Ce-i prea mult Stricker

M-am resemnat deja că textele din ziua de azi, multe sluțite de inteligența roboților lipsiți de empatie, sunt livrate oricum, fără pic de preocupare, hodoronc-tronc, ca untul pe parbriz. La fel mă prezentam în dimineața vieții mele la ușa domnișoarelor pentru a le invita la o cină romantică, însă mă visam rebel fără argumente, mușcând pătimaș din frontierele politeții.

A veni cu bocancii prăfuiți pe preșul de la intrarea în apartamentul celor care ți-ar putea deveni socri, în funcție de managementul relației pe bază de “nu sunt pregătită acum pentru o relație, chiar nu am nimic cu tine, vreau să fim doar prieteni”, e condamnare fără preaviz. Poate din acest motiv nu am călcat multe praguri cu pretenții de diriginte de șantier. Adică pentru a face curte. Nepermis de multe despre mine.

Apropo de texte, scriituri, noroc cu cronicile lui Meșter că mai socializăm și noi. O putem face și cu talent, cu toate că – dacă ținem cont de trendurile din social-media – putem arunca un citat din Seneca și o fotografie cu mâțe și ne punem pe cules like-uri și inimioare gata deșurubate de la sistemul circulator.

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE NOUL PORSCHE CAYENNE

---

Stefanos Tsitsipas – Dominic Stricker 5-7, 7-6, 7-6, 6-7, 3-6

Nu știu dacă v-am mai povestit, mă atașez emoțional de ființele născute în aceeași zi cu subsemnatul. Fănuțu îndeplinește această condiție, simt că am ceva din transpirația atletului elen: oare n-aș fi făcut și eu față pe terenul de tenis? Nț.

Dar pe lunganul ăsta care și-a tras șefă de galerie din colecția de atracții WTA nu-l pot critica oricum, mi se curbează zeflemeaua, persiflajul se face franjuri.

Nu e, de pildă, ca atunci când noi, gașca lui Meșter, sărim ca vulturii pe făptura intitulată Ostapenko. Nene, maică-sa lui Ștefănuț a plâns de bucurie în aceeași zi cu mama, e adevărat că la câțiva ani distanță, însă eu mă regăsesc în acest univers plăsmuit de propriul trib de pitici de pe creier.

Bine, suflă în tort în aceeași zi și Pete Sampras, dar și François Hollande, semn că nu oricine a emis orăcăitul Alfa de ziua mea și a lui Tsitsi. Ex-președintele Franței e socialist, deci îl alung de pe listă.

Carevasăzică, de ce să mă stropșesc pe grec că a tăvălit la rigolă un prim set pe care îl controla și de pe trotinetă? 2-1, 4-3, 5-4, cu minge să închidă runda, apoi 5-7, cu niște castane aruncate în decor de s-a minunat și bietul elvețian venit din calificări și împroprietărit aproape împotriva voinței sale cu ditamai setul.

– Da, nemulțumitule, dar îl va lua pe al doilea, îmi tot șușoteam, iar omul cu plete, desprins la 3-1, a pierdut pe propriul serviciu și a trebuit să profite de lipsa de experiență a lui Dominic în tie-break. M-am subsumat echipei lui Stefanos și am concluzionat că mereu ne-a plăcut să trăim cu pericolul în ventricule.

Naivitate la elvețianul de 21 de ani? Din plin, insul ratând un voleu cât un weekend de asceză în finalul setului al treilea, și acesta decis tot la loviturile de departajare, după ce l-a condus până în tie-break. De fapt, a avut și minge de break care l-ar fi cocoțat pe outsider la 2-1 la general. Din nefericire pentru el, dincolo de fileu, simpaticul trântor originar din Atena a dat bine cu așii, ieșind astfel din nenumăratele încurcături.

Uf, îmi repet, cât să mai suferim? Hai cu 3-1, că ne așteaptă și alte meciuri, Ștefi, dar al meu lăsa impresia că-i pasă, dar că nu neapărat acum.

În fața rotunjorului pe care nu-l mai văzusem până aseară, aș face prinsoare că, de la 5-3 cu serviciu pentru meci, așa cum își aranjase Tsitsipas ploile, n-aș fi pierdut calificarea în turul următor.

N-am habar să țin racheta în mână, mă și sperie termenul „rachetă”, dar refuz să cred – doar am precizat când am apărut pe planetă – că nu-l pot nimici pe numărul 128 mondial. De la 5-3, al șaptelea favorit al turneului a întins pelteaua până în tie-break, a luat-o pe coajă și așteptam să se trezească în decisiv.

A fost aproape să spargă mingea la 1-4, simțea că i se scufundă Titanicul chiar în rada portului. A strâns din dinți până la 3-5 și s-a fript cu glonțul de argint la care nici nu mai visa, o minge de break care l-ar fi adus în ipostaza de a servi pentru 5 egal. Aiurea! L-a pasat elvețianul și i-a închis turnichetele de la US Open cu o lovitură pe linia de fund, unde e greu să te și scarpini, darămite să mai returnezi.

Nici acum nu știu dacă acest nou Dominic al tenisului râdea de fericire sau de nerozia grecului care, de la un sinuos, dar spectaculos traseu montan, a devenit doar intersecția nesemaforizată a sportului alb.

Colegul Meșter, în rândurile aruncate pe Facebook imediat după ce s-a ridicat praful în urma lui Fane, l-a caracterizat ca-n Grădina Edenului pe învingător: “Bineînțeles că atunci când zici că-i elvețian, gândul fuge rapid la balet și la reverul cu o mână, doar că Stricker aduce cu Federer cum seamănă eclerele cu micii de vită-porc.”

Anna Kalinskaya – Sorana Cîrstea 3-6, 4-6

Încă așteptăm deznodământul în cazul Simonei Halep ca pe un nou episod din Tânăr și Neliniștit, serial-foileton din care nu mai pricepi mare lucru, căci ăla e cu aia, dar umblă și cu cealalată, fosta lui s-a întors la fratele său pe care el nu l-a mai văzut de atâția ani și așa mai departe. De unde se înțelege că nu-mi trebuie Harvardul pentru a face o recenzie digerabilă a unei telenovele. Închid paranteza.

Câtă vreme ni se lungesc urechile spre tribunalele sportive, care par să mai patenteze o teorie a relativității, transferăm tot mai multă încărcătură emoțională în bagajele Soranei. E minunat că s-a reactivat Patricia Țig, ar fi grozav să ne trezim cu cele două prin sferturile new-yorkeze, dar și pentru optimism ar trebui inventat aparat de măsurare. Iese o valoare în aerul expirat? Adio postulate!

Cîrstea nu s-a luat în serios cu ucraineanca al cărei nume rimează cu diverse branduri cărora n-are rost să le fac reclamă.

Suntem în toiul cronicilor susținute de Porsche, s-avem pardon și frică de Dumnezeu! Românca a părut că face încălzirea direct în meci, încercând să mărească ritmul și să regleze pe ici, pe colo în timp ce arbitrul chiar contabiliza orice lovitură.

Setul întâi, cu defect din fabrică, n-a avut niciun “deuce”, adică niciun 40-40, ca să nu ne certe cu obidă vreun urmaș al stimabilului domn George Pruteanu, iar în cel de-al doilea Sori a trimis fundașii în atac, de unde și break-ul timid obținut de Kalinskaya, dar jocul fusese descifrat.

Era nevoie doar de timp fizic pentru a-l rula. Ca în anii 90, când înregistram Sepultura și DJ Bobo de pe un cap pe altul al casetofonului.

Elise Mertens – Danielle Collins 3-6, 7-6, 6-1

Mereu m-a fascinat absența radicală a fascinației din meniul americancei atunci când iese de pe tunel. Din non-verbal, cum ar veni, ca să vorbesc și pe limba politicienilor de la noi. Cum o fi fata la restaurant, în parc sau la țară, în Florida, nu contează. Pe teren, inclusiv ca ținută, e rece, parcă mereu echipată nu doar mental, ci și vestimentar, să nu zăbovească. Să stea cât mai puțin, să doarmă la cort lângă tușă, să-și aducă fochist de acasă pentru un grătar pe care să-l devoreze din picioare, ulterior să strângă conștiincios resturile, ca să nu se bosumfle natura pe ea, și să plece mai departe.

Collins și la ea acasă ar trebui să aibă aerul turistului nipon, asta doar ca să-mi completez acest tablou. Salopeta folosită în duelul cu Mertens e bună de verificat: sigur are vreun chibrit prin buzunare sau tirbușonul care, la noi, în Moldova, poate juca rolul celei mai frumoase declarații de amor. O ceri în căsătorie, nu alta.

Uneori, însă, realitatea îți mototolește planurile și, de nevoie, te cazezi și la un hotel de cinci stele fără să plătești.

Finalista de anul trecut de la Australian Open și-a umflat mușchii de campanie și a defrișat cu stoicism pentru un 6-3 convingător, apoi, preocupată să împacheteze, a risipit două mingi de meci în tie-break-ul rundei a doua: belgianca, mai atentă, a profitat și, în decisiv, după un game pierdut la zero, a zdrobit-o pe localnica aflată într-o nesfârșită agitație browniană.

6-1, cu de trei ori mai multe erori neforțate ale lui Danielle, și se pleacă acasă de la US Open și cu maxi-taxi. Nu e nevoie mereu de avion.  

Bernabe Zapata Miralles – Novak Djokovic 4-6, 1-6, 1-6

Aflat în premieră în fața lui Zamolxe de la Belgrad, Zapata Miralles a beneficiat preț de douăzeci de minute de bunăvoința maestrului. Game la zero, aplauze furtunoase, 2-1, apoi câteva schimburi mai lungi trecute în contul balcanicului și s-a făcut 6-4. Pentru Nole, firește. Apoi s-a schimbat viteza, spaniolul n-a mai avut răspunsuri bune și povestea s-a încheiat în două ore.

Important e să te și bucuri de moment, și mă refer exclusiv la mult mai tânărul Bernabe. Dar nu ca atunci când te duci la Street Food cu apa plată de acasă deoarece nu găsești destui giranți pentru a îmbrățișa un burger cu cartofi prăjiți după decongelare.

Iga Swiatek – Daria Saville 6-3, 6-4

Cândva numărul 20 mondial, Daria, în prezent pe poziția 322, a luat confruntarea cu Swiatek ca pe un challenge al vieții. Avusese de trecut altele prin infirmerie, iar operația la tendonul lui Ahile e sigur mai cumplită decât să eșuezi în două seturi în fața liderului de pe Terra.

Și la cât tenis am prestat cu privirea, îi dau notă de trecere australiencei pentru cele trei break-uri smulse din serviciul puternic al Igăi. Pe de altă parte, asta mică de la Varșovia, după ce a pierdut în sferturi la Wimbledon, își face update de soft după fiecare punct pierdut. Se vede limpede pe chipul ei cum i se instalează noi aplicații.

Irina Begu/Anhelina Kalinina – Marta Kostyuk/Gabriela Ruse 5-7, 2-6

Descărcate de sarcina de la simplu, Irina și Gabriela au pus de-un Ucraina – România la dublu, dar amestecat. Cumva, a ieșit un motiv de a găzdui cele patru fete pe unul dintre terenurile secundare ale bazei sportive care găzduiește Marele Șlem de peste Atlantic. Ruse, având-o pe Kostyuk alături, a tras cartea câștigătoare: șase game-uri la rând în setul al doilea, după ce Begu și Kalinina păreau că vor duce meciul în decisiv.

Caroline Wozniacki – Petra Kvitova: 7-5, 7-6

După ce s-a retras vreo trei ani la malul vieții de familie și a rezolvat problema moștenitorilor, Caroline Wozniacki s-a întors să ridice ziduri în fața adversarelor care încearcă să caute breșe, găuri, potențiale carii în jocul defensiv al danezei.

Bineînțeles că nu mă așteptam să mai fiu nevoit să-mi aduc aminte de nopțile cu lună cu dinți din Australia și de momentele care ne-au pus-o pe Wallzniacki în galeria selectă a jucătoarelor pentru care avem respect și dinți scrâșniți deopotrivă. Dar, ca de obicei, una e ce avem noi impresia că știm despre ce pot jucătorii ăștia și alta e ce pot ei de fapt.

Probabil că și Petrei i-a dat o juma’ de lacrimă când a citit în Vogue, prin primăvară, că se întoarce Caro în tenisul mare. Că așa se întâmplă cu ăștia mari: își scot ochii toată cariera, iar la final se prind că fără adversari care să-i împungă n-ar fi bifat nici jumătate din ce sunt ei de fapt.

Over these past three years away from the game I got to make up for lost time with my family, I became a mother and now have two beautiful children I am so grateful for. But I still have goals I want to accomplish. I want to show my kids that you can pursue your dreams no matter… pic.twitter.com/OQatFWxQGK

— Caroline Wozniacki (@CaroWozniacki) June 29, 2023

Astăzi, după ce Wozniacki a bătut-o în două seturi la abia al treilea ei turneu după revenirea din lăuzie, Petra probabil că nu mai nutrește sentimente atât de calde pentru Woz. Una e să-ți aduci aminte cu drag, alta e să te facă iar să alergi până-ți ies pleurele pe colțul gurii.

Din toată povestea asta, însă, v-aș ruga să reținem un lucru vital și foarte important pentru sănătatea noastră mintală. Dacă Wozniacki poate să joace așa cu doi copii în manduca, oricine poate să joace după o pauză mai lungă, de exemplu după un an sabatic de un an.