- Simona Halep o învinge pe Lauren Davis după aproape 4 ore într-unul dintre meciurile istorice ale tenisului feminin: 4-6 6-4 15-13
- Ana Bogdan este eliminată în două seturi de Madison Keys: 3-6 4-6
- Horia Tecău și JJ Rojer ies din optimi la dublu după un meci cu localnicii Hewitt/Groth: 6-7 6-4 5-7
- Angelique Kerber o scoate scurt pe Maria Sharapova: 6-1 6-3
- Thomas Berdych îl elimină în trei seturi pe Juan Martin del Potro: 6-3 6-3 6-2
- Novak Djokovic trece ușor de Albert Ramos-Vinolas: 6-2 6-3 6-3
- Roger Federer trece în ultimul meci al zilei de Richard Gasquet: 6-2 7-5 6-4
Numele meu este Mircea și habar n-am cum ar trebui să încep acest text. Pentru că, indiferent de cât de creative, metaforice, hiperbolice și inedite ar trebui să fie cronicile pe care le citești aici în fiecare zi, un lucru e clar: nu vor exista niciodată cuvinte care să explice explozia de sentimente pe care le-am trăit în noaptea de 20 ianuarie. A fost Revelion pe rit nou pentru oricine iubește tenisul, iar ce s-a întâmplat la Melbourne va rămâne pentru mult timp în minți și în inimi. Și probabil că mulți dintre cei care au avut inspirația de a sta treji la ore paleozoice vor dormi în restul dimineții zilei de sâmbătă cum n-au mai dormit de când pluteau în lichid amniotic. Asta după ce spitalele de urgență din România au răsuflat ușurate: au fost la câțiva centimetri de o inundație de pacienți aterizați brusc la orele dimineții pe fondul unor activități cardiace intense și neregulate.
Peste toate, însă, vor exista momente în viață în care vom sta cu nepoții pe genunchi și, în timp ce ne vor întreba despre cum era viața în vremea holerei, noi le vom povesti meciul ăsta. Dar să începem cu începutul.
Aceste texte îți sunt oferite de:
Simona Halep – Lauren Davis 4-6 6-4 15-13
Atunci când Simona Halep a trecut în turul al doilea de Genie Bouchard fâlfâindu-i canadiencei rochița în jurul grumazului și am citit numele viitoarei adversare, căutam deja cu privirea pe tablou numele ceva mai răsărite care ar fi putut să-i încolțească în față în tururile următoare. Chiar dacă ești unul dintre fanii hardcore ai tenisului de orice fel și le știi pe de rost tuturor mărimile la pantof, data nașterii și pin-urile cardurilor (Râmnicu Vâlcea e cu noi? Doamne-ajută!), Lauren Davis nu e vreun nume care să-ți trezească amintiri și sentimente contradictorii. Cățărată pe locul 76 WTA, americanca de 24 de ani s-a remarcat mai degrabă prin faptul că e o versiune feminină a argentinianului Diego Schwartzman decât prin rezultate care să spargă normele. Altfel spus, Lauren trece în picioare pe sub fileu la înălțimea sa de un metru jumate și-o ceapă, dar dă din picioare pe teren de parcă-i titirez plug-in. Treaba asta e utilă în general în viață, dar tenisul e ceva mai complex decât mișcările dezvoltate la coadă la toaletă și americanca n-a avut arme să iasă în evidență major prin tenis. În afară de câteva victorii rare ca deciziile bune luate de Guvern, Davis a fost tipa aia pe care se bucura oricine s-o întâlnească prin turneele cu sânge albastru.
Embed from Getty Images
De exemplu, anul trecut a ieșit prin canalizare în primul tur la toate cele patru Slam-uri, fiind bătută cu coada măturii de jucătoare clasate în general mai prost decât ea. Fix acum un an, într-un colț de tablou uitat de lume la Melbourne, Lauren Davis își lua bătălie cu 6-0 în decisiv de la Samantha Crawford, o colegă de salon care la ora la care scriem rândurile astea înoată în ape tulburi undeva pe la poziția 350 WTA. Mai mult, chiar Simona Halep i-a întors ombilicul la soare la singura lor întâlnire directă, care a avut loc în 2013 la Indian Wells: 6-2 6-0 într-o perioadă în care Simona era încă la nivel de speranță și tocmai urcase în avionul care între timp a adus-o la înălțimi cu oxigen foarte rarefiat.
Deci nu prea erau motive de îngrijorare. Poate cu excepția gleznei Simonei. O necunoscută a ecuației de la Australian Open despre care nu știm decât că s-a strâmbat la noi urât în primul tur și a ținut cu dureri în al doilea. Între timp, glezna Simonei tinde să devină unul dintre dosarele secrete ale umanității, alături de localizarea mormântului Cleopatrei, rețeta condimentelor KFC și salariul Andreei Esca.
Embed from Getty Images
Era mijlocul nopții de sâmbătă dimineață în România, iar eu îi dădeam cârcă unui Porsche 911 Cabrio roșu pe șosele perfecte construite pe munții de pe Marte când m-a oprit un polițist din Cugir ascuns între boscheți din plastic care mi-a cerut actele și m-a certat că presiunea din anvelope trebuie schimbată în funcție de planetă. Fix când să mă cert cu omul pe tema fizicii de-a șasea, mă trezește un sunet de locomotivă care se îndrepta spre mine. Era ceasul telefonului, pus să sune la fix ora 2. M-am dumirit cu greu care-i scopul și durata sunetului enervant care mă trezea la ore ante-crepusculare, dar am sărit din pat rapid când m-am prins că Simona Halep și Ana Bogdan sunt deja încălzite și gata să se ia de gulere cu americancele Lauren Davis și Madison Keys la Melbourne.
Am pornit ambele meciuri pe Eurosport Player și le-am lăsat să curgă în liniște totală, mulțumindu-le organizatorilor că au avut inspirația de a programa ambele meciuri ale româncelor la aceeași oră și mulțumind evoluției că n-are ingineri și tăieri de costuri din cauza crizei, deci ne-a modelat cu doi ochi în loc de unul, soluția de avarie ceva mai ieftină. Dar despre Ana și Madison vom vorbi ceva mai încolo.
Scaunele de pe Rod Laver erau trei sferturi goale la începutul meciului Simonei. Așa se întâmplă de obicei la prima partidă a zilei pe central, pentru că, în ciuda aparențelor, australienii-s și ei oameni și nu se duc sâmbătă la ora 11 la turneu ca să vadă cum numărul 1 WTA o căsăpește în 40 de minute pe o tipă care la Auckland, la începutul anului, a luat 2-6 2-6 de la Sachia Vickery. oricine-o fi fata asta. Ain’t nobody got time for this, și-au zis localnicii în timp ce-și sorbeau cafeaua de dimineață, își plimbau câinele și aflau de la știri că Prim-Ministra vecinilor din Noua Zeelandă a anunțat că e însărcinată.
Revenim. Simona părea pe jumătate relaxată, pe jumătate concentrată pe gleznă, mișcările ei arătând clar că face economie de extensii pentru a nu risca vreo extorsiune a unui degajament într-o apă. Tactica pe care a ales-o pentru meciul cu Davies părea simplă: pentru că americanca joacă un tenis agresiv ca taximetriștii din București, a noastră a ales să-i dea mingile înapoi ca din perete și s-o lase pe ea să se ocupe de falimentul business-ului. E o tactică 100% corectă dacă joci cu un amețit care nu știe decât să lovească mingile cu putere, fără să încerce o temporizare, o fărâmă de control, ceva fine tuning. De exemplu, deși eu joc tenis la nivelul feliei de pâine scăpate pe jos, eu folosesc același stil falimentar, fapt care-mi aduce multe înfrângeri în turneele de amatori. Dau în ele ca surdu’-n clopot și-apoi om mai vedea. Bravo, Meșter! Felicitări. Ia bomboana asta și plimb-o pe culoar.
Și așa, din schimb în schimb, pasându-i adversarei peste fileu orice minge putea să agațe și atacând atunci când avea șansa să se așeze corect pe călcâie, Simona a făcut ceea ce ne așteptam cu toții: un break. S-a făcut 3-2 pentru a noastră pe serviciul alei lor și la revedere, americanca părea pe făraș, împingea tomberonul la ghenă, a căzut pe tobogan.
Embed from Getty Images
Cumva, undeva, în sora Lauren s-a declanșat însă o explozie de adrenalină și, simțind că România e cu ochii pe ea, fata a început să scoată din CV lovituri agresive și dureros de exacte care au trimis-o pe Simona în poziție de libero la doi metri în spatele tușei. A noastră s-a apucat muncitorește să agațe orice ghiulea venită dinspre vecina de platou, în stilul binecunoscut, însă ceva părea că nu se leagă. Davis și-a luat masca de personaj din Ispirescu și la fiecare capăt care părea retezat scotea altele trei razante cu tușele. S-a făcut 3-3, apoi 4-3 pentru a lor, iar Simona și-a cusut pe față o mină preocupată, cu sprâncenele încordate. Cum nu suntem specialiști în kinetică și limbajul trupului, nu ne-am prins exact dacă era vorba de un nivel superior de concentrare sau de o durere la gleznă, așa că am mizat pe faptul că știe fata ce face și am ignorat semnele de furtună.
Sprâncenele arcuite ale Simonei s-au transformat însă în spirale spre finalul setului, atunci când Lauren a pus mână de la mână și dreaptă de la dreaptă și a făcut rost de un nou break fix când e calul mai bolnav: la 5-4 pentru ea și pe serviciul alei noastre. Davis continua să lovească cu spor de zugrav plătit la metrul pătrat, Simona nu părea că înțelege exact prin ce fenomen fizic vin înapoi mingile în unghiuri aparent imposibile, iar setul 1 se ducea la americancă. Moment în care televiziunile lumii întrerupeau banalele programe cu Arșinel și aruncau legătura la Melbourne, unde numărul 1 WTA era înfundat în corzi și primea pumni veniți aparent de nicăieri.
Embed from Getty Images
Era evident că Halep trebuia să schimbe ceva în mișcările rectilinii uniforme pe care le execută eficient în mod tradițional pe lângă peretele cu reclame din spate. Și s-a întâmplat. Simona a urcat ușor în interiorul terenului, a început s-o trimită după țigări pe Davis din încheietură, așa cum fac fotbaliștii la penalty-uri, iar americanca s-a trezit brusc în brațe cu o problemă de a cărei existență părea că uitase: când Simona bagă a doua, îți trebuie lanț din kevlar ca s-o oprești.
Așa a venit break-ul care urma să decidă setul. Pe fondul unui joc mult mai apăsat al Simonei, cu inserții inteligente precum serviciile tăiate și aruncate mult în exteriorul terenului, acolo unde anvergura limitată a brațelor adversarei bloca orice încercare de retur. Au fost câteva game-uri interesante, cu rollercoastere de situație, dar pe care Simona a părut că le domesticește în vederea achiziției, vorba fermierilor. S-a terminat 6-4, deși ambele jucătoare au mai avut șanse de break care ar fi putut duce setul la penalty-uri. N-a fost cazul. Încă.
S-a făcut 1-1 la seturi și începea setul care urma să le strice socotelile celor care au decis că Legendele Olimpului nu vor mai avea ediții revizuite. De obicei, atunci când revine de la 0-1, Simona ne-a obișnuit să accelereze până când adversarei aruncate în praf nu-i rămâne decât să miroase damf de benzină. Și totul părea în parametri, mai ales că a noastră sprinta în continuare sălbatic între extremele laterale ale terenului, agățând mingi aparent omorâte, dar care se trezeau la viață după ce adversara debusolată lovea cu din ce în ce mai mult aplomb fileul din poziții echivalente cu poarta goală la fotbal, vorba lui Dragoș Suciu, care a îmbătrânit cu 50 de ani în 3 ore la microfonul transmisiunii în direct.
Găina părea moartă-n coteț: Davies rata mingi ușoare și apoi se strâmba a lehamite cu o expresivitate impecabilă care l-ar fi lăsat la o adică pe Mihai Mălaimare fără slujbă dacă se punea de-un concurs de mimi. Între timp, Simona făcea un break devreme și servea impecabil pentru 3-1, iar toate gândurile celor care se treziseră cu noaptea-n cap mergeau spre cronicarul care urma să-și mai ocupe niște ore bune scriind povestea unui meci ca oricare altul.
“Dar stați, băi fraților, unde vă grăbiți așa?”, a zis Simona telepatic. “Păi dacă tot ați făcut ochi la ore despre care nici nu știam că există, s-o facem istorică”, continuă ea. Noi ne uitam ca lemurii la clepsidră. S-o fi referit fata la vreun schimb de-ăla absolut epic de vreo 16-20 de mingi în urma căruia creierul nu înțelege dacă trebuie să aplaude sau să descâlcească în segmente ce-a văzut. S-o fi referit la vreun tweener, vreo lovitură pe la spate, vreun voleu drive numai bun de așezat prin genericele de la CNN.
La 3-2, pentru Simona, cu serviciul în brațe, meciul a luat însă o turnură cumplită. Sau superbă, depinde pe cine-ntrebi. Davis egalează la a cincea minge de break a game-ului, iar culorile de pe fețele celor două jucătoare fac rocadă. Simona începe să lovească lent, previzibil, pe centrul terenului, în timp ce Lauren prinde țeavă și presiune și reintră în meci, inventând o armă care astăzi a fost mai puternică decât orice bombă nucleară: reverul scurt în cross. Letal și fără urme, de s-a apucat tata Vladimir să-și pună chimiștii la treabă ca să găsească formula.
Embed from Getty Images
A fost momentul în care americanca a înțeles că puțină concentrare și un dram de noroc o pot trimite în istorie, astfel că fata începe să alerge și să dea în mingi de parcă se afla la antrenamente în curtea casei părintești din Gates Mills, Ohio. Să ne înțelegem: există jucătoare care lovesc mingile corect în finalurile de meci, există jucătoare agresive care păstrează energie pentru lovituri stoice spre vărsarea meciului în mare, există bombardiere care îți cântă la mitralieră indiferent de momentul meciului și apoi există Lauren Davis. Care nu doar că scotea mingile aparent perfecte ale Simonei, dar le introducea în teren cu atât de multă exactitate încât fata a primit instantaneu pe mail o ofertă de angajare în armata SUA, unde e nevoie de cadre care știu să regleze nativ lunetele. Călărită de oboseală, Simona continua tirul până când mingea se încăpățăna să iasă afară, treabă care avea loc de obicei după vreo 16 schimburi de mingi, moment numai bun să te facă să-ți bagi picioarele-n el de sport perfid și cinic.
La 4-4, însă, Simona trage din nou coșul cu jucării lângă ea și face break. Cu serviciul în mână, părea o simplă formalitate să o ucidă cu sânge rece pe adversara care părea groggy. Dar aici a început o tură gratis cu un rollecoaster fără frâne. Lauren a luat-o pe Simona de-o aripă, a urcat-o în mașinărie, i-a dat gaz și lucrurile au început să arate de parcă le-ar fi regizat Hitchcock și M. Night Shyamalan. Dosarele X sunt praf pe ceas, Zona crepusculară e film pentru sugari iar horror-urile japoneze se predau la creșă.
Embed from Getty Images
A fost, pe rând, 5-4 cu break pentru Simona. Apoi, când ne așteptam ca lui Lauren să-i tremure gladiolele pentru că a noastră e la o lungime de macaroană de meci, rebreak fără drept de apel. Simona a făcut 6-5 pe serviciul adversarei doar pentru a fi din nou înfundată în propriul sos. Speranțele de a prinde măcar încă o oră de somn regulamentar ale tuturor celor care stăteau deja treji de aproape 3 ore începeau să crape pe măsură ce game-urile se înnodau. Pentru că vorbim de Melbourne, deci nu avem tiebreak în setul decisiv, așa că fetele erau nevoite să-și care upercuturi până când prima urma să cedeze două game-uri consecutive.
Prins cu ochii de televizor și cu falca blocată pe modul deschis, creierul nu-și mai nota nimic din înlănțuirea de game-uri care a urmat. Cert e că orice break al Simonei era transformat uluitor de ușor de adversara sa în egalitate, în timp ce orice game câștigat de Lauren Davis era succedat de unul lucrat manual de Simona. Și s-a făcut 10-10, scor la care statisticienii începeau deja să caute prin arhive pentru a vedea când și dacă s-a mai întâmplat ca un meci al fetelor să treacă de 3 ore. Scor de handbal colț cu baschet.
Embed from Getty Images
Apoi, la 11-10 pentru Lauren Davis, s-a pogorât Azazel. A fost 0-40 pe serviciul Simonei, iar americanca a avut brusc în față trei mingi de meci. Ne-au luat căldurile, internetul s-a blocat, televizorul părea că transmite sacadat, iar timpul s-a dilatat. Cumva, un meci care părea la un moment dat la îndemână s-a dat de trei ori peste cap și s-a transformat în vierme păros pe care nu pui mâna, că nu ești niciodată pregătit și vaccinat pentru întâlniri de genul ăsta.
O singură persoană din lume a avut însă încredere că trenul poate fi pus iar pe șine. Numele ei este Simona Halep. Jucătoarea care se clătina cu 10 secunde mai devreme a luat mingea în mână, și-a aruncat-o pentru serviciu și a pironit-o pe Davis pe ciment. Apoi a schimbat partea și jap! ia-ți-o și pe-asta, Laureno. Imediat după, bang! o termocopită din serviciu din care adversara n-a înțeles nimic. Era 40-40, iar turmele de hateri care și-au făcut loc cu forța în viața virtuală a fetei ăsteia criticându-i construcția psihică se aliniau ușor pe marginea Chomolungmei, gata să se arunce-n tăpșan. Câteva momente mai târziu, Simona răsufla a lucru bine făcut și egala la 11.
Embed from Getty Images
La 11-11, cu pulsul tuturor celor din fața televizoarelor plecat pe drumul ireparabil al atacului vascular, a urmat unul dintre cele trei momente de întrerupere a meciului cauzate de faptul că niște bășici dintre degetele lui Davis au decis să protesteze și să aleagă propria lor cale-n viață. Evident, un moment cum nu se poate mai potrivit pentru ca o bășică să preia prim-planul meciului. Simona rămâne pe teren, probabil de frică să nu i se blocheze articulațiile definitiv dacă se așează pe bancă, în timp ce americanca e aparent chinuită de medic cu un plasture. Știm, nu e fair să-ți dorești câștigarea meciului așa, dar în momentele alea, cu inimile blocându-ne gâtul, orice ni se oferea pe filieră etică sau mai puțin etică era perfect. O accidentare ușoară care să deranjeze la serviciu, un abandon, o mentosană, un RedBull, o suricată aterizată pe teren, o minge care să cadă din fileu în terenul adversarei. Orice pica și avea potențial.
Dar Lauren își preia poziția și, la prima minge după schimonoselile de pe bancă, reia tradiția backhand-ului în cross care a făcut-o pe Simona să execute monoloage cu limbaj incoerent de-a lungul meciului. Asta e, prieteni, se pare că azi ne câștigăm meciul pe teren.
Cap la cap s-a mers până la 13-13, moment în care Simona începe să pășească strâmb, semn că s-a stricat ceva prin suspensii. O tonă de crampe îi dau târcoale piciorului drept, dar a noastră se încăpățănează să plescăie din mers doar între puncte. În timpul lor, își aduce aminte că are în arsenal obuze și se ajută de ele pentru încă un break. Al 892-lea sau ceva. Iar apoi, pe propriul serviciu, cu Lauren Davis în sfârșit răpusă de oboseală și cu mâna moale, Simona își câștigă punctele și face 15-13. Cumva simbolic, meciul se termină cu o dreaptă în lung de linie a adversarei care aterizează la o palmă în afara terenului. A 73-a greșeală neforțată a americancei. Nu e tocmai rezultatul perfect al tacticii de așteptare, dar merge și ăsta la o adică.
N-a fost loc, timp și energie pentru zâmbete la final, după 3 ore și 44 de minute care au aruncat meciul în istoria întâlnirilor de Australian Open de povestit urmașilor. Cu bateriile în modul de avarie (Simona zicea după meci că e “aproape moartă)”, cele două jucătoare au bătut rece palma peste fileu. Ca după un armistițiu forțat venit în urma unor lupte soldate cu victime nevinovate. Dar, peste toate, Lauren Davis dovedește ceea ce n-a reușit Ostapenko în ziua aia cretină de vară din finala Roland Garros-ului: ca să reușești performanța de a le deveni simpatică românilor, trebuie să pierzi cu ale noastre. Respect nelimitat, Lauren Davis. #rezist.
Alte meciuri care ne-au atras atenția la Australian Open în ziua a șasea:
– Meciul dintre Ana Bogdan și Madison Keys, jucat de la aceeași oră cu cel al Simonei, a părut că se desfășoară pe un poligon pe care americanca își reglează tirul. A dat Madison în mingi de le-a sărit puful și li s-a bășicat cauciucul, de ridica a noastră din umeri pe la mijlocului setului al doilea: “Ce dracu’ să-i fac ăsteia, nu vedeți că a venit la meci cu racheta balistică?”. Spre finalul meciului, râcâită de sprinturile defensive executate cu speranța că agață totuși mingile-resort ale adversarei, Ana părea epuizată de efort, ca un Usain Bolt pus să alerge zece curse de sprint puse cap la cap. 29-6 pentru americancă a fost scorul la lovituri direct câștigătoare. “Ana a ajuns la multe mingi și m-a făcut să scot cel mai bun tenis din mine”, a spus Madison la finalul meciului, bucuroasă că a reușit să bată peretele, o performanță care în tenis e premiată indiferent dacă are loc la Melbourne sau la Otopeni. Madison Keys – Ana Bogdan 6-3 6-4.
– Partida dintre Angi Kerber și Maria Sharapova a fost una specială pentru noi. Asta pentru că ambele jucătoare sunt sponsorizate de Porsche, brandul care vă oferă și cronicile din Grand Slam-urile anului 2018, deci cumva ne simțim ca-ntr-un fel de familie. Zic “un fel de familie” pentru că, dacă am fi într-o familie reală, noi am avea rolul ălora care scriu pe net tot ce se întâmplă la masă, deci nu cred că ne-ar iubi major. Trecând peste acest aspect deloc întâmplător, astăzi am văzut o Angelique Kerber care a demolat-o pe Sharapova în 60 de minute: 6-3 6-1. Nu mai e Masha ce era, prieteni, mai ales că a prins și o umbră de gușiță și parcă nici fondul de ten n-o mai prinde atât de bine ca pe vremuri. Paranteză: Kerber a rămas singura câștigătoare de Slam din turneu, așa că ori face ea dubla, ori ia Simona primul titlu.
– În partida de dublu dintre Tecău/Rojer și Hewitt/Groth a fost spectacol. Nu doar în teren, unde diferențele au fost de mărimea grosimii firului de ață, ci mai ales în tribune, pentru că localnicii au venit să-i susțină pe ai lor cu tot arsenalul de zornăitoare, petarde, steaguri și fulare pe care-l aștepți mai degrabă în campionatul de fotbal al Braziliei, nu pe terenul nr. 2 de la Melbourne. A fost atmosferă de Cupa Davis, practic, și probabil că lui Horia i se zbate vena în tâmpla stângă atunci când simte atmosferă de-asta, amintindu-și de meciurile epocale pe care le-a făcut alături de Florin Mergea din Ecuador la București via Rio. Cert e că sentimentul ăsta naționalist nu-l atinge și pe Rojer, astfel că nivelul de chimie dintre cei doi a scăzut îndeajuns de mult cât să le dea verde adversarilor spre sferturi: 6-7 6-4 5-7. S-a terminat strâns, meciul a fost frumos, dar ai noștri mai stau o tură.
– Victoria lui Novak Djokovic în meciul din turul al treilea cu spaniolul Albert Ramos-Vinolas (6-2 6-3 6-3) era ușor de anticipat, însă diferența de scor și de joc ne demonstrează încă o dată că diferențele dintre cei 4-ish din față și restul plutonului este una imensă chiar și în condițiile în care greucenii absentează câte șase luni de pe teren din cauză că le sare lanțul și chiar și dacă joacă dup-aia ușor juliți, cum a dat semne Nole că se simte azi. În fine, pentru noi, ăștia care ne-am obișnuit cu ei, asta e o veste bună: cât timp băieții pot să împopoțoneze elefantul la nivelul ăsta, vom vedea în continuare tenis clasic îmbrăcat în costum de gală. Victorie totală. Ramos-Vinolas se bucură și el de treaba asta, cel mai probabil. Bonus: următorul jalon în dreptul lui Djokovic e coreeanul Hyeon Chung, care astăzi a dat impresia că se îneacă doar ca să-i spargă eternei speranțe Alexander Zverev mingile-n cap în finalul meciului: 5-7 7-6 2-6 6-3 6-0.
– Tata Roger Federer și unchiul Richard Gasquet s-au întâlnit pentru a 19-a oară în turneele ATP, lupta dintre cei doi fiind una dintre cele mai longevive oferite de membrii actualei generații de jucători. Așa cum se așteptau tipsterii, învingător a fost elvețianul, cel care l-a nășit pe Gasquet în 17 dintre cele 19 ocazii în care și-au întins racordajele reciproc prin turneele lumii. Noi nu ne pricepem neapărat, dar specialiștii spun că meciul dintre Gasquet și Federer a fost unul dintre ultimele clasice ale reverului cu o mână, drept pentru care am urmărit duelul dintre cei doi cum te uiți la Casablanca. Meciul de azi s-a jucat între un elvețian și un francez, dar i-a făcut fericiți pe vecinii unguri, care-l vor vedea pe Márton Fucsovics în următorul tur pe Rod Laver contra lui Roger. Márton are 25 de ani, a mâncat ceva gulyas la viața lui de-a ajuns la 1.88 înălțime și e unul dintre tipii din valul al doilea care încearcă să găsească ulița spre vârf imediat după ce “pensionarii” vor da semnalul că au eliberat locul de parcare. Un prim examen va veni poimâine.
Meciuri de văzut la Australian Open în ziua a șaptea (duminică, 21 ianuarie)
M. Rybarikova – C. Wozniacki
G. Dimitrov – N. Kyrgios
R. Nadal – D. Schwartzman
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
