Collins of Duty

---

În zilele ei bune, în care tenisul se ridică la suprafață și nu doar plutește peste marea de nimicuri ale lumii, ci chiar străpunge nori, adversari și blindaj înzorzonat cu orice fel de steag, Jaq nu pare nici româncă, nici jucătoare, nici nimic altceva decât o mașinărie de câștigat puncte legate între ele. Azi a avut genul de cătătură  care te cam face să te retragi din activitate înainte de orele prânzului. 

Nu e tocmai clar ce neajunsuri au fost în celule lui Danielle. Diagnosticele pot fi de toate felurile. E posibil să aflăm că, de când a anunțat anul trecut că se lasă în 2025, corpul ei are momente în care își amintește și se crede pe plajă. E greu de explicat cum după un set în care măcar servea cu 110 mph, la 4-0 pentru Jaq în setul doi a scăzut brusc la 75. Ne-am uitat și noi, poliție nu era prin tribună și prin stație nu anunțase nimeni că stau curcanii în mașini nemarcate. 

Deși nu ai fi zis după vorbă, după port, Jaq a câștigat primul ei meci pe tabloul principal de la US Open. Că a făcut asta într-un meci cu o jucătoare care anul trecut mătura pe lung, lat și adâncime turneele la care ajungea, asta e doar un alt bonus. Tot bonus sunt și adidașii ăia mișto pe care îi poartă Jaq. Dacă vreodată o să existe o licitație pentru ei, mă bag cu două cronici. 

Revenind la meci, ar trebui să discutăm tot despre adidași. Meritul lui Jaqueline e că a luat accelerația la picior și nu a încetinit în nicio stație. Ca atunci când scuturi covorul și mai sare câte-o fisă de 50 de bani care ar fi utilă când mergi la supermarket, ciomegele încasate de Danielle au mai scos la lumină și câte-o bastârcă neașteptată, pusă de parcă există undeva un plan. 

Dar nu era, iar Jaq a înțeles și a continuat cu următoarele viraje până când a primit înștiințare că opera a fost încheiată cu un deplin și falnic succes. Faptul că a avut constant ochii fixați pe pradă și a mușcat cu precizie, fără să prindă cu dinții și piatră, dar nici atât de moale încât victima să creadă că menghina-i de jucărie – asta e o altă veste bună. Nu zice nimeni că vrem să vedem socotitoare îmbrăcate în echipament Nike, dar o Jaq calculată e genul de personaj care poate să ajungă departe și să ne țină noaptea treji. 

Că oricum vine frigul și ce naiba să faci dimineața dacă nu să recuperezi ce ai pierdut la miez de noapte.

---

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

---

Cronicile de la US Open îți sunt oferite de Porsche

---

Sorana Cîrstea – Solana Sierra: 7-5, 6-0;

Frați și surori întru nopți pierdute, pare adevărată zicerea cu marile succese care sunt obținut departe de ochii importanți și reflectoarele cu lucși mulți. Probabil că pentru nimeni altcineva mai departe de noi și Sorana nu a fost important meciul ăsta, altfel nu s-ar putea explica de ce am ajuns eu să folosesc poze de arhivă și nu unele făcute de mâinile iscusite ale maeștrilor imaginii acreditați la US Open.

E la fel de adevărat că poate și-au făcut programul crezând că meciul ăsta chiar va avea dimensiunile de timp și cele sportive ale unei partide normale. Să fi fost două ore de luptă dârză, de fier pus pe fier și tras prin foc. De durere și sacrificiu pentru un rezultat mare. 

Sau poate tocmai opusul. Sorana e totuși câștigătoarea foarte recentă a unui turneu WTA. Profesionist fiind, nu îți bați capul cu turul 1 jucat cu o oarecare-din-punct-de-vedere-sportiv Solana Sierra, care joacă și câștigă turnee challenger și câștigă puncte cu lingurița. 

Probabil am face acest pact cu diavolul: să nu vedem poze și să ducem lipsă de magneți pe frigider, dar să ne știm fetele din circuit veșnic la interviurile de după meci, povestind despre cum e aș de greu să mai duci cu cârca aceste ridicole cantități de victorii. Fantezii specifice orei 3 AM, dar Sorana a câștigat. De data asta, mai simplu decât o arată scorul echilibrat din setul 1, unde nu a mers în ceva parametri astronomici serviciul, dar orice altceva a funcționat de parcă tocmai ieșise de pe linia de producția cu beculețe verzi clipocind pe toate ecranele de control al calității.

Regula nescrisă e așa: dacă se termină cu 6-0, nici primul set nu a fost cu ceva mai breaz. Să mă credeți pe cuvânt: cam așa a fost. Sorana în control, ca o veterană a culesului de panseluțe pe orice meridian, la orice ore, cu rapoarte scrise, recitate și predate în orice limbă. Aerul american din ziua trei nu a mai fost pentru ale noastre nici prea tare, nici prea greu, nici prea în niciun fel. Putea să nu fie, că noi știm tenis și învățăm și pe alții. Astăzi. Mâine, mai vedem ce o fi. 

Coco Gauff – Ajla Tomljanovic: 6-4, 6-7, 7-5;

Pentru că tenisul nu mai are timp să te aștepte de îndată ce ai scos capul din nori și plimbi trofee printre sfinți, Coco s-a trezit în această bucată de an față în fața cu nevoie impusă și pe alocuri evidentă de a-și rezolva serviciul. Că nu mai suntem în vremurile în care câștigai un titlul de Grand Slam și trebuia să trimitem mătușile și unchii să te scoată pe brațe din birturi pentru tot restul anului.

Acum, odată atinsă excelența, repetarea ei e normă și orice sincopă e un dezastru de care ești vinovat. Chiar și de nu s-a întâmplat încă și doar i se pare cuiva care nu e nici la nivelul la care poate ține polonicul cât să umple o farfurie fără să ai de scos mopul din debara. 

Prin urmare, Coco are acum ceea ce în limbaj nu foarte specializat se numește doctor de servă. Al ei este Gavin McMillan și s-a ocupat și de evoluția Arynei Sabalenka în acest domeniu. E cumva potrivit faptul că americanii au un sistem medical în care plătești cu echivalentul ficatului orice dinte jucăuș, dar pe de altă parte au un flux care să satisfacă orice fel de nevoie, chiar și pe alea aproximativ imaginare. 

Tomljanovic pe de altă parte a trăit o viață sportivă formată din perioade bune, alternate cu săptămâni și luni de dispariție completă. Genul de jucătoare care lovește tare, face puncte, dar nu tot timpul sunt pentru ea pentru că prea des i s-a întâmplat să nu găsească cheia potrivită atunci când a ajuns în fața unei uși importante. Dar în meciurile care interesează, e și ea interesată. Iar o Ajla activată de miză, mediu și titluri e o Ajla pe care ai fi vrut – din greșeală, desigur – să fie închisă de cameristă pe dinafară. 

Nu s-a întâmpla și pe Coco era să o coste turneul la care a venit din calitatea de câștigătoare de Roland Garros și fost încoronată a turneului american. Coco a început greu și a trebuit să revină de la 2-0 și 3-1 în primul set. Măcar pe ăsta la câștigat, pentru că în setul doi nu a mai fost nimic ușor. De la 4-2 pentru Coco, Ajla a pornit furnalele și a zidit o colivie de refuzuri în fața încercărilor americancei de a meciul. Coco a fost chiar la două puncte de a închide partida, însă s-a ajuns în tiebreak, unde Ajla a cântat partitura aia de chef obscen, cu forță în lovituri și minte ageră. 

În decisiv, tot Coco a condus cu break în față, dar rezistența adversarei a continuat să arate ca un fel de protest spontan care devine campanie capabilă să schimbe legi și lideri. Ajla a făcut break când era condusă cu 5-4 și a împins-o pe Coco să caute codurile pentru activarea modului de dublă campioană de Grand Slam. Documentația nu era departe, dar probabil că Gauff spera să fie necesară doar ceva mai târziu în săptămână, iar în primele zile să rezolve probleme de organizare pe tablou doar cu vorbe dulci și prezență luminoasă. I-a ieșit până la urmă și a făcut-o chiar pe serviciul ei.

Denis Shapovalov – Marton Fucsovics: 6-4, 6-4, 6-0

Își mai amintește cineva vremurile în care Denis Shapovalov era o tânără speranță, gata-gata să ia de gât elita tenisului și să doboare greii care oprimau vlăstarele lăsate-n soare, fără apă și șanse la trofee? Da, cândva am fost tineri și naivi. Probabil și Denis. Mulți ani mai târziu, Denis a devenit doar un favorit al medicilor specializați în problemele sportivilor, iar aura lui de Mesia a ajuns la nivelul la care se află cam orice fotbalist brazilian botezat cu prenumele ăsta. 

Vremurile însă s-au mai transformat și atât Denis cât și Marton au venit la US Open după niște izbânzi dătătoare de speranțe. Adică nu doar victorii legate pe la vreun colț de bloc un arbitru e vecinul de la etajul patru, ci turnee reale, cu adeversari pe care i-ai recunoaște în mall. Fucsovics a câștigat chiar înainte de NY turneul de la Winston-Salem în timp ce Denis a coborât din nordul continentului până în Dallas, ca să arate că are cultură pop și chiar și așa știe că în orașul ăla e nevoie de un nou magnat al petrolului, după ce reluările cu JR Ewing s-au terminat. A bătut la Taylor Fritz, Tommy Paul și Casper Ruud, după care a plecat acasă cu trofeul fără să mai elaboreze pe subiect. 

Așadar doi jucători în formă și, mare minune, fără să aibă medici care să îi aștept la casierie. Meciul a început cu niște schimburi de break-uri, iar Denis a tras preșul de sub picioarele vecinului maghiar chiar la 5-4. Momentul perfect pentru surprize, căci în astfel de situații te asiguri că adversarul se trezește pregătit să sufle în tort, având însă doar masa dinainte ochilor, plus o factură de plătit până în prima zi lucrătoare calendaristică. 

După ce în setul doi s-au răsturnat rolurile și Marton a trecut la atac, Denis a îmbrățișat fără emoții dar și fără vreo dorință cert exprimată strategia de așteptare a greșelii. Canadianul a lovit apăsat și precis, lăsând munca de căutare a soluțiilor să ocupe timpul grăbit al adversarului său. Cumva inevitabil pentru parcursul celor doi, în setul trei, unul dintre ei a căzut pradă slăbiciunilor fizice. Marton a fost cel care a pus primul sabia în pământ, iar de la venirea medicului totul s-a rostogolit într-un singur sens și cu un singur destinatar pe colet. 

Partea mai puțin bună pentru Denis e că în tururile următoare ar putea ajunge în ținta lui Jannik Sinner. Dar sigur e mai bine acolo decât acasă, pe fotoliu. 

---