Alcarazie de noapte

---

Alcaraz și Sinner sunt la un nivel atât de bun încât dacă Nole ar juca cu toți ceilalți jucători din circuit așa cum o face atunci când pierde cu ei, nu ar mai pierde niciun set până în 2040, când ITF ar interzice cumulul pensiei cu câștigurile de la turnee și, într-un final, Nole ar fi nevoit să se retragă. 

Însă logica matematică nu funcționează de-a lungul unui an, pentru că e greu să mobilizezi un jucător care are mai multe Grand Slam-uri decât au ani jumătate dintre jucătorii de care s-ar putea lovi pe la turnee pe care le-a câștigat de mai multe ori decât au adversarii lui ani de depunere a declarațiilor fiscale. 

Văzându-l pe Alcaraz că stoarce suc pur și limpede din încheieturile lui Nole, am curaj să mă întreb și dacă Nole-ul de top, din vremurile lui cele mai bune, ar fi intrat între Carlos și Jannik și ar fi șutit merele pe care ăștia doi și le culegeau de prin te miri ce locuri ale lumii.

Discutabil. În urmă cu 10 ani, Nole era Carlosul și Jannikul. Capul de dragon care le face bine pe toate. Fără pensulă care atinge pânza ținută invers și fără elastice care sună de sub fileu ziua, noaptea, pe zgură și pe ciment. Dar cu eficiență asurzitoare, genul de ritm care începe și se mai termină doar dacă evacuezi sunetul din încăpere.

Vulturii prezentului fac toate astea, dar au și cioantele tinere, plus input cu date proaspete, actualizate on-the-fly, cât timp restul stau în garaj și se sufocă în eșapamentul propriilor planuri visate pe o plajă din Grecia sau într-o parcare de magazin de bricolaj din Germania. Iar Nole nu are azi ritmul cu care să alerge rachetele pornite spre planete la care el deja a mai fost sau cărora chiar le-a și dat nume. 

Încă din startul meciului, Carlos a urcat pe cal și a început să dea din mâini într-un galop nebunesc. Break din primul game, iar după 10 minute de joc părea că nicio strategie nu poate fi scoasă din cartea cu planuri a lui Nole și încărcată în teren. E drept, mulți au făcut asta cu Nole. Însă Carlos a continuat să returneze exemplar și să trimită mingi lungi, indiferent de lovitură. Chiar și slice-urile defensive curgeau nervos către linia de fund, iar Nole punea puncte în cutia adversarului cu viteza sunetului de flacon de vaccin desfăcut într-o biserică închisă.

Dar cu Nole e bine de știut un lucru: cauți tacâmurile să-i mănânci din colivă abia când meciul e gata sau, după caz, după ce Adi Mutu postează la story pe Instagram un screenshot cu numărul lui de telefon. După o oră de joc, Nole a găsit în marea de întrebări un semn de exclamare, a luat punctul de sub el și a făcut primul său break din meci. La 4-4 în setul doi, Nole a fost nevoit să sape până în nucleul rămășițelor puterilor lui ca să revină de la 0-30 pe propriul serviciu și să mai obțină o amânare a lichidării pentru care Carlos tremura din fiecare mușchi și fiecare sinapsă. 

Un punct încheiat cu un smash în fileu al lui Carlos aproape mi-a dat jos televizorul de pe perete din cauza zgomotului.

Să nu ne amăgim, cum nici oamenii din tribune nu au făcut-o: pe Nole vrei să îl vezi pentru că îl admiri, te enervează, te enervează că îl admiri, vrei să îl vezi cum câștigă sau vrei să îl vezi cum pierde. Dar să nu îl vezi nu prea e pe lista de dorința a niciunei ființe pentru care mingea verde-gălbuie e mai mult decât un instrument de joacă la plimbarea prin parc. 

Prin setul trei, Nole era în starea fizică ce i-ar fi permis să își fac o examinare a plămânilor doar deschizând gura și îndreptându-se spre primul bec din arenă. Iar asta, cum ar spune părinții care descriu pe Facebook discuții despre geopolitică în compania odraslelor, e o achiziție nouă în viața sportivă a lui Nole. 

Să îl vezi cu emisferele feței chircite și barbă parcă mai mare la final de meci decât în primul set – asta e cu adevărat o imagine stranie a unei îmbătrâniri ce ni se arată doar când aducem în curte cele mai puternice neoane disponibile, nu când dăm semnale cu lămpile oarbe ce stau la fiecare colț de teren de-a lungul turneului. 

Cât despre Carlos, aici e meritul lui: să transforme în victorie simplă și seacă, liniară și continuă, o partidă în care vrem să vorbim despre Nole pentru că avem teama că într-o zi îi dă vrăjitoarea un mesaj și ăsta o ia către pădurea de rucola seculară în miezul unuia dintre meciurile pe care le mai pierde, la turneele din an care nu îi mai spun nimic. 

---

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

---

Cronicile de la US Open îți sunt oferite de Porsche.

---

Jannik Sinner – Felix Auger-Aliassime: 6-1, 3-6, 6-3, 6-4;

Când vă spun că există cel puțin un motiv de optimism în cazul Emmei Răducanu și-anume faptul că are timp să o ia de la zero de vreo trei ori de-acum și tot să nu aibă mai mult de 26 de ani, gândul îmi e de obicei la Felix Auger-Aliassime. Îmi era și la Meșter, dar de când pe dreapta îl titularizează Lucescu pe Dennis Man, mi se pare că jocurile sunt făcute și omul nostru nu mai are sens să își piardă timpul cu naționala. 

În seara în care Canada a obținut la București ceea ce antrenorul ei a numit delirant „cea mai importantă victorie a noastră în Europa” și m-a făcut să mă gândesc dacă omul știe care e Europa sau știe cu cine a jucat, Jannik a intrat în semifinala cu Felix cam cum intră apa fierbinte printre tacâmuri atunci când pornești mașina de spălat vase. Am crezut pentru o secundă că e o eroare, că văd un meci de tenis asemeni confruntărilor om-computer la șah, dar cu Marian Vanghelie în burnout intelectual în rolul omului.

În primul set, Felix părea să nu priceapă că tenisul se joacă până la winner sau out, nu pe limită de lovituri. I se termina tenisul înainte sau cam pe la mijlocul punctului, iar Sinner a tot strâns până i-a fost de-ajuns. Abia în setul doi, Felix a început să scoată capul pe ușă și să vadă că ceea ce cade din cer nu e foc, ci doar frunze mai ciudat colorate printre care poți merge, ba chiar poți să le și tragi cu grebla-n sac. 

Înainte de meciul ăsta, Felix era unul dintre foarte puținii jucători activi cu un bilanț pozitiv în meciurile direct cu Sinner. Sigur, asta nu are de ce să însemne foarte mult. Dacă ești suficient de analfabet funcțional și te uiți la linii fără să pricepi culori, eu am un bilanț mai bun decât Daniil Medvedev în finalele de Grand Slam pentru că el are -5 și eu am 0. Asta mă face pe mine un jucător mai bun doar în măsura în care te face vânător de mastodonți de 20 de tone faptul că ieri dimineață ai prins autobuzul în drum spre serviciu. 

Totuși, rămâne faptul că Felix avea înainte acestui meci 2-1 în partidele directe. Ultima dată când s-au întâlnit, Felix a dat nas în nas cu Sinner în varianta 2025. A luat două game-uri și a dat la schimb meciul de la Cincinnati. Însă în setul doi de la US Open, totul părea să stea în echilibru, a început tare, s-a fript când a dat să ia oala în brațe, dar s-a redresat și avea trei mingi de break la 4-3. N-a mai ratat, a izbit în cross de parcă acea minge trebuia să spargă ușa din celula în care e încuiat și a făcut 5-3. 

A existat aici un moment în timp în care Sinner a sacadat. Momentul a devenit game și game-ul a cunoscut alte game-uri cu care a decis să se însoțească. Nu suficient, pentru că Sinner a găsit haina de vreme rea cu care să treacă prin furtună, dar jocul serviciu-voleu al lui Felix și insistența lui de a sta la masă dacă tot a găsit un scaun liber l-au pus pe Sinner să stoarcă din lămâie chiar și lama cuțitului. 

În niciun moment revenirea nu a părut imposibilă, iar Felix nu a părut un jucător pierdut la mijlocul trenului, departe de locomotivă, dar nici îmbrăcat de parcă ar dormi pe câmp. Ce nu a putut Felix să facă a fost să țină avionul în echilibru, la viteză constantă. Din stâncă-n stâncă poți avansa, dar nu într-un mod sustenabil. 

N-aș putea spune cui i-a priit lipsa ritmului și mersul către final într-un soi de horă adormită, cu pași de dans cu care ai putea fora în pământ. Sinner a avut nevoie de medic la începutul meciului și, de fiecare dată când era cazul, mergea spre bancă de parcă ducea pepeni la subraț. Dar nu poți băga chiar orice în seamă în ziua de azi, așa că așteptăm verdictul din finală. 

---