Gem de Rune

„Ne-am adunat aici să-l bârfim pe Rune” – sunt convins că asta ai avut în cap când ai văzut că s-a săvârșit cronica acestui meci. Și ai dreptate, vine imediat. Doar că, înainte să vorbim despre danezul sfidător, vă propun să ne oprim vreme de câteva rânduri în fața omului nostru Cerundolo, care azi a fost magnific și ne-a dat să roadem vreme de 4 ore un meci excepțional.

Francisco nu mai e la prima tinerețe, cum ar zice cei care văd valoare-n tenis doar dacă un jucător ia musai un Slam până când începe diversificarea. Argentinianul are 24 de ani și până azi a reușit un singur titlu, anul trecut pe zgura de la Bastad, iar pe la Slam-uri e maculatură. Cu toate astea, ne-a făcut azi să tragem la rame fără cârmaci în barca lui, pentru că omul și-a dat sufletul, trupul și jumătate de împărăție pe teren, încercând să rupă de-un sfert la Roland-Garros pentru prima dată în viață.

Și a făcut-o, deși scorul final ar putea să te mintă frumos. Cerundolo a fost mai bun decât Rune la absolut toate capitolele azi. Cu excepția așilor, Francisco a luat statistica de după gât și a tras-o-n selfie, dominând toate cifrele imaginabile pe baza cărora se joacă tenisul. În final, însă, adversarul și-a găsit loc să câștige meciul. În super-tiebreak-ul decisiv, printre chiuituri spre propria lojă și momente în care i-a picat cheful de tenis în colb.

Mai mult, Cerundolo a fost mai bun decât Rune și la celălalt capitol pe care-l cuantificăm în tenis prin cronicile astea: probitatea morală.

Și aici ajungem la punctul în care mingea a căzut de două ori în terenul lui Rune, iar cititorul de scor Kader Nouni era prea preocupat să-și vadă de recitat cifre în franceza cu accent leșinat pentru a fi atent la ce se-ntâmplă pe teren. Cerundolo a avut impertinența de a cere punctul pe care tocmai îl câștigase de drept, dar Nouni l-a pasat implacabil și plictisit și i-a dat punctul lui Rune. Cum în tenis n-avem VAR, toată cheia situației a stat în reacția danezului. Care putea să demonstreze în sfârșit că a trecut peste acneea mentală a adolescenței și că poate deveni în sfârșit un jucător de tenis frecventabil.

Ce-a făcut Rune? A simțit instantaneu un fior înspre zona coccisului și-a continuat meciul dând din umeri. N-a știut, n-a mirosit, n-a cunoscut, n-a văzut, n-a asistat.

”Cine, io? Hai, dom’le, vedeți-vă de treabă, fiți serioși, io doar treceam pe-aicea și-am auzit lume pe stadion, am crezut că dă Mbappé autografe.”

Bineînțeles, acel punct nu a fost decisiv într-un meci care ulterior a mai traversat trei continente și 67 de țări înainte să se verse-n sferturi. Dar a fost unul dintre motivele principale pentru care a pierdut Francisco setul al treilea. Și putem conchide împreună acum că Rune a câștigat acest meci pentru că este un jucător fabulos, un talent excepțional, un Next Gen cu adevărat virtuos și plin de ambiție. Dar la punctul ăla, Rune a pierdut lucruri pe care n-are cum să le mai câștige niciodată, indiferent de câte linii albește cu ași în viitorii ani.

Aici momentul:

https://twitter.com/eurosport/status/1665745235370975234

---

---

Beatriz Haddad Maia – Sara Sorribes Tormo: 6-7, 6-3, 7-5

Cea mai mare minciună pe care o poate spune un fan al tenisului: „Am văzut cap-coadă tot meciul dintre Haddad Maia și Sorribes Tormo din optimile de la Roland-Garros”.

A doua cea mai mare minciună pe care o poate spune un fan al tenisului: „Am văzut cap-coadă tot meciul dintre Haddad Maia și Sorribes Tormo din optimile de la Roland-Garros și mi-a plăcut”.

Cel mai lung meci feminin de la ediția asta a turneului a părut de fapt lung cât turneul în sine și plictisitor ca viața extrasportivă a Igăi Swiatek. Aproape patru ore au bătut mingea fetele astea până când destinul, bunul simț și zeii tenisului au decis că-n sferturi merge cea mai bună dintre ele. Brazilianca Beatriz Haddad Maia, adică.

De Sorribes Tormo nu ne pare deloc rău după show-ul pe care l-a generat cu o zi înainte la dublu, când s-a apucat să le pârască ca la dirigenție într-a cincea pe adversarele Miyu Kato și Aldila Sutjiad c-au atins un copil de mingi cu mingea în ceafă. Mă rog, Sara și colega Bouzkova au băgat bățul prin gard într-un moment în care erau conduse, așa cum au amenințat ăia de la FC Argeș că fac plângere la TAS pentru că Dinamo n-a respectat cerințele de licențiere. După ce argeșenii luaseră bătaie cu 6-1 pe teren.

În contextul ăsta, nici măcar nu contează dacă ai sau nu ai dreptate. Supărător e modul în care găsești un viciu de procedură ca să încerci să le elimini pe adversare din joc, deși tu ești incapabil să-ți faci treaba. Găsiți aici toată deranjada, să nu vă mai țin cu povești când avem imagini.

Meciul de azi a fost, deci, nu doar lung, ci și chinuitor. Pentru toată lumea. Mingi lungi și plictisitoare, fără viață, eterne mingi împinse cu sila înapoi în teren mai ales de Sorribes Tormo, ritm procesual, pe scurt o tortură pentru toată lumea implicată, de la jucătoare la privitori. Le zic așa, nu „spectatori”, pentru că numai spectacol n-a fost acolo. Dacă mai punem în oală și stilul de joc apăsător al celor două (plus urletele care acompaniază muzical piesa de teatru absurd), ne iese de-o partidă din care am tras concluzia că ambele au meritat supliciul.

Singura parte bună în povestea asta e că fetele nu joacă cinci seturi.

Din fericire, Beatriz s-a calificat în ciudat faptului că adversara a avut set și 3-0, dar și un meci în minus în turul anterior. Pentru că, pe lângă păcatele sale estetice și morale, Sorribes Tormo a ajuns în optimi cu roaba: cărată de forfaitul Rybakinei.

S-a făcut dreptate. Iar uneori, dreptatea ia forma unei brazilience. Din fericire.

Ons Jabeur – Bernarda Pera: 6-3, 6-1

Sincer să vă spun, acoperirea unui Grand Slam la nivel de cronici înseamnă multă distracție, dar și multe zile lungi și nopți albe, risipite în căutarea meciurilor care fac ca toată treaba asta să merite. Logistic e un coșmar, mai ales la începutul turneelor, când pe terenuri se joacă zeci de meciuri în paralel, iar tu încerci să prinzi ce contează din fiecare.

Ești ca-ntr-un caleidoscop în care formele pe care le vezi se schimbă secundă după secundă dacă miști puțin capul spre alt unghi.

Ei bine, din nebunia asta se nasc momente interesante. Mi s-a întâmplat aseară, când pregăteam ziua de cronici de azi și am văzut că lista de meciuri ale fetelor începe cu Jabeur – Pera. Atunci, în acel moment, m-am întrebat probabil ce s-au întrebat alte câteva sute de mii de oameni care consumă tenis cu polonicul: stai așa, nenică: ce naiba caută Pera în optimi la Roland-Garros? Americanca a trecut ca dronele invizibile prin câmpul de bătaie, înghițind epave ale unor transatlantice altădată luxoase (Kontaveit și Vekic) și nimerind apoi cu Cocciaretto în zi de vănătoare a tribunelor, o jucătoare pe cât de simpatică, pe atât de reprezentativă pentru incertitudinile care domină tenisul feminin de azi.

Iar meciul cu Ons nu ne-a lămurit deloc semnele de întrebare, ba chiar le-a îngroșat. Bernarda a fost complet depășită de situație și nu și-a câștigat serviciul nici măcar o dată pe tot parcursul partidei. Ba mai mult, singurele mingi de game pe propria servă au venit la începutul meciului, iar de-acolo s-a alunecat necontrolat pe un tobogan metaforic spre gârla cu crocodili.

Pera a bifat în optimi al patrulea meci (din patru, să ne înțelegem) de Roland-Garros în care face mai multe neforțate decât puncte direct câștigătoare, iar asta e tot ce trebuie să știți despre cât de mult înseamnă să nimerești în tenisul feminin de azi pe o parte de tablou pe care șefele de scară ți se-mpiedică în față și cad în nas fix înainte să te evacueze pentru neplată la întreținere.

Dincolo, Ons Jabeur face primul ei sfert de finală la Roland-Garros. Ne bucurăm sincer că e ea și nu e Pera. N-a fost departe.