Să începem cu un creștinesc și bine aranjat pe foaie “La multos años”. Flăcăul nostru testează pentru a nu știu câta oară capacitatea medicilor de a da lung de linie cu bisturiul. E 3 iunie e și ziua Rafa Nadal. Să îl pupăm dulce pe fruntea care îi e tot mai puțin încurcată de păr și să îi urăm cât mai puține zile de recuperare cu supa pe care o face mama Nadal pe soba din bucătăria de vară de la Manacor.
Și da, în continuare cred că obiceiurile de pe teren ale lui Rafa și locul în care s-a născut sunt gluma ideală pe care nu o facem deoarece se face singură. Altfel, a fost o zi minunată. Meciuri așa și-așa, pentru că suntem condamnați la o săptămână cu Sasha Zverev, dar povești bune, de dat la pachet cu covrigii pe care Iga îi scoate din cuptor pentru că testează de ceva vreme toleranța la gluten a colegelor din circuit.
Ons ne-a amintit că meciurile bune continuă și la conferința de presă, Nishioka a făcut genul de circ pentru care te revanșezi doar dacă duci gunoiul pentru tot cartierul, iar Dinamo București a revenit în prima ligă a fotbalului românesc, ceea ce consemnează și ultimul moment în care mai e nevoie să ne prefacem că ne interesează și celelalte divizii din fotbalul nostru.
Iga Świątek – Xinyu Wang: 6-0, 6-0
După cum puteți observa, m-aș lega de absolut orice, doar ca să nu acord atenția pe care meciul Zverev – Tiafoe și-a câștigat-o în luptă dreaptă cu timpul și cu voi, cei care ați adormit și ați decis că lasă, o să aflăm noi dimineață ce tactici au prevalat în acea înfruntare a titanilor care reprezintă viitorul acestui sport pe care îl iubim. Nup. Vorbim despre Iga și abia apoi îl ignorăm cu cuvinte multe pe Sasha.
Mă arunc la a spune că stilul de joc al Igăi nu e sustenabil. În trei tururi jucate deja la RG, Iga a jucat 6 seturi, dintre care 4 singură. Le-a câștigat la zero. Or asta nu e o strategie care să mai țină mult pentru că turnee de tenis sunt prin toată lumea, prin tot felul de orașe, iar fetele pe care le îndopi cu aluat nedospit și tăvălit pe zgură știu deja cam prin ce emisferă iei doar pedeapsă cu suspendare când, complet din greșeală, închizi pe cineva în beciul hotelului în dimineața meciului direct.
Altfel, m-aș supăra să fiu sponsor al Igăi și să o plătesc per meci. Ca să nu mai amintim că da, devine plictisitor. Mai ales dacă te cheamă Xinyu Wang și, după 50 de minute de încălzire oficială, rămâi o zi în care să te chinui să eviți telefoanele cunoscuților și ale familiei.
Alexander Zverev – Frances Tiafoe: 3-6, 7-6, 6-1, 7-6
În urmă cu fix un an, glezna lui Zverev făcea dublu Rittberger pe zgură în semifinala cu Nadal și începea anevoiosul pelerinaj prin lumea halatelor albe care bat cu ciocănele, palpează curios și scriu în fișe fără să îți spună ce. Un an mai târziu, Zverev s-a întors. Și asta e bine, pentru că sportivii trebuie să ne placă sau nu pe teren, lovind mingea, provocând huiduieli de la unii și amestecându-le cu aplauzele alor lor.
Cu toate păcatele lui, Zverev e jucătorul atât de sigur pe el, încât doar săptămâna asta a jucat trei finale de Roland Garros. Și le-a câștigat pe toate. O vorbă românească dragă mie în zilele din timpul săptămânii în care deschid o sticlă de prosecco la ora 14 spune că “munca e pentru tractoare”. Zverev e un fel de tractor, doar că în locul CD-ului de la oglindă are lanțuri de aur.
De cealaltă parte, Tiafoe nu înțelege ideea de scor în tenis. Mi-e clar deja. Omul chiar nu a priceput încă faptul că nu toate punctele sunt egale între ele. Deși toate mișcă la fel de mult acul tabelei, unele puncte construiesc momente. Ca de exemplu, în setul 4, când ești aproape de a duce meciul în decisiv, și greșești o minge teoretic simplă la fileu. Simplă în vocabularul unui jucător care merge la turnee cu 7 schimburi de chiloți. Pentru că altfel, da, pentru noi toate loviturile sunt complicate.
Dar Zverev s-a întors. Acest tezaur umblător al circuitului ATP. Și ce bine e că e umblător.
Foto: Clive Brunskill/Getty Images
Ons Jabeur – Olga Danilovic: 4-6, 6-4, 6-2
Tenisul e un sport cu turnee săptămânale, antrenamente zilnice sau mai mult și efort fizic. Și când pare că gladiolele i se încurcă în gard și privirea îi e blue screen oricăreia dintre fetele din circuit, veți scrie repede prin comentariile de la vreo postare că nu mai are chef, că a scăpat la bani, că a uitat de unde-a plecat.
Ons Jabeur a ținut limitele naturale ale anatomiei cu o mână, iar cu cealaltă mână i-a luat două seturi Olgăi Danilovic. Iar la final ne-a spus că e greu să faci treaba asta cu tenisul într-o perioadă din lună în care nu prea ai vrea să faci absolut nimic dintre opțiunile pe care ți le oferă planeta Pământ. O victorie pentru Ons vine din faptul că merge mai departe după un meci de o chinuială desăvârșită.
O altă victorie e că Ons a vorbit despre un subiect despre care, așa cum spunea și Barbara Schett, pe vremea ei nu se discuta nici în gând. Și nu pentru că Babs a jucat în secolul 12. Ci pentru că inclusiv acum e nevoie de mai multe Ons ca să avem cât mai puține idei de secol 12. Dar lună cu lună ajungem și acolo.
Foto: Clive Mason/Getty Images
Yoshihito Nishioka – Thiago Seyboth Wild: 3-6, 7-6, 2-6, 6-4, 6-0
Ah, Japonia. Țara care, la fiecare turneu de fotbal, ne amintește ce e omenia.
După care vine Yoshihito Nishioka, un băiat ca oricare altul. Adică din Top 50 ATP și câștigător de absolut nimic relevant până la 33 de ani. Dar, cu eforturi demne de cauze mult mai bune, protagonist al acestui moment istoric pentru cărțile de comedie ale tenisului.
E remarcabil faptul că l-a făcut pe Wild să se rezeme metaforic în rachetă și să își spună în gând “bă, dacă știam că așa e pe la turneele mari, mergeam în altă țară care nu are acord de extrădare cu Brazilia”. Dar cu adevărat impresionant e faptul că Nishioka, cu o singură lovitură scăpată un milimetru în out, a reușit să piardă două puncte și întreg game-ul. După care să își revină și să câștige meciul cu 6-0 în decisiv.
Nimic nu poate pregăti un jucător pentru o astfel de derulare a evenimentelor. Îți poți lăsa mustață, poți avea un forehand care arată de Top 20, poți fi un impresionant talent în arta evitatului de întrebări pe teme legale și poți chiar să fii în mijlocul unei povești în care presa din Brazilia spune că o jumătate a familiei tale are origini naziste. Nimic din toate astea nu te scapă de spaima de a-l vedea pe Nishioka țopăind țânțărește pe teren, trecând fileul și pierzând puncte cu fiecare pas pe care îl face pe zgură.
Coco Gauff – Mirra Andreeva: 6-7, 6-1, 6-1
Coco, în schimb, este aici să ne reamintească importanța unei vieți sănătoase, dar și faptul că poți fi o jucătoare de succes, chiar dacă toată viața ți-ai dorit să fii corporatistă.
Nu e mare șmecherie ce face acolo Coco. Sponsorul ei este Barilla, iar dacă se mai schimbă mult regulamentele în privința pauzelor medicale, un astfel de timeout se poate transforma fără probleme într-o emisiune de cooking.
Coco este acum o veterană de 19 ani și visul oricărui angajator: deține deja experiența profesională pe care alții o au la vârsta la care au mai mult trecut decât viitor. Totuși, finalul de săptămână a prins-o cu spaima în coaste, pentru că Andreeva are 16 ani, iar când vezi că loja părinților se umple, îți vine să te burzuluiești la manager și să îl cerți pentru că, din nou, din greșeală, te-a înscris în turneul junioarelor.
Și totuși nu, pentru că a noastră Coco s-a uitat prin circuit și a văzut de unde ies scânteile mai cu putere. Așa că lângă un set pierdut a pus doi covrigi de curtoazie, să se simtă binevenită tânăra Andreeva la primul ei Slam.
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
