Asistăm în ultimii trei ani la expoziția un fotbal pe care generația mea nu l-a mai văzut niciodată. Oricâte echipe excelente, oricâte competiții câștigate și oricâte meciuri dominate am văzut până acum, ce arată Barcelona și Real Madrid reprezintă curiozități stilistice nu doar pentru cei care urmăresc fotbalul, ci și pentru amatorii sau profesioniștii statisticilor. Dacă urmăriți pe Twitter măcar câteva dintre zecile de conturi care oferă statistici live (vă recomand cu drag OptaJoe, Infostrada sau Misterchip pentru a fi la curent cu cifrele imediat după ce acestea se întâmplă), ați observat în mod sigur până acum că oamenii care se ocupă de asta au treabă în ultima perioadă cât pentru trei campionate.

O vorbă veche spune că recordurile sunt cele mai triste lucruri din lume. Pentru că sfârșesc întotdeauna tragic: doborâte, bătute, depășite. Real Madrid și Barcelona au dus recordul la un nou nivel semantic. Fiecare meci aduce noi cifre incredibile atinse de jucătorii catalani sau de cei madrileni, fără excepție. La această situație se adaugă performanțele fantastice ale celor doi lideri de generație actuali din fotbal, Lionel Messi și Cristiano Ronaldo, doi jucători pentru care golul pare o obligație de serviciu, nu o plăcere. Și totuși, există un preț pentru toate acestea. Iar prețul este plătit de celelalte echipe de pe continent. Cum? Să vedem puțin context.

DATORII GALACTICO-EXTRATERESTRE

Madrilenii și catalanii au dus nu doar fotbalul, ci și cheltuielile la un nivel nemaiîntâlnit în istoria acestui sport. Începând cu marea echipă de staruri care le-a acordat comentatorilor TV de la noi o alternativă lingvistică mult uzitată în persoana termenului “galactici”, Real Madrid a făcut din fotbal o afacere, iar din afacere a înlăturat câteva elemente care nu pușcau pe strategie. Cum ar fi plata impozitelor și a datoriilor către bănci. La fel și Barcelona, care se află într-o situație asemănătoare din punct de vedere financiar. Sub mantia strălucitoare a echipelor care încântă weekend de weekend în ceea ce va rămâne în istorie ca Epoca El Clasico se află povești negre cu bani lipsă. Mulți bani lipsă. Și nu e vorba doar de impozite. Barcelona împrumută bani cu nemiluita de la băncile catalane cu acoperirea Generalidad de Catalunya, iar Real Madrid face același lucru prin băncile din capitală. Bani mulți, la nivel de sute de milioane de euro, care nu pot fi acoperiți prin vânzarea de tricouri și bilete, oricîți fani nebuni ar avea cele două echipe și oricât de bine ar funcționa departamentul de marketing.

În ultimele expertize contabile, Barcelona se afla pe roșu cu vreo 440 de milioane de euro, iar Real Madrid cu alte 330 de milioane de euro. În Germania, de exemplu, țară în care cluburile din primele divizii funcționează după reguli fiscale, morale și sportive mult mai stricte decât cele din Spania și din statele latine în general (AICI găsiți prezentarea dezvoltării cluburilor germane în limba engleză direct de pe site-ul Federației Germane de Fotbal), cele două cluburi ar fi avut furtunul blocat de pumnii de fier ai Fiscului de câțiva ani buni, iar Real și Barca așa cum le știm azi nu ar fi existat. Normal, problema devine și mai acută dacă punem totul în contextul crizei economice europene, care a cam lăsat Spania în fundul gol, făcându-i pe jurnaliștii de la New York Times să titreze, undeva în cursul anului trecut, “The Party is Finally Over!”.

GERMANII IAU ATITUDINE

Evident, dezechilibrul de forțe dintre echipele spaniole de fotbal din vârful ierarhiei sportive și estetice și restul cluburilor europene, care nu beneficiază de clemența unor autorități care văd în echipele locale cea mai mare valoare intrinsecă a zonei, nu putea fi trecut cu vederea de cluburile din Germania. Un astfel de raționament l-a făcut pe Uli Hoeness, managerul lui Bayern Munchen – o echipă deloc săracă, până la urmă, mândria Bavariei și eterni candidați la câștigarea tuturor competițiilor în care participă – să explodeze în această săptămână la adresa relaxaților colegi spanioli, care nu văd în cheltuieli enorme o problemă imensă.

“Pentru mine e o situație ridicolă, de neînchipuit. Noi, germanii, le dăm sute de milioane spaniolilor pentru a ieși din rahatul (n.m. da, Hoeness a folosit direct cuvântul “Scheisse”) în care au intrat, iar cluburile spaniole sunt iertate de la plata datoriilor pentru a putea să le plătească salariile vedetelor precum Cristiano Ronaldo sau Leo Messi. Acest lucru nu mai poate continua!” – Uli Hoeness, Bayern Munchen

Tirada lui Hoeness este absolut normală și de înțeles în condițiile în care cei de la Bayern Munchen, la fel ca toate celelalte cluburi germane, sunt obligați să investească o bună parte chiar și din veniturile TV în dezvoltarea unor echipe de copii și tineret sau în alte “investiții bune pentru fotbal și pentru societate”, așa cum se arată în regulamentul intern al Bundesligii. Ce se întâmplă în cazul extrem de improbabil în care vreun club german s-ar simți haiduc și nu ar pleca capul? Adio licență, adio bani, adio Bundesliga, adio fotbal, adio istorie!

• 52.5 milioane de euro este profitul total al echipelor din Budesliga în sezonul 2010/2011. 
• La nivelul primei ligi din Anglia, anul fiscal 2010/2011 arăta datorii de 3 miliarde de lire sterline.
  
• Două din trei cluburi care câștigă anual peste 50 de milioane de euro cheltuiesc mai mult decât atât.
• 8.4 miliarde de euro este suma datoriilor acumulate de 665 de cluburi de primă divizie din Europa în anul financiar 2010/2011.

UEFA INTRĂ PE FIR. CONCEPTUL DE FAIR PLAY FINANCIAR

UEFA încearcă să oprească haiducia spaniolilor prin așa-numitul proiect Financial Fair Play, care reglementează ceva mai mult decât până acum raportul dintre cheltuieli și venituri. Va intra în vigoare la anul și e binevenit, pentru că exemplul spaniolilor s-a extins recent și la italieni, cluburile din Cizmă afișând, la rândul lor, o capacitate impresionantă de a aduna datorii (Juventus – 95 de milioane de euro, Inter – 87 de milioane, AC Milan – 70 de milioane). De această dată, fără ca performanțele recente să justifice în vreun fel cheltuieli și datorii tipice mâinilor largi din statele de origine latină. Poate doar Inter Milano și titlul Champions League de acum doi ani să intre în tiparul “datorii pentru performanțe”. Dar acel triumf s-a datorat mai degrabă antrenorului decât echipei.

Nu se știe însă dacă UEFA va reuși să rezolve problema, pentru că un echilibru între venituri și cheltuieli nu garantează decât că, prin artificii tehnice contabile, cluburile vor putea să cheltuiască bani fără ca veniturile să fie neapărat reale. Îmi vine în minte exemplul unei echipe din Marea Britanie, care a semnat recent un contract cu o companie necunoscută pentru ca aceasta să apară pe tricourile de antrenament ale jucătorilor. Suma? Câteva zeci de milioane de euro pe an, bani care nu există probabil decât pe hârtie și al căror rol este de a le da dreptul oamenilor să cheltuiască și mai mult.

SOLUȚII EXISTĂ. SFÂRȘITUL EREI GALACTICO-EXTRATERESTRE?

Soluțiile? În Europa Occidentală, unde ziarele de sport se ocupă în principal cu sportul și în plan secundar – eventual – cu altele, jurnaliștii încearcă să vină cu idei. Printre acestea se numără sisteme de licențiere mult mai stricte, plafon maxim pe salarii și mai ales pe sumele de transfer, înțelegeri colective la capitolul drepturi TV (pentru ca echipele “mici” să beneficieze măcar de șansa la potențial), obligativitatea de a crește jucători și de a-i arunca de tineri în echipe. În Italia se vorbește și de acțiuni puse la dispoziția suporterilor contracost, după exemplul spaniol, cluburile italiene având capacitatea de a reveni pe zero cu o strategie inteligentă. În acest moment, conform Sport+Markt, AC Milan are 21 de milioane de fani în Europa, Juventus vine cu vreo 17 milioane, iar Inter cu alte 10 milioane. Înmulțiți măcar o parte din aceste cifre cu o valoare foarte plauzibilă de 100 de euro per acțiune și va ieși o soluție interesantă.

Cât va mai dura distracția spaniolă? Rămâne de văzut. Oricum, epoca banilor aruncați fără logică într-o competiție virtuală economică paralelă cu cea sportivă se va opri în scurt timp. Și chiar dacă Era El Clasico a început și e deja consumată, distracția granzilor fără limite, dar cu datorii imense se va apropia ușor de final.

Mircea Meșter

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.