Minge de beci

Știți cum e, noi nu suntem aici să tragem concluzii, găsiți o droaie de locuri în care specialiști în tenis își găsesc căderea de a analiza traiectoriile și tehnica, de a număra puncte și de a conceptualiza scripeți și lanțuri. Dar în toată superficialitatea cronicilor noastre, n-avem cum să remarcăm faptul că Anei i s-a defectat butonul care oprește motorul la final de călătorie.

În meciul cu rusoaica Shnaider, o copilă stângace de 19 ani care crește viguros și în liniște în umbra zgomotului pe care-l produc surorile Andreeva, Ana a reușit o demonstrație absolut caracteristică de partidă în care și-a dominat adversara fără s-o poată bate. De fapt, nici măcar: practic a și bătut-o, a învins-o, a ajuns la linia de sosire, doar că în loc s-o treacă cu fanfară, s-a oprit din motive știute doar de ea ca să trimită bezele publicului.

Ana a servit pentru meci la 7-5, 6-5 și, deși reușise un meci excelent pe serviciu până atunci, a pierdut game-ul ăla la zero, jucând vreme de câteva zeci de secunde ca o junioară de 12 ani pusă față-n față cu Serena Williams.

S-a ajuns la loteria penalty-urilor din tiebreak, unde nu-i nici tristețe, nici suspin, doar dramă și tragedie. Ana a mai călcat o dată cu bombeul linia de sosire când și-a achiziționat la suprapreț o minge de meci în tiebreak, dar un rever cross al rusoaicei și-apoi un copil de mingi care s-a prăbușit în căldura deșertului în momentul serviciului Anei au deraiat-o pe a noastră și au trimis meciul spre decisiv. Un decisiv mai degrabă haotic, cu șapte mii de break-uri, în care fiecare dintre jucătoare și-ar fi donat fără probleme serviciul adversarei.

A câștigat Shnaider, care troznește cu stânga ca Leana cu dreapta, cu tot cu incertitudinile de rigoare. Iar Ana iese de la Indian Wells înainte de a începe, deși a salutat gazdele din pragul ușii după un drum în care a traversat două continente și-un ocean.

---

Cronicile de la Indian Wells îți sunt oferite de 2Performant.

---

Angelique Kerber – Jelena Ostapenko: 5-7, 6-3, 6-3

Am impresia că Nănașa și-a construit cariera profitând la maximum de faptul că vin din spate copile care n-au prea avut timp să aprofundeze tenisul și implicațiile sale. Îmi place să cred că le bate pe d-alde Kostyuk, Birrell, Tauson și Lulu Sun prin primele tururi de la turnee doar fluturându-le două foi în față, la vestiare, cu o față oțărâtă: „Nu știu dacă ai apucat să te uiți peste CV-ul meu, poți să arunci un ochi peste el, în special peste anul 2017?”

Fiind înainte de meciuri, fără mult timp să se replieze sau să arunce un ochi pe youtube, fetele văd un Slam în dreptul Lenuței, bagă capul în carapace și intră pe teren de la 3-0 pentru letonă, ca la miuțele din copilărie. De-acolo, e destul de simplu: Nănașa intră în modul bâlci, troznește câte poate, dă afară jumate, dar iese pe plus la final și udă bujorii din obrăjori într-un soi de bucurie sfătoasă atunci când e apropie de fileu.

Eh, problema ei e că toată strategia asta – s-o denumim, simplu „Bă, tu știi cine-s io?” – nu funcționează când are meci cu fetele care au trecut de 30 de ani și de multe generații de fete cu elan ale căror oiști au sfârșit în general în plasa de Buzău a gardului.

Kerber, de exemplu, n-a intrat deloc în panică atunci când Ostapenko a băgat direct a șasea cu boost la început de meci și-a așteptat în liniște, ca un călugăr shaolin, momentul în care Leana a trimis prima minge la 7 kilometri în afara terenului. De acolo a început războiul dintre emisferele dreaptă și stângă în mintea fetei, care a început să urle desfigurat la propria echipă, să se scălâmbăie cum o face în mod tradițional, iar scorul s-a dus de la 3-1 la 3-5 pentru Kerber atât de rapid, că a părut că timpul se comprimă la fiecare alterare letonă a realității sonore din încăpere.

Apoi, deși a revenit și-a câștigat setul întâi, Leana a sucombat în suc propriu când a început să se ocupe de cu totul altceva decât de tenis în restul meciului. De exemplu, s-a oprit din bastârci doar pentru a se certa cu organizatorii pentru că nu-i aduc urgent o sticlă cu apă carbogazoasă foarte rece – că tot am ajuns aici, e apă carbogazoasă, nu minerală, că și-alea plate-s minerale, mulțumesc, scuze, xoxo. A mai oprit o dată trenul când s-a apucat să conteste mingi ieșite juma’ de metru în aut, dar care din Letonia se văd pe tușă. Și tot așa.

Între timp, Angie – obișnuită de acum să doarmă buștean când pe lângă ea sunt copii care urlă – și-a văzut în liniște de joc. Nimic stelar, nu mai e ca pe vremuri, dar îndeajuns de apăsat încât s-o trimită pe Leana să-și desfășoare activitatea pe tabloul de dublu și atât.

Cu aventurile Alionei în Țața Minunilor ne vom reîntâlni la Miami. Dacă avem un pic de noroc, poate o punem de-o reeditare a finalei ăleia din 2017.

Jannik Sinner – Thanasi Kokkinakis: 6-3, 6-0

Dacă-mi permiteți o paralelă fratricidă, ce-a făcut Sinner cu Kokkinakis aici a semănat foarte mult cu ce-a făcut Iga cu Danielle Collins într-un meci care s-a săvârșit cu doar câteva zeci de minute mai târziu.

Obișnuiți cu partide lungi și sculpturale între băieți, un meci ca cel de azi noapte ne face să sperăm că generația X sau Y sau Z sau pe unde naiba or mai fi ajuns literele care descriu copiii de azi se va bucura în continuare de tenis în era în care TikTok ne învață că orice clip care are peste 60 de secunde se vede doar la cinema. Eventual.

Balamalele lui Kokkinakis au părut că țin la ritmul primului set, doar că numai ele știu ce forțe or fi avut de îndurat. Ne-am prins și noi când am văzut că rezervorul grecului s-a terminat iremediabil la răsăritul setului al doilea, pe care Sinner l-a câștigat într-o manieră categorică, transformându-și adversarul în punct la orizont.

Sinner a pierdut doar cinci puncte pe tot parcursul setului secund, timp în care graficienii transmisiunii de la Indian Wells trăgeau de pixeli ca să încapă statistica punctelor consecutive câștigate de italian. Fuseseră vreo 13 la un moment dat, forehand-ul prin care Thanasi a oprit cascada fiind întâmpinat de spectatori cu urale demne de o cauză mai bună.

Apropo de elemente consecutive, Jannik are adunat până la ora asta 16 victorii fără înfrângere, serie care a început anul trecut. Anul ăsta e la 13-0 și asta tinde să ne facă să ne întrebăm dacă un antrenor care face ca motoarele să funcționeze la băieți n-ar putea să monteze o baterie nouă și pe la fete în perioada asta.

Iga Swiatek – Danielle Collins: 6-3, 6-0

După ce-au tras la sorți americanii tabloul de la Indian Wells, multe lacrimi s-au oprit în gulerele celor care i-au cântat prohodul Igăi. S-a discutat despre o tragere complicată pentru poloneză, cu un prim meci cu Danielle Collins, apoi cu Camila Giorgi, apoi cu Alexandrova și așa mai departe până-n finala pe care o va câștiga, practic.

Pare-se că Iga nu prea citește presa și nici nu-și pierde nopțile executând scrolling de performanță pe Instagram. Pentru că și-a văzut de propriul program din Campionatul Mondial de descuamat insecte. Puseseră ăștia o statistică la finalul meciului: Iga a câștigat cu 6-0 21 de seturi jucate la turneele WTA1000 de când s-a apucat de tenis. Adică vreo 10% dintre ele. Vorba unora: altele n-au jucat câștigat nici 10% dintre seturi.

Acestea fiind spuse, recunosc faptul că lucrurile au părut ușor diferite pe la 3-3 în primul set, când Danielle – aflată la ultimul sezon în tenisul profesionist – a făcut rost de două mingi de break pe serviciul Igăi. Dacă americanca făcea acolo 4-3 și avea serviciul, poate că Iga nu câștiga meciul ăsta în 80 de minute și mai ara vreme de-un set suplimentar asfaltul din deșert. Dar ipotezele și proiecțiile nu prea au rădăcină atunci când Swiatek s-a încovoiat de spate ca o mâță strânsă la colț, și-a scos ghearele și-a săpat șanțuri în tenul impecabil al americancei. Care n-a mai câștigat niciun game de la momentul ăla până la finalul meciului.

Apropo de drumuri grele, Iga nu joacă contra Camilei Giorgi în turul următor, pentru că Noskova a bătut-o pe italiancă. Și nici Alexandrova nu mai e la aspirație în aval. Dacă mă-ntrebați pe mine, e mai greu așa. Dar Iga fiind Iga, mi-e că nu va citi textul ăsta și că-i va păsa prea puțin despre cine naiba e de partea celalaltă a fileului. Să-și facă adversarele planuri. Ea-și îndeasă șepcuța pe ochi, înfige mașinăria în priză și totul se leagă instantaneu.

Andrey Rublev – Andy Murray: 7-6, 6-1

Scăpat la apel de chinurile unei penalizări în bani, puncte și nervi pe care a primit-o după ce a exersat răgete la două degete de fața unui arbitru de linie la Dubai, Rublev a venit ceva mai relaxat la Indian Wells și probabil că va încerca să-și lege gura cu un elastic ceva mai strâns pentru a nu risca să joace tenis pe banii lui.

Nu i-a căzut însă ușor la primul meci din State, pentru că nu vei ști niciodată ce scule aduce Andy în raniță la meciurile dinspre apus de carieră. Știm că are în șopron unelte îndeajuns de complexe ca să șlefuiască sau să distrugă diamante, dar realitatea e că ghiozdanul cu care le cară are o capacitate din ce în ce mai redusă, așa că e musai să lase acasă o parte din arsenal.

Iar pentru o perioadă bună din meci, lucrurile au părut că se leagă și că foarfecele lui Murray taie adânc în pleteanca lui Rublev. Ba achiar a existat un moment în setul întâi în care Andy a întinerit accelerat atunci când avea 5-4 și a reușit să facă rost de trei mingi de break și de set pe serviciul rusului. Dar la fel de accelerat s-a și șters fondul de ten când Rublev a salvat mingile alea, apoi încă una pentru a-l înghesui pe Murray în colțul ringului, unde i-a aplicat lovituri de forehand până când britanicul a regurgitat căpșuni mâncate la Wimbledon-ul din 2016.

Au fost 31 de winnere ale lui Rublev pe tot parcursul meciului de două seturi (versus 16 neforțate), un ritm pe care Andy l-ar fi putut opri în vremurile în care era fecior, dar care astăzi au fost parțial peste puterile lui de cărăuș prin excelență.

„Am fost norocos să câștig azi”, a spus Rublev la final de partidă, aruncând erorile lui Murray și forehand-ul său în grija hazardului. Probabil că s-ar fi jucat trei seturi dacă Sir Andrew nu claca la ștanțare, dar după cum s-a vaporizat Andy în finalul setului al doilea, nu-l mai văd în stare să țină la trântă vreme de trei seturi cu un titirez nebun ca Rublev.

Carlos Alcaraz – Matteo Arnaldi: 6-7, 6-0, 6-1

Încerc să găsesc o paralelă cu ceea ce se întâmplă într-o zi la birou ca să explicăm pe înțelesul nostru ce l-a apucat pe Alcaraz să trântească-n colb un set absolut infect cu Matteo Arnaldi înainte de a-l apuca de grumaz și a-l trânti pe italian până-n astenosferă. Probabil că e ca și cum te-ar fi dat infectul ăla de șef afară pentru că l-ai prins fumând în baie doar pentru ca la jumătate de oră distanță să primești ofertă de la compania-mamă să devii manager pe tot continentul.

23 de erori nerforțate a făcut Alcaraz în primul set al meciului. Dacă-și începea așa cariera, acum doi ani, îi prevedeam un viitor de calitate, cu vârf absolut o semifinală în challenger-ul de la Bacău. Însă în următoarele două seturi a făcut doar 7 erori neforțate și a intrat în God Mode. A fost ca un televizor care după două dosuri de palmă-n țeastă transformă puricii alb-negru în oglindă 8K.

Treaba e că domnul Carlos are de apărat la Indian Wells un titlu câștigat anul trecut, iar de pe la Cincinnati joacă într-un ritm dubios, în care amestecă victorii și înfrângeri cu blenderul ca-n rețetele Jamilei. Problema e că tenisul nu-i emulsie, iar noi habar n-avem cum îl prinde primăvara asta pe Alcaraz – cert e că reglajele la indicatorul de constanță sunt ușor încețoșate. Iar meciul ăsta nu ne-a lămurit deloc dacă a apucat să facă sau nu revizia de iarnă.

Katie Volynets – Ons Jabeur: 6-4, 6-4

Da’ cu Ons ce facem?

S-a împărțit publicul în două ca Marea Roșie în legende. Unii zic că e sufletul petrecerii și că fără ea tenisul feminin ar fi mai degrabă o expoziție de mașinării robotizate. Alții zic că-și bate joc de propriul talent, irosind mingi, puncte, game-uri, seturi, meciuri, sezoane și o carieră-ntreagă în final pentru câte-o scurtă neserioasă care aterizează în burta fileului.

Cine are dreptate?

Deocamdată, fata are trei finale de Slam, deci rezultatele nu țin neapărat cu haterii. Reiterăm ideea conform căreia nu ajungi în weekend-ul finalelor la un Slam prin tragere la sorți. Iar faptul că nu-nchide masa nu-nseamnă că fata e clown, ci că încă nu a învățat să negocieze emoții cu care noi, masa de muritori care dă din picioare de lemn pe marginea unui ecran, nu ne vom întâlni niciodată în viața asta.

Anul ăsta, însă, lucrurile sunt îndoite ca un jeleu putrezit în soarele tunisian pentru Ons. Până-n luna martie a adunat doar două victorii pe tablourile principale ale turneelor, genunchiul drept a început să-i scârțâie, iar azi a primit botez de la Katie Volynets, care a început turneul de pe 131 mondial și nu vedea la față soarele californian dacă nu inventau niște băieți inteligenți wilcard-ul.

E adevărat că a dat de Volynets în creștere (înainte de Jabeur a eradicat-o pe Mirra Andreeva de la turneul californian), dar Ons ar fi înghițit-o cu tot cu cozoroc pe americancă într-o altă perioadă a carierei sale.

La fel de adevărat e că debutul de sezon nu e tocmai specialitatea casei pentru Ons. De-asta nici nu prea avea de apărat puncte și onoare pe la Indian Wells, unde a trecut o singură dată de turul al treilea. Iar Ons tindă să primească curent în circuite când șosetele se murdăresc cu zgură, de la Charleston încolo.