Imaginea bietei Coco, cu podul palmei care șifona la foc automat muște imaginare pe propria-i frunte de intelectual pe care nu-l extragi din bibliotecă, o va urmări amenințător o vreme pe semifinalista de acum doi ani de la Antipozi. Și pe mama ei, și pe antrenor, pe unchii și mătușile care o caută și la înfrângeri, nu doar când e rost de făcut poze cu trofeul. Pe toți suporterii sportivei care, după ascensiunea organică din ultimii ani, nu mai părea predispusă la un cataclism ca acesta de astăzi, cu Svitolina.
Se plesnea frontal în setul al doilea, când întreaga asistență de pe Rod Laver îi aștepta însetată apariția la arenă. Ochii îi secretau deja, perspectiva i se încețoșa, Apocalipsa cobora pe cuibar ca o cloșcă supraponderală. În manșa inaugurală, favorita nu existase, nici măcar în game-ul pe care și-l intabulase. De fapt, i-l făcuse cadou la serviciu ucraineanca, prinsă încă între rodaj și peisaj.
E simplă și eficace ironia că Gauff a lipsit nemotivat de la sfertul cu Elina, nici nu poți construi vreo explicație plauzibilă pentru jocul cleios-sulfuros al americancei. Nicio armă nu i-a funcționat, s-a mișcat ca fiind teleghidată de altcineva, era prizonieră în propriul corp. Nici măcar legitima apărare nu se ivea la orizont, practic n-a avut stare de agregare. Forehandurile sale care țâșneau voios în aut, desenând traiectorii de neînțeles, și serviciile demagnetizate și decalibrate au hrănit constant jocul partenerei de viață a lui Monfils. Practic, a fost un meci la dublu fără nimeni dincolo.
Phil Walter/Getty Images
Și dacă ar fi prestat modest în acest sfert consumat înainte de a începe, Svitolina ar fi beneficiat de timp și clemență ca la școala de șoferi pentru a-și corija orice eroare. Calcă frâna, acum bagă într-a doua și uită-te în oglinzi! Vezi pe cineva? Dacă nu, dă-i înainte!
Numai că greșelile – puține, câte au fost – au fost metabolizate en-gros. Astfel se reciclează deșeurile. Elina a plutit, a galopat și defilat cum s-a întâmplat în întreg turneul. Fără set defect și cu impresia generală că, la 31 de ani, va juca în cele din urmă o finală de Grand Slam. Dacă o fi de acord Sabalenka. Dar ne vom întoarce la cifre – când adversara ta, câștigătoare de Roland Garros în 2025, deja un star în domeniu și idolul fetițelor care acum abia se sprijină în rachetă, izbutește numai 3 winnere într-o partidă, păcătuind pe toată linia, îți vine să te întrebi când și-a făcut Metaloglobus și echipă de tenis. Și mai ales de ce.
Numai cât am parcurs rândurile lui Mircea despre noua scânteie a tenisului de fete, despre lipsa de angoase a lui Jovic și despre managementul furiei care se învață în școlile în care chiar este nevoie de o asemenea materie, și brusc mi-am dorit s-o văd la teză pe această nălucă deja branduită. N-ai cum să intri încălțată în sferturi direct-deodată fără să-ți scape măcar un set – să fim cinstiți, nici Paolini, nici Putintseva nu-s bețe de sorcovă.
Sau poate că poveștile frumoase au nevoie și de asemenea intrigi. Să vii cu un parcurs feciorelnic în maxilar până la întâlnirea cu zmeul care, pentru completarea veniturilor, se ține și de un part-time de tehnician dentar… Acolo nu mai ai ce face, ești descărcată tehnic de sarcină, nu ai de ales. Dar de ce să ai tu ceva special, Iva, și vorba colegului de cronici.ro deja pomenit, cum să te numești astfel într-o disciplină în care există deja Iga?
La 18 ani recent împliniți – apropo, în State, acolo unde ai văzut lumina zilei, laptele praf și self-esteem-ul, încă nu ești majoră – ai toate motivele din lume să te plângi, să crezi că ești carotată la orice pas. E o rețetă deja cunoscută, sportiva cu părinți de la noi, din Balcani, face parte dintr-o generație căreia i se pare cool arderea, incinerarea etapelor. Ba n-a mers netul de dimineață, ba ultima postare de pe Instagram n-a adunat numărul scontat de inimioare etc. Colega de bancă mi-a dat doar seen, babacii par să fi fost foarte rar pe la seminarele de parenting, de ce trebuie să-i suport pe toți? Ei bine, nu-i și cazul eroinei chiar și de ocazie care intenționa să-și ridice adăpost în fața furtunii Sabalenka.
Robert Prange/Getty Images
Americanca e doar aparent o reprezentantă a suflului Z, o fi vreun altoi. Pare mai bătrână decât subsemnatul în sensul în care autocontrolul și-a deschis reprezentanță în intravilanul creierului său. Fata a vrut, a intrat și pregătită, dar nu oricine poate administra antibioticul potrivit la apariția forței supraomenești în salopetă ori sarafan: 7-1 la ași, 31-12 la lovituri câștigătoare. Aryna, dacă tot ne-am năpustit nebunește pe onomastica situației, e nume de zeiță care și taie până la os, dar și îmbrățișează înainte de a devora.
După 6-3, ea însăși admitea la interviul de după că a simțit nevoia să mărească presiunea pe adversară. Curat cinism, nene! Îi sesizase puștoaicei marja de performanță, potențialul de creștere. Și, zbierând de a trecut fauna oceanului pe antidepresive, i-a blocat episodul Australian Open 2026, cel mai frumos de până acum, în anticamera semifinalelor. Dar nu se va face ea mare? Noi, oamenii de rând, ne-am mai păcălit cu această încurajare de serviciu, însă californianca e realmente un proiect de succes fezabil.
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
Sascha și atitudinea-i de star rock care și-ar angaja pe cineva să mâzgălească și autografe în locul său… E observația sine qua non, cu greu mă conectez automat la tenisul neamțului, mai ales dacă-i prind în live și sesiunea de încălzire. Pare că joacă un rol, îl văd adesea distribuit în jobul altuia, un job foarte bine plătit. Nu e neapărat trândăvie ce-i reflectă oglinda personală, altfel n-ar fi ajuns până pe locul 3 ATP, chiar și pe cel secund în urmă cu vreo 3 ani și ceva.
Deși e aceeași meteahnă, i-am putea spune dolce farniente, întrucât sună nobil, iar Zverev nu se poate amesteca prin norod. El e masă amorfă, nimeni nu știe când coboară în mulțime, dar sigur se întâmplă. Umblă vorba că și Sf. Petru face piața, nu-i așa?
Și totuși. Cu Tien, Zverev s-a lăsat mânat de un zbucium lăuntric specific celor care-și savurează cafeluța în zori. Și care își mai umplu o stacană, just in case. A fost el și ceva în plus în dimineața acestei zile, ne-am bucurat de o doză nesperat de mare din atletul care, în cea mai mare parte a timpului, își studiază atent orice mișcare. Celebritatea care nu mai presupune efort suplimentar creează dependență. Însă atunci când pasiunea se desfată prin vene încă din copilărie, pentru că nu e întâmplător ca întregul tău arbore genealogic să respire performanță, te dai singur afară din zona de confort. Alexander a simțit că Learner, care îl pusese la punct o singură dată, anul trecut, la Acapulco, nu-l va mai putea juli niciodată în următorul centenar. Iar când zice Sascha niciodată, e indicat să-l iei în seamă, chiar dacă la final l-a lăudat surprinzător de mult, ridicându-l la același nivel cu Sinner și Alcaraz.
Mark Avellino/Anadolu via Getty Images
Diferența de alonjă, serviciul extraordinar, experiența net superioară a europeanului, mai toate elementele relevante într-o cronică sportivă au tras într-o anumită zonă. Cu tot setul secund câștigat în tie-break de americanul cu rădăcini vietnameze, morișca etalată de finalistul de anul trecut generează energie verde cât pentru întreg complexul Melbourne Park. Iar dacă te-a păcălit germanul să te apropii de fileu, te duci călare pe propria cracă în șemineu. Tien a ignorat avertismentele adversarului și, cu o încăpățânare fără de care n-ar fi intrat atât de repede în Top 30, a crezut că poate duce lupta în decisiv.
A avut minge de set la 6-5, a basculat-o la un centimetru de tușa laterală, iar în tie-break, acolo unde în manșa a doua ajungea primul la 7, a fost spectator până la 0-6. Solo de chitară! Bine, te poți consola cu declarațiile rockerului – “n-am mai jucat de mult cu cineva care să fie atât de bun pe linia de fund”. E multă politică și în tenis. Trebuie să înveți și asta, discipole Learner!
De Minaur, vedetă la el acasă și împotriva principalei vedete ATP, a venit pregătit să transpire cu Alcaraz. L-a ajutat și echipamentul luat de pe Temu – oricât de cald ar fi fost la Melbourne la ora jocului (24 de grade Celsius, atât zice tehnologia), e practic imposibil ca acel material să-și dubleze greutatea din cauza glandelor sale sudoripare. Doar dacă s-a autosabotat pentru a ieși în evidență, cu toate că australianul este remarcabil în primul rând prin viteza peste media circuitului. I-a și livrat motive Carlitos în primul set, l-a plimbat ca pe animăluțul la zoo pentru recompensă, iar numărul 6 ATP a râvnit, a dat și din coadă. S-a dat peste cap, l-a și surprins destul pe spaniol în setul 1.
A fost la câteva mingi de tiebreak, după ce Alca remorcase pe rever 3-0 și 5-3. A scurmat nervos pentru 5-5, a salvat trei mingi de set pe propriul serviciu, iar pe a patra i-a subtilizat-o Dumnezeu însuși. I-a luat-o haiducește și i-a aruncat-o în portbagaj ăluia mai bogat, rescriind astfel o definiție cunoscută încă din Evul Mediu. O dreaptă în forță a trimis mingea în banda fileului, iar de acolo sfera cu blană a zburat în tribună spre instalația de respirat a unui spectator. Carlos nici n-a ridicat mâna pentru a-și prezenta scuzele, conform uzanțelor. Repet, fusese intervenția divinității, n-avea el nicio implicare.
Fred Lee/Getty Images
E drept că-și permisese prea mult sportivul cu alură de lup singuratic, singurul jucător de tenis în viață născut direct cu șapca pe cap. De aceea îi și atârnă acele mițe pe laterale și la spate. Bossul de la Antipozi nu poate fi tuns decât prin sedare, dar asta ar însemna să piardă turnee, deci nu se pune problema. Cum ziceam, comisese un sacrilegiu. Credea că poate să producă o nefăcută, adică să confiște primul set și să spere, precum baciul ardelean, că liderul clasamentului se va ploconi ca să-i înapoieze slana și brișca.
Cum planul îi fusese scris cu ChatGPT, realitatea i-a râs în față, iar De Minaur n-a mai jucat nimic în celelalte două runde. A părut că nu are nimic de obiectat dacă arbitrul de scaun ar fi oprit joaca după prima sesiune. I-am citit în priviri invidie, e și firesc, l-am găsit și deznădăjduit. Că-i transpiră garderoba atât de repede, atât. Gândul la tenis nu-i mai stătea fix de la acea minge imponderabilă care sigila un 7-5 uns bine cu adrenalină.
6-2 și 6-1 e raportul celorlalte două seturi și Alca vede în premieră semifinalele Australiei. Toreadorul cu brațe de baschetbalist nu a sperat să ajungă până aici. A știut că speră alții să nu-l întâlnească.
N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.
