CONCURS: La cât se opreşte licitaţia pentru tricoul lui Chivu?

Poate mulţi dintre voi ştiu deja că Echipa Bloggerilor, proaspăt câştigătoare a Cupei Agenţiilor la fotbal, a scos la licitaţie tricoul original al lui Cristi Chivu (semnat, cu ştampilă, cu toate actele în regulă). Pagina licitaţiei este AICI, toţi banii pe care îi strângem urmând să fie donaţi către doi copii care au nevoie de ajutorul nostru: Marian Teofan (#bebemarian pe Twitter) şi Selena Vlad (#helpselena pe Twitter).

Tricoul lui Cristi Chivu a ajuns deja la o sumă interesantă (1060.50 lei), dar aceasta este una infimă în comparaţie cu nevoile pe care la au cei doi copii. În aceste condiţii, m-am gândit că ar fi frumos să vă dau un imbold. Ştiu că e aiurea ca cineva să vă ceară pur şi simplu ajutorul – chiar dacă la mijloc se află poveşti pe cât de reale, pe atât de triste – aşa că m-am gândit la ceva frumos care să vă facă să participaţi cu drag la mica mea campanie.

Pun la bătaie o sticlă originală de Armagnac Casterede VSOP* şi un trabuc cubanez pentru cel sau cea care va scrie într-un post pe blogul propriu la ce sumă se va opri licitaţia pentru tricoul lui Cristi Chivu. Poţi să scrii pe blog până marţi, 31 mai, la ora 23:59. Cel care va indica suma cea mai apropiată de rezultatul final al licitaţiei va primi din partea mea cutia care conţine o băutură fină franţuzească cu adevărat de top. Nu uita să dai un link spre licitaţie şi unul spre această pagină, ca să pot să fac lista cu “pronosticul” fiecăruia. Nu contează dacă eşti sau nu din Bucureşti, fac eu cumva ca premiul să ajungă la tine.

Baftă, vă aştept.

*Armagnac este un tip de cognac care este produs exclusiv în Franţa, în regiunea Gascogne. Este un distilat obţinut din vin şi apoi depozitat în butoaie de stejar. Secretul Armagnac-ului stă în combinaţia dintre distilat şi stejar. Alchimia care ia naştere între cele două n-a putut fi niciodată explicată ştiinţific. Mai multe despre Armagnac Castarede, cea mai cunoscută casă de producţie a Armagnac-ului din Franţa, găsiţi pe site-ul său oficial.

1. Marius Matache. Pronostic: 2000 de lei.
2. Phonecto. Pronostic: 1989 de lei
3. Ionuţ Bunescu.
Pronostic: 2500 de lei
4. Birkof.
Pronostic: 2501 lei
5. Andrei Stanciu.
Pronostic: 1800 de lei
6. Pandutzu.
Pronostic: 3000 de lei
7. Marius Balaban.
Pronostic: 2222 de lei
8. Nebunia.
Pronostic: 2009 lei
9. FMRo.
Pronostic: 1750 de lei
10. Ursut.
Pronostic: 3000 de lei

UPDATE: Pentru că tricoul a fost vândut cu 1550 de lei către Ionuţ Oprea (clickio.ro), câştigătorul premiului este FMRo. Felicitări, îţi înmânez premiul la următorul #fotbaltweetmeet la care vom participa amândoi.


A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

15 Comentarii

  1. Pentru ca nu avem blog : 37654 RON

    Ps: interesant premiu ptr cineva caruia nu-i plac trabucurile ”online”. :)

    • Dacă-mi plăceau, nu le dădeam premiu. Zic :) BTW, dacă nu scrii pe blog, nu intri în joc. Ideea e să creştem preţul licitaţiei făcând-o cunoscută, nu să intre lumea pe blogul ăsta.

  2. Pingback: Viața e ca fumul
  3. Pingback: | Nebunia

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.