Pentru că tenisul e religie, dar încă nu l-am prins pe Federer prin oraș ca să îl facem patriarh, Transylvania Open se joacă fără spectatori. În sală planează o liniște cu care ai putea întinde coca de plăcinte.
Chiar și-așa, acum, că simt pe viu atmosfera de borcan vidat cu atomi puși să se alerge între ei la interior și nu mai trebuie doar să o admir nedumerit din fața televizorului, pare că treaba asta poate ajuta. În special jucătorii care abia prind muguri și învață cum trebuie să execute planarea așa încât să nu rașcheteze cu frunte fațadele blocurilor de pe traseu. Așa cum eu am devenit mai capabil să gestionez bormașina vecinului după ce m-am auto-expus la un sezon de Bravo, ai stil!, jucătorii de tenis au putut învăța din pandemia asta că există un nou nivel al antrenamentului într-o sală goală: meciul în sine.
Jaqueline spunea după meciul din primul tur, contra Kajei Juvan, că și-a imaginat că publicul ar fi în sală și că ar susține-o, iar genul ăsta de nebunie poate fi cutia magică pe care, odată ce-ai montat-o, să o duci cu tine chiar și în cele mai potrivnice locuri în care s-ar putea juca tenis. Și apropo de Jaqueline…
Cronicile de la Transylvania Open îți sunt oferite de noul Porsche Macan:
Jaqueline Cristian – Ajla Tomljanovic: 7-6(5), 7-5
La meciurile jucate de Jaqueline nu ar trebui să porți doar mască în tribune, ci și echipament biohazard. Jackie e propria ei tobă, galerie, peluză și, dacă treci de primele ei 5 minute de meci, poți să simți cum în tenisul ei apare și jandarmeria. Uneori îți lasă impresia că și-ar putea începe meciurile prin game-ul șase al setului doi. Să fie aruncată moneda cu care se decide terenul și serviciul, iar din încălzire să se sară la 0-1 la seturi și 3-2 pentru David Nalbandian. Într-un context de ăsta, Jackie se bagă și îți joacă până când entitatea de peste fileu se oprește, oricine și orice ar fi ea.
A făcut 4-0 în 9 minute. Peste alte 20 de minute, era 5-5. S-a jucat tiebreak, s-au produs și irosit mingi de set, după care s-a reluat croșetajul pe același subiect. S-a dat cu ghioaga în teren și s-a răcnit. Ajla era pe-acolo și uneori a jucat cu falsul sentiment că a fost chemată la petrecere dintr-un motiv mai serios, altul decât îndeplinirea cvorumului între linii. Când Ajla a jucat cot la cot cu Jackie, s-au produs două break-uri. Dar când aceeași Ajla a început să scârțâie, focul din furnal s-a extins la oalele cu kerosen pe care a noastră le cară în genți și ne-am ales cu două ore de artificii indoor.
Tema de casă a lui Jackie e însă alta. Rezultat pozitiv există, dar necunoscuta X rămâne întruchipată într-o dilemă care, odată rezolvată, o poate încălța corespunzător pentru Top 50 WTA: ce faci când ai 4-0 după 10 minute de joc și încă nu ești tipul de jucătoare care poate să țină deschisă rampa de pe care se face alimentarea cu obuze? Că nu te cheamă Serena Williams. Aici – iar asta o știau și strămoșii noștri daci – apar trei necesități și o certitudine: să înțelegi ce ai făcut bine independent de oalele în care adversarul a dat cu capul plin de veselie, să prelungești cât mai mult și să aplatizezi pe cât posibil curba descendentă care inevitabil se apropie, pregătind ceva cu care pandemia ne-a făcut foarte familiari: un val al doilea.
Pentru că ai primit de data asta mai mult în farfurie, dar cheia e să mănânci acum bine și să mai primești și la cină, nu să plescăi făcând live pe Instagram și să te ia Poliția Ciorbei pe sus pentru abuz în serviciul de farfurii. Partea bună e că Jaqueline are 23 de ani și timp suficient ca să rezolve ecuația.
Simona Halep – Gabriela Ruse: 6-1, 6-2
N-o s-o auzi pe Gabi Ruse plângându-se că meciul ăsta s-a jucat cu ușile arenei închise. La fel ca Ruse, poate că și baciul din Miorița ar fi putut avea noroc să nimerească în poveste cu un cioban portughez, unul filipino-american și unul finlandez, care nu i-ar fi pus gând rău pentru că era prea ocupat de o strategie pe zece ani pentru creșterea calificativelor la testele PISA aplicate în propria ogradă. Dar suntem noi, românii. Avem ghinion mai ales atunci când dăm de-ai noștri.
Am fost doar noi între noi, iar noi știm că Gabi a avut un an de pus în ramă și de luat bani de la bancă pentru a face un perete nou pe care să pună rama. Mai știm și că Simona e în cea mai mare parte Simona, iar azi am văzut în sfârșit cum e să-i fii și adversar mașinuței de tenis din Constanța.
Ăsta a fost un soi de meci de debara. A fost echivalentul zilelor de dinainte de Balul Bobocilor, când eu încercam să învăț să dansez tango în garajul unui coleg. Exact ca în cazul lui Gabi Ruse, în ambele situații e vorba despre reprezentații care arată incoerent. De altfel, Ruse nu e o jucătoare care să nu reacționeze când e împunsă cu bățul, dar Halep a jucat stelar. Dacă avea meci cu Serena Williams astăzi, Simona mai câștiga un Slam. Chiar și dacă se juca la Cluj. Se făcea derogare.
Magia unui astfel de meci e că putem spune ce vrem despre el, pentru că Ruse nu ne va contrazice. Nici ea nu are cum să fi înțeles mare lucru din el, deci expertiza noastră devine brusc valabilă și plauzibilă. Iar Simona a jucat ca un copil care a putut să-și pornească din nou Playstation-ul după ce-a strâns bani o jumătate de an să-și înlocuiască joystick-ul defect. Am văzut-o din nou pe Simona care nu se oprește din căsăpit până când o oprește arbitrul de scaun. Acea Simona care bate covorul până când firele se vorbesc între ele și, de spaimă, se împart singure pe culori, mărimi și vechime în câmpul muncii.
Simo mai are de spus lucruri și penița stiloului tocmai a prins din nou cerneală la contactul cu foaia. Iar noi ne punem ochelari pe nas și redeschidem porțile cenaclului.
Anett Kontaveit – Aleksandra Krunic: 6-3, 7-5
Anett a câștigat din august și până acum trei turnee și pare că fata are ceva business în Mexic, din moment ce vrea cu atâta ardoare să ajungă la WTA Finals. Nici nu s-a uscat bine echipamentul de joc încă ud după finala de la Moscova și estonianca a intrat cu plugul în Aleksandra Krunic, ex-semifinalistă la Winners Open, în vară. Cumva, Krunic pleacă acasă fericiră: a prins ziua de miercuri la turneu, deși a jucat un singur meci pe tabloul principal.
Kontaveit nu e degeaba favorită #2, dar bine-ar fi să se dovedească fericitul contrariu. Bazați-vă pe ea în cazul în care sunteți masochiști și vreți ca ziua finalei să vă fie stricată. Are o jumătate de tablou prin care s-ar putea intercala cu succes chiar și niște cozi de mop rămase rezemate de ușa de la intrare, așa că slujba duminicală chiar ar putea să o prindă odihnită. Sau plecată acasă, că nu e tenisul vreo chestie în care certitudinile să facă prea mulți purici.
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
