1994, un an care nouă ne stârnește amintiri pe de o parte plăcute, pe de alta dureroase, este unul în care fotbalul încă experimenta. Regulamentul – deși identic pe coloana sa vertebrală în mare parte din istoria fotbalului modern – avea câteva elemente diferite față de cel de astăzi. Cine mai ține minte, de exemplu, faptul că în 1994, atunci când România ajungea la un pas de smifinalele Campionatului Mondial de Fotbal din Statele Unite, cele trei schimbări care azi par clasice se făceau complet diferit? Fiecare antrenor avea la dispoziție două schimbări pentru jucătorii de câmp și una pentru portar. La un an după Mondialul din SUA, regulamentul se schimba însă, iar cele trei schimbări – care înainte de era modernă a fotbalului fuseseră două, una sau chiar niciuna – deveneau decizii la libera alegere a șefului de pe bancă.
Golul de aur: Scurtcircuit logic (și inutil) în fotbal
Tot la capitolul reguli deja uitate ale fotbalului intră și Golul de Aur. Una dintre cele mai cretine reguli inventate vreodată de mințile luminate din birourile FIFA a fost introdusă în fotbal în 1993, cu un an înainte de Mondialul american, pe vremea în care în vârful ierarhiei fotbalului mondial se afla Joao Havelange. Era simplu: după ce cele 90 de minute regulamentare se terminau într-un meci din fazele eliminatorii ale unei competiții, echipa care marca prima în prelungiri era considerată câștigătoare. Logica din spatele regulii era una teoretic pozitivă: încurajarea atacului în prelungiri, o fază a meciurilor de fotbal în care, de obicei, echipele preferă să ucidă spectacolul și să stea la cutie, așteptând în cel mai bun caz erorile adversarilor. Rezultatul a fost însă un fiasco de la început până la final: în ciuda faptului că un gol le-ar fi calificat mai departe, echipele se retrăgeau și mai mult în apărare, de frica unui gol primit care ar fi semnat actele de divorț cu respectiva competiție. În clipul de mai jos, vedem cum Golul de Aur a nenorocit Cehia în finala Euro ’96 contra Germaniei.
După 9 ani de teste, golul de aur se retrăgea în glorie, concluziile fiind amuzante: mult mai puține meciuri eliminatorii se terminau cu gol în prelungiri. A urmat era Golului de Argint, o struțocămilă care a ocupat regulamentul doar doi ani (meciul continua până la finalul reprizei de prelungiri), îndeajuns pentru a duce Grecia în finala Euro 2004 cu un gol marcat de Traianos Dellas în ultimele secunde ale primei reprize de prelungiri din semifinala contra Croației.
Ca o paranteză, deși regula Golului de Aur și-a “demonstrat” capacitățile până la capăt, fiind exclusă din regulament și prezentă doar în cărțile de istorie (amuzantă) ale fotbalului, România a fost la un pas mic, mic de tot de a-i face statuie Golului de Aur. Dacă FIFA ar fi acceptat înainte de Mondialul din SUA ca – pe atunci – noua regulă să fie parte din competiția americană, golul lui Răducioiu din minutul 101 al meciului contra Suediei ne-ar fi dus în semifinala de vis cu Brazilia. Din păcate, prima competiție care a cazat Golul de Aur a fost Euro 1996, iar România a fost lăsată în lacrimi de momentul ăla blestemat în care Florin Prunea a plutit neinspirat spre o minge pe care Kennet Andersson a trimis-o în plasă, egalând în minutul 115 și trimițând mecul la penalty-uri. Iar de aici în cartea istoriei fotbalului românesc. Pentru cei născuți după 1990, meciul care a dus la unul dintre cele mai triste/fericite momente din istoria fotbalului nostru e de văzut AICI.
Regulament a la Caraibe
Golul de Aur – într-o versiune ușor experimentală a sa – stă însă la baza unuia dintre cele mai ciudate meciuri din istoria fotbalului. Se întâmpla în 27 ianuarie 1994, pe stadionul Național Saint Michael din Bridgetown, capitala Barbadosului. Un capăt de lume care de obicei nu înseamnă nimic pentru lumea fotbalului urma să fie martorul unui meci atât de ciudat, încât mulți dintre fanii fotbalului îl consideră doar o legendă. Și totuși, meciul a avut loc.
Cupa Insulelor Caraibe 1994, a cincea ediție a unei competiții dedicate unor țări în care fotbalul reprezintă un sport inedit. Dacă în Jamaica și în Tribidad Tobago fanii sportului sunt prinși de obicei cu turiști între două curse de sprint în atletism, zone precum Guyana Franceză, Guadeloupe, Puerto Rico, Surinam, Antigua și Barbuda sau Insulele Cayman (unele țări independente, altele regiuni ale unor state europene) nu ies în evidență în sport decât atunci când vreun sportiv depășește cei mai slabi timpi prin vreo probă ciudată a vreunei Olimpiade. În total, 21 de țări cu istorie limitată într-ale fotbalului urmau să se bată pentru titlu.
Ei bine, pentru că atenția tuturor era îndreptată spre Campionatul Mondial din SUA, care urma să vină în vara acelui an, organizatorii Cupei Caraibelor și-au “permis” luxul de a experimenta pe marginea regulamentului de fotbal. Cobaii urmau să fie naționalele participante la competiția cvasinecunoscută, iar rolul experimentului era să forțeze o nouă regulă apărută în peisajul fotbalului de niciun an: Golul de Aur. Concret, nu doar că meciurile de la Cupa Caraibelor 1994 urmau să se joacă după regula Golului de Aur, dar aceasta urma să fie și mai dură decât cea normală: un gol în prelungiri urma să conteze cât două, astfel că, de exemplu, un 0-0 în minutul 90 se putea termina fie 0-0, fie 2-0 după prelungiri. Ciudat, dar fără mari implicații fotbalistice la prima vedere. Și totuși, o altă regulă ciudată implementată de organizatori urma să dinamiteze istoria fotbalului: fiecare meci din grupe (deci non-eliminatoriu) care se termina la egalitate mergea în prelungiri. Scopul nu era acela de a stabili neapărat un câștigător (dacă scorul rămânea identic nu se băteau penalty-uri), ci de a experimenta “regula dublă” a Golului de Aur.
Recapitulăm, deci: un Gol de Aur în prelungiri se punea dublu, iar fiecare meci din grupe care se termina egal după 90 de minute mergea în prelungiri. Să ținem minte asta, va fi important mai târziu.
Haos la capătul lumii
Noile reguli nu au avut niciun efect în prima fază a meciurilor din grupe, diferențele de valoare dintre echipe ducând la scoruri de 9-0 (Guadeloupe – Anguila) sau chiar 12-0 (Jamaica – Insulele Virgine Britanice). Totul avea să se răstoarne însă în ultimul meci din Grupa A de calificare. Cu necunoscutele Grenada și Barbados în prim-plan, lucrurile aveau să ia o turnură pe jumătate spectaculoasă, pe altă jumătate de-a dreptul ciudată.
În Grupa A, una dintre cele mai echilibrate din competiție, se aflau Grenada, Barbados și Puerto Rico, și doar o echipă urma să meargă mai departe. După Barbados-Puerto Rico 0-1 și Granada-Puerto Rico 2-0 (0-0 după 90 de minute, dar cu Gol dublu de Aur), Grenada și Barbados urmau să se întâlnească în ultimul meci din grupă. Calculele erau simple: Puerto Rico avea 3 puncte și golaveraj -1, Grenada avea 3 puncte și golaveraj +2, iar Barbados zero puncte și golaveraj -1. Pe scurt, pentru ca Barbados să se califice, avea nevoie de o victorie la două sau mai multe goluri diferență contra Grenadei. Țineți-vă bine de text, decolăm.
Meciul a curs normal până cu 7 minute înainte de final. Barbados a reușit să înscrie cele două goluri care îi asigurau calificarea (avea golaveraj total în grupă 2-1), iar Grenada era afară, cu golaveraj total zero (două marcate, două primite). Totul s-a răsturnat logic în minutul 83, atunci când Grenada a marcat golul de 2-1.
Pentru a se califica, Barbados avea varianta normală, logică, pământeană: să marcheze golul de 3-1. Revenim acum însă la regulamentul inedit și ne reamintim că meciul poate intra în prelungiri la 2-2, iar dacă acolo Barbados marchează, scorul se va termina 4-2 (Gol dublu de Aur). Drept urmare, în minutul 87 al meciului, doi jucători ai Naționalei Barbadosului – portarul Stoute și fundașul Healy – au lăsat deoparte comportamentul elegant și, după câteva pase reciproce la un metru de linia porții, și-au vârât mingea în propria poartă. Era 2-2 și meciul mergea în prelungiri, o situație mai bună pentru Barbados decât să încerce să marcheze un gol în poarta adversă în ultimele minute.
Dacă ați parcurs textul până aici (credeți-mă, e mai complicat să explici ce s-a întâmplat pe Stadionul Național Saint Michael decât să citiți și să înțelegeți), vă anunț că cele mai amuzante momente din istoria fotbalului de-abia încep.
Soluții de avarie
La 2-2 și cu încă 3-4 minute la dispoziție, jucătorii Grenadei s-au scărpinat în cap văzând autogolul salvator al Barbadosului. “Ce rastafarianismul mă-sii trebuie să facem acum?” și-or fi zis componenții Naționalei Grenadei uitându-se întrebători unii la alții. Răspunsul a venit din partea antrenorului: “Băi grenadezii lu’ tata, noi putem să pierdem la un gol sau să câștigăm la un gol, pentru că ne calificăm în ambele situații” (remember, Barbados nu se putea califica decât dacă învingea la două boabe diferență). Au urmat, logic, cele mai cretine momente din istoria fotbalului: jucătorii Grenadei încercau să marcheze un gol la oricare dintre porți, în timp ce jucătorii Barbadosului apărau ambele porți ca să evite eliminarea. Imaginați-vă haosul de pe teren și imaginea unei echipe de 11 oameni împărțite în două care apără cu prețul calificării atât poarta proprie, cât și poarta adversă. Pentru că Grenada nu a avut destul timp, meciul s-a terminat 2-2 și a intrat în prelungiri. Practic, jucătorii Granadei nu au reușit nici măcar să îi paseze propriului portar, care ar fi putut vârî mingea în propria poartă pentru a rezolva problema. Iar cei din Barbados țineau mingea la mijlocul terenului, în încercarea de a ține adversarii cât mai departe de poartă. Pardon, de porți.
După 2-2 în minutul 90, Barbados a jucat la sigur în prelungiri și a marcat golul izbăvitor prin atacantul Thorne (Amin, sfinte Mihai, ocrotitorul stadionului!) care a transformat scorul de 2-2 în 4-2 (cu deja redundantul Gol dublu de Aur). Iar plajele din Bidgestone, Oistins și Holetown sărbătoreau calificarea în faza următoare. Una în care echipa Barbadosului a fost eliminată la pas de Trinidad Tobago și imensa națională guadeloupeneză (sper că am scris bine). Istoria fusese însă scrisă, iar blogurile – fie ele și din celălalt capăt al lumii – aveau să rememoreze amuzate această partidă chiar și la mulți, mulți ani de la cel mai ciudat meci din istoria fotbalului. Cât despre regula Golului dublu de Aur, aceasta a fost îngropată într-o ravenă din Muntele Hillaby, acolo unde zace uitată și astăzi fără s-o regrete nimeni.
via 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
