Dramele se scriu rar, nu orice consemnare în oracol se poate considera dramă, la fel cum, dacă prezinți rubrica meteo, nu te numești jurnalist. Drama e o creație care, pentru a avea succes, apăsare, carne și zeamă, obligatoriu trebuie să iasă din penița celui care suferă cu adevărat. Pentru un sportiv în activitate, meciul e opera sa, de el depinde în primul rând dacă e considerat artist. Intră cu totul în acel univers, existența pe Terra i se confundă cu realizările de pe teren, iar dacă pierde prin circumstanțe care ies ușor la un EKG de rutină, moare puțin.
Îmbătrânește la fața locului, se veștejește ca prunul în deșert, îl reîntâlnești peste ani și nu-ți vine să crezi că fostul coleg de generală arată ca taică-tu. Îl știai de olimpic pe județ în perioada în care nici n-aveai habar ce liceu vei urma, iar acum îl crezi îngenuncheat de diverse vicii.
Krejcikova și Townsend, ambele dependente de tenis, au săpat cu îndârjire la patru mâini pentru un thriller pe care soarta ni l-a adus pe tavă în crucea nopții. Sper ca soțul sau vreun șofer angajat special pentru acest eveniment s-o fi condus pe americancă acasă. Nu e de traversat de una singură după ce ratezi opt mingi de meci și pleci ca Fefeleaga cu spatele plin de papornițe. Suspinând-plângând. Nici telefonul la încărcat n-ar trebui să și-l cupleze Taylor, a sta departe de prize, apă, foc și alte elemente cu potențial distructiv mi se pare cea mai inspirată decizie într-o asemenea zi în care te întrebi cât de neagră poate fi și Apocalipsa. Sub pază 24 din 24, hrănită și hidratată cu atenție, iar preț de o oră, în special seara, e de scos la o plimbare cu patrula. Oxigenare, nu se poate fără. Scandalul cu Ostapenko de acum câteva zile n-a întărit-o destul. Repet pentru cititorii care au prins mai târziu firul epic – 8 mingi de meci a vărsat în ocean favorita tribunelor.
Ishika Samant/Getty Images
În 2019 o elimina, tot la US Open, pe Halep după ce venise de 106 ori la fileu într-o singură partidă! În timp, și-a cultivat și mai bine jocul la fileu. Astfel, a rupt-o pe genunchi pe Krejcikova în primul set. Un 6-1 care nu anunța drame, ci doar o trecere furtunoasă a lui Taylor spre sferturi, acolo unde nu a fost niciodată. Numărul 1 WTA la dublu, adică în alt sport, sportiva din Chicago a păstorit bine și setul 2. 3-1, 4-3, iar la 5-4 i-a venit pe retur șansa de a băga ultimul cărbune. Publicul sărea ca pop-cornul, jucătoarele avansau în tiebreak și iarăși se pregătea fanfara pentru localnică. De la 1-3, 6-3, adică încă o căruță de mingi de meci. Și de la serviciu, dar și pe retur a tot încercat reglajele care s-o elimine pe cehoaica posesoare de 2 titluri de Grand Slam.
Fost număr 2 WTA, campioana care, printre zacuștile și compoturile din debara, mai are loc pentru măcar încă o salatieră, e de asemenea în pericol. După ce a pupat TIR-ul în curbă, primind doar îngrijiri medicale care nu au necesitat internarea, Barbora a cucerit centura cu zece dani în exaltare. Realitatea post-operatorie e diformă, paroxismul jucându-se pe rând cu eroinele acestui spectacol incredibil. 15-13, cu un smash de-i scotea cehoaicei umărul din balamale, și ni se oferea și decisivul. Desert picant.
Matthew Stockman/Getty Images
Krejcikova revenea oacheșă din lumea cu verdeață și fără întristare, dar Taylor? Dărâmată ca un zgârie-nori care se face pulbere în mod controlat, tenismena din State a mai găsit un glonț. Categoric, ultimul. La 4-3 pentru adversară, i s-a ivit o minge de break, adică o șansă de 4-4. Era granița subțire dintre o nouă eventuală înviere și perfuzii. Doză dublă. A tras în plopi și a plâns mult la final. Era fluviu de jale, deznădejde cum rar întâlnești pe chipul unui sportiv. Tot ce-i lipsea atunci era aflarea în treabă a unui purtător de adevăruri second-hand de genul “ei, lasă, dragă, e doar un sport”.
Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?
Cronicile de la Roland-Garros îți sunt oferite de Porsche
Mă delectam zilele trecute pe Youtube cu un concert de cârciumioară al unei trupe autohtone de jazz și blues. Transpiram în compania unor mai buni cunoscători ai genului și-mi reglam din pâine sentimentele. Greii care prestau la diverse unelte magice, unii cu box office de necontestat, jubilau, savurau pe nemestecate performance-ul. Mă bucuram să le fiu contemporan, trăiam cam pe aceeași frecvență acel live, căci de conserve muzicale nu mai am vreme, dar parcă îmi făceau în ciudă. Mă rodea frustrarea că nu voi putea niciodată să smulg dintr-o chitară decât niște brazde de praf. Dar și a șterge un instrument cu coarde nu e la îndemâna oricui – detergenții și spirtul trebuie să rămână în dulapul din baie. La fel aș lua și pianul la trântă.
Când vezi bucuria lui Alcaraz, copilul-minune de ieri validat de propria explozie, marja de toleranță este consistent mai mare. Băiatul care a ratat ultima ieșire la frizer e încă un băiat, are voie să facă paradă cu propriile reușite. Uneori poate nici nu conștientizează că s-a cocoțat pe Everest fără șerpași, fără setul de reguli repetat până la obsesie de părinți și de mentor și fără să-și bată creierii că, dacă nu va ajunge în viața asta să străbată Chomolungma, va suna Salvamontul de prin Munții Măcin. La flash-interviuri sau în podcasturi e liber să spună orice, inclusiv că e urmărit de acest stres încă de când a pus mâna pe o rachetă de tenis. Dar Carlitos pare genul de june care disociază elegant viața de sportiv de cea a tânărului care știe că acum e de mers în club, nu după 40 de ani.
Rămâne să vedem cum îl va ajuta organismul în epoca de old-boy, adică la vârsta la care Federer, Rafa și Nole încă mai negociau cu zgârciurile de la genunchi, cu tendoanele și celelalte articulații ca să mai treacă peste un sezon de Grand Slam-uri. Impresia este că și Mama Natură a pus serios umărul pentru ca boțul de carne originar din Spania să aibă de toate și destul de devreme. Schelet, musculatură și ceva încrâncenare de toreador. Plus acel “the magic touch”, poate nu chiar de-un Chick Corea al fenomenului, dar orișicât. Echilibru îi mai trebuie, va veni și acesta cu timpul.
Matthew Stockman/Getty Images
Cu francezul Rinderknech, dificilă a fost doar pornirea. Așa cum deja obișnuiește, ibericul pleacă la ralanti și își aduce aminte târzior că seturile se termină la 6. Sau în tiebreak. S-a lăsat condus de Arthur fără să-i bage prin gard nici măcar un băț malițios. Nicio minge de break în întreaga primă manșă! Avea să piardă un prim serviciu în tiebreak, moment în care a băgat turbo și l-a lăsat în urmă pe bietul outsider, altfel un muncitor cu momente în care își face norma de pe la ora 13.00. De la 1-2, l-a mitraliat cu acea frunte încruntată pe care o are de împrumut. 6-2, apoi 7-3 și urmau și celelalte două seturi. Mai clare, așa cum trebuie să-l țină la distanță numărul 2 mondial pe cel care vine de pe 82 cu țelul de a face dintr-un Șlem oarecare turneul carierei. N-a fost concert în limba franceză. Poate în altă viață.
Struff, născut în Republica Federală Germania, asta ca să dăm dimensiunea existenței sale pe planetă, a venit la ediția 2025 a turneului de la New York încă de când pe aici se amenajau terenurile. Se cosea cu fanatism, se făceau exproprieri și studii de fezabilitate: o fi util un asemenea bal în Queens sau ar merge mai degrabă la Washington? Să ne ducem oare prin Dallas sau să coborâm spre Caraibe?
La primele jocuri de calificări – altfel nu putea fi – sigur s-au auzit bormașini dansând prin apropiere, se dădea de zor cu var, se montau becuri și se întindeau cabluri. Întrecerea trebuie să beneficieze de toate condițiile abia de la intrarea pe tabloul principal, nu la partidele dintre nevoiașii ATP-ului. Legenda spune că Jan-Lennard, la o săptămână de când tot transpira pe coasta estică a Americii, n-a mai recunoscut baza sportivă, terenurile, oamenii. Atât de mare e diferența dintre calificări și runda din care în concurs intră și privilegiații.
Neamțul de 35 de ani, în tinerețe fost sparring-partner al sârbului, pregătește aria căreia i se mai spune și cântec de lebădă. După o perioadă garnisită de accidentări, Struff a venit cu chef de tenis la Flushing Meadows și, de la prima rundă a calificărilor până în optimi, a scos pe margine șase flăcăi. Printre ei, doi favoriți cerți, Rune și Tiafoe. Nu avea așteptări să-l păcălească și pe Nole, în conferința de presă dinaintea meciului vorbise doar despre marele campion all-time. Doar la superlativ, arătând la nivel subliminal cât de onorat este să-și facă bagajele din cauza Djokerului.
În consecință, pe teren, belgrădeanul s-a desfășurat după gust, bătrânește, în mai puțin de două ore în care a avut timp și de un masaj la umăr. Doi de 6-3 și un 6-2, iar în sferturi îi va ieși la interval Fritz. Pentru vârsta lui Nole, o semifinală de Mare Șlem e ca încă un trofeu. Ca o cură la Amara, vorba poetului.
Mai ieri se accidenta cehoaica și se simțea din plin lipsa ei din GS-urile de peste an. Doar n-o să credem, cum scria și colegul Mircea, că individa e de locul 60. Nu știu când și cum s-a refăcut, nu am absolut nicio idee despre procedurile medicale urmate de Vondrousova, întrucât în cel mai promovat sport de la noi, în speță fotbalul, tehnica cea mai întâlnită e avionul spre Marijana de la Belgrad.
Ideea e că, pe baza propriului nume, nu se poate ca sportiva din Praga să nu fi postat și ceva de genul “I’m on the Market again”. Așa mi-ar plăcea, nu fac acum tracking doar pentru validarea propriei glumițe.
Nu doar că-i vedem iarăși mâzgăliturile de pe brațe zâmbind sub soarele unui mare turneu, dar fata e și în formă de competitoare alfa. După Jasmine Paolini, i-a sugrumat accesul spre fazele finale și Elenei Rybakina. A dat bine atât cu primul, cât și cu al doilea serviciu, i-a înșurubat 13 ași kazahei și a greșit cam de trei ori mai puțin decât partenera de promenadă pe Arthur Ashe. Asta se traduce simplu: a pus presiune pe numărul 10 mondial, i-a plantat capcane în epicentrul subconștientului, a scos-o cu alertă de tsunami din zona de confort.
38 de erori neforțate – oricum ai aborda acest număr, e cam mult pentru un meci de două seturi din trei. Dar cunoaștem bine materialul. Elena e una dintre acele jucătoare de top care, la întâlnirea cu mirosul de ebonită arsă, în loc să pornească și mai tare ventilatoarele, să deschidă toate geamurile pentru aerisire, se retrage într-un colț și inspiră adânc. A ieșit bine din carapace în setul 2, fără să închidă la prima șansă, iar în decisiv și Marketa le-a nimerit ca la Turneul Campioanelor. Deh, i se complică și ei ecuația. Miroase aspru și persistent a Sabalenka.
N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.
