Krejcikova și nu cerceta

---

Jaq și fosta lideră mondială au avut de prestat într-un zgomot de fond parcă mai greu de întâlnit la alte turnee. De fapt, se și vedea de pe un teren pe celălalt, nu era nevoie să te zgâiești prea mult, iar larma făcută de public la meciul dintre Baez și van Assche apăsa pe umerii sportivelor cum se făcea praștie odihna vecinilor când umpleam pe timpuri sufrageria cu junime. Era perioada majoratelor, în anii 90 se împărtășeau doar în apartamente. Nu existau cluburi, ci doar discoteci cu DJ Bobo, iar tu poate voiai să asculți “Child in time”. Eh, Deep Purple era și pe suprafața alăturată, parcă nici arbitrul nu se mai auzea corespunzător. Poate că e cazul să se treacă la next level: tenis cu căștile pe urechi, ca fotbaliștii la coborârea din autocar.

Dacă aș fi fost în locul lui Jaqueline, aș fi avut scuza perfectă: nene, e greu să scrii pentru examen în timp ce alții dau foc peluzei. E alt sport. Sau poate că descopăr eu în premieră atmosfera de la Madrid. Românca și-a pierdut serviciul încă din start, însă a avut apoi destulă calitate pentru a-și lua bunul înapoi. Și iar i-a subtilizat mingea cehoaica. Hotărâtă, osoasă în trăiri, aceasta a slăbit strokul abia la 5-1, când Cristian a făcut game la zero. Primul pe serviciu, să se noteze! Cam în același fel savurase succesul și în primul tur, când de la 1-5 întorcea uluitor și lua setul fără tie-break, însă Krejcikova nu-i tocmai Frech. Asta credeam în acele clipe. Cu Barbora, dacă e în zi bună, ai de furcă. Te face gospodărește, te fugărește, nu ține raluri lungi. Caută să lanseze lovitura câștigătoare și pare setată să se bucure doar la final. Adică atunci când contează cu adevărat.

Nu căutăm doar încurajări efemere, însă nici tenismena noastră nu mai e la copii și juniori să-i mai cadă jambierele de emoție. Nu era dispusă de a apărea în fața fanilor pentru a-și declina competența. Nu voia să se scuze. Văzuse că se poate în prima rundă, chiar și pe sărite, așa că după un 1-0 scurt s-a învârtit de un break și s-a ridicat chiar la 3-0, moment în care a avut nevoie de picături în ochi din cauza vântului care o purta un pic și pe Barbora. Se stârnise, numai pe guralivii de dincolo nu-i identifica nicio fabrică de turnat dopuri. Erau cu gura pâlnie. Abia la 4-0 pentru posesoarea buletinului de București, și-a dat seama și comentatorul pentru România că asemenea larmă ca pe arena alăturată e la limita tolerabilului. A fost o notă bună pentru mine, însemnam ceva pentru umanitatea care trăiește în paradigma lui game, set și match. Mă prinsesem de la încălzire.

Jaqueline se înălțase, avea pe radar întreaga mișcare a cetățencei din Brno: de pe la 4-0 ridica pumnul în aer, parcă ieșea și fum dintre degetele sale încleștate. Chema, implora un 6-0 care trebuia să schimbe decisiv raportul de forțe pentru setul final. Și i-a ieșit manșa perfectă, campioana din 2021 de la Roland Garros nemaiavând un “covrig” la pasive în palmares de acum aproape un an. I-l oferea de pomană Ostapenko la Roma, pentru că nu oricine poate. Cât de mult crezuse românca în propriile brațe, simțea că are energie să se ia la trântă și cu mingi mai mari. Deja nu mai auzea nimic de după gard, cu toate că indivizii de acolo, și după ce se trecuse în altă partidă, cântau la fel de tare. Teribiliști sau o fi alcoolul ieftin la spanioli?

În bătălia bătăliilor, la 1-0 pentru Jaq, Krejci a făcut break și părea să aibă un avans moral pentru calificare. Dar unde să te duci fără aprobarea adversarei? N-a mai iertat nimic Adina, căci o cheamă și astfel pe compatrioată: a făcut vraiște defensiva Barborei, i-a asfaltat, i-a schimbat bordurile, i-a turnat ciment și pe ploaie, căci despre vânt pomenisem deja, se modificase complet planul urbanistic zonal. Pe ce teren aterizaseră cele două și ce piațetă îi lăsase domnița Cristian? O bancă îi mai trebuia și un cornet de semințe ca să mediteze pentru nemurirea sufletului. Ce victorie și ce bine-i merge pe tura subsemnatului! Până la finală n-o mai fi chiar așa de mult. Bravo, Jackie!

---

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

---

Cronicile de la Madrid Masters îți sunt oferite de 2Performant.

---

Alexander Zverev – Borna Coric 6-3, 6-2

La mare concurență cu Dinamo – Voluntari, din fotbalul nostru pricăjit, am asistat la bătălia de seară din inima peninsulei iberice. Ni s-a dat pe la nas cu ceva tare, a fost ceva afiș după o zi în care s-au mai anihilat reciproc Fritz și Darderi, Humbert și De Zandschulp sau Munar și Struff. Ăsta a avut iz de înfruntare istorică. Băieții ăștia, dacă ne raportăm la ultimii ani tumultuoși, au prins împreună vremuri în care parcă eram lipsiți de griji. Chiar așa era, prima lor directă datând din 2015, când pe la noi ieșea președintele în geaca aia roșie și ne spunea că am fost niște eroi. Nu întâmplător utiliza perfectul compus, știa domnia sa ce vrea să transmită plebei.

Seara de vineri a conținut și hârjoana tinerilor Navone și Rune, un spectacol de trei seturi, cu două dintre ele răsturnate în prelungiri, iar cu decisivul dus la mare luptă. Cu săbiile ascuțite ca în primele schimburi. Rune, pentru care era tensionat un anume cetățean în tribune, Mouratoglou pe numele său, s-a chinuit cu un argentinian pe care abia aștept să-l revăd. Are o suită de lovituri care se prăbușesc în terenul advers indiferent de scor și de presiune.

Revin la ăia un pic mai bătrâni. Croatul a trecut de perioada în care îi făcea consult regulat lui Sascha: îl bătea de-l asculta cu urechea. A încercat în această seară să-l ia tare, old school, pe neamț, a condus cu 1-0, 2-1 și 3-2 și a tot încercat să ciupească pe retur. Greu, cu toată demnitatea unui fost număr 12 mondial într-o epocă în care primii erau cei trei zei, Fedex, Rafa și Nole. Atât i-a trebuit lui Zverev, să i se umble la clasorul cu amintiri. Și-a luat cazare lângă fileu și a închis multe puncte de acolo. M-aș fi așteptat să dea drumul la câini și Coric, însă parcă a fost prea captivat de jocul lui Alexander. El, fost lider planetar la juniori și câștigător de Cupa Davis cu echipa Croației.

În setul al doilea, Sascha a făcut break la 3-2 și deja știa că nu va mai fi ajuns din urmă. Îi puteai citi lipsa de îngrijorare pe chip, chiar dacă germanului îi găsești mai greu intersecția bucuriei cu neajunsul. Își maschează emoțiile, cu toate că poker face-ul în tenis e o meschinărie. Dă-mi, tată, și mie și ceva pe non-verbal, vreau să-mi dau licența în pantomimă.

Carlos Alcaraz – Alexander Shevchenko 6-2, 6-1

Altă dată, numai să fi auzit că în fața ta va apărea Shevchenko, ai fi înmărmurit. Balon de Aur, nu glumă. Astăzi, purtătorul acestui nume e un tinerel cu rachetă care abia a intrat în topul primilor 60 și care, după meci, era nerăbdător să-și facă un selfie cu Carlitos. Care Carlitos, după partida lejeră, ca un antrenament la care s-au vândut și bilete, a scris cu markerul pe o cameră de luat vederi, “Madrid, ne-am întors!”. Pentru mine, aflat la granița cu Ucraina, pare o extravaganță: locuiește la aproape 400 de kilometri de epicentrul turneului. De fapt, omisesem că el e câștigătorul ultimelor două ediții ale acestui bal.

Bine, Alcaraz mai avea un motiv să rupă carioca aceea. Revenea pe teren după mai bine de trei săptămâni, o viață de om în tenis. E drept că n-am auzit ca vreun protagonist ATP să ajungă pe mâna vraciului Marijana de la Belgrad. Nu încă.

Aryna Sabalenka – Magda Linette 6-4, 3-6, 6-3

Primiți cu Saba? Și dacă nu, alternativă nu există la această oră. Bielorusa, ce fenomen! Dacă s-ar supăra și și-ar strânge jucăriile pentru a evada în altă dimensiune, sunt convins că ar inventa o disciplină cu potențial, ar face oricum audiență. Să luăm doar bannerul celor două doamne prezente în arena centrală din capitala Spaniei: “Aryna, să-ți auzim răcnetul de tigru!” Iaca poznă! Dacă vii în tribune cu un asemenea mesaj, e firesc să nu știi ce-i acela forehand, care-i treaba cu break-ul și la ce folosește, dar mai ales reacționezi precum unchiul colegului Axinescu, acela care striga că, după 30-0, urmează un normal 45-0. Apar unii pe la meciuri ca să-i analizeze și tenisul, pe ăștia nu i-am remarca în fauna specială pe care și-ar crea-o numărul 2 mondial. Niște fițoși, n-ai cu cine.

Eu m-aș prinde în business-ul Sabei. Numai cât s-o întreb dacă nu cumva zbuciumul său lăuntric are vreo legătură cu defrișările masive din munții noștri. Prea au dispărut mulți copaci, zgomot nu s-a auzit, ursul n-a apărut la fața locului pentru a-i inhiba pe tâlharii de lemne, însă tot mai mulți versanți se laudă că nu au mătreață, ca în reclama de trei parale de la televizor. Dar nici pilozitățile lemnoase nu-i mai deranjează. Chelesc. Cum se dezvoltă, totuși, nenorocirea, cine doboară arbori pe muțește? Joagăr care își ține respirația n-am văzut, așadar pare a fi mână de om. Păi, s-o urmărim pe jucătoarea luată la rost de CTP: la primul retur mai treacă-meargă, îți zboară acoperișul casei și toate izmenele lăsate la uscat traversează județul cât ai zice Adesgo. Atât de tare lovește individa. La al doilea, se duce avionul cu roțile în sus, de parcă s-ar gudura, dar el, săracul, nu-și mai poate regăsi echilibrul. Saba, recunoaște, tu ești, e forehand-ul tău tăios!

Nu mai e o surpriză pentru nimeni, însă eu despre Linette voiam să scriu. Ajunsă la o maturitate sportivă la care își visează talonul de pensie ca pe ursit, Magda știa că nu luase niciodată vreun set din meciurile tari avute cu strașnica Sabalenka. Nici la zero nu fusese pedepsită, dar tot nimic era. Se simțea obligată să joace ca în propriile Jocuri Olimpice, să rămână în picioare și dacă atleta din Minsk i-ar fi amputat cheful de a lovi mingea. Câtă răbdare, ce antrenamente o fi desfășurat pe marginea prăpastiei și în vreo cameră de tortură, altfel e greu să stai în calea vijeliei. După o rundă normală, în care nici Aryna n-a forțat, Magda a avut 4-1 și 5-2 într-un set în care loja campioanei en-titre stătea ca pe taur, la rodeo. Fata din arenă se holba fioros, făcea semne clare că e cu ochii pe tot ce suflă pe-acolo. N-o să înțeleg în veci nebunia asta: cu ce greșește antrenorul când tu eliberezi duble greșeli ca în Ziua Cârtiței?

Și vorbim de inși cu background care, de-a lungul vremii, au fost condamnați dintr-o clipire de proprii sportivi. E varianta de lux a Sindromului Stockholm, versiunea premium, cu bani. Dacă e să pierzi, ăla de acolo, de sub șepcuța lui și cu toate aplauzele sale de victimă care se trage de șireturi cu belșugul, nu are cum să te ajute în timp ce se consumă evenimentul. Îl cerți după, poți să-l dai și afară cu șiret plin, dar tot tu te plimbi printre liniile alea de șotron supradimensionat. Aici n-a mai fost cazul, toată lumea se îmbrățișează, forța naturii revenindu-și în decisiv. A profitat și de faptul că cei 32 de ani ai lui Linette și-au săltat mâinile ca persoanele care trec clandestin frontiera și sunt observate de santinela căreia nu i s-a sugerat din timp să se uite în altă parte.

Mayar Sherif – Marta Kostyuk 6-2, 7-5

E prea puțin posibil să nu fi fredonat cu o seară înainte în cabina de duș, “I shot the Sherif”, cumva această relaxare cu apa în ploaie venită doar un pic peste temperatura corpului explică și jocul ucrainencei din primul set. O știi pe Marta când pare că nu înțelege ce i se întâmplă? Ar da vina și pe inventatorul zgurii, oricine e culpabil, mai puțin ea că se ajunsese la 0-4. Și doar neatenția fetei din Egipt a făcut să nu fie “bagel”, finalista de acum câteva zile, de la Stuttgart, fiind doar cu numele pe teren. Nici măcar nu avea cum să facă umbră. Am prins săptămâna trecută un meci de roman de capă și spadă cu Coco Gauff, de data asta jocul ei a fost lent, previzibil și maximum de nivelul unei reviste de integrame. Ba chiar una cu și despre umor care îl reabilitează pe Bulă. Deci nu e vorba de umor.

Dincolo, domnița Mayar nu zbiară ca Sabalenka sau cum o făcea Șarapova, n-o pastișează nici pe Halep, ci pur și simplu imită alarma Pompierilor. Am avut în ultimii doi ani trei incendii pe tarlaua din vecinătate din cauza homeleșilor care ard cabluri pentru a conduce cuprul pe ultimul drum. Și anume la centrele de valorificare a fierului vechi. Așadar, mi-au intrat în sânge acele frecvențe, uneori le și visez. De asta am și intrat în alertă când s-a mutat legătura pe arena pe care Kostyuk încerca să facă un capăt de treabă.

– Vai, unde arde? Și de ce, că nu mai e secetă?! Au crescut buruienile cât zgârie-norii la câte ploi au fost în ultima perioadă.

Alarmă falsă. Executa egipteanca niște obiecte blănoase spre terenul Martei și nu se putea altfel decât să dea tonul pregătirii tulumbelor de incendiu. Pe lângă vibrațiile sale care îi afectează digestia lui Decibel, “tigrul” care se lansează din plămânii Sabalenkăi e ca o invitație la cina romantică de pe urma căreia ar putea apărea doi copii, o mașină în leasing și un apartament pe care nu știi cine va apuca să-l achite până la capăt. Avantaj banca.

Sheriff își ducea planul la îndeplinire, iar în setul al doilea, singurul în care a contat și prietena grupului de cronicari aflați în parohia domnului Meșter, a trebuit să gestioneze și bâțâiala. Să ai 3-0 și să te întoarcă bestia la 5-4, cu posibilitatea crescută de a participa și într-o rundă hotărâtoare, n-a fost ușor nici pe timpurile Serenei. Nu știi ce se întâmplă, nu mai ții minte dacă ai lăsat peste noapte smartphone-ul la încărcat, mai bine eviți. Asta a și făcut Mayar: a dat tare în ea, a pocnit încă un break și a servit pe corp, obligând-o pe favorita jocului să răspundă în fileu. Frumos la Madrid, dar puțin. Mai ales pentru unii.

---