Emoţie

Cât de complicat este să creezi un spot publicitar dedicat persoanelor cu handicap în care să încerci să apelezi la emoţie? Este, probabil, una dintre cele mai uşoare – chiar dacă sensibile – misiuni ale unor publicitari. O muzică tristă, un pian, imagini filmate lent, eventual lacrimi. Şi ai rezolvat problema. Ai un spot care atrage atenţia şi care adună oameni în jurul său. Lacrimile scot emoţie, iar emoţia scoate lacrimi. O regulă care, în aceste cazuri, este literă de lege.

Şi totuşi, cum s-ar putea schimba acest peisaj? Comitetul Paralimpic din Canada a produs un spot care e diametral opus ca abordare. Muzică ritmată, viteză, imagini dinamice. Şi, mai mult, un cadru complex care durează 60 de secunde fără întrerupere. Ciudat sau nu, efectul este acelaşi. Emoţia. Impecabil.

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

Un Comentariu

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.