Interzis Nardiacilor

Dacă ți s-au stricat toate ceasurile din cartier sau din Balcani și ignori și sfaturile medicilor, ajungi în pragul pensionării să încrucișezi energie și tools-uri și cu un lucky loser care încă n-a trecut de tururile preliminare ale Grand Slam-urilor. Old-boys e când și adversarul cunoaște serialele adolescenței tale. Nardi, în schimb, pe cifre, e cam la nivelul echipelor românești de fotbal care nu se mai agață nici măcar de grupele Conference, un fel de Masters al soccer-ului continental. Era până azi-noapte, că a bubuit jackpot-ul. Or Luca, la doar 20 de ani, are o epocă întreagă în față. Apropo, voiam să scriu că n-a putut depăși încă furcile caudine ale turneelor de elită, dar expresia e incredibil de prost folosită la noi, doar nu-i târăște nimeni prin zgură și smoală pe băieții și fetele care tânjesc după tabloul principal. D-aia am și evitat să calc în această sintagmă.

Zgura și smoala, în combinația asta, era prezentă cu mai bine de un deceniu la marginea orașului meu natal, adică în combinatul siderurgic din Galați care, după ce și-a mai redus activitatea, le-a permis păsărilor să se apropie de urbe, iar copacii și-au dat în cele din urmă seama că au o misiune pe pământ. Au venit prin Geneză ca să dea muguri, flori și frunze. Sau invers, habar n-am care-i ordinea. Știu doar că fără polenizare n-am exista, a spus-o și un raper dâmbovițean. Gata cu paranteza.

Ca să joace cu nenea Nole, Nardi îi făcuse rost de bilet belgianului David Goffin, fost numărul 7 mondial, dar i-a împachetat și pe alți doi cărora nu le-am reținut numele și nici faima. E lesne de priceput că noaptea trecută nu s-a dormit în orășelul de la Adriatică de unde provine peninsularul: prinzi dinozaurul de coadă o dată în viață sau deloc. Ca pe eclipsa totală de soare din 1999. Dacă îți iese numărul de dresură, intri în istorie.

Voiam să scriu din start despre șansa lui de a-și întâlni idolul: mda, când zeii încă umblă printre muritori, se poate întâmpla să se și împiedice de tine. Pentru el e doar un cârcel sau un deget mare de la piciorul drept proiectat în colțul mobilei. Tu, de partea cealaltă, iei liftul spre Nirvana.

L-am numit lucky loser. Fix asta a fost în acest turneu, venise mai mult ca turist în California. Te gândești în primul rând să fii acceptat în turneu, o reală provocare, iar despre eliminarea principalului favorit în 16-mile de finală nici nu putea glumi. Chiar fluieră cineva în biserică? Djoko nu pierduse împotriva unui jucător atât de jos situat în raport cu pânza freatică. Trei inși din tenisul bărbaților mai prost clasați decât Nardi mai făcuseră o asemenea boacănă, să deraieze un număr 1 mondial la un turneu Masters 1000. Luca nici nu conștientizează că fanii lui Nadal îi caută pe la chioșcurile de ziare și tutungerii pozele pentru a înrăma acest moment delicat.

– E nebunie, îl vrem pe Luca!

E drept, dacă ai cum să revezi meciul cu Novak, merită cu prisosință. Italianul a nimerit un aliaj rar, bucurie cu obidă. Doar așa a plesnit mingea: se gâdila fantastic că-și întâlnește ființa după care își făcuse chip cioplit și concomitent le răspundea camarazilor de acasă care îl vedeau scos din arenă ca pe primul dinte de lapte al sârbului. Sus pe turlă!

Agresiv de la primele schimburi, Luca n-a slăbit nicio secundă apărarea lui Djokovic, a atins și un nivel de neînchipuit în decisiv, 16-2 la lovituri câștigătoare, și a închis meciul cu as. Dacă-l căutai în buzunare, sigur îi găseai magneți de frigider și alte mărunțișuri. Ce poți face ca turist în America?

---

Cronicile de la Indian Wells îți sunt oferite de 2Performant.

---

Aryna Sabalenka – Emma Răducanu 6-3, 7-5

Emma. A noastră pe undeva. Am tot evitat până acum să povestesc cum mi-a stricat concediul în vara lui 2021. Pofta de infinit, la dublu vâsle cu Dumnezeu, întrucât Bunuțul s-a întrebuințat atunci ca să trimită la depou toate favoritele, i-a oferit pleașca maximă. De nicăieri a câștigat ditamai strachina. Și mai avea Demiurgul și altele pe cap: pandemia de Covid-19 trena, iar pe la noi prin țară, aici unde e o părticică din rădăcinile britanicei, nu prea ploua. Deci secetă și alte necazuri, însă s-a înfăptuit minunea. Răducanu a luat US Open, brusc presa sportivă românească a pus pe hold pozele nevestelor de fotbaliști și campionatele de cărat soacre și telefoanele au început să clocotească pentru orchestrarea unui reportaj. Story i se mai zice acestei specii jurnalistice.

Se dorea un interviu cu bunicuța Emmei, iar breslașii cu reportofon îmi tocau creierii pe plajă. Eram la Mamaia Nord, nu mai aveam chef de băile cu nămol de la Dubai, și-mi tremura șezlongul de la apelurile unor foști colegi din mass-media. Auziseră de tenisul cu rachete. Nu mai foloseau termenul de paletă. Culmea e că mă abordau ca pe un novice, nu că m-aș numi neapărat expert:

– Știi, tocmai ce a câștigat o britanică un turneu de tenis, dar ea are rădăcini românești.

– Emma Răducanu, la ea te referi.

– Ah, da, știai…

Hm, mi se răcea porumbul fiert. Se fleșcăia și ciocolata de pe gogoașa pe care trebuia s-o ronțăi abia după porția de hamsii care împuțise țarcul de baldachine amenajate de hotelul de lux la care eram cazat. Știu, ți-ai făcut o impresie groaznică despre subsemnatul, însă pe timpul acestor fraze s-a comis păcatul dramatizării.

Nici reportaj n-a ieșit, concediul mi s-a evaporat pe nas, iar fata lui Mr. Răducanu a migrat departe de epicentrul WTA. S-a dus pe tobogan, a avut nevoie și de intervenții chirurgicale, iar de ceva vreme o găsim că se schimbă iarăși în același vestiar cu protagonistele. Are un eseu ca Al Bundy în high school, însă la numai 21 de ani încă poate lua stelele de pe cer într-un uriaș puzzle personal. Cu Sabalenka a fost aproape să bage Carul Mare în service. E adevărat, și cu sprijinul Arynei care, cu toată ziua ei proastă, are părți detașabile din corp care își fac treaba și fără să fie controlate din camera neuronilor. Brațele alea cu care a livrat ași în neștire nu se tem nici de arborii de Sequoia. Scobitori dentare îi face Saba.

Printre fluctuațiile bielorusei, Emma a tras sănătos. Știa că va ieși oricum pe plus dacă va lua experiența ca pe cel mai bun antrenament al ultimelor luni. A avut 4-3 și 5-4 în setul secund, a forțat intrarea în decisiv, însă topoarele uriașei din Minsk străluceau în tocul ușii. Ce rost are? Poți să te tai și în briceagul cu care cureți morcovii pentru salata de boeuf, nu e nevoie să asmuți jucăriile oamenilor mari.

Coco Gauff – Lucia Bronzetti 6-2, 7-6

Pic de recunoștință, nene, pentru noul star al tenisului feminin. Coco a fost distribuită la începutul programului, ca la matineul nostru pe vremuri. Teatru de păpuși la ea acasă. Chiar și cu o italiancă fără performanțe până la 25 de ani, Gauff ar fi meritat să coboare în arenă în prime-time, la bătaie cu Esca și Stoiceasca yankeilor. Poate nu la aceeași oră cu Jimmy Kimmel, care îl calchiază pe Florin Călinescu și ține parcă de o viață un soi de Chestiunea Zilei Late Night Show, dar orișicât.

Bronzetti e încă în stare de Revelion după ce a șifonat-o luna trecută la Dubai pe Kasatkina. Are două victorii și aici, la Indian Wells, însă abia Coco se cheamă încercare serioasă pentru ea. Cu arbitri, spectatori și cote la pariuri șlefuite de titularii bookmakerilor. Dacă e să fim cinstiți, nici americanca nu navighează prin cele mai limpezi canale. E stufărișul cât casa după semifinala de la Melbourne pierdută în fața Sabalenkăi, doar n-o să picăm în plasa butadei că din înfrângeri înveți. Numai loserii se hrănesc cu asta, Gauff și-a angajat echipă redutabilă de mental coaching.

Coco și-a așternut jocul de rutină cu care a ros axul de încredere al italiencei, 6-2 în manșa de început, și a crezut că că poate să coboare în subteran numai cu pozițiile aprinse. Adică pe modul eco, fără lanternă de scăfârlie, dacă nu direct cu ledurile care transformă noaptea în zi. La 4-2 într-al doilea, americanca parcă avea nevoie de rachetă cu balama pentru a acoperi cum trebuie mingile venite de după pârleaz. Sau poate că returul italiencei cunoștea indici fără precedent: de asta nu e Gauff o “Serena to be”, psihologic îi mai trebuie chinuri, post și rugăciune. La loviturile câștigătoare din tie-break, căci s-a ajuns până acolo prin încăpățânarea Luciei, numărul 3 mondial s-a descărcat mai tare decât te-ai aștepta într-un duel de duzină. Așa era pe hârtie.

Da, din mănăstirea subconștientului acestei campioane în miniatură e bine să iasă uneori câte un sfânt cu barba până la genunchi care să-i încuviințeze gazdei pași mici pentru rezultate de anvergură. Cum ar fi un temeinic control al tensiunii arteriale fără pastile. Un fel de “Pace ție!” pe mimico-gestual. E tânără, e și ditamai atleta.

Daniil Medvedev – Sebastian Korda 6-4, 5-7, 6-3

Treaba ta, Sebi! Să treci de două ori cu tractorul peste brazda de soi intitulată Medvedev și să te prezinți încă o dată în fața argilei cu pretenția de planta și buxuși, după tufe japoneze și kaki, poate fi și lipsă de respect. La aproape doi metri ai rusului, să nu-ți remarci lungul nasului, e doar un răsad de proverb. Îl las aici, nu se veștejește. Însă Korda chiar și-a dat silința să-l mai facă o dată troller și papornițe pe Daniil, cea mai surprinzătoare victorie directă fiind acel 3-0 de la Australian Open din 2023, tot anul trecut învingându-l în două seturi la Shanghai.

Băiatul lui Petr Korda a sperat și dimineață, după un lung set secund adjudecat în prelungiri. Mai lungă avea să fie și runda decisivă, însă la 3-2 pentru rus, pe schimburile lor prelungite și ușor greoaie, ceva s-a întâmplat. Lui Sebastian nu i-a mai intrat nimic, parcă se mira și Medvedev că vin numai gloanțe oarbe. Nici măcar o praștie cu pietre de carieră. I-o fi făcut careva semn să fie o gazdă bună, și-așa dispăruse principalul favorit.