Puse cu trofeul lângă scaune după ziua semifinalele băieților, fetele au livrat de parcă era lichidare de stoc. Am observat în jurul meu că oamenii s-au uitat la meciul ăsta nu neapărat având o favorită, ci așteptând o victorie a logicii. Există percepția asta a asupra Arynei că ea nu joacă ceva ce putem înțelege sau aprecia. E ori una, ori cealaltă.
E o carte deschisă pe care nu o poți pricepe dacă încercarea de înțelegere e intermediată de un ecran pe care din când în când apare și fie lipește de teren o adversară, fie transformă meciul într-o oală sub presiune din care, prin fisuri, mai sare din când în când câte un obiect contondent ce poate fi fatal unui purist al tenisului.
Foto: Fred Lee/Getty Images
Și-apoi mai e Elena, veșnic costumată în eleva silitoare care nu zice nimic la ore până când vine dirigintele să spună clasei că fata a câștigat olimpiada de informatică folosind doar un abac imaginar. Sunt ceva urme de geniu neascultat în privirea ei.
E posibil ca genialitatea ei să vină din faptul că a găsit un sistem prin care să fie în mijlocul unui meci și să poată înțelege roaba de indicații și informații ce vine dinspre staff-ul ei. Oamenii se poartă cu ea de parcă ar fi un șofer care primește indicații de orientare de la Florin Piersic. Nebunia e că funcționează.
Sau măcar a funcționat azi. Rybakina a început de la capăt de rând o propoziție pe care a repetat-o atâta timp cât a avut pastă-n pix: serviciu tare și pe exterior. Presiune apăsătoare, capabilă să transforme o clădire cu 10 etaje într-un obiect cu grosimea unei foi de hârtie. Liniște în reacții și nicio stație în drumul spre destinație.
Foto: Phil Walter/Getty Images
Toată lumea a învățat până acum că lucrurile astea nu îi plac Arynei. Ea funcționează în meci cum funcționau părinții milenialilor când îi vedeau pe ăia mici că s-au pus cinci minute să se joace Bomberman:
– Stai?
– Mi-am terminat temele.
– Ah, da?
După care urmau instrucțiuni aproximative pentru a face curat cu un mop încă neinventat, într-un dormitor de la etajul șapte al unei clădiri care are doar demisol și garaje.
Ce a avut Rybakina tupeu să facă a fost să conteste programul. Pentru că munca e doar pentru tractoare și terenul de tenis nu e șantier, primul set l-a câștigat reușind să pună în teren mai puțin de jumătate dintre primele servicii avute. Mai exact 48%. Grafica ne-a mai informat și că Rybakina a făcut un total apoteotic de 0 sprinturi. A stat la poartă și a primit coletele, fără să întrebe pentru cine sunt sau de ce lingourile sunt gravate cu un nume de familie care începe cu S.
O calitate a Sabalenkăi e că, de ceva timp, a înțeles că din apă mai trebuie să și ieși. Și nu poți face asta doar lovind cu pumnii până o evacuezi. Soluțiile pentru Aryna sunt de obicei destul de simple: nu mai fă ce făceai. Nu mai forța. Dacă trăgeai, împinge. Dacă rupeai, lipește. Dacă strigai, încearcă să taci. 95% pe primul serviciu, care a început să tragă la căruța Arynei mai ales la început de set secund, când Elena nu mai avea cu ce să amenințe la retur și încerca să treacă de prima noapte de internare.
Popa era la ușa salonului, sunt sigur. 3-0 în decisiv pentru Sabalenka e genul de anunț care îți indică faptul că nici statul în ascunzătoare nu te va salva de potop. Doar că frumusețea jocului Elenei e că ea, în realitate, nu pleacă niciodată nicăieri. Se face mică, dar există. Poate fi acoperită de zgomotul de cazane puse în blender, dar ea își spune poezia de parcă ar fi un pre-școlar la o serbare organizată în mijlocul unei linii de test pentru vuvuzele.
Și adevărul e că nici zgomotul nu poate răzbate la nesfârșit. Când într-un final ieși din atmosferă, vidul înghite tot. Sabalenka a mers înainte atâta timp cât tenisul i-a fost împins de un plan pe care creierul ei l-a acceptat. Când asta nu s-a mai întâmplat, aluatul frământat de Rybakina a început din nou să se coacă. A ajuns de la 0-3 la 2-3 pierzând un singur punct. Fix ca în primele pagini ale Genezei, Rybakina a văzut și i-a plăcut. Și a continuat.
A servit și apoi a mai făcut un break pentru 5-3, în momentul perfect. Când spațiul dintre ușă și lacul de lavă mai permite trecerea unui om doar dacă poți convinge vulcanul să stea la discuții cu tine și să negocieze. Dar cu trofeul agățat în cui, lângă teren, nimeni nu vrea altceva decât foc, iar o minge de meci i-a fost de-ajuns Rybakinei.
Chestie care – de o manieră absolut incredibilă – i-a generat Elenei un zâmbet. E bine pentru oricine e în jurul ei să știe că fata asta poate fi făcută fericită de fapt. Și ai nevoie doar de un trofeu de Grand Slam la Australian Open.
Foto: Fred Lee/Getty Images
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
