat vreodată la Paris, după Yannick Noah și Gilles Simon.
Avem și vești proaste pentru cei care încă speră că măcar Roland-Garros-ul ăsta va fi plin de thrill până la finală:
Novak Djokovic – Matteo Berrettini: 6-3, 6-2, 6-7, 7-5
Despre meciul ăsta se puteau scrie multe. Dar, pentru că Nole a ținut cu dinții să fie fix ca Nadal, adică să piardă un set în sferturi, meciul a început ieri și s-a terminat azi. În plus, o mână de spectatori reprezentați de Sindicatul Spectatorilor din Lojele de Tenis din Franța au decis că regulile sanitare care-i evacuau pe la ora 23 din tribune nu-s pentru ei, așa că organizatorii au simțit și ei gustul amar al încăpățânării franceze și au fost nevoiți să-i trimită la vestiare pe jucători. Doar-doar s-or da duși nebunii ăia.
Așa că jucătorii s-au ascuns în tunelul de acces pe teren, Mats Wilander a fost chemat de urgență în direct de Eurosport să analizeze tranziția pozitivă, eu am trimis 3-4 mailuri rămase în coada zilei și am trecut pe la toaletă, deci iată că avangardista de Sharapova avea dreptate: o pauză la vremea ei poate să rezolve multe.
După pauză a mai venit o pauză, pentru că Nole a derapat pe tușă și a aterizat forțat în zgură. A scuturat crocodilul, s-a spălat pe mâini cu apă plată dintr-o sticlă de Perrier, ca orice est-european care reușește în viață, și a continuat să-și câștige game-urile pe serviciu ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Ba chiar și mai apăsat, pasămite fiecare trântă de genul ăsta îi aranjează fin omului busola.
Foto: IMAGO / GEPA Pictures
Meciul s-a terminat după setul al patrulea, cu Nole răcnind cu ochii ieșiți din orbite în sârbă la tribunele goale atât la cele două mingi de meci ratate, cât și după mingea de meci bifată. Rugăm lingviștii să ne lumineze în legătură cu subiectele aduse în discuție de Nole și ne bucurăm pentru arbitrii care au scăpat fără rachete între dinți, deși omul nostru a tăiat aerul cu racheta în mijlocul unui acces de furie lexicală.
Avem Nadal – Djokovic în semifinală. Bun matchup, eu unul prevăd că, dacă se țin de treabă, e posibil să-i vedem pe băieți des prin finalele Slam-urilor în următorii 10-15 ani.
Aceste texte îți sunt oferite de:
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
