Jaqueline Cristian – Magdalena Frech 7-5, 6-2

Pe alt teren de lângă lateralul pe care coborâse Jaq, o suprafață parcă numai bună de descărcat marfa pentru clienții însetați ai turneului, se auzea un strigăt de luptă à la Simona Halep. N-ai cum să ne demontezi, așa, de plăcere, și să nu-ți rămână piese în plus: așa am crescut noi, cu râul, ramul, chiar dacă nu mi-e prieten numai mie. OK, să zicem că Simo era dincolo, cu toate că anunțase categoric că se retrage de la acest turneu de Master Series, dar unde era Jaq? Poloneza, cu mâna largă, își umpluse buzunarele după primele două game-uri, românca lăsând impresia că nu terminase încălzirea. Cum ziceam, pe un asemenea spațiu situat mai la gară, nici nu știi când rămâi fără bagaje, fără banane și prosoape și te trezești că și acceleratul își face loc anevoios pe lângă fileu, ca în triaj. Iar imaginea nu are perspective, parcă se filmează de la Chiajna.

Unsprezece zile trecuseră de la victoria pe care n-o mai aștepta nimeni la Billy Jean King Cup, Cristian învingând-o pe Lesia Tsurenko. Anticipam, ca egoistul, un suvenir de acolo în jocul bucureștencei, însă pe zgura madrilenă sărea praful din marșul singuratic al lui Frech. Ziceai că e norul saharian care mi-a făcut mașina portocalie, ca în Tăntălăul și Gogomanul. Mă rog, am mai parcurs și fleacuri d-astea, guilty pleasures, așa sunt numite. 3-1, 4-1, 5-1 și aterizează o minge expediată în forță de româncă. Nu oriunde, ci în buza inferioară a liniei de fund. S-a strigat aut, însă arbitrul spaniol Karim Guerfi Garate a descălecat din jilț și i-a arătat sportivei din Lodz că cineva a pupat tușa acolo. Fix mingea. Era minge de set, așadar se putea face 6-1.

S-a mai ivit una, Jaqueline a expediat-o și pe aceea și a reușit încrâncenată să-și facă serviciul până la capăt. Era 5-2, iar din loja Magdei se arunca un ochi la ceas pentru momentele de respiro dintre seturi. Atunci s-a întâmplat ceva, din altă dimensiune a coborât o forță care a sfârtecat orice reper. Acele de ceasornic s-au înțepat unul pe altul, cronometrele nu mai înțelegeau nimic, până și scorul avea să se blocheze la un moment dat pe transmisiunea live. Fata noastră ajunsese în baza sportivă și, nu doar că era încălzită ca pentru maraton, dar mai avea și chef de distracție. Break, apoi iarăși serviciu și încă o dată a trebuit să anuleze alte două mingi de închis manșa. Apoi, cu un forehand strașnic, mingea a fost lobată în moalele liniei din defensivă și, cinstit, ți-ar fi fost milă de Jaq – chiar și de-ai fi fost polonez, pentru frumusețea nebuniei de pe teren – să n-o vezi câștigând cu 7-5. Se petreceau alte lovituri, schimbarea de ritm era uluitoare, iar smoala de pe față îi fusese pulverizată cu un flux luminos.

Adversara amuțise, abia mai respira, nu întâmplător se echipase în negru. Uneori soarta râde de tine ținându-te de mână: Magdaleno, fii cuminte, că nici Kunta Kinte nu mai are ce să-ți facă!
Tribunele veniseră peste poloneză, orice obiect rotund devenise o rachetă imposibil de gestionat fără aparatura necesară, eram martorii altui sport. Cristian trimitea torpile una după alta, iar biata compatrioată a Igăi Swiatek se apăra cu ciurul, baticul și fărașul. Pentru ea, nimic nu mai avea nicio logică, nici măcar 3D nu mai vedea, și nici nu conștientiza asta. 5-0 într-al doilea, cu puține puncte irosite?! Atunci s-a spart și vraja. Românca a îndoit două mingi de meci, i-a lăsat lui Frech un game, s-a dus și al doilea, am suspinat și la o minge de 5-3. Jaq n-a mai suportat și, la o nouă minge de 6-2, a urcat de trei ori la fileu pentru a închide cu un binecuvântat smash. Ne-a rupt azi pe toți, nu doar pe Măgduța.

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

Cronicile de la Madrid Masters îți sunt oferite de 2Performant.

Jessica Bouzas Maneiro – Paula Badosa 2-6, 6-3, 6-3

“(…) întâlnește o jucătoare importantă în trecut, Paula Badosa.” E un crâmpei din repertoriul comentatorului, asta în eventualitatea că te întrebai de ce ziua de miercuri din capitala Spaniei se deschide cu o mutră prea cunoscută pe afiș. Știu de ce Paula a fost distribuită la matineu, d-aia ai intrat pe cronici.ro: o fi printre ai ei, are conductivitate mărită pentru fiorul care traversează cetățeanul la imn, însă e născută la New York și niciodată nu-i prisosește o lecție. Doar nu fusese programată și pentru poporul american care, să fim bine înțeleși, altceva n-are de făcut decât să-și pună ceasul la 5 dimineața. Yeah, right. S-o vadă pe Paula, se acceptă, dar nu e baseball, bătaia cu crosa de hochei și nici soccer-ul în care a jucat Mitriță.

Pe de altă parte, revin la spusa crainicului. De ce se presupune că importanța vedetei care ar fi putut juca și în Titanic s-ar fi veștejit? Ea va fi mereu esențială, chiar dacă vitrina de lângă recamier i-a înghițit doar trei trofee, și niciunul de Grand Slam. Așa ne convine să ne păcălim subconștientul. Dacă ține prima pagină a revistelor lucioase, poate că și tenisul îi va lua urma. Cumva, așa a fost și cu Maneiro. Mai tânăra sa compatrioată, bine văzută de meseriașii care prevestesc noile glorii ale sportului alb, i-a luat break, s-a cățărat pe 2-0 și i-a căutat privirea de după bătătorul de covoare.

– Hai, Paula, zbiară, poți să faci și show, asta am citit în privirea Jessicăi, toată numai arcuri și promisiuni.
Iar favorita meciului era obligată să livreze, nu degeaba fusese introdusă în program în același timp cu Cotele Apelor Dunării: generația mea avea, de asemenea, ditamai challenge-ul în copilărie. Lumea Desenului Animat, acel program TV cu Bălănel și Miaunel, varianta low-cost a lui Tom & Jerry, era difuzată la cea mai insolită oră. Fix când trebuia să ne odihnim pentru a fi și a doua zi pionieri destoinici.

0-2? S-a făcut 5-2, cu Badosa activată complet, mai ales că bioritmul său din ultima perioadă e obișnuit să-i cotcodăcească găinile a plictis în miezul zilei. Mic dejun, meci, brunch, somnic și dus Tsitsipas la film ca să vadă ultima peliculă Marvel. 6-2, cu break la zero pe final, set confiscat fără discuții în detrimentul numărului 93 mondial și celelalte fete pregătite să le urmeze în arenă își scuturau grăbite talonetele. Însă a doua manșă a început la fel, tot cu 2-0 pentru Bouzas Maneiro. De fapt, cu 4-0, căci break-urile se distrau cu serviciul fostului no. 2 WTA. 6-3 outsidera, iar în decisiv am primit un tenis mai de tururi finale, cu scurte și forehand-uri în diagonală din partea Jessicăi și cu mulți nervi din partea sportivei mai bine cotate. De aici și finalul brusc, fără dialog cu loja care a vorbit ca Ilie Dobre, tot meciul. Paula, acasă, Bouzas Maneiro, spre alt duel de vis, dar cu Ostapenko.

Maria Lourdes Carle – Emma Răducanu 6-2, 6-2

E și asta o parte frumoasă a tenisului că mereu treci la insectar nume noi și meciuri care nu s-au mai disputat niciodată. Bine, când se adună înfrângerile ca mașinile în parcarea mall-ului sâmbăta după-amiaza, te înveți cu imaginea în oglindă a succesului. Implicit, ți-e greu să te regăsești în caz că-ți bagă Dumnezeu în traistă o victorie. Emma din 2024 știe că pentru a se desprinde de locul 221 planetar nu trebuie să mute munții din loc, să-i facă Igăi șapca fular ori Arynei să-i sugereze printr-un “bagel” să țipe în sacoșă. Calmă, așa cum își urmărește ea adversarele, parcă și puțin dezinteresată, Răducanu n-a mimat uimirea când Carle, o argentiniancă de 24 de ani, i-a suflat două break-uri, punându-se la adăpostul unui 3-0 pe care nici sud-americanca nu-l anticipa.

I-am căutat ultimele reprezentații, micuța atletă vorbitoare de spaniolă fără “S” între dinți a jucat doar calificări la Marile Șlemuri, așadar nici eu nu m-aș fi dat rotund cu declarații de genul “următoarea adversară este puternică, orice jucătoare trebuie tratată cu seriozitate”. Să lăsăm ipocrizia, există și sportivi pe care îi învingi doar intrând pe teren și dezechipându-te. Dar pentru asta trebuie să fii Serena, Nole sau Nadal, nu vor s-o recunoască specialiștii în psihologie sportivă. Și-ar pierde pâinea.

Britanica al cărui tată se exprimă ca pe Tamisa, dar cu accent de Micul Paris, a exagerat cu scurtele. Maria Lourdes i le-a îngrămădit destul de ușor în jardiniera cu flori. Când și-a dat seama că spațiul verde e doldora de omizi, Emma a încercat diverse substanțe, însă din setul inaugural mai erau doar câteva frunze, iar larvele se băteau cu palma pe burdihan. Karate Zeon, asta e recomandarea mea, și nu are nicio legătură cu originile fetei. Se simte din aer că locuiesc la curte. Uneori nu mă pot abține și le povestesc acest amănunt și necunoscuților, așa cum e situația de față. Dar e vorba de niște necunoscuți care, prin intermediul jupânilor de la 2Performant, ne citesc cu nesaț. Chapeau!

Fără să se spetească, Răducanca a luat un game pentru 1-3, apoi l-a procurat și pe al doilea, ca o colecționară timidă, la 1-5. Cum spuneam, gemeau buxușii de paraziți, iar Carle a topit runda la 2 și a ridicat pumnul cu uitătura amărâtului care a prins bilete la juma de preț la Iron Maiden, dar el îl ascultă pe acel Cercel “made in Romania” pe care au dansat băieții de la Internazionale Milano după ce au câștigat Lo Scudetto. Pe Emma era greu s-o extragi din lumea ei, a părut că trage spre zero, ca într-un anumit joc de cărți, era imposibil să ducă duelul în decisiv. Nu-i bai, așa pare să zică, cu toate că nu are nicio treabă cu Ardealul.

Luciano Darderi – Gael Monfils 6-4, 6-2

Îi vezi fasolele rânjite și nu trebuie să-i fi strâns vreodată mâna ca să te poți jura că e super-băiat. Despre francez e vorba. Să-l fi văzut cum se distra când arbitrul greșise scorul și trăsese de păr raportul de pe tabelă chiar în defavoarea lui Gael. Râdea, nici să pună la inimă nu mai avea ce, pe toate gardurile arenei scria 5-1 pentru italian în runda secundă. Iar Monfils fusese într-o bună măsură doar în primul set: la vârsta și uzura lui, i-ar prinde bine turnee în care s-o dea parte în parte într-o singură manșă. Sau doar câteva game-uri, până începe să-i danseze tricoul în valurile transpirației.

În celălalt cap al mesei trona un italian cu ceva tupeu, chiar dacă stăpânește binișor arta disimulării. Cam tinerel pentru a nu se rătăci pe acest palier, cam multe animale de pradă în această junglă. Dar ca să meargă mai departe, avea nevoie de un retur comod din partea soțului doamnei Svitolina. Și așa a fost, veteranul venind la teren fără revizia anuală, parcă și fără RCA. Cum n-a avut tot ce-i trebuie, a trebuit să bage de la el. Și are și unde, e genul de poet care mereu, la reuniunea de peste 30 de ani de la terminarea liceului, recită câteva strofe scrise de alt artist etern îndrăgostit. Nu pe ale lui. Face cover, cum se spune astăzi, mai terminați cu plagiatul! Asta e noțiune grea.

Cu Monfils poți să ieși la grătar, el te ține de vorbă și înainte de începerea filmului la cinematograf, este entertainerul perfect. Păcat că nu a avut azi răbdare și pentru tenis: a scos din burtă erori neforțate de trei ori mai multe decât juniorul din Peninsulă. Așa că Darderi, dacă o fi lăudăros – geografia spune asta, nu subsemnatul – ar trebui să sară peste acest episod. Poate că Gael primise un telefon ca să grăbească procesul și să vină acasă pentru a sta cu aia mică. Până se întoarce mami de la coafor, puștoaica dă Bacalaureatul, dar e o realitate a vieții.

Dănuț Lungu

N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.