Mură-n zgură

Mură-n zgură, deci. Altfel nu-i puteam spune unei zile în care, cu excepții insesizabile, favoriții au părut că-și primesc de-a gata tichetul pentru următorul tur al competiției din care noi, românii, mai culegem doar surcele. Ne-au rămas Irina Begu la simplu și Gabi Ruse la dublu, s-au măturat ale noastre de la Paris de parcă a venit foncirea. 

Sebastian Korda – Carlos Alcaraz 4-6, 4-6, 2-6

Pe lângă har, copilul ăsta dă impresia că și-a transferat și terabiți de experiență. Uneori, îmi vine să zbier la televizor ca să-și dea masca jos. Să văd cine se ascunde sub chipul de trabajador nevoit să acceseze câmpul muncii încă din timpul liceului. E cam de aceeași vârstă cu Auger-Aliassime, de pildă, însă canadianul pare IT-istul contemplativ care îți repară repede laptopul, apoi nu-l mai vezi cu săptămânile. E cu ale lui, poate nici nu-i place să socializeze la fel de mult. De partea cealaltă, mutra lui Carlos poate fi lesne remarcată într-o brutărie, la aprozar sau la propria ușă, când aștepți comanda de pizza și bere.

Altfel, tipul e artist și posedă și o răbdare de bunic. Nu i-a intrat mingea de set la 5-3, în manșa secundă, cu toate că i s-a ivit de cinci ori. S-a făcut 5-4, a luat-o de la capăt și i-a ieșit. Apoi și-a dat mâna și cu soarta, când năbădăioasa a dansat pe fileu, ca orice profesionistă de la bară, aterizând cinic în terenul lui Korda. Se făcea 40-0, în speță trei șanse de calificare în turul următor.

N-am să-l înțeleg pe asiaticul cu glugă din tribune care căsca abundent. Doar dacă ajunsese în capitala Franței în ziua meciului. Totuși, când e Carlitos în arenă, dispare diferența de fus orar, se dilată timpul, foamea și setea își rătăcesc dreptul fiziologic de veto. Sunt reduse la condiția unui strănut.

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE:

S. Murray / H. Watson – M. Kostyuk / G. Ruse: 2-6, 6-7

Opt duble greșeli au înșirat Gabi Ruse și colega sa din Ucraina, față de numai una a adversarelor, însă învingătoarele și-au dorit să lase fără carcasă stupidul proverb pe care îl pomenisem în cronica de luni seară. Graba nu mai strică treaba, de ce să ținem în geam o asemenea spusă, doar ca să-i încasăm renta viageră? Un ardelean, de pildă, se oprește în preliminarii: nu pricepe noțiunea de grabă, ne-am complica și am uita de tenis. Era o parabolă, evident că nu mă refeream la Meșter. Chill!

Forțând mai mult, Ruse și Kostyuk n-au făcut decât să demonstreze că pot produce mai mult tenis. Soarta le-a cernut și ditamai provocarea. În setul al doilea, de la 4-2 pentru britanice, ale noastre – căci le putem numi astfel – au întors la 4-5, iar în tiebreak au trimis negociatorul. Se putea suci întreaga istorie. Două mingi de meci erau captive: de la 6-4, s-a făcut 6-8. Personal, niciodată n-am colaborat atât de bine cu frate-meu: ori ieșea bine și mă lăudam doar eu, ori o fușeream și scria vinovat exclusiv pe fruntea lui.

C. Garcia / K. Mladenovic – I. Begu / C. Osorio 6-0, 6-4

Noroc că n-a aterizat și mai rău racheta Irinei în jocul cu Ekaterina Alexandrova! Cine știe, poate că din cauza balisticii ambițioase emise de paletă (așa îi spuneam în spatele blocului când credeam că obiectul e util doar la constrângerea covoarelor de a nu mai genera praf), campionatul de zgură n-ar mai fi fost transmis pe la noi. Sunt țâfnoși frații noștri întru latinitate, dar e drept că și copilul făcuse ceva, vorba unui fost președinte învins de pixelul albastru. Nu putea sta și el doi metri mai la stânga, mai la dreapta sau pe altă arenă?

În combinația cu Osorio, o columbiancă de 20 de ani, Begu a contat doar în a doua manșă. După 0-6 în prima, singura româncă rămasă în întrecerea individuală i-a atras atenția fetei de pe continentul sud-american că la ea acasă, adică în București, e deja weekend. Și că o vede lumea. La Bogota abia se crăpa de ziuă.

Ce s-au bosumflat francezii din tribune, favoritele lor fiind întoarse de la 4-1 la 4-4, plus două mingi de break moț! Iar tristețile fac mai ușor echipă, în ciuda aporiilor pe care le încasezi în ședințele de mental coaching sau dezvoltare personală. Franc, după înfrângere, Begu a primit factura pentru episodul cu racheta-cangur: 10.000 de euro. Adică 500 de milioane, cum încă se fredonează pe Dâmbovița.

E cel mai amendat român al ultimelor săptămâni, întrucât controalele prin fauna HoReCa pentru sezonul estival au început destul de timid. E drept că nici gândacii din bucătăriile de 4 stele nu țopăie ca mânerul cu plasă înrămată de la Roland Garros. Ei rămân cuminței în gorgonzola, ficățel de porc și în anticamera altor nebunii culinare. Yummy!

M. Niculescu / A. Van Uytvanck – C. Gauff / J. Pegula: 3-6, 1-6

N-am statistici vii prin preajmă, dar nu știu s-o mai fi văzut pe Monica alături de Van Uytvanck în alt turneu. Se potrivesc, dar nu prea, vorba poetului care și-a supus muza unui bullying psihologic. Gauff și Pegula, născute mai devreme – cel puțin una dintre ele – și-au fructificat mobilitatea evident superioară. Niculescu reușise alături de partenera sa o calificare spectaculoasă în primul tur și, până la 3-3 în setul întâi al duelului cu americancele, n-aveau de ce să creadă că vor rezerva atât de devreme cușeta de dormit.

Și-au permis trei mingi de break pentru un tonic 4-3. De fapt, nu și le-au permis, de aceea au rămas la 3, iar în setul secund deranjul a durat mult mai puțin.

Novak Djokovic – Aljaz Bedene 6-3, 6-3, 6-2

Just in case, pregătisem pentru textul de față mostre de vivacitate la vârste înaintate. De la Maribor, nu din Ljubljana, de unde este originar Bedene. Dar orișicât. Mi-au gâtuit admirația doamne de peste 70 de ani, în colanți de atlet, cu bețe de alpinism în rucsac urcând pe muntele Pohorje. Își luau bilet de telegondolă și o zbugheau pe trasee, făcându-mi concurență neloială și lipsită de obraz. Credeam aseară că al lor compatriot ar putea… Nu, n-avea cum să-l copleșească pe Djokovic, oricât de dârz ar fi fost.

Nole, deloc relaxat, parcă uitându-se neîntrerupt pe sub un cozoroc imaginar, a evitat să se holbeze la ceasurile electronice de pe Philippe-Chatrier. Ținea morțiș să nu-i distragă nimeni și nimic atenția. Nici fanii de duminică ai tenisului care își făceau selfie-uri cu Zinedine Zidane, pe la oficială. Trei seturi, nicio amenințare reală de break, existând o singură minge de acest gen anulată în startul rundei a treia, și în meniu îi vine Schwartzman.

Botic Van De Zandschulp – Rafael Nadal 3-6, 2-6, 4-6

Ar fi putut face orice cu forehandul aseară, și agricultură, și minerit, și fizică nucleară. Și din perciuni parcă i-a luat cetățeanului din Țările de Jos. Olandezului, cum ar guița conservatorismul din noi. Sub privirile lui Woody Harrelson, pe care l-am regăsit la fel de spumos în ultimul sezon de Curb Your Enthusiasm al lui Larry David, Rafa s-a distrat. Aruncând o privire pe program, a fost ca o petrecere a burlacilor – se cam strânge lațul. Dar cu Van De Zandschulp era păcat să nu încerce diverse lovituri, inclusiv să închidă meciul cu un smash nervos de lângă fileu.

Botic – n-am habar dacă e diminutiv în neerlandeză – și-a forțat norocul în setul 3, salvând o minge de meci cu un forehand spicy în diagonală. A urmat chiar o minge de break. I-a prins și lui bine un act de bravură: era primul duel din carieră cu ibericul. Oare la tenis se face schimb de tricouri? În cazul lui Nadal, ar exista și alte articole cu potențial. Nu mă gândesc neapărat la prosop.

Grigor Dimitrov – Diego Schwartzman 3-6, 1-6, 2-6

Băieți cam de aceeași generație, bulgarul și argentinianul se întâlniseră la începutul lunii și la Madrid. Bătuse vecinul nostru într-o reprezentație de numai o oră; asta pare o cabală numai a lor. Niciodată n-au fost cinci seturi între ei: se întâmplă ca jucătorul care își adjudecă setul întâi să strângă și masa. La Paris, Diego a câștigat și a egalat situația meciurilor directe la 3.

Bulgarul a săvârșit prea multe greșeli neforțate, dovadă că nu se umplu de păcate numai avocații care o plimbă pe Lenuța Udrea. Biata femeie a învățat pe de rost geografia neamului lui Stoichkov.

Belinda Bencic – Leylah Fernandez 5-7, 6-3, 5-7

De s-ar întoarce acum la examenele adolescenței, fie ele de Evaluare sau Bacalaureat, elvețianca ar trebui să interacționeze cu un duș rece. Nu neapărat un Ice Bucket Challenge, însă, ca temperatură, undeva prin această zonă. Cinstit, văzând-o ieri cu zvârluga Fernandez, mi-e teamă s-o trimit și după pâine. Se duce bine pe direcția dinainte stabilită, monitorizarea prin satelit îi validează traseul, iar Belinda ar fi în stare să și fure de la subraț pita cuiva, în caz că n-ar mai exista nicio franzelă în galantare.

Cu toate acestea, ceva se întâmplă: ori nu primește rest, aduce pâine mucegăită sau cu șoricel înfiletat în cocă, o înfulecă pe toată pe drumul de întoarcere, ori îți ține prelegeri penibile că produsele de panificație se depun pe șolduri. De ca și cum ai putea întinge cu broccoli în gălbenuș.

În afara setului care i-a revenit, a întors de la 0-3 la 5-4 și a ieșit în decor cu 5-7, pentru ca în decisiv să aibă 2-0 și 3-2, să egaleze la 5 după ce avea un handicap de două game-uri și finalul să fie tranșat cu sânge rece de o Leylah adorabilă. Break la 15, apoi serviciu la zero.

Sloane Stephens – Diane Parry 6-2, 6-3

Ăsta-i motivul pentru care nu cad în brânci în fața narațiunilor cu happy-end, cum le place yankeilor. Cum ar fi fost ca Diane, poate o viitoare stea a francezilor, să meargă până la trofeu după ce-i sluțise din start visul Barborei Krejcikova de a-și apăra trofeul? Am fi crănțănit burgeri, cartofi prăjiți sau sub formă de chipsuri, am fi devenit și mai pretențioși, căci kilogramele în plus și-ar fi cerut și ele drepturile. Ar fi obținut CNP, le-am fi trecut în fișa de recenzare și i-am fi solicitat puștoaicei din Hexagon să apară și cu Liam Neeson într-un thriller în care ea îi potcovește pe reprezentanții mafiei albaneze din Paris.

Mai bine lăsăm fata în pace să-și revină după ce Sloane i-a luat și șireturile încă de la încălzire. Cine știe ce, Doamne iartă-ne, ce se mai petrecea? E mai safe așa. Cu Stephens avem noi o vorbă în particular, doar ne-a extras-o din ecuație pe Sorana. Sau poate e agresată de prostia de a ajunge iar în finală, ca acum patru ani, când avea să plângă de fericire CTP-ul.