Alcarazna

Unele dintre momentele preferate ale copilăriei mele se consemnau atunci când ai mei plecau la nunți, acolo unde lucrau ca ospătari. Plecau sâmbăta pe la prânz și veneau a doua zi, dimineața devreme. Acelea erau orele în care eram stăpânul casei. Eu decideam cu ce desene animate spăl vasele din chiuvetă, eu aveam în grijă focul sacru din centrala care era alimentată cu lemne de afară și eu hotăram meniul de care se bucură sau nu câinele Andy. Carevasăzică, aveam evidente responsabilități, dar era șansa mea să le abordez with a personal touch.

Asta e acum viața puștanilor care plimbă doage prin circuit și îngrijesc moștenirea lăsată de dragonii timpurii ai tenisului masculin. E un foc ce trebuie alimentat constant, un nebun în sat care trebuie strunit și alimentat cu spirt doar cât să fie distractiv la nunți, iar musafirii trebui primiți săptămânal într-un cadru familiar și în același timp inovativ. Că sarmalele în foaie de viță de vie sunt bune, dar vrem să vedem cum merge lângă vinul din pungă și o porție de creveți black tiger cu sparanghel și piure de țelină.

Evident că eram lenea întruchipată și le făceam pe toate seara, pe întuneric, ca să nu mă pârască vecinii și să spună că Radu iarăși căra lemne la 2 dimineața, dar ideea e că ăștia mici din tenis sunt aici ca să ne țină treji. Alcaraz mai mult decât toți, pentru că omul a decis să nege asemănările cu Nadal făcând exact ce făcea Tata RG pe vremea când Xisca era la doar a treia rundă de visat la măritiș din cele 100 care s-au consemnat în cele din urmă: meciuri interminabile.

În apărarea lui, băiatul are 19 ani. Dacă o fi noroc în pufuleții cu surprize, bine. Dacă nu, întrebi în tribune sau te orientezi după numărul de scaune goale ori fețele pietrificate ale celor care știu că o a treia zi în care întârzie la job le aduce statutul de șomeri. Apropo de șomeri, în tribună a fost și Michelle Obama, soția ultimului președinte american, cu care ai fi avut curaj să îți lași copilul fără să stai cu teamă la întoarcere. Și a mai fost și Bradley Beal, dar pe ăsta îl știm doar noi, cei care dăm 12 lei ca să vedem la 4 dimineața și altceva decât tenis. Adică NBA.

Nu am crezut că meciul o să fie ceva care să îmi pună sângele în mișcare și altfel decât a făcut-o partida lui Ruud, la care eram cât pe ce să adorm și în visul în care mă aflam. Dar e bine să fii surprins, iar la 3 dimineața nu are cum să existe o listă foarte lungă de surprize plăcute. După un prim set în care doar tiebreak-ul ne-a condus de mânuță către un rezultat deloc convingător, Carlitos a băgat lemne pe foc și a tras monstruoasa corabie la care lucrează în direcția în care tot el face să bată vântul și să încline balanța curenților. Asta e viața de big hitter: ești stăpân peste toți și toate, iar atenția trebuie să ți se împartă între forehand, forțele naturii, un Tiafoe care trăiește visul american în timp ce îl rescrie live și o lume care așteaptă de la tine să îi fi salvarea pe 3 suprafețe diferite, dar fără un plan clar de instrucțiuni.

Simplu tenisul, nu?

La un moment dat, în setul 3, se prăvălea peste Tiafoe un 4-0 autoritar. Genul de scor care trezește morți pe care tot el i-a provocat, doar ca să le mai înfigă un țăruș în piept, în timp ce pe fundal bubuie muzică lăutărească. Doar că Tiafoe e bloc solid și un tip care, la aceeași întâlnire, îți omoară mistrețul cu mâinile goale și îți surclasează masterchef-ul preferat la tăiat țelina rondele. Viața nu a fost tocmai blândă cu băiatul ăsta, dar istoria paralelă din Game of Thrones ne-a învățat că din foc ies de cele mai multe ori dragoni. Sau, iată, un jucător de tenis pe care chiar nu ar fi ok să încercați să îl călăriți.

Timpul a trecut pentru Alcaraz și vasul s-a vărsat din nou, cu toate punctele și perișoarele disponibile, în cisterna cu care Carlos se tot plimbă printre mese.

Dar frumoasă mai e o dimineață în care, ca un părinte ce spera din inimă să nu aibă copii tâmpiți, ajungi acasă și îi găsești pe ăștia mici dormind liniștiți peste un generator cuantic ce transformă oxigenul în energie nelimitată. Că de aia am investit atâta timp așteptându-i și i-am amenințat că dacă nu învață bine meseria asta, îi ducem la Marton Fucsovics, în deal, la stână. 

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE PORSCHE

Casper Ruud – Karen Khachanov: 7-6, 6-2, 5-7, 6-2

Să știți că performanța poate să arăte și așa. Tenisul nu vine cu disclaimere înainte de primul serviciu, dar meciurile la care uneori ne uităm se mai transformă în funcție de nevoie și în repetiții pentru alte partide. Că și de asta e frumos sportul ăsta: habar nu ai dacă urmează să vezi istorie, antrenament, seceriș sau momentul în care un dinozaur mănâncă Statuia Libertății și o scuipă pe țărână cinci ore mai târziu.

În seara asta, Ruus și-a făcut reglajele fine la coasă. Mi-l amintesc pe bunicul meu, sâmbăta, cum își așternea o pătură pe iarbă și, cu un ciocan mic, bătea ascuțitul coasei. Câte 3 ore, spre disperarea mamei, a câinelui și a oricărui suflet viu. Nu era ceva spectaculos, dar la următoarea utilizare, coasa tăia cu precizia unui cuțit japonez ascuțit de senpai.

Ani mai târziu, Ruud și-a întins pătura peste Karen și a ieșit meciul ăsta. Nimic răvășitor în materie de show, dar somnul risipit este o investiție. Vedem noi duminică spre luni dacă o fi meritat.