A fost o zi lentă la Roland-Garros. Schimbul de generații a făcut ca marea majoritate a meciurilor să care pe umeri timpi morți și multă uzură, mai puțin farmec și, deci, și mai puțin nutreț pentru cronici care să te facă să râzi. Complicat când ai meniu, în loc de cunoscutele feluri tradiționale, bucătărie new age: Nishioka vs Purcell, Giron vs. Lehecka, Cerundolo vs. Hanfmann, Shnaider vs. Haddad-Maia, Cocciaretto vs. Waltert, Peterson vs Wang, Paolini vs. Danilovic și alte meciuri pe care altfel le-am ignora cu grație când trec pe lângă noi în sfânta zi de 1 iunie în care oamenii se bucură de libere, copii și Netflix, în funcție de situație.
Cu toate astea, am selectat câteva elemente recalcitrante care au reușit, totuși, să ne facă să lipim retinele ca pe ventuze de ecrane, aparate și proiectoare. Din nou, în funcție de situație. De exemplu, la începutul zilei nu am fi pariat pe faptul că Altmaier – Sinner va fi cel mai bun meci al turneului. De fapt, nici nu-l observam în program dacă neamțul Daniel nu s-ar fi hotărât să iasă de sub piatră și să ne țină cinci seturi și cinci ore și ceva cu burta pe carte.
În altă ordine de idei, Darren Cahill, păstor la stâna italianului de ceva vreme, pare abonat la thrillere. Cred că omul nici măcar nu plătește servicii de streaming acasă. Are destulă dramă la job. De câțiva ani încoace.
Să vedem ce ne-au gătit francezii azi.
ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE PORSCHE
Ruse/Kostyuk – Blinkova/Gracheva: 6-3, 3-6, 6-2
Gabi Ruse n-a prins tabloul principal de la Roland-Garros la simplu, pentru că s-a luat bătaie de la Minnen în calificări. A apucat însă s-o scoată pe Jaqueline Cristian în primul tur al calificărilor. Apropo, ne place să credem și să sperăm că le-om vedea și-n extrema cealaltă a unui turneu de Slam la un moment dat.
Așa că Gabi a mai zăbovit prin Paris o săptămână, în așteptarea debutului tabloului de dublu, acolo unde face echipă bună de tot cu Marta Kostyuk. O știți: ucraineancă aprigă, a ignorat-o cu grație pe Sabalenka la finalul meciului din turul 1 de simplu, a ieșit cu scandal și fluierături din partea publicului francez, deci e cunoscută pe la Roland-Garros pentru câtă dragoste le poartă bielorușilor care beau șampanie de revelion cu dictatorii.
Cele două au făcut semifinală anul ăsta la Australian Open, au făcut semifinală și la Madrid, unde-au fost scoase greu de Gauff și Pegula, șefe pe dublu în epoca contemporană, deci cumva așteptările legate de Roland-Garros sunt destul de sănătoase. Mai ales că n-au grija și oboseala meciurilor de simplu, ca altele. Cum ar fi jumătate dintre adversarele lor de azi: Blinkova a bătut-o ieri pe Garcia acasă la ea, în timp ce Gracheva a luat-o pe coajă de la Sloane în turul al doilea. Tot ieri.
Ne-am bucurat, deci, de victoria fetelor noastre (pe Marta o adoptăm instantaneu, pare o tipă care se oprește să te-ajute să schimbi o roată pe marginea DN-ului la o adică), în special pentru că meciul n-a fost tocmai ușor pentru un tur întâi. Nu mai zic de faptul că pe Kostyuk pare c-o înconjoară rușii și bielorușii nu doar pe hartă, ci și-n turnee, iar câte-o victorie contra lor îi mai taie din riduri.
Deși probabil că pe colega de echipă o strigă, simplu, „Gabi” și-i evită numele de familie.
În rest, celelalte două românce care-au tras la dublu rame astăzi au pierdut: Monica Niculescu și colega japoneză Ninomyia au fugit rapid din peisaj (1-6, 1-6 cu Babos/Danilina), în timp ce Irina Begu și Kalinina au început ziua la Paris cu trântă de la două necunoscute: Shymanovich și Gamarra-Martins. Irina e însă angajată full-time la simplu, așa cum știm bine cu toții, deci a luat meciul de azi ca pe-un antrenament.
Foto: Oscar J. Barroso/Europa Press via Getty Images
Mirra Andreeva – Diane Parry: 6-1, 6-2
Absolut fascinantă copila asta.
Pe lângă contrastul între sensibilitatea și inocența pe care i le citești pe față și rigurozitatea de măcelar cu bisturiu cu care-și face loc printre adversarele mult mai trecute prin viață și carieră, Mirra Andreeva strânge cifre fabuloase în sac.
Azi a câștigat în turul al doilea de la Roland-Garros. Vine din calificări, deci stă la Paris de ceva vreme și bănuiesc că deja o salută oamenii din hotelul în care stă pentru că încep s-o recunoască de prin ziare. Na, la Paris încă se citesc ziarele la colț de stradă, lângă croissant și cafea.
N-a pierdut încă niciun set în cele cinci meciuri jucate. E și greu, din moment ce în partidele de pe tabloul principal a pierdut șase game-uri în total. Și a devenit azi cea mai tânără jucătoare calificată în turul al treilea din 2005 încoace.
Știu, am mai văzut nebunia asta în trecut. Cel mai recent la US Open-ul câștigat de Emma Răducanu. De data asta nu ne mai implicăm însă emoțional și putem să judecăm rece faptul că această copilă are anul ăsta 22 de victorii și doar două înfrângeri, deci ceva-mi spune că nu va fi One-Slam-Wonder, ca alții.
Primul test pe bune vine în turul următor, când probabil va juca cu Coco Gauff. Care, la 19 ani, pare deja una dintre veteranele circuitului.
Eu zic că mai scriem cronici câțiva ani buni de acum înainte.
Foto: Clive Brunskill/Getty Images
Daniel Altmaier – Jannik Sinner: 6-7, 7-6, 1-6, 7-6, 7-5
Nu știu cum faceți voi ca să vă luați repere pe un jucător când apare în peisajul mare, dar eu găsesc tot felul de ancore imbecile.
De exemplu, pe neamțul Altmaier îl așezam până azi în sertarul lui din minte pentru că are un nume aproape identic cu cel al lui Jule Niemeier, colegă de generație și de țară cu care va face probabil cel mai poetic dublu mixt din istorie la vreo ediție a Jocurilor Olimpice de vară. Paris 2024 ar putea fi o variantă la îndemână.
Nici nu m-a ajutat cu mare lucru să-l țin minte, e adevărat. E pe la 80 ATP, ia bătaie constant în prima zi a Slam-urilor, când în general suntem ocupați cu meciuri mai cărnoase și mai ofertante, iar turnee n-a câștigat până acum, ca să-l bunghim mai bine în mulțime.
Altfel spus, e un neamț perfect care contribuie la algebra Top 100: pentru că fără el acolo ar trebui să numărăm doar până la 99.
Azi, însă, și-a câștigat dreptul de a apărea la ziar. L-a bătut pe Sinner la Roland-Garros și l-a scos de pe sfertul de tablou în care se zbenguie speranțele după eliminarea suprinzătoare a lui Medvedev în primul tur.
Și nu doar că l-a bătut, dar a și claxonat pe parcurs, așa cum se face când vrei să atragi atenția și-n afara Kempen-ului natal. A salvat două mingi de meci, și-a cărat ditamai crucea pe lungimea a cinci ore și ceva, iar la final a plâns.
Și cum putem noi să ratăm ocazia de a scrie despre primele lacrimi vărsate de un neamț de peste 1.85 metri în istoria planetei?
Meci cu Dimitrov în turul următor.
Foto: Julian Finney/Getty Images
Taylor Fritz – Taylor Rinderknech: 2-6, 6-4, 6-3, 6-4
Francezii au un talent special de a transforma foietajele în operă de artă, de a te face să te simți special când plătești 20 de euro pe o supă de ceapă și de a te face să-i detești la un simplu meci de tenis.
Meci între Fritz și Rinderknech. Nimic spectaculos, evident. meci jucat în sesiunea de seară, numai bun pentru a lăsa naibii tenisul în favoarea unei cine cu familia. Fritz e un soi de Medvedev ceva mai adunat în mișcări, iar Arthur e unul dintre jucătorii francezi despre care nu ne vom aminti absolut nimic peste 10 ani.
În două ore și 50 de minute, însă, am devenit toți fani înfocați ai americanului și, fără să aibă el vreo vină, ne-am dorit cu toții ca francezul să plece acasă tăbăcit. Motivul: publicul odios de la Roland-Garros. Care atunci când joacă localnicii se transformă dintr-un grup pestriț de mâncători de croissante într-o șleahtă care alunecă constant și agasant pe limita dintre sprijinul acordat favoritului local și lipsa de respect crasă pentru eforturile invitatului stranier.
Foto: ChrysleneCaillaud/Panoramic/IMAGO
Urlau francezii în tribună ca la stână, depășind fără discuție cu multe lungimi acel acceptabil derapaj al Cupei Davis. N-am auzit în viața mea atâtea „S’il vous plait”-uri și „Silence”-uri dinspre arbitra de scaun, care la un moment dat răgușise (pe bune, nu e o glumă) recitând apăsat și stăruitor aceste cuvinte de câteva ori după absolut fiecare schimb de mingi.
În același timp, spre onoarea lui, Fritz a fost stâncă. Atins probabil de ramificațiile de la Hollywood, Taylor n-a mișcat un fir de păr de-a lungul meciului, deși a fost huiduit de parcă le-a vopsit francezilor turnul Eiffel în roz și l-a completat pe vârf cu o șosetă imensă din mohair. Iar americanul a avut și treabă în timp ce și-a mușcat buzele cu sete pe interior: condus cu 1-0 la seturi de Rinderknech, a fost nevoit să revină pas cu pas și să slalomeze printre bădărani în timp ce se afla în tunel și căuta cu ochii luminițele.
Și-n momentele în care mi-era mie rușine de ce vedeam, întrebându-mă dacă la tenis n-ar trebui să se oprească meciul când tribunele se transformă în coteț, mi-am adus aminte de un meci între Federer și Nadal pe Chatrier la care lojele erau goale, pentru că băieții au avut nesimțirea de a fi programați fix la ora prânzului bogaților care au prins bilete (gratis, normal, mais ouais) pe primele rânduri de lângă teren. Și mi-am adus aminte de programările în scârbă ale meciurilor campioanei pe terenurile de la marginea complexului din Paris, în timp ce pe arenele mari se înghesuiau să joace copiii directorului cu soția portarului.
Și-am fost cu toții fanii lui Fritz. Instantaneu, fără întrebări. Iar când Taylor a terminat partida și a izbucnit cât se poate de uman, punând degetul la gură – un gest minim de revoltă față de condițiile imposibile de lucru de acum – ne-am simțit cu toții ca-n Taken, când Liam Neeson mi ți-i scarmănă pe toți. Tot pe la Paris pe undeva se întâmpla.
Iar la final, când Fritz a așteptat minute în șir să-și termine tribunele huiduielile cretine pentru a răspunde la întrebările lui Marion Bartoli, americanul a spart candelabrul în Versailles: „Oamenii din public au fost atât de minunați, încât a trebuit să-i las să mă stimuleze. M-au susținut atât de mult, încât am vrut să fiu sigur că voi câștiga meciul ăsta. Vă mulțumesc”.
Probabil că Fritz nu va mai juca niciodată în liniște la Paris. Dar las aici, să fie scris pentru generațiile viitoare care nu vor înțelege de unde vine distracția, că el n-are absolut nicio vină.
Foto: Frey/TPN/Getty Images
Holger Rune – Gael Monfils: walkover Rune
Se anunța meciul zilei, dar la francezi te poți aștepta la orice de când au prins gustul grevelor. Cu 24 de ore înainte de partidă, Gael Monfils a anunțat că nu va juca în turul al doilea de la Roland-Garros din cauza unei accidentări la încheietura mâinii. S-a întâmplat în timpul partidei cu Sebi Baez, maratonul de la Paris, cum i-am fi zis dacă azi nu se mai alerga o dată în meciul mai sus menționat dintre Altmaier și Sinner.
Partea proastă e că orice meci în care joacă Monfils e o bucurie, deci am pierdut împreună o cronică bună.
Partea bună e că orice zi în care nu-l vedem pe Rune e o zi câștigată.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
