Spre rușinea mea (sau mai degrabă a unui București atotînghițitor), până acum câteva zile nu am apucat să trag pe dreapta la hanul IMAX din cadrul Cinema City din cadrul AFI Cotroceni. Știam ce-i ăla IMAX, am fost și am văzut la Barcelona un film despre pești în care unii îi mâncau pe alții, dar nu am asistat niciodată la un film 3D în IMAX-ul românesc. În condițiile astea, nu am zis nu când am primit o invitație la un film care părea interesant la prima vedere. Space Station 3D este numele original al filmului. Normal, în românește a fost tradus “Stația Spațială 3D”.
Eu, unul, sunt fascinat de tot ceea ce înseamnă geografie, astronomie, astrofizică și științe ale spațiului. Spun “fascinat”, nu “pasionat”, pentru că mi-a fost întotdeauna frică să aprofundez studiul corpurilor cerești din cauza faptului că am conștientizat, undeva printr-a cincea, că suntem atât de mici, dar ATÂT de mici, încât mai bine înveți foarte bine limba română (teritoriu limitat și mai puțin dinamic) decât să te apuci să analizezi mișcări, planete și corpuri. Cu toate astea, privesc și acum cu mare interes documentare care apar pe televizor sau pe internet, la noi sau la alții, despre ce se întâmplă deasupra noastră.
În contextul ăsta, o vizită 3D în Stația Spațială Internațională nu a venit deloc rău. Ba din contra. Filmul nu este spectaculos prin acțiune (la dracu’, oamenii ăia plutesc în imponderabilitate), actori (sunt astronauți filmați de ei înșiși), prin efecte (nu e nevoie, vizualul e garantat acolo sus), ci prin simțuri. În multe momente simți că te afli într-una dintre capsulele Stației Spațiale și că cei din film încearcă să se strecoare pe lângă tine. Iar tu, evident, înoți în aer și te simți strâns ca-ntr-o menghină, așa cum o fac cei de acolo, fapt pentru care nu aș recomanda filmul celor care plâng cu mentosane din cauza claustrofobiei. Normal, senzația dispare după două secunde, atunci când îți dai seama că ești pe un scaun plin de popcornul scăpat de cei care au trecut prin spatele tău înainte de film. Unii s-au legat de faptul că filmul e dublat și că n-au avut ocazia să-l audă pe Tom Cruise, voiceover-ul versiunii originale. Mie mi s-a părut o idee bună dublajul datorită faptului că subtitrarea ar fi mâncat din eficiența efectelor vizuale 3D, care astfel s-au putut desfășura în voie prin fața ta. Niciun film 3D nu e făcut pentru a rula cu subtitrare, deci e bine când se întâmplă să-l vezi for real. Oricum, diferența este uriașă între imaginile din spațiu pe care le vezi la știri când mai dă ortul popii câte o rachetă și 3D-ul IMAX.
Space Station 3D a fost produs în acum vreo șase ani, dar vestea bună e că Planeta arată la fel de sus, iar imponderabilitatea are același efect asupra celor din Stație. Vestea și mai bună e că, acum doi ani, băieții cu bani au realizat un nou film pe acest subiect, denumit Hubble 3D, regizat de același Tony Myers și care explorează de data asta secretele celui mai cunoscut satelit artificial al Pământului. Apropo, dacă cei de la cinematograf îşi fac datoria, cei de la AFI ar face bine să schimbe afișul filmului prezentat pe site, pentru că Hubble 3D încă nu a venit la noi, iar filmul care rulează e cel cu afișul de mai sus, nu cu cel de pe site-ul lor. Oricum, probabil că voi fi acolo când va apărea Hubble 3D IMAX.
Vă mai spun doar că veți afla cum se face duș în Spațiu, chiar dacă filmul “uită” să îți spună care-i rolul punctual al astronauților care ajung la un moment dat să presteze în spațiu. “Experimente pentru binele omenirii” este denumirea generică dată de producători. Fie.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
