Știință și Swiatehnică

Deși tenisul ne oferă mereu, în mod repetat, senzația că fiecare meci e un zar cu 1000 de fețe care poate să cadă implicit pe cant la o adică, statistica ne oferă o imagine destul de simplă când vine vorba de strategie și de ce trebuie să ne așteptăm de la o partidă din sportul ăsta pe cât de frumos, pe atât de capricios.

De exemplu, de fiecare dată când Iga și Aryna ajung să joace față-n față, lucrurile sunt mai simple decât par la prima vedere. Uite: cifrele de anul ăsta ne arată că Aryna e cea mai bună jucătoare la serviciu din circuit (conduce clasamentele punctelor câștigate pe primul serviciu, al game-urilor câștigate la serviciu și al șanselor de break salvate). În același timp, Iga e una dintre urmașele pe linie defensivă ale Simonei și a devenit una dintre șefele tenisului la retur – e a doua la game-uri la primire, puncte la primire, șanse de break fructificate și prima la puncte câștigate pe al doilea serviciu al adversarei.

Altfel spus, pe cât de greu e să faci puncte când pleznește Sabalenka din bici, pe atât de greu e să faci puncte când ai în față barajul Swiatek. Deci urma să se execute breakdance pe lama unui cuțit. Urma să vedem secure versus scut, suliță contra armură. Upercut versus eschivă. Orice lovitură inutil cheltuită și orice secundă de reverie în apărare urma să coste.

Așadar, era cumva evident că soarta acestei finale foarte bine cristalizate în clasament (locul 1 versus locul 2 WTA) va ține în special de cât de eficient își vor face treaba fetele în complexitatea propriului birou.

La celelalte capitole, lucrurile păreau destul de asemănătoare: cu o zi înainte, în semifinale, ambele jucătoarele au avut meciuri ușoare (Aryna) spre inexistente (Iga), cu sesiuni de antrenament mult mai apăsătoare decât ce-au jucat pe teren. În plus, dacă sunteți veterani ai frecvențelor tenisului mare, vă veți aminti cu siguranță de faptul că anul trecut am văzut fix aceeași finală la Stuttgart, încă o dovadă clară a faptului că nemții fac lucruri trainice, care-și păstrează caracteristicile an după an fără să se decoloreze.

Practic, singurul element clar în favoarea uneia dintre ele era faptul că Iga avea deja un Porsche Taycan în garaj, câștigat anul trecut. Și după cum urma să vedem, niciun garaj nu-i vreodată prea mic pentru două Porsche.

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE PORSCHE

---

Așa cum ne așteptam, meciul a început cu cele două jucătoare vorbind șoptit și concentrându-se pe propria tarla: Aryna cu torpila, Iga cu abacul. Jocul de-a clipitul a funcționat până la 4-3 pentru Iga, moment în care Sabalenka a scăpat canarul din colivie pe propriul serviciu. A fost prima breșă în tactica bielorusei.

De aici, jocul de-a constanța s-a trasformat într-un v-ați ascunselea interesant în care Iga a încercat să-i deregleze constant bastârcile Arynei. Dacă în fotbal știm că echipele mici trebuie să se adapteze la echipele mari, încercând să bage apă-n benzina folosită de motoarele reglate impecabil, tenisul are adaptarea sa: jucătoarele solide și cu spate trapezoidal cântă mereu aceeași partitură, iar privighetorile din jur preiau rolul de curenți care le dereglează cătarea. Iga s-a prins repede că dacă reușește să-i miște luneta chiar și cu un milimetru Sabalenkăi, mingile ei vor sfârși la un metru în afara terenului. Lăsând-o pe Aryna să pufăie în propria barbă cu atitudinea de administrator de bloc pe care l-ai deranjat cu 5 minute înainte să se închidă programul de încasări.

În plus, Sabalenka nu prea are feeling în degețele pe apărare. Dacă o-ntinzi un pic, slice-urile defensive își termină traiectoria mult în afara terenului, iar scurtele au toate șansele să mângâie sordid burta mare și găurită a fileului.

Povestea a mers mai departe după aceleași semnalmente și-n setul al doilea, doar că desfășurarea acțiunii a fost întoarsă cu susul în jos: Iga a fisurat serviciul Arynei foarte repede, în chiar primul game, scopul evident al polonezei fiind acela de a păstra avansul decalat până la finalul meciului.

Între timp, Aryna a suferit major, pentru că singura tactică pe care o stăpânește perfect, ploaia de ștoase, nu prea are portiță de scăpare când ai pușca dereglată.

A existat un singur punct în are meciul se putea răsturna: când Swiatek a returnat o lumânare care a căzut lângă fileu, apoi a fugit spre plasă crezând ca Aryna va apela la o scurtă. Sabalenka a trântit însă un smash care a căzut la câțiva centimetri de Iga. Dacă o nimerea, probabil că mingea era asimilată ca tatuaj de poloneză.

Și Iga a câștigat din nou, pentru a doua oară consecutiv la Stuttgart. Turneu la care încă n-a luat bătaie niciodată. Așa cum ziceam la început, intervenția mecanică asupra bolardului Sabalenka a avut loc la adăpostul celor două break-uri, câte unul pe set. Dovedind că biroul retururi funcționează în Polonia și duminica, în timp ce serviciile de livrări sunt perfectibile în Belarus peste weekend.

Evident, Iga nu pune doar puncte și bani în cont, ci încă un Taycan în garaj: de data asta, un Taycan Sport Turismo Turbo S. Care valorează de două ori cât premiul financiar al turneului, de altfel.

La ce-i foloseste polonezei un break sport, fie el și electric, nu avem de unde sa știm exact, mai ales că până să aibă scaune de copil pe locurile din spate va mai curge apă prin prosoape. Ne amintim că fata asta are doar 21 de ani, deși impresia generală e că-i printre noi de când Federer era holtei.

Poate ca să care trofeele, care tocmai s-au făcut 13 la număr. Fără să calculam cele 3 platouri și farfurii de finalistă.