Igalactica

Deși noi scriem de la un turneu care nu e un Grand Slam și internetul vorbește despre RTV de parcă până acum era televiziune de desene animate și e șocant că oamenii de acolo prind la nivel mental fluturi cu furca, o oază de normalitate încă mai există în lumea asta. Și se numește Novak Djokovic.

ATP #1 Novak Djokovic spent his day between matches in Banja Luka attending a lecture by pseudo archaeologist Semir Osmanagic.

Osmanagic claims, among other things, that secret pyramids in Bosnia emit powerful energy waves that communicate with aliens via a "cosmic internet." https://t.co/D4ivmvzpan

— Ben Rothenberg (@BenRothenberg) April 21, 2023

Oricât de mult ne-am apropia de Jupiter cu sonde și căruțe, oricât de sus vom ajunge să zburăm în mașinile viitorului și indiferent de cât de mult va reuși știința să ne țină în viață așa încât să prindem ziua în care Dinamo joacă în grupele Champions League, Nole și căutările lui metafizice vor rămâne punctul fix al Universului. Va veni ziua în care vom înțelege că toată cariera lui din tenis a fost un simplu pretext menit să scuze momentele tot mai dese în care omu` caută șoseta nepereche prin tunelurile unor piramide aflate în vreun câmp de sfeclă.

Dar vom zâmbi, le vom arăta celor mici că uite, Andreiuțule, banii și capacitatea de a câștiga țâșpe Slam-uri nu te transforma în expert prin orice domeniu și vom intra încă o dată pe mirceameșter.ro să vedem ce mai scriu oamenii ăia despre tenis. Pentru că inclusiv în mileniul 4, niște tradiții tot se vor mai păstra.

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE PORSCHE

---

Iga Świątek – Karolina Pliskova: 4-6, 6-1, 6-2

Să te uiți la tenis cu cineva complet nou în lumea acestui sport e o experiență aparte. Trebuie să fie cineva care trebuie lămurit inclusiv să accepte că modalitatea de a ține scorul în game-uri e ceva complicat, dar pentru care nu merită să cauți explicația. Un meci cu o astfel de companie te pune în situația de auzi întrebări precum “Dar de ce s-a oprit?”, “Nu mai putea să alerge până la mingea aia?”, “Tipa aia nu avea 4-0 mai devreme?”.

Sunt întrebări normale pentru cineva care nu are de unde să înțeleagă ce se întâmplă pe dreptunghiul portocaliu. Dar și întrebări pe care, la meciul ăsta, și le-a pus și Pliskova de pe la finalul setului 1.

Iga are această capacitate de a aduce la același nivel toate cunoștințele despre tenis pe o rază de 10.000 de km. Între mine – care stau pe canapea, voi – care stați prăvăliți în pat cu ochii în telefon și Karolina – care stă în teren, singura diferența e că dintre noi, eu (încă) nu am un Porsche Taycan în proximitate. Dar scriem cronici și de la turnee mai mici, deci șansele se schimbă.

Totuși, înfrângerea de cu care astăzi pleacă Pliskova acasă e un progres față de meciul anterior, când a încheiat apoteotic cu 0-6, 0-6. Practic, o supradoză de carbohidrați extrași prin îndoparea cu doi covrigi.

Pare foarte important să reținem că Iga deține deja un Porsche primit premiu la acest turneu, dar este și personaj principal în multe dintre acatistele scrise periodic de colegele ei de circuit. Deși a început meciul greu, Iga a ajuns la nivelul la care joacă prost și te bagă în sperieți. Iar asta e o calitate a jucătoarelor care ajung să domine turneu după turneu: capacitatea de a naște întrebări la fiecare acțiune, indiferent de rezultatul ei.

Nimeni nu e în siguranță cu Iga pe teren, iar Karolina a înțeles asta încă o dată. Nu a jucat ea mai slab decât o făcuse în primul set, pentru că lecțiile unui set pe care i-l iei Igăi nu pot fi replicate. De multe ori – așa cum a fost în acest meci – ele nu există. E ca și cum ai copiat la lucrarea de control și urmează teza semestrială: nu ai ce să aplici, că zecele de săptămâna trecută e lipsit de orice utilitate practică.

Aryna Sabalenka – Paula Badosa: 4-6, 6-4, 6-4

Tenisul e un sport special din foarte multe puncte de vedere. Unul dintre ele ține de toate momentele în care, cu un break câștigat de adversarul tău, acesta adoptă brusc atributele unui zid în care poți da cât vrei, că nu mai contează. Poți juca bine, poți domina pe propriul serviciu, poți să nu mai pierzi pe serva ta niciun punct și să pierzi setul.

Badosa are capacitatea de a funcționa pe teren ca un torent scăpat prin prima linie de fisură a unui baraj: odată ce drumul i s-a deschis și apa trece de cealaltă parte, pari nebun încercând să o treci gardul înapoi folosind lopata, scrumiera și singurele trei mingi de break dintr-un set pierdut până la urmă de Aryna cu 6-4.

Doar că Paulei încă nu îi e foarte clar cât durează meciurile de tenis. Hint: în mod sigur, nu un singur set. Dincolo de fileu, Sabalenka e tot mai mult o jucătoare cu ochelari de cal când vine vorba despre concepte metafizice precum strategie sau joc cu sens. Fata dă în ele ca-n covoare, în măsura în care covoarele sunt substitutul pentru un copil ce nu știe cum arată o piñata, așa că izbește ca să rupă ciucurii.

Cu excepția unei sesiune de descărcare a furiei în care tu ești nu beneficiar al serviciilor, ci obiect din cameră, nimic nu te poate pregăti pentru un meci în care Sabalenka îți e adversară. Ea intră și dă. Întocmai ca o nașă mare de la o nuntă din Nepos, județul Bistrița-Năsăud, care toată noaptea toarnă în paharele mesenilor, fără a ține cont de solicitări ori de existența paharelor. Ori de statusul de „absent prin leșin” al vărului Cornel, care a cedat după al șaselea refill.

Când într-un final mingile au intrat în teren, Sabalenka a început să câștige puncte, game-uri, două seturi și un meci. Însă inimile noastre aprig căutătoare de poezie, finețe și amor sportiv așteptau altceva.

Anastasia Potapova – Caroline Garcia: 4-6, 6-3, 6-3

Și nu am primit acel altceva nici de aici. Cea mai amuzantă chestie la a scrie despre tenis e să te chinui să scoți niște idei dintr-un meci. Să separi elementele partidei ca și cum ai reconstitui transformarea cărnii de porc de la coteț la ciorba de perișoare și, când simți că trasabilitatea jocului de la sinapsă la tușă a fost realizată cu precizie, să vină jucătoarea la interviul de după meci și să îți spună că nu prea înțelege nici ea cum a câștigat, dar bine că a fost bine că putea să nu fie.

Caroline are niște coșmaruri materializate în jucătoare de prin Estul Europei, dar pe de altă parte, chestia asta nu înseamnă nimic pentru ele, sunt sigur: jucătorii de tenis în general sunt oameni ai aeroporturilor. Că reprezintă o țară e la fel de relevant ca ideea că eu reprezint LA Lakers doar pentru că am un maiou cu LeBron James.

Așa că dilemele favorite ale lui Caro posibil să fi venit astăzi din alte surse. Ca de exemplu, din enervanta capacitate a Potapovei de a-și sălta rochița vaporoasă prin toate colțurile terenului și de a returna constant dar mai ales obsesiv fiecare minge.

Ons Jabeur – Beatrice Haddad Maia: 6-3, 6-0

Ce experiență pare a fi un meci cu Ons! Îmi imaginez că partidele cu ea – mai ales dacă nu sunt dese – au ceva din acele momente din școală când la clasă apărea un profesor suplinitor, pentru că ăla titular, cu care eram obișnuiți, era bolnav.

Și apărea profu’ nou, mega cool, sigur pe el, foarte dezinvolt, cu metodă și tehnică, cu fler și carismă, cu explicații care îți dădeau impresia că în sfârșit o să pricepi și tu cum se calculează catena fără să îi ceri bunicii cardul de reduceri și fix când începeai să-l iubești, îți ardea un 3 la prima lucrare de control.

Cam așa e Ons: intră în teren, glumițe, scurte, slice-uri, tumbe pe gratis, haha, bang, 6-0. Mingicăreală legată la computer cuantic fata asta, care nici ea probabil nu știe cum să se oprească odată ce pornește. Totuși, siguranța cu care joacă atunci când joacă m-ar face să mă întreb, de-acolo din teren, dacă tenisul a fost gândit ca un sport cu fileu tocmai ca să nu intri prin alunecare la adversari precum Ons.