Jannik Hagi

Două săptămâni în cap s-au ambiționat australienii să programeze meciurile de la Melbourne la ora locală, dar cronicarii meșteriți le-au ținut piept de pe fus european. Reverențe cafeluțelor și mulțumiri oamenilor de la Porsche, pentru care nu avem decât iubire, așa cum are Caddy pentru Diana, Chiflă, Luana, Uzzi, Liana și sper că n-am uitat pe nimeni. Plecăciuni și pentru cititorii noștri care ne primesc așa cum suntem și ne dau senzația că ne pricepem la tenis.

Partea bună – pentru noi și voi, că de australieni deja ne-am lepădat spiritual – e că următoarea reprezentație a cronicarilor e deja pe drum. Între 5 și 11 februarie înțepăm metafore la Transylvania Open, de la Cluj, unde trezirile în miez de noapte vor fi strict opționale. Doar dacă ne atinge insomnia sau ne lovește damblaua capitalistă să ne trimită la muncă. Cu amendamentul că – Slavă, Domnului! – n-o să fim toți la Cluj, unde în miezul nopții te mai poate trezi și proprietarul ca să te scoată afară, pe motiv că s-a scumpit inopinat chiria.

Aceste cronici îți sunt oferite de noul Porsche Panamera

Jannik Sinner – Daniil Medvedev: 3-6, 3-6, 6-4, 6-4, 6-3

Într-o distopie post-apocaliptică, în care planeta mai suportă doar câteva exemplare umane, mi-l imaginez pe supraviețuitorul Daniil Medvedev cum șade impasibil în bucătărie, în halat, și mănâncă murături, cu un ziar în față. Apoi se duce la duș și iese afară să salveze umanitatea, vede el cum, se descurcă. Doar că mai e un twist.

Afară îl așteaptă un tânăr roșcovan cu moacă de austro-ungar care a îndesat în rucsac toate tehnicile de supraviețuire 3.0. Și el e, de fapt, acel „last man standing”, chit că multă lume s-a tot întrebat „Dar ăsta al cui mai e, maică?”. La ultima scenă, dintr-un covor de soldăței căzuți se ridică, triumfător, Jannik Sinner. Originar din San Candido, așa cum îi zic italienii sătucului Innichen, să nu cumva să atenteze austriecii la campionul lor.

Jannik n-a avut vreo strategie anume anti-rus. Sau dacă a avut, tactica s-a făcut ferfeniță încă din primul set, când tovarășul Daniil a zburdat pe Rod Laver. Perfect explicabil excesul de încredere al italianului, pentru că alizeul australian a bătut în favoarea lui tot turneul. Până la întâlnirea cu Medvedev, Sinner lăsase pe drum doar un set la Melbourne. Și ăla săltat de Nole Djokovic, pe care ragazzo l-a coborât de la statutul de supraom la cel de „poate că e om și el”. 

Natural că Sinner s-a prezentat la finală cu încrederea unui alpinist care mai are doi bocanci până în vârf, iar șerpașul e deja acolo și îi întinde mâna. Când s-a făcut 0-2 la seturi, în fața unui Daniil care biruise în toate situațiile posibile apărute în Australia, în Jannik s-au declanșat toate instinctele de supraviețuire. S-a camuflat, s-a prefăcut mort, s-a hrănit cu puținele ezitări ale rusului și într-un târziu l-a agățat pe Daniil de gleznă, când nimeni nu mai credea că încă respiră.

Medvedev a înviat în astea două săptămâni de la 0-2, l-a prins dimineața pe Rod Laver și a dus bătălii după care alții ar fi cerut concediu medical. Părea să fie ca un mecanic de modă veche, care îți rezolvă absolut orice problemă, fie că-i vorba de o drăcovenie electronică la un bolid de ultimul răcnet, fie că te-a lăsat bătrânul Moskvitch. 

Rusului i-a venit însă de hac Sinner, dovada vie că atunci când ne văităm că nu putem mai mult, de fapt putem încă pe atât și apoi încă o dată. Ca să fim mai exacți, italianul a dat semne că ar fi încă în viață de pe la 1-5 în al doilea set. Apoi, în al nouălea joc din al treilea set, când a salvat o minge de break, Sinner era deja complet renăscut. A scăpat din acea încurcătură întărit moral și parcă a șters cu prosopul presiunea care-i blocase mâinile și picioarele.

Degeaba a sperat rusul că le-a văzut pe toate și că va ieși basma curată și de data asta. Dinamica meciului s-a schimbat definitiv. Jannik, pe mod Benjamin Button, devenea mai proaspăt cu fiecare punct isprăvit, în timp ce Daniil simțea, în sfârșit, oboseala fizică pe care un om normal, dus la sală și la maraton, ar fi trebuit s-o resimtă de vreo două meciuri. 

În setul de final, parcă fiecare dreaptă brutală expediată de Sinner îl durea, la propriu, pe rus. Mesajul italianului, de peste fileu, era clar: „Poți să reziști cât vrei, eu rezist mai mult!”. Senzația a fost că Medvedev poate să mai reziste încă două zile, să se descompună acolo, pe Rod Laver, și Jannik ar fi fost tot în picioare, zvelt, să-l întrebe „Gata, atât poți, tovarășe?”. 

Italianul i-a curmat suferința lui Daniil în al șaselea game din decisiv, cu un break care a dizolvat orice dubiu. Sinner și-a consolidat avantajul, a încheiat conturile ca un veritabil campion și acum știm că povestea merge mai departe. Rafa și Roger ne-au lăsat, Nole vede și el apusul, dar copiii noștri vor fi convinși că n-au existat tenismeni mai buni decât Sinner și Alcaraz. Și or să aibă și ei dreptatea lor.