Jannik, gură de Minaur

---

Alex de Minaur, într-o conversație cu Papa, îl roagă pe marele boss să facă o autostradă suspendată între Sydney și Alicante, orașele unde-i rezident. „Nu se poate, Alexuț”, îi zice Suveranul Pontif. „Da’ nu e bai, cere-mi altceva!”. Australianul cu origini uruguayene și spaniole nu se lasă. „Sanctitatea Voastră, atunci faceți cumva să fie frumos și să-l bat pe Sinner în sferturi la Melbourne.” „Bine, Alexuț, hai că mă mai gândesc cu autostrada aia”, răspunde Papa. 

Cam ăsta e rezumatul meciului dintre demolatorul Sinner și sărmanul Alex, acest Ceahlăul Piatra Neamț al circuitului ATP. Mereu într-o zonă călduță, dar niciodată îndeajuns de bun încât să-i tragă de perciuni pe ăia cu ștaif. Australianul se tot învârte pe lângă masa bogaților de atâta amar de vreme, că șansele matematice ar fi fost să ajungă la caviar măcar o dată. Fie și din greșeală, să alunece și să cadă strategic cu fundul pe scaun și cu degetele în farfurie.

În fața alor săi, De Minaur a sperat vreme de un set că ar putea să-i întindă o capcană celui roș. Australienii din tribune s-au prins mai timpuriu că nu-i rost de surpriză. După vreo trei-patru game-uri, cât i-a luat lui herr Sinner să preia avantajul pe tabelă. Dacă tot suntem la tabelă, să o zicem pe-a dreaptă. Scorul arată rău de tot pentru Alex, totuși mai bine decât aspectul jocului. Demersul lui de a câștiga în fața lui Sinner a fost la fel de realist ca al meu de a lucra la L’Équipe, în contextul în care nu știu o boabă de franceză.

Din al doilea set, diferența a fost și mai mare. Sper din tot sufletul că n-a trecut vreo navă extraterestră prin zonă să vadă grozăvia, pentru că am fi lăsat, ca specie, o imagine deplorabilă. „Hm, ce chestie și cu oamenii ăștia. Pun experții să joace tenis cu bebelușii.” Jannik Sinner nu doar că a fost exasperant de bun, dar a excelat prin constanță. Rar vezi un jucător capabil să mențină un așa nivel pe tot parcursului unui meci. Jannik poate.

Eroul pozitiv i-a oferit adversarului o singură minge de break toată seara și senzația a fost că ar fi câștigat fără bătăi de cap circa 25 de seturi la rând în fața australianului. Ultimele secvențe ale meciului au consemnat disperarea lui Alex, încercând să salveze dezastrul cu execuții care nu îi ies nici la antrenamente. 6-3, 6-2, 6-1 la final, dar există meciuri care se încheie cu un triplu 6-0 și emană mai mult echilibru.

Una peste alta, Sinner se impune și e în finală. Mă rog, întâi urmează semifinala cu Ben Shelton, dar Jannik e în finală.

---

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

---

Cronicile de la Australian Open îți sunt oferite de Porsche.

---

La prima strigare, duelul dintre Keys și Svitolina a părut la reducere. Creionul mai puțin ascuțit al sferturilor feminine, un soi de Brest cu Aston Villa într-o dublă eliminatorie de Champions League. Până la urmă, s-au și bătut două fete care cam știau că cine bate dintre ele urmează să ia bătaie de la Iga Swiatek, în semifinale.

Jucat la ora la care australianul de rând trudește întru plătitul de taxe și impozite, sfertul a făcut paradă de scaune goale pe arena Rod Laver. Când n-ai Grand Slam la tine pe tarla, mai că-ți încolțește ideea să faci din Australian Open un soi de Raliu Dakar, care nu mai trece prin Senegal de ceva vreme. Să se joace an de an turneul ăsta de la Melbourne, domnule, dar să treacă frățește de la o țară la alta, că prea îl iau australienii de-a gata.

Paradoxal, în tot acest context potrivnic în care am avut și impresia că sunt singurul bărbat care se trezește în creierii nopții ca s-o vadă pe Keys, cele două au pus-o de un meci strașnic. Game-uri vii, emoții puternice și ceva suspans. Cu al ei Monfils în tribune, parcă încă tras la față după ce și-a dat ficații prin Australia, Svitolina a fost mai sigură pe dânsa în debut de meci. Ucraineanca a dominat bătălia din spatele terenului, a greșit mai puțin decât adversara și s-a ales cu primul set.

Problemele Svitolinei au apărut în momentul în care dreptele lui Madison au început să se înfigă în teren. Mai agresivă, parcă și mai motivată, americanca a pus stăpânire pe joc și i-a întors soarta. Două break-uri i-au fost de ajuns pentru două seturi, în antiteză cu moda din WTA. 6-3, 6-4 și știm cine merge în semifinală. Cam știm și cine pierde acolo, dar asta e altă discuție.

Cică se întâlnesc Emma Răducanu, Eva Lys și Emma Navarro ca să ia măsuri împotriva lui Iga Swiatek. „Ia ziceți, fetelor, cum o rezolvăm pe polacă?”. „Nu prea avem cum. Oricum am măsura, tot ea are mai multe game-uri”. Cam asta e povestea nefardată a ultimelor trei meciuri ale Igăi în Australia. Cinci game-uri lăsate pe drum, care puse cap la cap nu fac nici măcar de-un set pentru cele trei învinse.

Adevărul e că ar trebui luate măsuri de la centru împotriva domnișoarei din Varșovia. Dacă tot își tratează adversarele ca pe popice, să se introducă regulamente noi. De pildă, Swiatek să joace legată la ochi un game din trei. Sau, și mai bine, un game din cinci să-l presteze fără rachetă. S-o vedem și așa, că prea pare că se pricepe la toate. Dacă se descurcă și-n condițiile date, nici nu știu. Să i se dea cu ceva în cap nu e social acceptat, nu?

Despre gioc, vorba lui nea Imi, puține de zis. Poate doar că râul, ramul, ITIA, WADA și arbitrii sunt toți prieteni cu Iga. Scorul și maniera de joc nu lasă loc de dubii, dar Navarro poate să invoce un mic alibi. Punctul acela controversat, când mingea a căzut de două ori în pătrățica polonezei, dar pe care judecătorul de sus i l-a atribuit lui Swiatek. Nu-i cine știe ce, dar merge folosit ca argument la ședința aia cu Răducanu și Lys.

Altfel, Iga atinge borne istorice. A pierdut 14 game-uri tot turneul, iar în ultimele patru meciuri nu și-a cedat serviciul. Cu alte cuvinte, a devenit și mai antipatică pentru cei care oricum o considerau antipatică. Valabil și viceversa. E tot mai zeiță pentru cei care, din principiu, țin cu cei mai buni.

Salutare, dragi tătici și drage mămici! Aveți un copil și vreți să-l faceți tenismen, dar nu sunteți siguri că are chemare? Ei bine, meciul dintre Shelton și Sonego e inspirație curată. Câtă vreme flăcăii ăștia doi au pășit într-un ditamai sfertul de Australian Open, atunci de ce n-ar putea și al vostru să ajungă acolo? Trebuie disciplină, dorință, muncă, reziliență și alte atribute din astea, e adevărat, dar nu și talent. Cel puțin în primele două seturi ale disputei, talentul n-a venit pe Rod Laver.

Și încă ceva, nici măcar vârsta nu-i motiv să renunțați la plan, dragi părinți. De pildă, Lorenzo și Ben s-au apucat târziu de tenis, la 11 ani, respectiv 12, după ce ambii au cochetat mai întâi cu fotbalul. Sonego cu fotbalul adevărat, prin al său natal Torino, Shelton cu bazaconia aia de sport americănesc numit, pe nedrept, după sportul rege. În fine, și uite unde i-a dus viața pe amândoi, vorba ceea.

Shelton, veșnică tânără speranță a tenisului, a confiscat primele două seturi mai ales pentru că Sanogo nu a ținut neapărat să le ia el. Italianul cu mutră de rapper, dar cântăreț oficial de R&B, a părut rătăcit și lovit cumva de sindromul impostorului. „Ce caut eu aici? Oare alții nu merită mai mult decât mine?”. Ben a săvârșit ce știe, adică a dezumflat consistent mingea la serviciu, și gata, 2-0.

Noroc cu ultimele două seturi, care i-au dat meciului o altă nuanță. Joc mai cu zvâc, mai cu cuțitele pe masă, mai la limită. Unde mai pui că a apărut la bal și Lorenzo, în toată splendoarea lui. Mai carismatic, mai ofensiv, mai mobilat tactic și mai tăios, Sonego a avut aproape toate argumentele să întoarcă meciul, în ceea ce ar fi trebuit să fie o victorie epică, în cinci seturi.

I-a lipsit însă curajul. Sau, mai bine zis, în căpățâna italianului s-a instalat o frică paralizantă, una care l-a însoțit de altfel în toate momentele cheie ale carierei. O inimă cât un purice, două voleuri ratate când îi era lumea mai dragă și la final trei seturi pierdute. Mai departe, în semifinale, merge Ben Shelton.

Semifinale, ați auzit, dragi părinți?

---