Liga 1 Orange, faza pe fotoliu. Dinamo-Viitorul 2-1: Anul Hancuței

Pentru că era fiul lui Dumnezeu, un domn a înviat la trei zile după ce fusese îngropat, acum vreo 2000 de ani. De atunci, toată creștinătatea sărbătorește cu mult fast acest eveniment. Ei bine, o dată pe an, weekend-ul în care se serbează Învierea coincide cu unul dedicat unei sărbători fotbalistice aproape la fel de încărcate de semnificații pe care o numim, mai simplu, Supraviețuirea.

Grație sponsorilor și televiziunilor, de fapt mai degrabă exclusiv prin mila lor creștinească, Liga 1 Orange reușește an de an miracolul de a rămâne în viață, fapt pe care creștinii intoxicați cu drob microbistic îl cinstesc prin slujbe petrecute în fața monitoarelor.

DinamoViitorul3

Lumina din fotbalul weekend-ului tocmai încheiat ne-a arătat că Mânuitorul (l-am numit pe Gino Iorgulescu, președintele LPF) încă există, iar echipele patronate de el încă ne bucură cu un fotbal cât se poate de creștinesc, adică plin de chin și penitențe, propovăduit invariabil aici, în scripturile cunoscute publicului drept „cronicile lui Meșter”. Online, e drept, dar fiți siguri că nici apostolii nu s-ar fi chinuit cu foaie și cerneală dacă aveau laptopuri și wi-fi.

Articolele din seria “Liga 1 Orange, faza pe fotoliu” vă sunt oferite de Orange, partenerul principal al Ligii 1. Încasările vor fi donate în scop caritabil.

Și da, introducerea asta lungă cât 40 de zile de post are rolul de a mai umple din golurile lipsă și din spectacolul de la care fotbaliștii s-au abținut în această a șasea etapă de Playoff și Playout. Că deh, nu se cade să ne distrăm și să preacurvim de emoție și entuziasm într-un weekend plin de patimi, ‘mne-ajută și bine că sâmbătă e un nou weekend și promitem că nu ne vom mai abține de la nimic. Preferabil nici de la fotbal.

Dinamo – Viitorul 2-1

Singurele echipe din Playoff care au jucat chiar în ziua de duminică au fost Dinamo și Viitorul, care ne-au arătat că există doar o chestie mai grea decât munca în zi de vacanță: masa de Paști și mai ales digestia ei. Asta pentru că cele două echipe au început să miște membrele inferioare abia prin repriza a doua, după o primă parte în care în dreptul fiecăreia, pe tabela de scor, era trecut câte un ou gol, trist și deloc colorat.

DinamoViitorul5

Colebilul și-a făcut efectul mai ales în cazul lui Sergiu Hanca, posesor al unui metabolism ceva mai prietenos, care a țâșnit dintre balonații fundași ai Viitorului și a îndrumat către plasă un voleu el însuși cam obosit, după o preluare în care mingea inițial s-a înălțat, în ton cu momentul, doar ca să pogoare ulterior pe gura ghetei.

Pentru al doilea său gol al serii, Sergiu Hanca nici măcar n-a fost martorul epifaniei, pentru că era cu spatele la fază. Dinamovistul a realizat că undeva acolo, în spate, e și călcâiul pe care avea să-l folosească întru trimiterea verzei în butoiul cu gura de 7 metri și 32 de centimetri.

DinamoViitorul7

Călcâi care a fost prezent și-n atacul lui Hagi, dar mai mult în versiunea Ahile, pentru că vârfurile lui Gică, altădată lăudate pe toate canalele mass-media existente, nu mai dăduseră gol de vreo 300 de minute. Într-un final, Țucudean s-a decis că, în conformitate cu noile prevederi ale corectitudinii politice, handicapul trebuie urgent redus.

DinamoViitorul6

De notat ar fi apariția aproape inexplicabilă a lui Hanca între jucătorii determinanți din Liga 1 Orange. Om serios, cu 9 goluri marcate și aproape tot atâtea assist-uri de la pogărârea relativ recentă la Dinamo. Jucătorul care, după o înfrângere cu Craiova, spunea ”trebuie să lăsăm capul în pământ și să ne antrenăm, dar să ținem capul sus și să mergem mai departe”, dându-le bătăi de cap logicienilor care analizează sofistic perlele Ligii, s-a transformat încă din sezonul regulat în liderul din teren al lui Dinamo, semn că există viață și după ce bizonii emigrează spre pășunile mai mănoase ale singurei echipe care-și mai permite luxul de a cumpăra jucători cu bani, această invenție drăcească de care restul patronilor de Liga I s-au lepădat fără regrete.

DinamoViitorul2

Acest comportament de-a dreptul exotic, aducerea unui fotbalist pe bani, nu a fost manifestat și-n cazul lui Sergiu Hanca, adus gratis, ba chiar din postura de rezervă de fundaș dreapta de la Târgu Mureș, echipă care dacă și-ar fi imaginat că poate produce fotbaliști probabil s-ar fi încăpățânat să nu falimenteze și să retrogradeze anul ăsta.

De notat că imediat după transferul la Dinamo, Hanca și-a tatuat un ditamai capul de câine pe picior. Deci îi urăm omului să se transfere de la Dinamo direct la Leicester, nu la FCSB, pentru că din câine e destul de ușor de făcut o vulpe, dar din câine oaie nu-ți face nici Tonitza dacă-l învii și-i dai și trei energizante și-o primă de joc.

DinamoViitorul

CFR Cluj – FCSB 0-0

Fideli principiului sugerat dinspre patronat că în sfintele zi de Paști nu se muncește, cei 11 credincioși ai FCSB-ului au intrat în teren la Cluj hotărâți să nu păcătuiască, adică nici să spele pe jos cu adversarii, nici să-i muște de prin părțile cărnoase, nici să pună mâna la treabă. Zis și nemuncit.

Din fericire pentru ei și din nefericire pentru toți cei care și-au bătut capul să se uite la ultimul meci al etapei, de partea cealaltă le-au stat niște pocăiți și mai mari, clujenii nereușind nici măcar să se facă de râs prin ratarea unei ocazii cu poarta goală, așa cum a reușit inegalabilul Enache.

CFRFCSB

Craiova – Astra 1-3

Dacă ocaziile chiar s-ar răzbuna, așa cum zice o expresie deturnată din limba de lemn a comentatorilor țării, probabil că oltenii ar face mai multe victime prin rândurile familiei decât turnătorii din sânul mafiei. Într-o serie de farse macabre jucate constant propriului antrenor, vestit cardiac, Ivan și compania se încăpățânează să-l așeze pe Mulțescu pe marginea prăpastiei la fiecare partidă jucată.

CraiovaAstra

Este suficient să spunem că în cea jucată contra celor de la Astra s-a înregistrat al optulea penalty ratat de Craiova în acest sezon și al doilea ratat de Zlatinski. S-a întâmplat la doar patru minute de la start, după ce Ioniță făcuse deja 1-0 cu câteva minute bune înainte ca adversarii să ia loc în propriile ghete.

Meciul a continuat în același stil până la 3-1 pentru campionii en-titre, care au reușit în sfârșit să bată pe cineva în Playoff. Notăm faptul că Mulțescu părea foarte supărat după meci pe faptul că echipa ratează multe ocazii, iar adversarii nu fac decât să puncteze pe contraatac, așa cum s-a plâns și după 1-4 tot acasă, cu CFR.

CraiovaAstra2

De fapt, această încăpățânare a lui Gigi Mulțescu de a critica echipele defensive care îi livreză câte 3-4 goluri echipei sale de altfel mega-ofensive ne amintește de o declarație celebră a lui Bill Shankly, managerul legendar al lui Liverpool, după un Ajax – Liverpool 5-1 în defuncta Cupă a Campionilor: ”Pur și simplu nu ne putem face jocul împotriva acestor echipe ultra-defensive de pe continent”.

CraiovaAstra3

Botoșani – Chiajna 1-1

Aflată pe loc retrogradabil în ciuda faptului că rivalele contravenționiste ale Ligii 1 Orange au adunat în total 35 de puncte penalizare, Concordia Chiajna s-ar putea consola, în caz de părăsire a primei ligi, cu Nobelul pentru Pace sau cu o diplomă de absolvire a școlii budiste din Ghermănești, pentru că e singura echipă care nu a reușit nici o victorie de la începerea părții care contează a sezonului.

N-au fost aproape nici la Botoșani, unde egalarea lui Munteanu a venit târziu și a echivalat cu o frecție la piciorul scării zugravului. De notat faptul că Dan Alexa n-a reușit să mai câștige un meci în Liga 1 Orange de pe vremea în care se culegeau prunele, fapt care îl recomandă pe antrenorul Chiajnei la titlul neoficial acordat omului care asigură circulația liberă între toate echipele din Playout a punctelor puse în joc în campionat.

BotosaniChiajna

Târgu Mureș – Timișoara 0-0

Cum-necum, timișorenii s-au cocoțat deasupra liniei barajului și au ajuns, în plus, în semifinalele Cupei României, arătând lumii că fotbalul la nivel înalt se mai joacă și de plăcere, nu doar pentru bani, așa cum o fac diavolii ăia capitaliști din occident. Și, când joci fotbal de plăcere, e absolut firesc să ratezi cinci ocazii cât vaca, precum Timișoara la Târgu Mureș, măcar de dragul de a vedea cum reacționează simpaticul tău antrenor la scurtcircuite nervoase de genul ăsta. De exemplu, atunci când a fost schimbat după ce și-a reglat tirul pe întreaga lungime a meciului, Henrique era să aibă parte de o operație estetică fără anestezie, doar intervenția lui Rică Neaga scutindu-l pe brazilian de-o bătaie în direct.

Articolele din seria “Liga 1 Orange, faza pe fotoliu” vă sunt oferite de Orange, partenerul principal al Ligii 1. Încasările vor fi donate în scop caritabil.

Mediaș – Pandurii 3-1

În lupta lor pentru primul loc din parcarea celor care n-au bani de mașini scumpe, Mediașul și Iașul păstrează încă viu și interesul pentru Playout. Ba mai mult, în cazul medieșenilor putem vorbi și de niscaiva fotbal, fie el și comis cu intermitențe. Duminică, fotbalul a fost jucat de un singur fotbalist, probabil pentru că ceilalți aveau scutire de la medic pe motive de porcăieli pascale. E vorba de Eric, care a intrat la 1-0 pentru adversari și a executat în doar 15 minute două pase de gol și un gol de pus în CV. Ba mai mult, a reușit aceste mișcări tectonice pe lângă pungile cu gaz de la Mediaș fără să dea semne că se agită și că arde prea multe calorii. Din păcate pentru el.

MediasPandurii

Voluntari – Iași 0-0

Dacă noi am fi lăsat goală această parte a cronicii de etapă, privând-o de textul pe care tocmai îl citiți, ne-ați fi desființat pe motive de neprofesionalism și atitudine neconformă cu principiile meseriei. Probabil că la fel ar fi trebuit să pățească și echipele acestea, care nu au adunat de-o fază acătării de fotbal într-o oră și jumătate care s-a simțit cât trei zile.

Spre norocul lor, ziua friguroasă și ploiasă din București și împrejurimi a făcut ca în tribune să existe prea puțini spectatori care să se simtă păcăliți și să ceară banii înapoi. Totuși, din moment ce voi ați făcut însă efortul să citiți totuși aceste șapte rânduri, considerați-vă îndreptățiți să cereți despăgubiri celor două formații. Dar să știți de pe acum că nu prea au bani. Poate vă scoateți cu ceva barter, eventual interesați-vă de un banner în spatele porții, că ăla a fost locul în care s-a jucat cel mai mult în meciul de ieri.

VoluntariIasi

[table id=90 /]

[table id=91 /]

clasament

Despre Andrei nu se știu foarte multe lucruri, însă este cert că e atât de pasionat de fotbal, încât legenda spune că și-a trăit jumătate din viață în mașină, pe drumurile dintre stadioanele din țară și nu numai. Ultima dată a fost văzut în fața televizorului, așteptând cu interes momentul în care nu va mai avea cum să ia peste picior fotbalul de la noi.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.