Ruudă de gradul întâi

Lucrurile se complică. Guvernanții nu găsesc soluție la greva profesorilor, doar n-o să se ducă de-a berbeleacul în tie-break pentru eliminarea pensiilor speciale, Messi a semnat cu Inter de Miami, iar bărbații care și-au recuperat telecomanda cu ajutorul mediatorului sau al notarului public fac cinste c-un divorț pentru semifinala Nole – Alcaraz, de vineri.

E grav și că vloggerii culinari sunt prea aroganți pentru gusturile mele, că regele Charles a făcut stânga-mprejur spre Windsor cu papornițele pline de pălincă și de gemuri pe care nici noi nu le mâncăm și, în general, că nu conștientizăm cât de ipocriți suntem pe Facebook când le mulțumim “copleșiți” nevoie mare ălora din listă că ne-au umplut buzunarele de urări.

Normal, dragi semeni, le vine notificarea la prima oră a dimineții și trimit dulcegăria din drive-volé, pe fond de cafeluță: nici nu verifică dacă titularul contului a rămas în competiție pe planetă sau poate o fi primit wild card pentru alte galaxii.

Buuun, am făcut și 5 minute de politică, acum pot să cobor detensionat în baia de zgură de la Roland Garros. Am avut astăzi în distileria pariziană sud-americani, scandinavi și câțiva clienți mai vechi. Doar câțiva, căci timpul trece.

Doar cronicarii lui Meșter rămân tineri și susținuți de Porsche.

---

---

Holger Rune – Casper Ruud 1-6, 2-6, 6-3, 3-6

A intrat soția în cameră când săreau fulgii din primul. I-am zis cine joacă și, pentru că mereu am fost norocosul colecționar al replicilor geniale, am auzit-o întrebând:

– Care-i Ruud și care-i Rune?

Să mai spun cât de mult am râs? Cu trosnituri, puteai jura că se aude până pe zgura de pe Philippe-Chatrier: pe TV, în prim-plan apăruse bietul de Rune, pipernicit energetic, cu ochii împăienjeniți. Se uita la mine, dar blestemul făcea ca eu să stau în dreptul tabelei de scor. Atât de valoros mă nimerisem pe canapea.

Ce meci o să ai cu ăștia doi, îmi transmiseseră camarazii pe grupul de WhatsApp. Totuși, ni se pensionează eroii, derulăm cu creionul casetele în care scrâșnesc rachetele lui Federer și Nadal și rămânem cu Holger și Casper? Doi băieți full de calități, se jură inclusiv părinții lor, dar și Maradona, dacă s-ar fi născut la Copenhaga, n-ar fi știut treaba cu driblingul. Ar fi fost un bancher, eventual diriginte de șantier shakespearian ca să afle de ce totuși e ceva putred pe la ei, vorba operei.

Apropo, danezul Rune a început cu un glorios 0-3, prelungit într-un usturător 1-6. Se uita spre tribune, părea că-și caută mecanicul ca să-l readucă la setările din fabrică. Duble greșeli, drepte care luau la țintă panourile publicitare, numai rele îi ieșeau junelui de 20 de ani. În runda a doua, la fel. Norvegianul defila în jurul terenului cu scalpul celuilalt nordic: 6-2, cu puține complicații pe final de set.

– Ce meci o să am, ha?

Apoi a cerut victima pauză de vestiar, s-a încărcat cu cheat-uri, ca la jocurile pe computer, a dat drumul la strigăturile de viking și a făcut un set ca pentru un băiat de la oraș. Sau poate că i-a prins bine și lui Ruud o recreație, întrucât în setul al patrulea, sigur cel mai spectaculos, și-a pus amicul la punct. Ce previzibili sunt scandinavii ăștia! Anul trecut, tot în sferturi la Paris ieșea 3-1 pentru același Casper. De ce n-ar spera să prindă iar finala, ca în 2022, și mai mult decât atât? Și mie ar putea să-mi răspundă la telefon Charlize Theron.

Beatriz Haddad Maia – Ons Jabeur 3-6, 7-6, 6-1

– Păi, nu vezi, pretențiosule, că sunt numai meciuri echilibrate în sferturi?

M-a admonestat un prieten, întrucât certurile se petrec numai la piață. Nu știu de ce strâmbasem din nas în fața afișului:

– Om bun și cultivat, Haddad și Jabeur nu se pot băga la un skanderbeg pe bază de rachetă, îi rupe tunisianca și mâna, și șezlongul de pe Copacabana, i-am răspuns călare pe un ton sictirit. Iar la cum începuse duelul, părea că una dintre ele nu poate, iar cealaltă nu se omoară cu firea. 

Ons, ca un Napoleon hi-tech, că tot ne aflăm pe fostul tărâm al Casei de Bonaparte, și-a scos cu dinții atenția distributivă de la conservă. Mai un break, mai niște treburi prin casă, apoi un serviciu tare ca să-i știe brazilianca de frică, o ședință pe zoom și tot așa până când adversara i-a tăiat accesul la net și i-a oprit și mașina de spălat.

Numaidecât, la ora 12, cât era azi la Paris, se cerea și o tură de centrifugă, nu vă mai codiți, doar n-o să duceți și lenjeria intimă la curățătorie! Or fi fost Rusaliile și pe acolo, prin urmare nu s-a spălat zilele trecute.

Apropo, urmărisem în gașcă cel mai recent meci al lui Alcaraz și nu pricepeam reacțiile greoaie din primul set ale lui Beatriz. Și m-a luat subconștientul la întrebări, mă vedea pleoștit și părăsit de probitate.

– Boss, nici Tsitsipas nu prea le-a ajuns, de ce pui la suflet că există asemenea momente în întrecerea feminină? Da, pe alocuri există tenis de băieți și badminton susținut cu drag de WTA.

Jabeur, favorita partidei, a băgat mult marketing la început, a sperat că se poate califica în semifinale doar pe bază de dosar: personal, m-a fermecat cu ploaia aceea de scurte care parcă le retezau din nas legilor fizicii. Curbe perfecte în aer, v-o spune unul vrăjit de zmeie în copilărie. Și, cumva, Murphy rupea bilete la intrare.

Te duceai disperat spre minge? Cădea cu viteza trăsnetului. Renunțai, pe de altă parte, să urmărești obiectul “tăiat” de dincolo de fileu, lăsându-te corupt de viciul contemplației? Două zile plutea în atmosferă înainte de a mozoli zgura. Numai de-a naibii.

Eram ferm convins că Haddad Maia, bâjbâind diverse improvizații și fiind o țâră toropită de miza evenimentului, nu va mai găsi panoul de control pentru a ridica siguranțele. A întrecut-o neașteptat finalista de anul trecut de la Wimbledon și US Open. A tropăit din urma ei cu o salbă de greșeli de putem împărți meciul în două: de până la 5-5 în setul al doilea, când încă îi intrau slice-urile, și tot ce a urmat.

E nevoie de o metaforă altfel pentru a caracteriza jocul tunisiencei din runda decisivă? Mă uit pe geam și nu dau greș, doar trăiesc lângă Dunăre. Boschete zdravene, căpușe flămânde și țânțari. Atât a putut.

Convinsă că nu s-a plantat explozibil în drumul spre fileu, fata din America de Sud a făcut pași tot mai trainici, devenind prima braziliancă din ultimii 55 de ani care accesează semifinalele unui GS. Ea, de fapt, era obișnuită să stea de vorbă între mingi, e jucătoare de dublu. În 2022 a fost în finală la Australian Open, în vreme ce la simplu, că tot am descărcat acea figură de stil în paragraful precedent, nu făcuse purici. 6-1 în decisiv? Balul a fost închis chiar de Jabeur cu o acoladă leșinată în plopi.

Figura braziliencei este de generic: o mână pe cap și gura rămasă blocată ca atunci când vezi, cu avizierul în față, că va rămâne întreaga scară de bloc fără apă și căldură din cauza unora care au “datorii istorice”. Am pățit, Mare Șlem și nebunia asta! 

Iga Swiatek – Coco Gauff 6-4, 6-2

Trebuia, simțeam că e potențial de Evrika. Mi-am dat seama că am ceva în comun cu poloneza. Ambii purtăm șapcă, no matter what. Și mai era ceva, că ne-am obișnuit atât de tare cu Iga, de ca și cum se reîncarnează cu fiecare generație care pășește sfioasă în fenomen. Perfecțiunea plictisește, parcă vrei să te lași surprins uneori un smoc de păr în platoul cu langustine înconjurate de scoici și calamari.

Mai condimentezi cina, îi basculezi chelnerului farfuria în freză, ai cu ce te lăuda când te regăsești cu vechea gașcă. Dieta din care nu lipsesc elemente nutritive esențiale este pentru națiile fericite, noi ne dorim jugulara dilatată și ochii ieșiți din orbite ca la Tom & Jerry. De asta ne prisosește Swiatek.

E drept, cetățeana cu buletin de Varșovia nici n-a făcut paradă, a prins chiar o zi cu destui nori. Ah, vă mai aduceți aminte de Eyjafjallajökull, masa uriașă de cenușă care amenința Europa în urmă cu mai bine de un deceniu? Cam asta iese din plecarea de pe loc a Igăi, e mașină de curse numărul 1 WTA când vine amenințarea de după plasă. E pe șenile sau rotile făptura aparent timidă, cu figură de tocilară, care își permite și jocuri doar de trei stele din cinci. 

Gauff, evident mai mobilată pe biceps-triceps față de anul trecut, a intrat cu setea de a frige la temperatură mare câteva etape, de a înșfăca niscaiva game-uri, pentru ca abia apoi să metabolizeze emoția că întâlnește iarăși campioana. Lovituri din toată inima, joc de picioare hotărât și un 3-3 după ce Swiatek se desprinsese la 3-1.

În van au sperat susținătorii lui Coco, puștoaica lasă dâre uleioase de impresie că va mai merge mulți ani însoțită de mamă la discotecă.

Deși trebuia să-și fi luat până acum corazon-ul în dinți:

– Lasă-mă, bre, că nu știi să dansezi!

Concluzia am confiscat-o de la colegul Meșter:

Vestea bună pentru Iga e că are 7 victorii consecutive cu Coco Gauff. Meciuri în care Coco n-a reușit să-i ia Igăi niciun set. E 14-0 la seturi, iar unul singur a fost ceva mai strâns, terminat în tie-break. În rest, dezmembrări.

Alexander Zverev – Tomas Martin Etcheverry 6-4, 3-6, 6-3, 6-4

Chiar îmi place argentinianul de 23 de ani și aproape 2 metri, nu-l mai urmărisem până în sferturile competiției franceze. Ca deplasare în teren e peste mulți cei de statura sa de baschetbalist de flanc, știe și cu încheietura mâinii și își joacă firesc rolul. Nu e deranjat de atenția care i se acordă, nu ține cont de forfota din tribune, ignoră cu dezinvoltură camerele de luat vederi. Cel mai probabil, în anii lui de grădiniță-școală primară, nu prea se filma la serbări, așa cum e la noi.

Nu cunoașteți fenomenul? În România, la Serbarea Alfabetului, nici nu se strănută, n-ai voie să cârâi sau să mârâi, nu treci prin cadru nici dus de brancardieri. Strici înregistrarea. Aplauzele dintre momente – se subînțelege – sunt difuzate din boxe. Toată lumea are un aparat în față: există doar părinți, copii și trepiede. Repet, în Argentina or fi alte bucurii, de aici și mersul lui Tomas, ușor dus de umeri, de gospodar care-i dă zor ca să strângă de prin curte înainte de ploaie. 

Și serviciul lui Etcheverry are potențial, pe final chiar l-a ținut aproape de Alexander, însă experiența superioară din cealaltă jumătate de teren i-a spulberat calculele. Pentru Tomas Martin, pentru copilăria în care – cum presupuneam – nu s-a filmat la evenimentele de la grădi, pentru loja lui doldora de inși cu cearcăne până la falangele din pantofi, am ținut cu outsiderul. N-a fost îndeajuns.

Dincolo, neamțul Zverev îmbracă echipamentul de sparring perfect pentru fazele superioare ale Grand Slam-urilor. E pentru al treilea an consecutiv semifinalist la Paris și nu găsesc argumente să-l văd măcar în finală, atât de rău a ajuns statutul de sportiv tolănit la umbra ultimului act.

Pare că Sascha a scăpat cheful din barcă și navighează în virtutea inerției și a talentului său care așteaptă de ani buni validarea. La germani știți cum e, se mai confundă skill-urile și cu munca asiduă, însă prefer să cred că Beethoven – compozitorul, nu câinele – n-a pus niciodată mâna pe sapă.

Am văzut și tricoul lui Messi într-o peluză. Presupunând că Etcheverry ar fi câștigat turneul, nici măcar n-ar fi fost băgat în seamă pe aeroport la Buenos Aires. Cei de pe acolo sunt încă mahmuri după Mondialul de fotbal din decembrie, de la arabi.