IA Swiatek

Dacă nu vă sperie încă treaba cu AI-ul, luați o telecomandă și încercați să prindeți un meci al Igăi la televizor. Săptămâna asta are treabă până spre duminică la Stuttgart, deci ocazii ar fi.

Sunt aproape convins că Iga a fost robot într-o viață anterioară. Cel mai probabil, mașină de mingi. A reușit să păstreze între generații și între specii în special faptul că poate arunca în mod repetat milioane de mingi în terenul advers în același punct, fără să obosească și fără niciun gram de dramă și de efort. Iar când trece la modul alternativ stânga-dreapta, Iga e metronom. Te plimbă prin toată arena, bați palma consecutiv rândul 1 de scaune de pe ambele părți ale sălii de la Stuttgart și te apasă ca pe un loz râcâit cu o monedă care nu-și propune să răzuiască stratul de deasupra, ci să treacă prin hârtie până la tejghea.

Constanță, răbdare și rigurozitate matematică. Astea-s armele pe care le pune pe masă Iga la fiecare meci. Iar dacă nu ești gata să plusezi cu ceva la concursul ăsta internațional de geometrie în spațiu, vei sfârși ghemuită într-un colț, întrebându-te ce naiba a făcut să te bată atât de rău și atât de repede.

I s-a întâmplat și domnișoarei Zheng astăzi, care probabil c-a intrat în meci cu elanul pe care i-l dă faptul că Iga nu o bătuse niciodată în două seturi. Iar asta e o performanță în fața unei șefe de simigerie care produce covrigi cu tona, ca-n dimineața de luni la parterul unei clădiri de corporatiști. Mai mult, Swiatek a venit la Stuttgart după o accidentare, deci șansele la un rezultat imens trebuie să se fi dublat în mintea chinezoaicei.

Speranțele s-au autosusținut vreme de două game-uri. Până când Iga și-a luat iar reperele din arena în care a câștigat anul trecut fluierând. De aici, Zheng a devenit tot mai mică, iar bruma de revenire din setul al doilea, când a reușit un break și a egalat la 4, a fost pulverizată de laserul polonez.

Anastasia Potapova – Coco Gauff: 6-2, 6-3

Dacă voiajul tău în tenis a început cu Kournikova sau Sharapova și te căznești de ceva vreme să găsești o urmașă pe linie patologică pentru Maria, am vești bune pentru tine. Nu e Potapova o tipă care să impresioneze neapărat prin alură și prezență, pentru că are 175 de centimetri, dar la capitolul capricii se apropie impetuos de înaintașele ei.

Am avut ocazia de a vorbi cu ea în seria de interviuri Porsche Talks Tennis de la Cluj, anul trecut, iar camerele o domesticesc pe rusoaică, care-i digerabilă și corectă când vine vorba de o discuție oficială. Dar după ce se-nchid camerele, Potapova își fâlfâie nasul prin întreprindere la înălțimi mari. Calcă pe nori și zboară mai sus decât baloanele meteorologice. Și deocamdată e abia pe 24 mondial, dar de la 22 de ani are tot timpul din lume să-și dezvolte latura sclifosită și să-i calce pe urmele de urs Mariei.

Am făcut această introducere ceva mai lungă pentru un pic de context în cronica meciului cu Coco Gauff, pe care Potapova a trăznit-o azi la Stuttgart cum a lovit Katrina țărmul din Florida în 2005. E adevărat că Gauff nu prea avea speranțe majore de la meciul ăsta, chit că-i una dintre puținele jucătoare din State care nu vomită cărăbuși când simte zgura sub tălpi. Dar Nastia i-a cântat de jale lui Coco și la Miami anul ăsta, deci era cumva de așteptat ca pe suprafața asta să se caște o diferență și mai găunoasă.

Apropo de Potapova și de Cluj – când se măcănea că turneul de anul trecut e slab și fără nume mari, vă invitam în tribune ca să le vedeți pe fetele astea cât mai vin, pentru că multe dintre ele o să sară gardul cu trofee și nu se vor mai deranja să vadă statuia lui Avram Iancu în toamnă. Ei bine, Potapova e una dintre jucătoarele pe care le veți vedea din ce în ce mai des la televizor și din ce în ce mai rar la turneele apropiate de noi. Asta dacă nu cumva ne fac oamenii de la Cluj surpriza de a promova turneul la nivelul următor. To be continued.

Paula Badosa – Cristina Bucșa: 6-1, 6-2

Organizatorii de la Stuttgart au programat meciul ăsta pe terenul al doilea al complexului în care are loc turneul. Sunt, de fapt, două săli imense și poți să treci dintr-una într-alta: Porsche Arena e terenul 1, iar Hanns-Martin-Schleyer Halle are terenul al doilea, terenul de antrenament și tot ce înseamnă activități pentru spectatori.

În fine, ideea e că, jucându-se pe terenul al doilea, poți să stai foarte aproape de jucătoare și le simți energia aproape palpabil. Am folosit această ocazie pentru a sta la câțiva metri de Badosa când i-a legat șireturile Cristinei Bucșa și a înmuiat nodul în smoală. Și am observat ceva. Atunci când joacă și e concentrată la tenis, Paula are pe față un soi de rictus, un zâmbet constant pe care-l afișează când îți trăznește dreptele care la Stuttgart încep din nou să-i intre în teren după o perioadă în care și-au cam dat importanță și au avut o viață proprie.

Cu zâmbetul ăsta, suprins și în fotografii, Paula te salută din mers atunci când trenul tău pare pe șine, dar de fapt duce spre prăpăstii, ca-n desenele animate cu Wile E. Coyote.

Cam atât de la această partidă, care s-a terminat într-o oră și-n care doar două game-uri au fost ceva mai aprinse. În rest, s-a circulat fluid și liber ca pe o autostradă nemțească în ziua de Paști.