În mod plastic, iată ce i s-a întâmplat în această seară lui Jaqueline. Prin toamnă m-am trezit că orbecăi ca într-o poveste etilică după mașina parcată pe o străduță din oraș. Mișcându-mă cu brațele deja dezlipite de corp, ca în filmele cu zombie, mă descărcam electrolitic încet și sigur în timp ce prin cap îmi rulau, la viteză supersonică, pelicule proaste pe bază de “nenorociții mi-au furat-o” și “oare cum mama naibii au reușit s-o pornească?”. Am sunat la 112 și mi s-a oferit o soluție ajutătoare, atunci am înțeles că tâlharii nu erau chiar tâlhari, ci angajații de la Gospodărire Urbană. Ăia cu rampa.
Tot bandiți, îmi repetam. Mi-am reconsiderat versiunea abia când mi-am regăsit proprietatea pe patru roți la grădina zoologică a autoturismelor parcate prostește. După procesele verbale și amenzile aferente, mi-am zis că niciodată nu voi mai parca fără un număr de telefon în parbriz. Te poate salva de multe bătăi de cap. Poate și de un accident vascular, feri-ne-ar! Și foarte mândru mi-am scris numărul cu un marker – trebuie să fi defilat cu el mai bine de o săptămână. Eram atât de liniștit… Chiar nu înțeleg de unde atâta mândrie.
Foto: Transylvania Open
Până într-o zi când propriul fiu m-a întrebat cinstit care-mi sunt intențiile:
– Auzi, ce e cu cifrele alea din parbriz?
– Păi, mi-am trecut numărul de telefon, în caz că blochez pe cineva. Nu vezi, ce întrebare e asta? Devenisem și isteric.
– Nu te supăra, amice, dar ai trecut doar opt cifre. Mai trebuiau două ca să iasă un număr de telefon. Acum e bună întrebarea?!
Iarăși m-am golit pe interior, eram la 1-2%. Siguranța și stima de sine îmi puteau fi pescuite din largul oceanului, nu-mi venea să cred cât de superficial fusesem. Sigur nu la același nivel, dar la fel de panicată s-a trezit și Jaq după setul 1 cu italianca Stefanini, un 6-2 care nu reclama decât încă jumătate de oră de răbdare. Meciul nu mai dura, plătitorii de bilete chiar strâmbau din nas că rețeta e doar calitativă, nu și cantitativă. Să țină de foame, cum ar veni.
Întoarsă după pauză, Cristian nu și-a mai găsit nici mașina, nici jocul și a fost nevoită să-și caute rostul până când s-a intrat brusc în setul destinat departajării. Nu mai era safe, așa cum credea și subsemnatul cu jumătate de număr în bord, iar orice minge lungă jucată de peninsulara Lucrezia trecea automat în contul acesteia. De mult n-am mai văzut-o atât de alergată pe numărul 35 mondial. Și cine își luase în serios rolul de sperietoare? O sportivă tot de 27 de ani, de pe poziția 140, cu o apariție întâmplătoare în turul secund la Australian Open în 2023.
Foto: Transylvania Open
Jaq și-a dat alarmă generală și s-a adunat în timp ce returna toporiștile rostogolite haiducește de italiancă. Mirosea a sânge, era datoria peninsularei să meargă până la capăt. Numai că favorita numărul 2 a turneului de la Cluj reinventa noțiunea de catenaccio – avea cinci-șase fundași, se apăra cu o dârzenie inflamabilă. 3-2, adică break, primul după mai bine de o oră, dar n-a urmat 4-2. Stefanini, jucându-se cu inima asistenței, și-a luat game-ul înapoi și s-a ajuns la 5-5, cu lovituri de top și raliuri care meritau orice preț. BTarena era martora unui meci memorabil.
Pentru gusturile rafinate, se cerea și cireașa de pe tort, iar Jaqueline n-a dezamăgit. Cu un super-lob în diagonală, anunța practic că n-o poate ridica nici macaraua din drumul spre fazele următoare de la Transilvania Open. Break la zero, apoi serviciu renăscut și se aliniau două mingi de meci. A intrat prima, firește, și sala a fost inundată de zâmbetul româncei. Se scuturase bine din acea pățanie, o invidiez.
Noul Porsche Cayenne electric îți oferă cronicile de la Transylvania Open 2026.
Nu știu cum să vă livrez informația asta, nu e ca și cum mi-aș dori să fac trafic de breaking news-uri, însă nici nu n-aș manipula ca începătorii. După două zile consistente de întreceri, Transilvania Open împrumută un sentiment pregnant de Grand Slam. Condițiile sunt ca acolo, publicul e avizat, avem vibe de mare competiție și arbitri de primă mână și, poate cel mai important aspect, începem să rămânem fără jucătoarele noastre. Fetele din România, din nefericire, ne scutesc de emoții pentru fazele superioare.
A nu se înțelege că e o situație fericită, detest această hemoragie. Am ajuns să țin cu sportivi din discipline de care nu auzisem până la peste 40 de ani de existență. Se întâmplă când badijonez telecomanda pe burtă, iar sentimentul se declanșează pur și simplu – e cineva de la noi în arenă? Hai să-i țin isonul!
M-am implicat emoțional și la meciul Gabrielei Ruse, era ultimul lucru pe care l-aș fi scontat, înfrângerea. Venea a noastră din Australia nu doar cu suveniruri pentru cei dragi, dar și cu argumente ranforsate de a lupta la titlul ardelenesc. Învinsă nu foarte comod de Andreeva în turul 3, românca țopăia pe avion cu nerăbdarea de a demonstra acasă că din orice întrecere poate să plece cu măcar o cărămidă în rucsac. După ce le pui una peste alta, le ungi cu mortar și poți să chemi serviciul de intabulare. Iar Masarova, prima gustare din turneu, părea fix ce trebuie. O mișcare de încălzire, un cobai care produce energie verde în cușca aia cinică.
Foto: Transylvania Open
Nerăbdarea lui Gabi de a fi pe placul publicului clujean a fost și el un adversar însemnat. Cam nepoftit, dar era acolo. Greșeli în lanț în primul set, apoi și sentimentul că Ruse renunță la manșa de acomodare doar pentru a o lua ulterior de la zero. Altfel nu se explică acel 6-1 pe care elvețianca Rebeka nu i-l va mai putea administra niciodată. Acum trei ani, în semifinalele aceluiași turneu, Găbița o spulbera fără milă în două runde. În această seară, al doilea set a fost altfel digerat de bucureșteancă, pentru ca break-ul obținut de Masarova în debutul decisivului să rupă vertebrele come-back-ului, să strivească lent optimismul asistenței. Să aibă efect decisiv.
Reprezentanta noastră a tras până la 2-4, presiunea îi făcuse ficatul cât Floreștiul de mare, apoi nu i-a mai intrat deloc serviciul. Dar deloc. 2-6 în setul seturilor și căutăm liniștiți clișee de 24 de karate pentru a ne dilua dezamăgirea. “N-a fost să fie, mno…”
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
Am devenit fan Oliynykova. Brusc, fără avertisment, în aceste zile geroase de Transilvania Open. Cu toate că ai mei colegi, Mircea și Radu, prezenți la fața locului și mai ales la zona de food court, mi-au trimis entuziasmați fotografii cu termometrul. Zero grade, e deja lux și iarăși dăm ochii peste cap că Ardealul rămâne înaintea restului țării. Așadar, sportiva din Ucraina care are și cetățenie croată m-a cucerit definitiv și – câtă vreme a câștigat și astăzi – îmi oferă șansa de a mă transforma în ultras.
Se întâmplă și în sporturile de echipă să simpatizezi cu unii datorită ținutei de joc, a culorilor folosite, a combinației de dungi, carouri etc. Totuși, în ciuda dezagrementului vizual, și Unirea Slobozia are suporteri. Jos pălăria pentru ei! Oleksandra, ca să mă întorc pe suprafața violet, nu-și spală sau apretează niciodată echipamentul care iese mai abitir în evidență decât un oarecare rând de haine. Ea nu are tatuaje, pe anatomia ei s-a lucrat cu pricepere, intensitate și pasiune. N-ai cum să fii Oliynykova și să te duci într-o doară la un salon de specialitate pentru a-i cere artistului tatuaje.
Ori te-ar mâzgăli ridicol de banal, așa cum face în cea mai mare parte a orarului, ori n-ar ști omul de unde să înceapă și când să termine. Aici e cu autorizație de construire, aviz de la Mediu, extras de carte funciară, apoi emite o părere și dirigintele de șantier. Nu e joacă, mai ales excrescențele de pe chip care par mai mult decât un desen, ci depuneri de elemente ornamentale. E cool Oliynykova, e și o potențială sursă de inspirație pentru rebela noastră Andreea Prisăcariu. Vondrousova, ca să mergem mai departe cu exemplele din branșă, joacă în Divizia B, la retrogradare.
Această spectaculoasă eroină, pe cât de războinică este ca apariție, pe atât de catifelat tartinează cu forehandul mingea în terenul advers. Jocul ucrainencei are ritm, balans, pare că ține dispozitive în urechi și că jonglează în pași de dans. Muzicalitatea din prestația ei a copleșit defensiva unguroaicei. Efectiv, Anna Bondar n-a putut diseca situația după primul set pentru a pricepe ce i s-a întâmplat. Și în partea a doua a meciului a trebuit să metabolizeze concomitent cu loviturile încasate. Un singur as a avut în tolbă atleta cu look de reality-show-uri de supraviețuire în junglă. Când l-a eliberat? Fix atunci când i s-a ivit prima minge de meci. Suliță specială de vânătoare, nu alta!
Tenisul în grup, fie și acela de picior, își taie ușor partea leului dacă de o parte a pârleazului se adună bătrânii. Și cu Voltarenul împrăștiat pe șale, cu riscul de a ajunge cu coloana la bisturiu, participanții experimentați vor ști mereu unde să stea și cum să te trimită după țigări. Se presupune că, oricât de june ai fi, măcar vârsta majoratului tot ai bifat-o. Ca să nu apară discuții inutile la proces.
Briana Szabo și Elena Bertea, de 20, respectiv 19 ani, au avut neșansa de a întâlni în aventura lor la dublu două doamne din Taiwan și Hong Kong, ambele plecate spre 30 de ani. Româncele noastre, pentru prima dată în această formulă, asiaticele, deja sătule una de cealaltă. Din 2022 își tot verifică potențialul și – față de alte partide din circuitul dedicat întregului teren de tenis – am remarcat că ele abordează fenomenul în stil propriu. Le-am găsit adesea simultan în defensivă, sincronizându-se cu mișcări aparent studiate.
Văzând deplasarea lor în teren, mi-am adus aminte de jocul de Go cu care eram bătut la cap în copilărie să mă familiarizez. Strategie îmi trebuia când afară, în fața blocului, se pocnea într-o veselie cu carbid? Poate și din acest motiv n-am practicat niciun sport de performanță. Eram ușor de distras, urmăream calea cea mai rapidă spre efuziune. Chong și Liang n-au fost deranjate nici de tribune, nici de mingile expediate de fetele locului.
Pe ele, ca și pe Szabo și Bertea, le-au încurcat cumva serviciul. Rar vezi într-un asemenea eveniment ca 14 din cele 17 game-uri să fie câștigate pe retur. Break după break, primul set având un singur game “de casă”, de aici și sentimentul persistent că perechea susținută de public ar putea duce duelul în decisiv. 3-6, 2-6, iar mâine în proba de dublu vom avea alte trei conaționale. Transylvania Open se încinge tot mai tare.
N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.
