Manchester City – Real Madrid: 4-3 – Cronici. Satire. Șarje.

Pep Guardiola s-a trezit într-o postură ingrată, undeva spre finalul meciului City – Real Madrid: una în care i-a amintit nu atât lumii întregi, cât mai ales unei părți a României familiarizate cu fotbalul din Liga 1, de Dan Petrescu. Și spaniolul, și românul, i-au împrăștiat ceva stropi de salivă, de vorbit la nervi, în față lui Istvan Kovacs, deși bietul arbitru nu făcuse nimic rău, că oricum, ce ar putea face un arbitru atât de rău, nu? Altfel, motive de enervare pentru antrenori ar fi, doar că acea enervare a celor doi era, ar spune orice psihanalist respectabil, nu atât una îndreptată împotriva lipsei binelui cât direct împotriva sinelui, ca să nu zic că direct împotriva propriului liber-arbitru.

Pentru că undeva în subconștient Guardiola sigur știa că nu Kovacs l-a pus să joace fundaș dreapta pe Fernandinho, ca să treacă Vinicius de el în a doua repriză cum trece orice șofer cu capul pe umeri de Marian Nistor de la Savoy, când face autostopul în treningul lui fosforescent preferat. Nici pe Zinchenko nu l-a cumpărat Istvan Kovacs, deși a fost cam clar în minutul 33, de la golul de 2-1, că ucraineanul nu e neapărat pregătit să facă marcaj la ditamai Benzema-ul, mai ales după ce francezul a crescut în ultima vreme ca benzina-ul, vorba unei glume pe care am citit-o, foarte probabil, tot pe la noi. Dar stați, piua, c-am pornit-o greșit.

Cititorii cronicilor donează pentru refugiații din Ucraina. Sprijinim împreună UNICEF.

Abonează-te la cronici pe Patreon.

În primul rând, m-am apucat să observ cum golurile Realului au fost date pe greșeli mari personale ale gazdelor, ceea ce e destul de adevărat (și încă nu am vorbit de al treilea lor gol, venit la o greșeală mai mare decât a lui Mircea Geoană, pe vremuri, când făcea cea mai neinspirată vizită nocturnă posibilă), uitând că Pep a câștigat totuși meciul. Și nu doar c-a câștigat, aș zice că City a jucat mai mult singură și pe alocuri a făcut-o entuziasmant, însă a ratat ca mine dimineața, la metrou, când îl aud plecând în timp ce cobor scările și mă rog să fie celălalt. Și nici măcar ratările mari nu au fost atât de enervante pentru fanii City și probabil chiar pentru majoritatea neutrilor, cât modurile cum s-au marcat golurile. În cazul celor date de Madrid, au avut, după cum ne apucaserăm să discutăm, premeditarea unui horoscop făcut pentru distracție pasageră într-o zi ploioasă de copiii dintr-o tabără de cercetași.

La City, în schimb, s-a muncit calificat și s-a marcat după desenele robotice în care Guardiola gândește fotbalul, hipnotizant, dar pe alocuri cu neajunsul că mai și adormi la meciurile lui. De Bruyne a vorbit extraterestră pământenilor la primele două goluri și Mahrez a întins cu generozitate unt pe pan de barra, chit că lui Guardiola i-a picat un pic cu greață la câteva ratări Budesciene în plină glorie ale algerianului. Fernandinho n-o fi știut el pe unde e când se apăra, dar la golul 3 al echipei sale a servit un covrig presărat cu sud-americanism, la care Foden ar fi marcat și dacă se întorcea cu spatele la minge. Iar golul 4, al lui Bernardo Silva, a fost dat, conform unei glume acceptabile a comentatorului Digi, cu assist de la Istvan Kovacs, care i-a lăsat portughezului un avantaj primitor, cu pâine și sare de întâmpinare, după un fault la Zinchenko.

Bine, în niciun caz rezultatul bun al Realului nu a ținut, cum ar zice Radu Paraschivescu – sau cum ar fi zis George Pruteanu dacă mai trăia – de bulan. Ancelotti a dat un pic de altoi moștenirii genetice și așa bogate a Realului și acum are genul de echipă care face din expirat bici. Oamenii au dat liber deja la mijlocul săptămânii experimentelor PSG și Chelsea cu jucători pe care, dacă i-ar prinde la drafturi în FIFA 22 sau în pliculețe de albume Panini, nu ar chiui de bucurie niciun copil.

Nu au stăpânit ei taina apărării prea bine la Manchester, dar sunt băieți serioși toți și au în Benzema și Vinicius un cuplu care amintește de Stela Popescu și Alexandru Arșinel în perioada de glorie a umorului românesc. La memorabilul Revelion din 1978, despre care în Scânteia s-a spus că a fost aproape la fel de urmărit, ca număr de telespectatori, ca primii pași pe lună ai americanilor. Benzema mai ales are acea atitudine de adult responsabil care nu va rata ocazia să-i dea o palmă bine gândită unității centrale când face figuri PC-ul. Umblă vorba că omul deja se interesează la amanet cum ar putea recupera Balonul de Aur lăsat de Messi în praf de când s-a contaminat cu coajă de baghetă pariziană.

Liverpool – Villarreal 2-0

Dacă Diego Simeone ar fi antrenat o echipă mică cu rezultate mari, ca Villareal, ar fi fost un erou poate chiar ceva mai mare decât cum e privit Unai Emery. Pentru că argentinianul are acea poleială de personaj din Las Fierbinți, dar cu care te distrezi la petreceri. Între jocul lui Emery și cel al lui Simeone diferă doar echipamentele și o oarecare îndreptățire pentru primul, care antrenează totuși echipa unui oraș de mărimea Therme-ului când e sâmbătă după-amiaza și reducere la bere.

Nu a fost cazul de rezultat mare aseară, însă, când Villareal s-a opus cu încăpățânare ideii că ar putea surprinde pe cineva și s-a apărat în prima repriză într-un mod care ne-a făcut să dăm resemnați din cap, încă nostalgici după prima semifinală. În a doua s-au apărat exact la fel de dedicați și doar o deviere a unui fundaș propriu plus o pasă modricească a lui Salah au provocat singurele două pierderi ale ”submarinului galben”, după o serioasă torpilare de către o ceată de cormorani, posibil interlopi.

Pe lângă publicul care a administrat deja cunoscutele electroșocuri unei echipe de care părea că nu s-ar putea ține nici Lance Armstrong pe bicicletă, Liverpool a beneficiat și de o angajare inspirată: cea a băiatului de la IT Thiago, care, de când a venit, pare să fi soluționat creativ și ingenios toate problemele din măruntaiele echipei, altădată înlemnite de altfel admirabilul, dar în general plicticosul sindrom Milner-Henderson.

Oricum, dacă City și Liverpool nu joacă finala anul ăsta, puteți să-mi scrieți pe adresa redacției, să fiu eventual admonestat, pentru că nu prea văd posibil ca Realul să bată pe City în retur, mai ales dacă Walker și Cancelo vor reveni la datorie (și așa pare), pe aripile care în meciul tur au părut, ce-i drept, făcute din carton presat, de mașină asamblată în Turcia pentru piața est-europeană.

Cititorii cronicilor donează pentru refugiații din Ucraina. Sprijinim împreună UNICEF.

Abonează-te la cronici pe Patreon.

Andrei Manțog

Despre Andrei nu se știu foarte multe lucruri, însă este cert că e atât de pasionat de fotbal, încât legenda spune că și-a trăit jumătate din viață în mașină, pe drumurile dintre stadioanele din țară și nu numai. Ultima dată a fost văzut în fața televizorului, așteptând cu interes momentul în care nu va mai avea cum să ia peste picior fotbalul de la noi.