Nu doar că istoria se scrie de față cu cei care îi așteaptă reîntoarcerea în bulă, dar uneori ne târâie cu de-a sila printr-un ocean de striații cărora, de dragul marketingului, le-am spus emoții. De pildă, pretendenții unui post de pilot de avion ar trebui să treacă începând de astăzi un test suplimentar în labirintul de suplicii pe care e de bun-simț să nu-l absolve oricine. De fapt, doar o minoritate să se strecoare prin urechile acului, la naiba! Pe lângă analizele medicale fără de care degeaba îți trântești căștile alea pe urechi și te uiți la manșă ca la dragostea vieții tale, îți trebuie în prealabil teorie și practică până ți se transformă sinapsele în autostrăzi. Apoi – să se consemneze! – vei avea nevoie de un consult special.
Vrei să fii comandantul unei aeronave, să duci călare pe nori sute, mii de indivizi care nu aplaudă la aterizare? Pregătește-te să te vadă domnul doctor Carlos Alcaraz! Va sta de vorbă cu tine, nu te mănâncă, păstrează-ți sângele rece! De fapt, asta rămâne la latitudinea sa, el va spune cum stă treaba. După o ședință, vom ști dacă ai capacitatea de a ne zbura din punctul X în Y fără să stăm cu măștile pe figură, cu inima-n fierăstraiele infernului și cu bagajele scuturându-se peste orașe și câmpii.
Astăzi, la Antipozi, liderul mondial ATP a oferit o lecție premium de supraviețuire. Dusese peste două treimi din distanță, cu seturi câștigate fără să forțeze, 6-4 și 7-6, apoi cabina i s-a depresurizat. A vărsat în prosop după ce a făcut 3-2 în manșa a treia, apoi a redus din turație și, la 4-4, i-a căzut un motor. Crampe la coapsa dreaptă, cu toate că n-am văzut vreun buletin medical, însă grafica oficială ne-a livrat statistici “pre-cramping” și “post-cramping”. Spaniolul abia se mișca pe teren. Umbla cu poza lui Carlitos, juca mai mult din mână, cum se spune, iniția o petiție pentru ca partida să treacă în online.
Frank Molter/picture alliance via Getty Images
De partea cealaltă, Zverev se încumetase la o escaladă. La pas. Cu echipament adecvat, cu șerpași și celelalte angarale. Îi ieșise ultima dată, acum doi ani, când îl bătea pe ăsta mic în sferturile AO – cum ar veni, atunci înfigea steagul pe culmi și frigea ditamai grătarul de bucurie, că e mai greu să tai porcul pe pisc. Dacă nu s-ar fi contractat mușchii ibericului, acum ne-am fi pregătit de finalul semifinalei dintre Nole și Jannik. N-ar fi durut mult înfrângerea.
Alcaraz pilota în cerc, părea să i se fi defectat și trenul de aterizare, personalul îi comunica doar monosilabic, era atmosfera unui început de sfârșit. Tensiunea bătea în caloriferul stratosferei, ființele din aeronavă erau demagnetizate. Se mai auzea bombănind, din când în când, un neamț cu ochi albaștri:
– Lasă că vă știu eu pe ăștia, special ați făcut ca să nu ajungem noi la destinație. Și aveam o grămadă de treabă…
Fred Lee/Getty Images
Nu-i convenea lui Sascha că numărului 1 i se permiteau time-out-urile medicale pentru crampe, însă lui i se agățau pletele în ramurile primului copac întâlnit în cale. Nu zărea pădurea, nu vedea că i se permite pe tur, dar și pe backhand accesul în finala de la Melbourne. Fără să vrea, empatiza cu pacientul, îi ridica mingi la fileu, era iepurașul Alcarazului împușcat în aripă. Hipnotizat spre o pasivitate din care ieși cu fața curată doar dintr-un anumit joc de cărți, Alexander a luat seturile 3 și 4 în tie-break, iar în decisiv s-a detașat la 3-1, 4-2 și 5-3. În locul său, le-aș fi sugerat oficialilor să-i ofere lui Carlitos și un masaj la tălpi, saună finlandeză și jacuzzi.
Era meciul său, era întoarcerea în finala pe care anul trecut o pierduse cu Sinner. Se vedea acolo sus, își pregătea selfie-ul de temerar. Arunca bocancii cât colo, își trecea ciolanele în papuci ca să marcheze acel final extravagant de cursă. Alpinism făcut după ureche, dar perfect instagramabil. În același timp, spaniolul își făcea serviciul pentru 5-4 și mai bătea o dată la poarta break-ului, cu toate că niciuna din cele 5 mingi avute în decisiv nu fusese concretizată. Serviciul lui Zverev trepida, radarul aproape-naufragiatului pâlpâia tot mai des și, la 15-40, favoritul a eliberat, așa cum doar artiștii reușesc, o scurtă-capac pentru 5-5.
Shi Tang/Getty Images
Cinci ore și jumătate fusese în aer junele toreador, cu măcar 50 la sută din distanță în agonie. Dusese la foc mic provocarea, știa că expresia “boala lungă, moarte sigură” era doar pentru pământeni. Minge de meci, avionul se pregătea să pupe pista, ambulanțele și pompierii așteptau în joc de glezne să sară pe ce mai este de salvat. Sascha a servit în colț, Carly a plecat puternic în stânga și a răspuns pe măsură, neamțul a schimbat sensul, iar campionul s-a izbit cu toată forța de un zid imaginar. De acolo a proiectat forehandul care l-a condamnat pe oponent să-și amaneteze în fileu ultima minge și restul de speranțe din suflet. Carlos era pe jos, cu mâinile la ochi. Se palpa, era viu. Pasagerii, la fel. Ba chiar aveau și bagajele intacte. Vociferaseră degeaba, mai ales unul dintre ei.
Imediat – cronica semifinalei dintre Sinner și Djokovic!
Ofertă specială: cronici pe gratis direct la tine-n bătătură
N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.
