Irinită alergică

Te pregătești de obștescul “diggin’ up” în tastatură, percepția fiind că se joacă toate meciurile de Grand Slam în același moment, și vine o alarmă de la un amic care nu și-a dat jos tricoul de suporter nici când l-a prins consoarta pe teren neutru, implicat în afaceri mixte:

– Băăă, a semnat Salah! Rămâne la noi până în 2025. Oleee, oleee, you’ll never walk alone, oleee!

– Ce a făcut? Ieși, nene, că despre Liverpool scrie doar Axinescu la noi.

Mda. Și chiar mă simțeam inspirat sau norocos, ca să citez din algoritmii Google. Aproape că-mi trecuse furia după ce Nănașa a urcat-o în trenul de noapte pe Irina, cu toate că febra musculară tot febră e. Mama musculaturii abia atunci fertilizează: îți apar serii noi de mușchiuleți și mușchișori de care habar n-aveai că se pot înmulți ca ciupercile, și enervant este tocmai targetul lor. Izvorăsc doar ca să te doară.

Asta-mi făcuse a lui Ostapenko din Letonia, mi-a strâmbat anatomia de ca și cum soarta mă înșurubase în radiatorul camionului de pe podul de hârtie din județul Neamț.

Ce păcat s-a abătut asupra-mi să nimeresc o asemenea zi? Să-mi vină pe traseu o singură româncă la simplu, iar aceea să aibă de rezolvat acest Sudoku cu cifre brodate din ața de papiotă a Răpirii din Serai, de pe peretele odăii de la drum? Karma e un viciu. Hapciu!

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE PORSCHE

Irina Begu – Jelena Ostapenko 6-3, 1-6, 1-6

M-a ajutat Bunuțul și am urmărit acest joc pe Player, acompaniat fiind de un minunat comentariu al unei britanice care s-a distrat până la plecarea fetelor la vestiare. Și-a permis, printre altele, să postuleze despre Lenuța de la Riga că deține în bagajul ADN-ului un “such a spicy character”. Auci! Sper să n-o afle surescitata letonă, cumva e util ca inșii care ciripesc adevărul să beneficieze de spațiu de manevră.

Begu o mai întâlnise o singură dată pe Nănașă. Îi făcuse un milieu din două seturi, urma ca de peștișorul-bibelou să se ocupe singură. Credeam că și astăzi îi va împinge un asemenea cadou, românca fiind autoritară în setul inaugural. Cum ar trebui să fie croitoreasa în relația directă cu Ostapenko, croitoreasa fiind – aș paria că nu poate fi luată în discuție altă variantă plauzibilă – atât psiholog, cât și ultima instanță pentru sportiva baltică.

“Mi-ai zis ultima dată că ți-a rămas mică rochia”, “N-am ce să-ți mai fac, ți le-am cusut de trei ori până acum” și “De ce vrei pliuri? Nu știi că nu se mai poartă?” sunt tot atâtea mantre cu potențial de a o pune cu botul pe labe. Or Begu intrase bine pe nișă și i-a gâtuit setul cât ai zice “guler înflorat”.

Leana, simțind vădite alunecări de teren în câmpul de rapiță, și-a boscorodit mama din peluză. Mai ales după o lovitură a fetei noastre care parcă ocolise vestul continentului, cu tot cu coasta africană, pe lângă Namibia și Cape Town. Funcționa totul pentru bucureșteancă. Din flexibilitatea serviciului său își dădea tot timpul shut down returul Jelenei și deja mă pregăteam de partida următoare. Ce putea să-i facă Ostapenko?

Vai de noi, însă, cum s-a răsculat nemulțumita! Doamna pe care o cunoscuse la maternitate, zâmbind cu condescendență din tribună, nu i-a răspuns la accesele birjărești, poate și din acest motiv s-a ridicat viril în picioare stima de sine a fostei campioane de la Roland Garros. Un rever în diagonală, urmat de un țipăt otrăvitor, anunța tsunami-ul cu fălci. Hai, fălcuțe. De la 1-0 pentru Begu, s-a rupt totul, s-au spart și bibelourile, au crăpat fermoarele, ne-a ruginit și nouă zâmbetul. 1-6! Urca Nănașa spre fileu ca fetele în sat la horă, sărind de pe un picior pe altul și mestecând cu înfrigurare din șolduri. Pârjol, prăpăd, secetă sub loviturile letonei!

Speram, așteptam ca muzica populară să se fi încheiat în decisiv. Muzica ei populară. Nu. Nimic nu i-a mai ieșit Irinei, se înfățișa apatică, parcă atinsă de o alergie, totul se întâmpla în pofida bunului-simț. Nășica a transformat aproape orice lovitură în punct, mutând terenul de-a curmezișul cu izbiturile sale în cros, și, ca să avem de bârfit până la spartul târgului, am remarcat un copil de mingi înalt cât însăși reprezentanta noastră. I-a mai și jucat mingea feste băiatului de s-a plimbat de două ori pe lângă fileu ca s-o captureze. Se producea un film absurd, cu toate că nu e o surpriză victoria don’șoarei Leana.

Barnett/Nicholls – Kichenok/Olaru 3-6, 6-4, 6-7

Raluca Olaru a avut greu, ca la științele exacte de la mate-info, deși întâlnea un cuplu anonim de britanice. Una dintre ele, Nicholls, prestase doar exhibition și niciuna dintre ele nu are fotografie disponibilă pe site-urile de specialitate. Mă și întreb cum a pierdut Ralu, alături de ucraineanca Kichenok, un set, având nevoie de experiență pentru a le ciomăgi pe băștinașe în super-tiebreak. 10-5, cu mai puține erori neforțate și cu o condiție fizică superioară.

Este abia a doua victorie la rând din acest an a cuplului din care face parte o româncă și vecina sa de la răsărit.

Novak Djokovic – Miomir Kecmanovic 6-0, 6-3, 6-4

Doi sârbi pe aceeași tarla. Se puteau întreba hâtrii din fosta Iugoslavie:

– Bă, Nole și Miomir, dacă voi bateți țurca prin Londra, pe faleza din Belgrad cine mai sparge semințe și bea bere? Mai stați și pe acasă să aibă cine să ne dea o cană cu apă!

Aceasta trebuie să fie expresie sută la sută românească, așa cum barză, viezure, mânz și ce mai pe acolo era sunt termeni împrumutați și din alte colțuri ale Balcanilor.

Setul 1 se putea juca și cu Dănuț, da, cu mine, că tot 6-0 se termina. Ulterior, Novak a lăsat-o mai moale, e tip prevăzător. Nu se știe când o ajunge cu mâinile goale prin cartierul rău-famat al lui Kecmanovic din capitala Serbiei. L-ar opri băieții cu simț al umorului pe jantă:

– Dar ce facem, domnu’ meu? Nu mai suntem cu Grand Slam-urile, cu 6-0, cu figurile în cap, cu d-astea? Ne plimbăm printre muritori, suntem cu tupeu la purtător?

A ieșit doar 6-3 într-al doilea, cu o scurtă mondială a junelui de 22 de ani. Sigur n-o să-l cheme Djoko la revelionul din acest an, prea s-a umflat în pene cu această reușită. În ultima rundă, de la 5-2 pentru multiplul campion, s-a ratat cu poarta goală, pe o pantă evidentă de decalibrare emoțională. 5-3, cu break semnat de Miomir, 5-4 și se putea împuți amiciția. Până și cel mic al lui Nole, căutat insistent de regizorul transmisiei în tribune, strâmba din nas. Tati trebuia să fi terminat de mult ca să-l ducă la Mec.

De câteva ori am căutat emoji cu muci de râs pentru a marca o sintagmă a comentatorului de la Eurosport. Ca să nu-i pronunțe prea des numele lui Kecmanovic, ni-l indica drept “protejatul lui Nalbandian”. Doar v-am spus că era o poveste cu recuperatori care sanctifică taxa de protecție.

Altfel, e interesant ca într-un tur de Mare Șlem să ajungă face to face primii doi tenismeni ai Serbiei. Ca și cum, pentru noi, ar fi jucat Simona cu Halep. Scuze, dar destinul face să fim full de variante pentru neoficiala poziție secundă. E de bine, dragile mele!

Alexandru Coman – Jack Loutit 3-6, 3-6

Există răsaduri de campioni și în alte sporturi, nu doar în natație, or asta ne încarcă spiritual și financiar. Meșter trebuie să lanseze și alte portaluri pentru cronici. Despre Alex Coman vom scrie tot aici, la satire făcute la curtea regelui tenis, el dovedind deja că-i este cunoscută cugetarea lui Nicolae Iorga, “Dacă poți merge, de ce să te târăști?”

Coman, 15 ani, craiovean la origini, era al doilea favorit al seriei de calificări ale întrecerii de juniori de la Wimbledon. În prima zi a trebuit să depășească un maraton, cu tot cu mingea verde. A învins un suedez cu 4-6, 7-6 (10-8 la super-tiebreak) și 11-9, însă n-a fugit în club și nici n-a rămas în albia unei tradiții păcătoase. I-a dedicat victoria primului său antrenor, Marian Dragu, mesajul de pe contul de Facebook fiind scris în limba engleză. Copilului îi încrețește acel profil de care ne vom bucura peste ani, e bine reprezentat și ca imagine, deține site oficial și alte atuuri pentru a deveni într-o zi interlocutorul premierului. Unii cred că tot Ciucă va fi atunci. Tocmai scriam că stăm bine la optimism.

Apropo de site. Știu multe cluburi din Liga 1 de fotbal care n-au cum să-l concureze pe juniorul din tenis. Dar nici el nu știe cu mingicăreala, nu-i așa? Sau poate că le nimerește, doar e din Oltenia Terra Nova.

Alex a jucat azi cu neozeelandezul Loutit, a pierdut în două seturi, nu și speranța că peste puțină vreme se va lua la trântă cu Carlitos și Felix Auger-Aliassime. Evident, și cu alde Rafa și Nole, n-or fugi ăștia înainte de 45 de ani de la măcelărie.

Oscar Otte – Carlos Alcaraz 3-6, 1-6, 2-6

Că tot l-am pomenit pe spaniolul care bate la porțile podiumului ATP. S-a distrat în această seară ca Hugh Laurie, eroul principal al serialului Dr. House. Neamțul Otte l-a testat pe latura metafizică, exact ca asistenții buclucașului medic din super-laureata producție.

– Și noi ce facem acum?

– Cred că o să vă ascult teoriile, o să-mi bat joc de ele, apoi, așa cum îmi stă în fire, o să le urmez pe ale mele.

Au rezultat trei seturi, cu cel de-al doilea aproape de un 6-0, cu picturi în aer liber ale lui Alcaraz și cu impresia tot mai solidă că Oscar e obligat să-și schimbe prenumele. A fost electrocutat, i s-a dus până la os.

Maria Sakkari – Tatjana Maria 3-6, 5-7

Sorana a fost răzbunată. Sau nu, câtă vreme Tatjana, o vrednică atletă de 34 de ani, cocoțată pe locul 103 mondial, s-a apărat ca Belodedici și Bumbescu la Sevilla, în 86. Mai bine de 80 la sută din mingile de break au fost vindecate, iar zece din unsprezece game-uri pe propriul serviciu au mers direct pe tabelă. Sakkari a greșit de trei ori mai mult decât Maria (ce ironie, să te bată propriul prenume!) și o lasă pe Iga Swiatek singură la balul de absolvire.