Așii lui Crăciun
Noi, românii
E foarte drăguț ce se întâmplă în trena frumoasei victorii a Biancăi Andreescu la Serena Williams. Victorie care i-a adus, la frageda vârstă de nouăsprezece ani, titlul la US Open. S-a dat un
E foarte drăguț ce se întâmplă în trena frumoasei victorii a Biancăi Andreescu la Serena Williams. Victorie care i-a adus, la frageda vârstă de nouăsprezece ani, titlul la US Open. S-a dat un
Iaca s-a ajuns și aici. Ultima noapte-zi de la US Open, adică ultimul meci de Grand Slam al anului. Îmi revine onoranta sarcină să scriu despre el și am de gând să profit la maximum: deci
Ce repede trece timpul! Parc-a fost ieri: m-am așezat frumos în fața laptopului după o zi caldă, am așteptat seara, am dat drumul la televizor și am așteptat începutul meciului. Era finala
Cam în același timp în care voi vă întindeați oasele obosite de cele 5 zile de muncă asiduă de pe la birouri, un tip de aproape doi metri își scotea la New York racheta din geantă, își
Cu ochii injectați și inimi de piatră după ce la US Open-ul ăsta ne-au părăsit cam toți cei care aveau posibilitatea să o facă, am ajuns și în prima zi a semifinalelor. Oricum am da-o
Normalitate. Nu-i așa că-i mișto? Când mi-am depus dosarul de candidatură pentru postul de cronicar, i-am promis lui Mircea că o să respect la virgulă și asterisc onoarea valorilor tenisului
A fost încă o zi călduroasă în București ieri. M-am pus la birou, mi-am
preparat cafele și ape reci și m-am prefăcut că muncesc, în așteptarea serii.
În așteptarea tenisului. A te preface
„Cât te uitai cu ochii, numai români. Români de toate
felurile și în toate felurile. Români prin ființă, români prin adopție, români
prin felul lor de a fi”.
Era bine dacă astfel
Întâmplarea a făcut să mă apuce US Open-ul, să vină peste mine Flushing Meadows-ul!, tocmai pe la Oslo, prin Norvegia. Fiind campion la Wimbledon en-titre (nu chiar eu, dar Simona Halep, româncă
Nu vă ascund dezamăgirea pe care am trăit-o spre finalul zilei de duminică, când organizatorii de la US Open ne-au anunțat pe toți că e momentul să ne lingem pe bot de dublul în care Marius