Pe final de februarie, la Doha, cehul îl prindea pe Carlitos cu părul mai lung decât în prezent și cu diferența de fus orar metabolizată după ureche. De ăsta mai mic, să ne înțelegem. Era 1-1 la seturi în sferturile de finală ale competiției, iar la 4-2 pentru spaniol s-a defectat mașinăria de tenis care e încă în garanție. 4-6, deci Lehecka și-a permis să-i treacă în diagonală cu foarfeca prin podoaba capilară. 1-2 la meciuri directe, e chiar încurajator până când vei colecționa și celelalte înfrângeri. Cinstit, doar să fii prea îndrăgostit de propriul tenis sau să te cheme Sinner – am mai folosit gluma asta sub altă formă – pentru a crede că-l mai prinzi cu tema nefăcută pe Alcaraz.
Elsa/Getty Images
A nu se înțelege că-l văd pe Jiri un fitecine la masa bogaților. Numărul 21 mondial are serviciu variabil ca viteză și spin, greu de returnat, și forehand care îți crapă orice plan. Dacă aveai unul în mânecă. Adică e capabil să impună ritmul chiar și cu mari jucători în față. E genul de atlet inteligent, cu o maturitate peste cei 23 de ani ai săi. Îi trebuie niște vânat de soi, trofee în par, căpățâni de uriași pentru a-i crește și anvergura, plus locul în circuitul ATP. Mai ai nevoie și de o anumită aliniere a planetelor, o autobază a lor, adică să se îngrămădească toate cu posteriorul în poartă. Altfel, te prinde căpriorul din Peninsula Iberică și te scalpează.
A făcut-o și astăzi. Ne-a delectat din primele game-uri cu un serviciu criminal. N-ai cum să trimiți din braț o minge care aproape îl dărâmă de adversar. N-ai cum, doar dacă nu-ți pasă de cazier, de familie, de fani. Am reținut, de pildă, o servă care a plecat spre exterior, în mișcare i-a îndoit racheta lui Jiri până a făcut-o fular și a coborât vârtos spre rigole. Ce să aplauzi într-un asemenea moment? Vrei doar să mărești doza, și nu e o referire la mirosul de marijuana din New York. Îi ceri instinctiv protagonistului să mai scoată, să umple masa. Iar Alca n-a dezamăgit. S-a dat tare la Lehecka, o altă atitudine putând să-l coste. Și i-a ieșit. Cât să bage la târnăcop, de unde și ce să mai scoată bietul outsider? E frustrant rău de tot să te bată unul după ce ai jucat relativ bine.
Elsa/Getty Images
După un 6-4 de control, spaniolul a ridicat și mai mult strokul. Și n-a fost doar forță brută și rigoare poate atipică unui cocteil de sangre caliente. Omul nostru a ținut mereu trafaletul la picior – dacă i-ar fi fost la îndemână, ar fi îmbunătățit și colecția divină de picturi din Capela Sixtină. În schimb, i-a vopsit mustăți Statuii Libertății, i-a făcut și șuvițe, a umblat la arabescuri și crevase, transmițându-i cumva de la distanță lui Sinner că anul acesta nu-l va mai ierta.
La 3-2 în manșa secundă, cu un voleu de rever de lângă fileu a amortizat o minge cât să bage în ședință fizicienii cu stele Michelin de pe Terra. Or exista. Beleaua blănoasă ateriza lin în ograda cehului, iar el, inimosul Jiri, se întinsese cât îl țin telescoapele. De trei metri se făcuse și tot nu izbutea să miroasă obiectul muncii. 6-2, adică diferență. Apoi un 6-4 de revenire, cu instalația de adrenalină oprită și ambalată pentru următoarea ocazie. Se mai prelingeau doar câțiva stropi pentru salutul de final. Qué torero!
Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?
Cronicile de la Roland-Garros îți sunt oferite de Porsche
Cultura de stadion, de fapt un amalgam de întâmplări și invectivele aferente, a impus în fauna audio-vizuală o maximă a unui fost fotbalist care se simțea refuzat imediat ce-și trăgea pe el tricoul de atlet cu gleznă fină. Să fie vorba de finalul anilor 90 și începutul celuilalt deceniu… Ciclic, eroul nostru reușea câte un gol și scotea o eșarfă pe care scria mare, cu litere de tipar, “Sunt bun, dar nu mă vede nimeni”. Nu știu dacă utiliza și virgula, însă mi-am făcut datoria să păstrez cât mai ridicat nivelul igienei din incinta acestui text. Altfel, individul, în prezent cu un apreciat canal de podcast pe Youtube, era carismatic și se folosește și acum – evident, cu o notă de autoironie – de acel aforism de peluză.
La fel ar fi trebuit să procedeze și Jessica. Finalista US Open de anul trecut a ajuns până în sferturi fără să beneficieze de nicio cronică pe site-ul lui Mircea Meșter. Mă și mir că nu ne-a bătut aprig în geam. Firește, și noi, gașca de cronicari, cu doza nativă de vanitate, ne-am putea apăra corespunzător. Îi putem bate obrazul că n-a muncit mai deloc, că a învins anonime ca pe Sherif și Li. Ca să respectăm adevărul istoric, s-a dat și bine pe derdeluș cu mai cunoscutele Blinkova și Azarenka. Dar cu victorii în două seturi, cu o singură manșă care s-a întins inutil în prelungiri – un 7-5 cu Aza, singura care a sperat la decisiv cu americanca Pegula. În consecință, i-a venit rândul la cronică.
La fel trebuie să se fi comportat și Grigore Ureche. Că în Evul Mediu nu exista noțiunea de dead-line, primesc, însă nici Letopiseţul Ţării Moldovei, un Slam-pilon al istoriei românilor, nu-l scrii pe brânci de pe o zi pe alta. Hai că mi-am scos colegii din această ecuație delicată. Între timp, Jess a zburdat până la 3-0 și nici mai târziu nu și-a făcut probleme în set. A controlat treaba cu o autoritate pe care ți-o dau nu doar meleagurile natale, dar și performanțele din ultimul an.
Dincolo, pentru Krejcikova nu mai există epitete. A rezolvat militărește opt mingi de meci ale ultimei adversare, are vieți de cotoi bătrân și a intrat azi pe teren de ca și cum n-ar mai fi avut nimic de pierdut. Aiurea, e doar teorie din cărțile de psihologie, întrucât în realitate, cu cât de apropii de vârf, cu atât de dor mai tare șalele și călcâiele și te rod tenișii. Acufenele de la nivelul urechilor se accentuează – nu m-a omorât Townsend, nu mă mai dovedește nimeni. Haideți pe rând la skandenberg!
În disciplinele de înaltă performanță n-au însă valoare nutritivă sintagme precum “ai murit frumos” sau “ai căzut de pe un cal mare”. Tot fractura de șold te paște. Să nu fie cu multiple deplasări. 6-3 și în setul al doilea, cu ceva chef resetat abia după ce americanca jongla încă o dată cu scorul de 4-1. Puteam paria că, după duelul cu Townsend, nu va mai fi în stare de nimic, dar în acest areal pariurile nu sunt binevenite.
Uneori, în ciuda faptului că beneficiază de cifre mult peste așteptări, Taylor se îngrijește mai mult de frizură decât de gradul de rezistență la asalturile de după fileu. Pare genul de tenismen care la final de turneu dă cu subsemnatul pe la Hollywood. E atent la jocul scenic și profită de acțiuni bine scrise, nu știu și cât e de actor. Dă bine pe sticlă, asta e limpede, dar îi folosește acest aspect în meseria pe care o practică la fel cum subsemnatului i-ar plăcea să bată copita cu un cangur. Cangur aș găsi, copită îmi mai trebuie.
Ziceam ceva de meserie. S-o dai la pace de unsprezece ori cu Nole, toate reprezentațiile după 2019 încoace, și să nu-l bagi niciodată în ședință pe sârb, e prea puțin spre curios pentru un distins gladiator care își dorește, fie și pentru o săptămână, locul 1 în Association of Tennis Professionals. Azi-noapte a fost a douăsprezecea masă rotundă și, în afara unor discuții cu arbitrul din foișor, nu l-am găsit pe Novak în afara zonei sale de civilizație și igienă sufletească. Deși lui îi convine adesea să stârnească un dialog ascuțit. Sunt momente litiu-ion pentru el. Se încarcă pe loc.
Dar cine nu-l știe pe Nole? Din cealaltă parte a terenului au existat așteptări, de acolo se spera la o scânteie. Tribunele au fost pline ochi, însă fobiile – pentru mulți dintre noi, mă subsumez, nu am de ales – nu doar că nu se tratează niciodată, dar în timp ajungi să-l urăști și pe terapeut. Ba că nu-ți convin tehnicile sale, ba că are frizura lui Djoko sau parcă și auzi de la el cuvinte în limba sârbă. Cazul lui Fritz. I-ai luat de frică și ai fi în stare să schimbi cartierul sau orașul pentru un turneu Futures doar pentru a evita să dai ochii cu piaza rea.
Clive Brunskill/Getty Images
Taylor s-a chiorât de pe sub ușă la el, a plesnit mingile și fără să vadă cine i le așteaptă la destinație, iar ratarea primelor două seturi avea sa nu fie pentru nimeni o surpriză. Într-o asemenea fază avansată, bătrânul trebuie să-și mai tragă și sufletul. Atât, preț de un set. Balcanicul s-a ridicat apoi și, când mai avea 5 la sută energie, conducea cu 5-4. Își făcuse serviciul, îi mai trebuia un break, cu toate că nici într-un eventual decisiv nu l-aș fi văzut pe targă. 15-40, însă americanul a salvat primele două mingi de “good bye”. A urmat un aut milimetric și ne pregăteam de prelungiri.
– Am scăpat, m-am vindecat!, a început să zbiere acel pitic de pe scoarța cerebrală a californianului. Greșit. Trebuia să folosească pluralul “ne-am vindecat”. În consecință, ființa de sub el, aceea de aproape 2 metri, a trimis în tribună și, la ultimul serviciu, a fript cu nonșalanță o dublă greșeală care mi-a confirmat întreaga teorie din paragrafele precedente. Îl aștept la consultații, dar firma trebuie să mi-o deschid prin Bulgaria, Cipru sau Malta. Deh, am și eu fricile mele. Apropo, tu cum te-ai lepădat de Fisc?
E puțin probabil spre imposibil să nu ții scorul într-un challenge, fie că arunci în disperare cu zarurile la colțul blocului sau mângâi cu lovituri rafinate bilele la snooker. Cu mănuși, frac și monoclu. Dacă te bagi la joc, vrei să câștigi sau măcar să știi la final cu cât ai furat-o. Ca să poți finisa niște scuze pertinente. Pentru Siniakova și Townsend, de data aceasta, scopul și durata vizitei pe terenul de tenis au avut un pregnant miez de public relations. Ai putea intra în statistici ca fiind ultima jucătoare spre care a servit un monstru sacru ca Venus Williams. Nu e puțin lucru. Autografele și selfie-urile, la rândul lor prețioase, deja treceau drept obligație de serviciu pentru campioana cu 23 de trofee de Grand Slam atât la simplu, cât și la dublu sau chiar dublu mixt.
Pe 1 februarie 1998, la Australian Open, când Williams cea mare câștiga primul GS din carieră, alături de Justin Gimelstob, autorul acestor rânduri târâia după el valiza de armată, dar se întâmplau și altele. Victor Ciorbea demisiona din funcția de premier și urma să fie uns la Palatul Victoria regretatul Radu Vasile, iar localitatea Baia de Arieș din județul Alba primea statutul de oraș. Și tot mai erau doi ani până când era votat Iliescu în detrimentul lui Vadim Tudor.
Între timp, Venus era năpădită de victorii la cel mai înalt nivel al circuitului. Acum are 45 de ani și alături de canadianca Leylah Fernandez a împușcat trei game-uri în fața principalelor favorite ale turneului. Seniorii sunt altfel prețuiți peste Atlantic. De ce spun asta? Am un amic cu peste șase decenii de existență care vine săptămânal la fotbal pe sintetic. Ținem enorm la el – îl parcăm în poartă și plesnim mingea de ca și cum între buturi s-ar afla foștii mei superiori de la infanterie.
Altfel, ce destin pe Taylor Townsend! Acest septembrie merită înrămat, mai ales că ar putea să ridice trofeul alături de Katerina Siniakova. A reușit competiția vieții la simplu, vânzând la preț de nimic opt mingi de meci în optimea cu Krejcikova, a trecut la dublu de o pereche în care a făcut mișcare o legendă vie, chiar sora Serenei, și a rămas cu un conflict deschis la poalele fileului. E pe radarul Jelenei Ostapenko, n-o văd bine.
N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.
