Liberté, Igalité

Se zice că pe noroc ți-l faci tu singur, dar adevărul e că ține un pic și de mediul înconjurător. Pe care, activist ori ba, nu prea ai cum să-l controlezi. De pildă, cele patru vrednice semifinaliste de la Roland Garros și-au julit serios antebrațele ca să ajungă până aici și, fix în ziua cu pricina, Parisul și planeta toată pălăvrăgesc doar despre cum fotbaliadorul Messi a dat capitala Franței pe Miami.

În timp ce doamnele se hârjoneau pe zgura de pe Philippe-Chatrier, francezul de rând comenta alegerea profesională a lui nenea Leo. Cred că până și copiii de mingi șușoteau despre cum magicianul Messi o să dribleze până și celebrul Fisc american, iar fotbalul va deveni demodat și îi va lăsa locul soccerului.

Dacă tot e musai să ai o părere despre argentinian în aceste ore, arunc și eu în treacăt două mici dezamăgiri. Prima e că piticul nu s-a întors la Barcelona, că poate așa aveam și eu șanse să-l prind undeva la plajă în Catalonia sau măcar într-o delegație la Almería, ca să-i cer în stil profund ONG-istic să-și redirecționeze urgent 3,5% din impozit spre cronicile noastre meșterite.

A doua dezamăgire e că n-o să avem nici măcar bucuria aia, de troli mici și nevinovați, să-l auzim pe maestru exprimând idei în limba engleză. Miami e în SUA, nu te înșeli, doar că 70% din populație e de origine hispanică, așa că Messi o să o țină tot cu „¿qué mirás, bobo?”. Practic, Miami e pentru SUA cam ce-i Miercurea Ciuc pentru România, doar că ăia au ocean în loc de kürtos. Dacă mergi la mecanic și nu știi să-i zici „lichid de frână” pe limba lui, ai toate șansele să te familiarizezi forțat cu frâna de motor.

---

---

Iga Swiatek – Beatriz Haddad Maia 6-2, 7-6

În ierarhia neoficială a victoriilor lui Swiatek, aceasta – obținută cu efervescenta Bia – a fost, cu siguranță, cea mai dezlânată dintre toate. Un meci cam haotic al polonezei, care a alternat momentele de „cum mă știți, dragilor” cu cele de „regret, azi m-a programat un IT-ist fără experiență și cu jumătate de normă”.

Pentru noi, ca specie, poate fi o veste bună aici, mai ales în contextul dezvoltării inteligenței artificiale, domeniu care a creat-o pe Iga Swiatek, așa cum am stabilit împreună cu multe Grand Slam-uri în urmă. E dătător de speranță că și tehnologiile deștepte au zile mediocre. Poate că, până la urmă, și pentru aceste mașinării există moleșeala de luni sau lipsa de chef cauzată de un fir de păr care stă prost. Hai să fim optimiști, poate că suntem în siguranță.

Totodată, e musai să facem o reverență pentru doamna Haddad Maia, maestra revenirilor pe zgura pariziană. E adevărat, brazilianca a pierdut azi, deși a pornit furibund, cu un break la 0, și în general a prestat un joc plăcut ochiului, ofensiv și curajos, cum se zice la televizor. Dar peste toate, avem nevoie de mai multe jucătoare venite, ca Beatriz, din țări aflate în curs de dezvoltare.

În timpul meciului cu Swiatek, Twitterul a fost sufocat de fani brazilieni care-i făceau galerie Biei, de puteai să-i auzi cum scandează și cântă, dacă te concentrai un pic. Suporteri fără condiții și fără pretenții, aplecați spre încurajări pentru favorita lor și cuvinte inferioare (să trăiești, sir Ilie!) pentru adversara acesteia, nu spre analize pompoase sau observații inteligente. Brazilienii sunt fierbinți și, iată, capabili să găsească „jogo bonito” și la un sport unde mingea-i mai mică și picioarele folosesc doar la alergat.

Pe viitor, aș vrea să văd semifinaliști și semifinaliste din țări ca El Salvador, Guineea Ecuatorială, Vietnam sau Bolivia, că m-am săturat sincer de privilegiați care văd meciurile de tenis cu ochii în telefon. Nu mai vreau indivizi care aplaudă din complezență, cu grijă să nu-și strice unghiile, și sunt înfometați ironic, că s-au decis să țină fasting. Vreau spectatori care se transformă în ultrași la o minge de break, vreau grupuri de fani adunați haotic, pe o stradă, în fața unui TV cât un Nokia 5110.

Apropo de nevoia asta de emoție reală, brazilianca a pierdut tocmai pentru că pe final s-a trezit că-i tremură mâna. Susținută de public, dar trădată de fileu, Bia a a avut șansa de a lua setul și de a forța un decisiv. Doar că literalmente s-a speriat, asta în timp ce Iga a funcționat ireproșabil exact când durea mai tare.

Swiatek își va apăra trofeul în fața cehoaicei Muchová, care are de ce să-și facă speranțe – și nu doar pentru că e ea în formă. Iga a fost tensionată în această semifinală, și-a pierdut adesea concentrarea și a greșit enorm, necaracteristic ei. De acord însă că toate astea pot să nu însemne nimic. Uneori, contează mai mult un somn bun în noaptea dinaintea meciului.

Karolína Muchová – Aryna Sabalenka 7-6, 6-7, 7-5

În startul meciului, să tot fi numărat vreo nouă game-uri consecutive în care Aryna și Karolina și-au câștigat regulamentar serviciul. A fost primul semn că cele fete două pun la cale o reprezentație care să semene mai degrabă cu cele din ATP decât cu WTA-ul de 2023, unde propriul serviciu e ca cititul de cărți pentru contemporani: obosește și, totodată, parcă mai mult încurcă decât ajută.

Al doilea indiciu că ăsta nu-i meci clasic de WTA a fost că Muchová și-a păstrat capul pe umeri și când tăvălugul Sabalenka nimerea acelea străbune ciomege precise menite să ucidă orice moral, dar și când bielorusa urla ca din gură de șarpe în timpul punctelor, de-ți venea să suni la sectorist și să te plângi de tulburarea liniștii publice.

După trei ore și 17 minute, timp în care unele jucătoare pierd și la simplu, și la dublu, poate chiar și la dublu mixt dacă nu nimeresc partenerul ăla ocrotitor, concluzia principală e că în WTA chiar nu contează a câta favorită ești sau ce loc ocupi în ierarhia de moment. Tot ce contează e cum te simți în ziua meciului. Decât să te chiorăști la poziția din clasament, mai bine le întrebi direct pe fete cam ce dispoziție au și cum au dormit azi-noapte, că așa îți faci o idee mai limpede despre șansele fiecăreia.

Sabalenka, de exemplu, parcă s-a trezit cu fața la cearșaf joi dimineața. Agresivă și cu aceeași energie de a găuri mingi, așa cum o știm, bielorusa a început să se precipite cumplit când a înțeles că cehoaica nu cedează cu una, cu două. O Muchová inteligentă, concentrată și serioasă, că nu degeaba doamna s-a născut un pic mai la est de Germania, acolo unde sportivii nu semnează de înfrângere decât atunci când s-au urcat în autocar.

Cehoaica a câștigat primul set în tie-break, la cinci, după ce ratase o șansă de a încheia socotelile chiar la 5-4. În al doilea set, Karolina a continuat să planteze incertitudine și griji în mintea prea influențabilă a adversarei, cu un break timpuriu. Sabalenka, în veritabilul spirit slav care totuși nu te duce prea departe în viață, s-a trezit când avea cuțitul înfipt în os ca un târnăcop. Și-a regăsit răutatea, forța și ceva din precizie pentru a lua setul în tie-break, tot la cinci, și a trimis meciul în decisiv.

Cu nouă jucătoare din zece, Aryna s-ar fi distrat în ultimul act. Nu și cu Muchová, o fată care, aș băga mâinile altora în foc, va rămâne un amar de vreme prin Top 10 începând de lunea viitoare. Dacă nu va fi așa, atunci înseamnă că trăim cu toții într-o simulare obraznică, prieteni. Domnișoara din Olomouc degajă siguranță, servește cum visează orice antrenoraș și, bonus de entertainment, e în stare să petreacă trei sferturi din meci la fileu doar ca să nu schimbi tu postul. 

Condusă cu 2-5 și 0-30 în decisiv, Karolina și-a păstrat răbdarea și a continuat să facă ce știe mai bine. Atitudine de neconceput pentru psihicul firav al bielorusei, care brusc a uitat tot tenisul din dotare și a pornit ad-hoc un recital de erori neforțate, dublate de strigăte demne de Winnetou. După ce a ratat o minge de meci, Aryna a desăvârșit eșecul imprevizibil și cu o dublă greșeală, ca nu cumva să avem impresia că nu-i o jucătoare complexă.