Croația – Italia 1-1 – Cronici. Satire. Șarje.

Ne scoteam dinții cu ața, apoi am mers la școală, la liceu, unii la facultate. Între timp ne-au mai albit bărbile, plătim facturi, deși n-am vrea, și deja ne mai scapă printre dinți câte-un onest „pe vremea noastră”. Ei bine, în tot acest timp am trăit cu câteva credințe de nezdruncinat. Una dintre ele cum că în Italia fotbalul e știință. Că tot ce fac italienii în sportul ăsta e calculat la sânge și meticulos până la obsesie. Că sunt GOAT, cum se zice acum, pe gestionarea jocului și riscului.

Italienilor le-a ieșit schema și azi cu Croația, dar avem motive tot mai evidente să ne chestionăm credințele dobândite pe când eram țânci. Poate că nici squadra nu mai e ce a fost și trebuie să acceptăm asta, ca semn al maturității noastre. Italia de azi e o combinație stranie între dorință, tot mai puțină rigoare tactică și tot mai multă lipsă de valoare.

După ce-au scos-o la liman cu Albania, azzurrii au lipsit mai bine de 180 de minute de la EURO 2024. S-au întors la ultima fază a meciului cu Croația, când tocmai gafeurul Calafiori a ajuns să-i paseze lui Zaccagni, omul care nu marcase niciodată la națională. A făcut-o acum, cu o execuție sud-americană, la spartul târgului. Un gol al cărui circuit în natură va fi clasic: viral pe TikTok, apoi va ajunge și la arabi, ăia vor zice „Alaaaaaaa”, că așa fac ei când se bucură, după care îi vor promite lui Zaccagni milioane de dolari și motorină gratis ca să-l convingă să alerge cu cămilele la 48 de grade.

Meciul de la Leipzig a avut mai bine de 45 de minute de letargie. Până în minutul 54, mai exact, puteai lejer să citești o carte, să mângâi pisica sau să scrolezi pe Instagram, după preferințe. Un fotbal moțăit, tipic pentru un meci între o Italie cu sacii în căruță și o Croație obosită și bătrânicioasă. După pauză, croații au bătut tot mai tare în ușă, poate, poate s-o deschide. Dalic a trimis la bătaie un atacant, pe Budimir, în timp ce muschetarul Spalletti a defilat cu Davide Frattesi, cetățean fără talent, care s-a remarcat repede cu un henț în propriul careu.

Luka Modric a ratat penalty-ul acordat într-un târziu, moment în care pe Twitter deja se publicau ciripituri care îi cântau sfârșitul sportiv. Doar că peste 31 de secunde, băietul nostru cu mutră de salahor prin Mehedinți a marcat din acțiune și a pus Croația în față. Un fel de „Credeai c-am murit, neică?” al lui Modric, un mic geniu căruia i se prevede sfârșitul fotbalistic de câțiva ani, asta în timp ce el e bine mersi, subordonează coțofana, adună trofee și colecționează bancnote de 500 de euro.

Italia s-a urnit greu după ce a încasat golul, a atacat, dar fără talent și idei. Ba chiar și cu o disperare pe care noi, cei crescuți în ideea că italienii știu mereu ce fac, nu credeam s-o vedem vreodată. Ca să înțelegem mediocritatea în care se zbate squadra de azi, e de ajuns să ne uităm că Luciano Spalletti a fost nevoit să forțeze egalarea cu Scamacca, băiat care arată mai degrabă a membru Mara Salvatrucha decât a fotbalist de echipă națională care a câștigat patru Mondiale și două Europene.

Egalarea a căzut când Modric se pregătea să sune acasă și să anunțe că mai stă câteva zile, dar face puțină dreptate, ca să fim drepți. Nu pentru Italia, care e mediocră sadea și încă o enigmă la acest turneu. Pentru Croația, fiindcă ne-am plictisit și noi de moaca lipsită de expresie a lui Zlatko Dalic și de jocul chinuit al vedetelor de la Zagreb. Da, fotbaliștii croați au experiență, sunt căliți în bătălii de anvergură, dar zău că nu-i mai suportam în fazele eliminatorii, să se strecoare iar până spre semifinale cu meciuri inspide, de câte 120 de minute, decise la lovituri de departajare.

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

Cronicile de la EURO 2024 îți sunt oferite de 2Performant.

Albania – Spania 0-1

Când zici „echipa a doua a Spaniei”, că dânsa a dat nas în nas cu Albania la Düsseldorf, te gândești la o formulă mai degrabă experimentală, fără automatisme și fără ritm. Dar de unde așa ceva? Spania 2, doar cu Aymeric Laporte pe teren dintre cei 11 voinici care au început meciul cu Italia, ar putea juca finala EURO 2024 cu Spania 1 și să se înfigă cu șanse la trofeu.

Nume precum Grimaldo, Merino, Zubimendi sau Oyarzabal nu-ți taie respirația, dar acești „chavales” sunt la fel de capabili să ascundă mingea adversarilor precum titularii de drept. Intrați pe teren fără nicio miză, în fața unor flăcăi învățați de mici să muște din zid dacă asta le crește șansele să ajungă departe prin Europa, ibericii au confiscat obiectul muncii. Ba au deschis și scorul repede, după nici 13 minute, prin Ferran Torres. După care au continuat să confiște mingea.

Cu Jesús Navas titular, la 38 de ani și 216 zile, Spania a tocat entuziasmul albanez în prima jumătate de oră. Luptătorii lui Sylvinho au plecat la arme cu avânt, în ideea că o victorie în fața Spaniei deja calificate îi duce în optimi și pe ei. După câteva minute de presing avansat, albanezii au tot coborât liniile, de-au ajuns să se apere cu toții în 30 de metri. Nu c-așa ar fi vrut, ci că altceva n-au prea putut. Ca la un drum la o instituție bugetară din România. Degeaba te injectezi cu curaj și îți faci filme pozitive de acasă, că la fața locului te pliezi cuminte pe ce ordonă funcționara, asta dacă te primește și e în toane bune.

Albanezii au dat dovezi la lume abia în finalul primei reprize, când Asllani i-a oferit lui David Raya șansa să se remarce și el în Germania. După pauză, Luis de la Fuente l-a trimis în iarbă și pe Fermín López, asta după ce s-a uitat pe bancă și a realizat că puștiul de la Barcelona era singurul jucător de câmp care nu prinsese minute la EURO. Oricum, impresia a fost că Furia Roja arestează mingea și dacă De la Fuente bagă în teren maseurul și magazionerul.

Albanezii au încercat un asalt târziu, după minutul 65, mai mult la rugămințile fanilor, care visau măcar să vadă cum e să speri, că altfel ce să le povestească rudelor din Vlorë, Fier sau Elbasan. A ieșit un rasol, un exemplu de moment în care vrei, dar nu poți. Albanezii s-au lipit cumva de câteva ocazii, dar le-au risipit, precipitați și obosiți psihic de un meci în care au fost surclasați fotbalistic.

Ai lui Sylvinho termină turneul cu un punct cules în așa zisa grupă a morții și pesemne că-i vom revedea pe la turneele finale, mai ales că acum doar cine nu vrea nu se califică. Cât despre Spania, apropo de mărirea numărului de echipe de la Mondiale și Europene, parcă n-ar fi rău să își extindă aria de participare. De pildă, Spania 1, Spania 2 și Spania 3. Și deja am zis trei echipe mai bune decât Anglia și Franța.

Ionuț Axinescu

Și-a dat seama că se pricepe (și) la tenis când și-a admonestat aspru un unchi care, la 30-0 pentru Simona Halep, a strigat că urmează 45-0. În copilărie, Ionuț își imagina c-o să fie fotbalist, apoi a visat că va deveni muzician, după care a absolvit Științe Politice și a înțeles că nici măcar politician nu o să ajungă în viața asta. Și-a dat seama, până la urmă, că e mai înțelept să scrie, tăios și apăsat, despre toate astea.