Juventusea și Junghiul

Când istoricii omenirii se vor așeza într-o șezătoare pe Clubhouse și vor dezbate telepatic felul în care umanitatea și-a umblat drumul către mileniul 22, cineva trebuie să își amintească importanța clubului Juventus Torino pentru întreaga legendă a fotbalistului Cristiano Ronaldo. Multe șale au mai fost rupte sub greutatea sacilor de bani investiți pare-se doar cu scopul de a-l opri pe portughez din câștigat Liga Campionilor. O chestie care, în alte vremuri, era pentru CR7 la fel de accesibilă precum o serie de 100 de abdomene între două semafoare.

Dincolo, pe stadionul lui Dortmund, Sevilla și-a îndeplinit într-un târziu obiectivul pentru acest sezon. Mai au de pierdut câteva meciuri în La Liga și ediția 2021-2022 a Europa League e aproape câștigată.

Cronicile meciurilor din UEFA Champions League sunt susținute de cititori. Intri în rândul susținătorilor cu un abonament lunar, primești texte suplimentare și poți citi toate cronicile pe Patreon.

Juventus Torino – FC Porto: 3-2

Încep să înțeleg de ce au avut italienii nevoie de Cristiano. L-ați văzut pe Buffon la pauză, când era 3-1 la general pentru Porto? Jovial și pus pe hăhăială, ca un patron de restaurant care află că, din nou, familia lui va trebui să consume 200 de kg de cartofi și 150 de smântână după ce Guvernul a mai închis încă o dată municipiul Cluj-Napoca.

Era zâmbetul omului gârbovit de greutăți, dar inundat de calmul pe care ți-l dă ideea că tu, spre deosebire de toți ceilalți, știi nu doar când vine sfârșitul, dar știi și cum se va derula. Eh, dar Buffon se va retrage într-un final, iar Juve are nevoie de alt zeu pe care să îl țină captiv în lanțurile neputinței. Așa o fi lauda pe la Juve: pe Buffon l-am ținut departe de Champions League deși a jucat până când îl aștepta poștașul la intrarea în tunel, iar lui CR7 i-am castrat orice șansă de a mai prinde luna Mai în deplasări prin Europa.

E ceva profund bolnăvicios în orice parcurs european al lui Juve din ultimii ani. E un fel de USR în care ești tentat să îți pui speranțele, dar care inevitabil trece cu burghiul prin perete și ajunge în dulapul cu murături al vecinilor. Anul trecut, când cu OL, povestea a rămas că pauza dintre tur și retur i-a resetat aiurea pe torinezi, dar putem uita basmul ăsta pentru că acum avem și cazul Porto.

Treaba a început așezat, cu mine căutând deja jocuri de cuvinte pentru eventualitatea certă în care băieții lui Pirlo pleacă din competiție fără preaviz. Morata l-a lovit pe portarul lui Porto cu o minge trimisă din câțiva metri, după care Bonucci și bara s-au pus în calea primului gol marcat de Porto. Mi-am amintit imediat că pe banca lui Juve se află Drăgușin, un tip de care ar fi bine să nu ne atingem ca să nu ia de la noi ce au avut toți ceilalți fotbaliști români ajunși în Italia, dar pe care ar trebui să îl mai sunăm din când în când ca să nu uite cu ce echipă națională trebuie să își distrugă visul unui Campionat Mondial.

După ocazia lui Bonucci, iranianul Taremi a ținut neapărat să continue discursul de prezentare în fața telespectatorilor care nici nu știau că Iranul are echipă de fotbal și, în minutul 19, i-a dat lui Demiral ocazia de a fi omul providențial al începutului unei noi eliminări consemnată de Juve în Champions League. Turcul a făcut fault în careu pe întoarcerea fratelui iranian și penalty-ul a venit de îndată. A marcat Sergio Oliveira, băiat care a pus umărul la campionatul câștigat de Răzvan Lucescu în Grecia, cu PAOK, chestia care ne dă șansa de a pretinde că ceva românesc a fost prezent în acest meci și a ajutat la eliminarea unei echipe mari. Sigur, puteam și noi să avem o echipă în competiție, dar asta e ceva mult prea mainstream pentru gusturile noastre.

După gol, Juve a continuat să învârtă în ciment cu lingurița de plastic și să care var cu strecurătoarea avându-l la cârma polonicului pe un teribil de anost Cristiano. Omu’ nu ar fi putut lega două faze nici dacă îi dădeai sfoară, un tutorial de pe tiktok și pe toți locotenenții lui Alexandru Macedon.

Pepe a scăpat cu un semi-fault săvârșit în careu asupra lui Morata, care în minutul 27 a reușit să îi mai producă o vânătaie portarului advers și să mai rateze astfel încă o ocazie pe care, e drept, nimeni nu se aștepta să o chiar transforme în gol, pentru că Morata e un fel de șofer cu permisul luat la Pitești atunci când îl pui să facă o parcare laterală pe bulevard: are nevoie de mai multe încercări, lovește pe toată lumea în timp ce face asta și dacă îi iese, îi iese doar târziu, când nimeni nu mai e atent.

Mi-a plăcut însă cum la 1-0 pentru Porto și cu Juve având nevoie de două goluri, unul dintre comentatori a simțit nevoia să spună că „posibilitatea prelungirilor e tot mai prezentă”. Și nu știu dacă vă dați seama, dar asta e în ADN-ul acestui popor: să ne uităm la o confruntare între unii mari și unii ceva mai mici și orice-ar fi, să ținem cu ăia mari. E de la sine înțeles că pentru noi, ăia mici sunt totuși mai mari decât noi, care noi nici măcar nu am primit invitație pentru că ne e expirat abonamentul de 6 luni și oricum habar nu avem că e tăiat cablul telefonului fix pentru că îl ținem prins în ușă. Dar noi, în ciuda tuturor evidențelor, credem în ăia mari. Și nu pentru că am putea învăța ceva de la ei, cu atât mai mult cu cât logica ar spune că mai degrabă înveți de la cei apropiați de valoarea ta. Nu, în niciun caz.

Noi parcă am vrea să le putem spune la final că am crezut în ei și pare că sperăm că, mari fiind, nici nu-și vor da seama că le-am sărit în cârcă în încercarea noastră de a ajunge măcar la petrecerea ospătarilor de după. Frumos, înălțător și o mare lecție pentru toată lumea. Doar că Porto nu a plecat urechea fotbalistică în direcția preferințelor externe și a ținut biciul pe spatele italienilor. Fără mingi catapultate din apărare către etajele superioare ale stadionului, Porto a terminat repriza călare pe speranța că se văd optimile și a început partea a doua a meciului luând un gol de la Chiesa după o pasă mai mult sau mai puțin intenționată a lui Cristiano.

Eu zic că ce a urmat după golul egalizator a fost strategie. Dacă nu a fost strategie, cineva trebuie să-l ia de mână pe Taremi și să îi explice de ce nu era bine că în copilărie răsturna mese în clasă atunci când profesorul spunea „scoateți o foaie de hârtie” și apoi Taremi era scos afară înainte ca profu` de desen să explice că nu e extemporal, ci o lecție simplă despre desenat linii drepte. E clar că flăcăul nu a prins lecția de aliniat chakrele răbdării, așa că apucăturile de mamaie fentată la piață cu 80 de bani la kilu` de castraveți i-au adus eliminarea pentru niște proteste la un fault care de fapt fusese un offsaid.

Imediat după, Chiesa a făcut 2-1 pentru Juve din faza lui Cuadrado și se anunța prin vocea comentatorului că vlăjganul e tânărul de care avea nevoie Bătrâna Doamnă. Adică exact ceva ce ai vrea să zici ca să te asiguri că distrugi ideea de fotbal pentru orice individ care nu are în telefon mai mult de 350 de poze cu bunica și doar 5 cu actuala iubită.

În minutul 75 a ieșit și Ramsey de pe teren, chestie care pentru galez e tot timpul cea mai bună fază reușită în orice meci i se întâmplă să joace, doar că jocul lui Juve a continuat să grohăie a neputință și bezmeticie cronică. Până la final, desigur că Morata a marcat un gol anulat de VAR, el păstrându-și astfel titlul de golgeter necontestat al golurilor anulate, adică genul de chestie care te transformă timpuriu într-un bunic supărat constat pe sonerii de telefon, senzori de parcare și orice dispozitiv care are mai multă tehnologie decât sistemele de prelucrare a datelor de la ANAF.

Prelungirile au început cu Marega amintindu-le apărătorilor lui Juve că sfârșitul e aproape și poate semăna izbitor de mult cu Romelu Lukaku de la Inter, dar sentința definitivă a venit tot de la Sergio Oliveira care, din lovitură liberă, l-a făcut pe Szczesny să meargă de-a bușilea până la rădăcina barei doar ca să vadă locul de îngropăciune al sezonului european al lui Juventus.

De dragul capitalismului care are nevoie nu doar de reclamă bună dar și de niște intrigă întârziată pentru a avea consum, Rabiot a marcat la faza următoare. Inutil, cum ar spune Messi despre orice șut al lui Griezmann, pentru că meciul s-a terminat cu o victorie care pe torinezi i-a ajutat cam cât îl ajută pe un mort florile de la priveghi: adică sunt frumoase, dar contextul e total nepotrivit. Și nu, dacă nu am mai zis nimic despre Cristiano Ronaldo e pentru simplul fapt că în meciul ăsta a jucat atât de prost încât la final ar mai fi avut nevoie de 1000 de flotări ca să nu îi fie trecută ziua ca „cheat day”.

Borussia Dortmund – FC Sevilla: 2-2

Pentru Sevilla, problema era clară din start: au ratat complet acest sezon european prin calificarea în primăvara Champions League. Inacceptabil pentru o echipă cu pretenții constant medii.

Ciorba fotbalistică mai putea fi îndulcită doar cu eliminarea din competiție, chestie pe care Sevilla a reușit-o într-un final, în ciuda faptului că nici nemții nu prea păreau convinși că vor să rămână prin zonă. La urma urmei, de ce să mai riști un eventual meci cu Bayern când chiar îți poți termina sezonul liniștit, păstrând distanțarea socială față de vecinii de scară sălbatici.

Era o chestiune de „cât de repede” momentul în care Haaland marchează, iar asta s-a întâmplat în minutul 35, după pasa trimisă de Reus în gura porții. Astea sunt fazele la care suntem tentați să ne mirăm cât de simplu poate fi fotbalul și cum ai noștri nu ajung niciodată nici în situația de a da pasa și nici în situația de a o băga simplu în poartă. Doar că asta nu are legătură cu simplitatea, ci mai mult cu Reus care trage după el doi fundași adverși și când lovește cu gheata într-o brazdă de teren, astfel că valoarea lui stă la fel de mult în abilități cum stă și în frica pe care o emană. Chestie care nu o mai poți spune despre Nicușor Stanciu, de exemplu.

Oricum, mai interesantă a fost faza din minutul 48, în care un gol al lui Haaland a fost anulat, s-a dictat apoi penalty pentru o cu totul altă fază, s-a ratat penalty-ul, s-a reluat jocul și apoi s-a mai bătut o dată lovitura de la 11 metri. Toate astea cu îngăduința sistemului VAR. Și evident că asta a deschis o nouă dezbatere despre flagelul tehnologiei, iar eu îi suspectez pe oamenii ăștia că dincolo de VAR, îi sperie destul de mult și faptul că prăjitorul de pâine prăjește pâine deși nu are flacără în el și nici nu e alimentat cu lemne.

Printre lucrurile bune făcute de VAR, tehnologia asta a trezit în unii arbitrii frustrarea vremurilor în care era sărăcia binară și fotbalul se judeca după ochii, iar ochii îi lăsau în pana prostului înjurat ulterior pe internet. Arbitrul Cakir, omul care a plimbat fluierul la meciul ăsta, pare un asemenea caz. Când îi dai cuiva pe mână cheile unui Aston Martin te poți aștepta fie să îl folosească în mod potrivit, fie să îl plimbe la toate neamurile din Cârlibaba și inclusiv să își ajute unchiul să tracteze din fundul curții doi metri cubi de bârne lăsate la uscat.

Iar Cakir a făcut fix asta. Lăsat singur la calculator, omul a încercat să compenseze toți anii în care s-a împărțit dreptate în baza unei discutabile capacității de a nu clipi timp de 90 de minute și a pus procesorul VAR-ului la treabă, întorcând de trei ori o fază care era bună încă de la prima strigare. Pentru că nu, nu știu dacă îi poți reproșa lui Haaland că e de trei ori cât oricare doi fundași ai Sevillei și că pe unul l-a nivelat atunci când a pus umărul în el. În fine, s-a făcut 2-0 pentru Dortmund, dar țineți minte că VAR-ul în special și tehnologia în general mai fac și asta: creează dependență.

Tot din penalty a marcat în minutul 69 și Sevilla, doar că aici a fost aportul decisiv al lui Emre Can, acest uriaș ce posedă constanța în evoluție pe care o are și un papagal pus să recite din Alecsandri: nimerește două cuvinte, dar nu leagă o propoziție dacă cineva chiar e atent la el. Și pentru că Dortmund nu poate juca cu fani în tribune, dar oamenii ăia trebuie totuși să își urască puțin viața la orice meci jucat de ai lor, En Nesyri a mai marcat o dată în minutul 96, suficient cât să fie consemnate câteva secvențe de joc la care suflarea galben-neagră de pe planetă să tremure pentru statistica senzorilor seismici din întreaga lume. Merge Dortmund mai departe, dar întrebarea e aceeași tot timpul: vor rezista ei tentației de a-și bate cuie-n coate?

Cronicile meciurilor din UEFA Champions League sunt susținute de cititori. Intri în rândul susținătorilor cu un abonament lunar, primești texte suplimentare și poți citi toate cronicile pe Patreon.