Alcahaz

Știți cum pandemia, într-un fel sau altul, ne-a oferit tuturor oportunitatea de a descoperi mai aplicat și cu argumente palpabile cine sunt cei cu care ne potrivim și-ar fi bine să-i avem prin preajmă și la calamitățile ulterioare? Cam așa funcționează tenisul, care duminică nu a prea mișcat apele artei la Paris, aruncându-ne în tablouri pe care ai vrea să le furi dacă ai fi politician, dar măcar ne-a amintit că, totuși, francezii chiar nu au habar de absolut nimic pe lumea asta. 

În niște cercuri de oameni care merită la micul dejun croissante făcute în untură de corb de pe groapa de gunoi Glina, s-a viralizat ideea stupidă că biletele pentru sesiunea din seara zilei a opta merită vândute pentru că nu joacă Nole de exemplu, ci e programat un meci de fete. Și-ai fi tentat să spui “bine, mă, ilustru gazetar și om de televiziune Radu Hângănuț pe care îl respectăm și îl iubim nespus, dar ai văzut și tu ce meciuri bune sunt la băieți? Că doar acum câteva ore ai pierdut jumătate de noapte scriind de la un meci de 5 seturi”.

Corect și mare adevăr. Dar numai cu prima parte, pentru că, astăzi, un singur meci de pe tabloul masculin a avut mai mult de 3 seturi. Au fost 4 în victoria la Khachanov, dar decisivul de conjunctură a fost un 6-1, ceea ce, după toate standardele cronicărești, constituie un covrig cu ajutor social. 

Plus că băieții nu sunt o influență bună. A demonstrat-o perechea de dublu feminin Kato/Sutjiadi, care a plecat acasă după ce a traumatizat copilăria unei puștoaice care azi a avut de explicat părinților de ce meciul la care au lăsat-o s-a terminat mult mai repede. 

Mai sunt totuși și alte vești bune. Începe cronica zilei, iar pe tabloul de junioare, Cara Maria Meșter și Alex Coman trec mai departe după o victorie cu 2-0.

---

---

Carlos Alcaraz – Lorenzo Musetti: 6-3, 6-2, 6-2

Există niveluri ale escaladatului de zgârie-nori cocoțați la rândul lor pe vârfuri cu zăpadă veșnică și vitrine pline de Grand Slam-uri: iepuraș fiind, primul pas e să începi cariera fără să pierzi zilnic finale cu urșii din pădure. Aparent, treaba e epuizantă și pune cariere în acel colț de congelator în care se mai află doar berea aia pe care “o pun 3 minute la rece, rapid”. 

Următoarea condiție e să ai mai mult viitor decât trecut din punct de vedere biologic. Să fii tânăr, ca să apuci marea liberare. Asemeni unui pui de zebră, e bine ca primii pași să nu fie făcuți prin debaraua leilor. În felul ăsta cresc șansele să dezvolți niște articulații și să începi să te poți bate cu ai tăi din cuib. 

În această etapă, important e să le arăți fraților de suzetă cine e șeful în lada cu jucării. Eh, Alcaraz a făcut asta cu Musetti fără să piardă set și bifând a 11-a victorie consecutivă într-un turneu de Grand Slam. Italianul a lipsit nemotivat de la serviciu pe aproape toată durata partidei pe care a început-o cu 2-0 și a încheiat-o cu zero.

Alcaraz a încheiat cu un plus 35 la capitolul mingi direct câștigătoare și o impresia generală că devine ce i-a fost hărăzit: următoarea teroare de după mileniul de teroare.

Novak Djokovic – Juan Pablo Varillas: 6-3, 6-2, 6-2

55 de sferturi de finală de Grand Slam, dintre care 17 doar la Roland Garros. Așa arată cifrele lui Nole, în timp ce Varillas nu a fost de 55 de ori până la baia din complex și nu a dormit 17 nopți la turneul de la Paris. 

Spre deosebire de fotbal, unde FC Barcelona ar putea juca cu Otopeniul doar dacă avionul charter pe care îl folosesc spaniolii ar fi nevoit să oprească de urgență pe Henri Coandă pentru că are nevoie Xavi de brânză telemea de la sibieni, tenisul încurajează partidele în care unii descoperă abia la final că au făcut parte din meci doar ca să fie utilizați drept minge.

Primul set a conținut o șansă de break pentru peruvian prin primele game-uri, după care lucrurile s-au așezat liniștit în formație de trei seturi, iar partida a curs în ritmul în care Nole a considerat că e mai bine să lucreze natura. Ah, și încă una: în meciurile de la Roland Garros, Djokovic are 46-1 cu jucătorii din afara Top 50. Practic, dacă nu te cheamă Cecchinato și ești și corporatist, te poți plânge la bere că ești tratat doar ca o cifră în mai mult de un loc.

Coco Gauff/Jessica Pegula – Gabriela Ruse/Marta Kostyuk: 6-7, 6-4, 6-2

Gabi Ruse încă se mai afla în Paris și, de mână cu surioara adoptată Marta, trăgeau să strice zilele libere are jucătoarelor obsedate de tenis, care țin neapărat să joace simplu și dublu chiar și în aceeași zi, de parcă tenisul e concurs de impresionat profesorii din cancelarie. 

Problema cu Coco și Pegula e că fetele astea nu joacă dublu doar pentru că își încheie rapid partidele de simplu și nu au ce face până când începe Happy Hour-ul la terasa de la parter. Probabil că țintesc niște medalii olimpice de aur și acum trag tare să aibă motiv de o rezervare timpurie pentru Paris 2024.

Cert e că joacă bine, organizat și cu simț de răspundere într-o ramură a tenisului în care mulți și multe râd și pe care o tratează de parcă sunt acele ultime 3-4 case din traseul de la colindat, la care mergeai doar ca să mai strângi 15 lei și să pleci acasă. Dacă nu ați crescut la țară, în zona Bistriței, probabil nu pricepeți ce spun. E ok.

Evident că pentru Gabi a fost un moment bun și rar să iasă pe scenă și să-și zică replicile într-o piesă populară, jucată cu sala plină. Dacă eram la fotbal, aș fi băgat mâna-n foc că Gabi se transfera după meciul ăsta undeva în Anglia sau Spania, pentru că mustea tribuna de scouteri. Partida a avut loc duminică pe Simone-Matthieu, a treia arenă de la Roland-Garros, iar toate cele 5000 de locuri au fost ocupate.

În primul set, Gabi și Marta au început greu, ca dieselul, dar au prins cuplu odată încălzite, revenind de la 0-3 la 4-3 și câștigând apoi primul set într-un tiebreak strâns. De altfel, ăsta pare un tipar în meciurile dintre cele două dueturi. Acum fix o lună, la Madrid, Gauff și Pegula câștigau cu 7-5, 7-6 după un meci care s-a jucat constant pe muchie de santoku.

Din păcate pentru fetele cu context geopolitic evervescent, echilibrul nu s-a mai menținut și-n următoarele două seturi, când Coco și Jessica au găsit în trusă șurubelnițele corecte cu care le-au cam dezasamblat pe-ale noastre. Nici măcar acel 6-4 din setul doi nu poate fi considerat vreo excepție, pentru că Gauff și Pegula au avut la un moment dat 4-0 și 5-1 și au lăsat căpăstrul mai larg abia după ce-a intrat armăsarul în manej.

Elina Svitolina – Daria Kasatkina: 6-4, 7-6

Marea șmecherie cu fetele din circuit e că, dacă aleg varianta în care vor copil sau copii, după ce își nasc odraslele trebuie să își nască și un nou început de carieră. Exemplul zilei: Elina Svitolina, care în prezent înoată prin apele tulburi de lângă poarta Top 100. Mai are, dar victoria de azi e ca o saltea gonflabilă la care legi un motor și 7 vâslași: nu zboară, dar te trece prin multe ape în care altfel ți-ar fi greu. 

Elina a jucat în ultimele luni chiar și ITF-uri, a câștigat la Strasbourg și acum a completat recordul perfect în meciurile directe cu Kasatkina, ajungând la 7-0.

Aryna Sabalenka – Sloane Stephens: 7-6, 6-4

Pentru că la aceeași oră se juca partida lui Stefanos Tsitsipas, iar singura ei calitate a fost că a început și s-a terminat în această ordine, am zis că mai interesant ar fi să ținem ochii larg deschiși dar și ceva sonor pe meciul fetelor. Am clipit de două ori și era 5-0 pentru Aryna după nici 20 de minute. Sloane înțelege acum perfect cum se simt oamenii care sunt loviți de viitură: stai pe prispa casei înglodat până la genunchi și vezi cum pe stradă trec în viteză trei copaci, o remorcă și vaca pe care ai cumpărat-o luna trecută.

Dar, în continuare, astfel de scoruri ce par definitive vin și cu un mare avantaj: reprezintă cu succes momentul de maximă jale de la care singurele două drumuri sunt cel de ieșire din arenă sau cel de “mai bine”. De îndată ce Sloane s-a legat cu forța la sursa de curent din care Aryna se înfrupta cu două mâini, setul 1 a ajuns într-un tiebreak în care americanca a avut 4-2. Și setul ar fi fost al ei dacă tenisul nu se juca cu fileu, de exemplu.

Până la urmă, Sabalenka a reușit să câștige chiar și meciul, deși povestea de iubire dintre ea și abilitatea de a păstra un nivel decent în privința discuțiilor de pe teren cu propria persoană, universul și restul planetelor e ceva ce în continuare are nevoie de terapie de cuplu. 

Aryna e, de anul ăsta, câștigătoare de Grand Slam cu acte-n regulă și jucătoarea cu cele mai multe victorii în 2023 din circuit. Dar asta înseamnă mult sau absolut nimic, în funcție de felul în care îi urlă mintea în zi de meci și cum se traduce asta în lovituri: când apele sunt calme, apar victorii ca cea de azi. Când lucrurile se precipită și Aryna devine tipul de întindere de apă de lângă care fug și salvamarii, să te ții și să schimbi canalul.

Alex Coman – Alejandro Melero Kretzer: 6-4, 6-3
Cara Meșter – Valeria Ray: 7-6, 6-3

Vreți, nu vreți, sunteți condamnați la cronici de tenis în următorii ani. Asta e, până la urmă am observat că dacă ne programăm cu atenție vacanțele de vară împrăștiate printre slam-uri, putem să supraviețuim celor două luni pe an în care Grand Slam-urile ne țin în priză și ne dau curent în taste.

Așa. Sa vedeți cum e destinul ăsta. Fix în ziua în care Gabi Ruse a ieșit de pe tabloul de dublu în optimi și ne-a lăsat fără varză, viezure și mânz la Paris, francezii s-au trezit că limba română n-a plecat încă de pe terenuri.

Motivele sunt două: Alex Coman și Cara Maria Meșter au jucat în primul tur la juniori și s-au calificat după două meciuri sănătoase.

Acum, dacă vreți să simțiți pulsul juniorilor români, Roland-Garros-ul ar trebui să fie slam-ul potrivit pentru asta. Pentru că știm că terenurile de tenis din România sunt cvasiacoperite cu zgură, deci nu există copil care să nu învețe de mic arta alunecării pe cărămidă pisată așa cum nu există părinte care să nu știe secretele șosetelor albe inutilizabile după două-trei meciuri prin colb.

Ei bine, iată vești bune. Asta deși ne cunoaștem de îndeajuns de mult timp încât să știm că avem talentul de a trece foarte repede de la bucuria fără limite generată de o victorie în turul 1 la juniori la dezamăgirea cruntă a unei finale pierdute. Nu zic neapărat că avem reperele date peste cap, da’ relația noastră cu succesul altora e destul de complicată, vorba lui Zuckerberg.

Coman, 18 ani, l-a bătut azi pe un spaniol, Alejandro Kretzer. Și nu ne pricepem noi la scouting la nivel de juniori, dar experiența din ultimii 50 de ani ne arată că între spanioli și zgură există legături genetice interesante. Deci faptul că Alex l-a troznit pe un nepot care-a crescut cu Nadal pe postere și prin vestiare nu face decât să ne bucure major. Următoarea haltă e un bulgar, Adriano Dzhenev. Deschidem un borcan de murături în cinstea lui Alex dacă bate aici.

Ajungem și la preferata mea all-time din circuitul feminin, Cara Meșter. Nu va ști nimeni niciodată dacă e o coincidență de nume sau dacă aceste cronici s-au născut acum 6-7 ani pentru c-am simțit că avem potențial onomastic printre copiii generației noi. Cert e că dacă ajunge domnișoara noastră să ia titlul la Roland-Garros, de exemplu, ne-am scos amândoi. Ea își cumpără un Porsche 911, eu mă bucur de interes major la căutări pe Google și toate rețelele sociale, deci toată lumea câștigă.

Cara are tot 18 ani, îi gin Cluj, șade pe locul 48 în clasamentul ITF al junioarelor și a bătut-o azi pe o americancă de același leat, Valeria Ray, în două seturi. Dacă la Coman ne-am înțeles că spaniolii au tuneluri dacice prin care se hrănesc cu zgură înfiptă în ombilic încă din născare, cu jucătorii din State ne cunoaștem de mult și știm că, dacă nu te cheamă Sloane Stephens, iubești suprafața asta cum îți iubești vecinii de peste Strâmtoarea Bering. Așa că mă bucur în surdină de victoria domnișoarei omonime și aștept turul următor, cu cehoaica Valentova, înainte să deschid șampania pe care-o țineam pentru Revelion.