Für Elise

Sper că la orele la care eu scriu și voi citiți textul ăsta, Kobe Bryant refuză să joace baschet cu îngerii. Pe de-o parte pentru că aș vrea ca partea asta a zilei să fi fost o bucată de vis nenorocit. Pe de altă parte, dacă într-adevăr nu putem primi o rejucare, mi-e milă de cetele de îngeri în momentul în care Kobe îi lua la transpirat pe coș. Și îmi imaginez că le-ar zbura toate penele din aripi când le-ar preda primele strofe din „Mamba Mentality”.

Poate că e un moment bun să ne deschidem obloanele creierului și să ne amintim cine și mai ales ce sunt sportivii pentru care noaptea ne ținem pleoapele legate de candelabre doar că să nu le pierdem fiecare mișcare, iar ziua gâdilăm ecrane care ne spun cum le mai merge. Nu par ei oameni, dar sunt. Și fac lucruri de oameni, iar printre ele se numără plecatul. Care încotro. O să prindem ziua în care sportivii ce ne-au ținut sângele la fiert se vor retrage într-un fel sau altul. Pentru că principalul atribut al lucrurilor extraordinare e că acestea nu există în cantitate infinită. Ceva e într-un fel nemaipomenit pentru că nu o să mai fie. Dar până atunci, să ne bucurăm de acel ceva.

Aceste cronici îți sunt oferite de:

Simona Halep – Elise Mertens: 6-4, 6-4

Și să ne bucurăm așa cum trebuie de Simona Halep. Uniunea Europeană zice că nu rupem noi gardul la productivitatea în câmpul muncii, dar probabil că ne-ar înțelege dacă după fiecare meci al Simonei ne-am arunca la petreceri pantagruelice, cu lăutari care zdrăngăne racordaje de rachetă și mingi izbite în pereți, ca să ținem ritmul. Ar mai fi de analizat acustic și muzica pentru care Elise Mertens ar suna la Poliția Locală ca să reclame că vecinii românii întrețin condițiile coșmarului prin care a trecut azi la AO, dar mai sunt și alte reclamații de soluționat.

De exemplu, astăzi s-a construit clandestin și inopinat un zid elastic pe unul dintre terenurile de la Melbourne. E și ceva nisip de Marea Neagră pe lângă el și sub un umbrar stau două trofee de Grand Slam, semn să se muncește la foc continuu. De când mi-a fost dat în brațe condeiul digital ca să scrijelesc cronici pe foi online nu am mai pomenit așa debandadă în miez de noapte.

Embed from Getty Images

Dacă ne-ar fi bătut la ușă Mertens cu atitudinea aia de îndoit fierul doar din fluturatul codițelor, nu am fi avut niciunul vreo șansă în fața ușii sparte. Fără să fie una dintre fetele cu prezențe stelare pe la câte un turneu pe care l-au câștigat o dată doar ca să plece să trăiască o viață din banii și punctele alea, Mertens e o jucătoare care dă în adversar cum dă falimentul în fotbalul românesc: cu sete și pe neanunțate. N-o fi câștigat ea mai mult decât turneul de la Doha, dar o vedem peste tot dezumflând mingi și speranțe de preamărire. Iar fata are zestre cu care o poți mărita oricând la vreun trofeu cu ciucuri și cec mare, pentru că dacă-i iese din ladă dreapta aia catapultată, apele se despart de spaimă și peștii își grăbesc evoluția ca să le crească picioare și să se poată adăposti.

Simona, însă, atinge noi rafturi ale evoluției în tenis. A livrat ce s-a cerut pe tarabă și ceva în plus. A cărăbănit mingile primite în șuturi și le-a returnat învelite în flăcări drăcești. A împins-o pe Mertens la păcate și atât de multe greșeli neforțate, încât nici armatele de sfinți olandezi nu au putut ierta suficiente. Prin baschet umblă vorba că ofensiva îți aduce spectatori, dar defensiva îți aduce titluri de campion. După un prim set cu chin și vai în care Mertens a atacat la fiecare ușă din bloc, contemplam un sincer 14-1 pentru a lor la capitolul greșeli neforțate. Elise a tras din toate pozițiile, fetele au ignorat total restul terenului de joc și s-au mutat pe tușă, în timp ce muritorii de rând au făcut echilibristică, plimbând cu mână alarma pentru luni dimineață și cu cealaltă oblojeau atrii și ventricule care încercau să scape din piept.

Embed from Getty Images

Mai rar ca la 3-0 în setul 2 să evităm să ne punem hainele de petrecere câmpenească, dar mi se pare că începem să înțelegem și noi lumea reală. A fost de ajutor și Mertens, care a ținut cârma cu înflăcărare către stâncă, cu gândul evident de a trece prin ea, pe sub ea sau peste ea, cum s-o nimeri. De la 3-0 s-a făcut 4-4, moment în care fata noastră a rezolvat cu racheta problema suprafeței perfecte de joc de la AO. Atâta doar că Simo mai știe multe, iar spre deosebire de anteriorul 3-0 în set secund pe care ni-l amintim – un anume meci de Roland-Garros cu onor Leana la țambal – pe listă a apărut de ceva timp capacitatea de munci psihicul adversarei până când aceasta este convinsă că mingea trebuie să se deplaseze rectiliniu pe tușă pentru a exista oareșce șanse sigure la punctul ăla nenorocit. Iar parte a acestei abilități presupune ca Simo să alerge infinit chiar și după acele mingi pe care alții le-ar pupa din vacanță.

S-au luptat fetele cum se luptau dacii cu shaolinii, iar Simo începe ziua de luni mai repede și mai bine decât toți conaționalii ei. Cum se obișnuiește în Simoland, zonă favorizată de exces de efort și calificată pentru a 14-a oară într-un sfert de Mare Șlem.

Rafael Nadal – Nick Kyrgios: 6-3 3-6 7-6 7-6

Sigur, voi ați avut o zi grea de luni pentru că v-ați făcut greu drum prin aerul poluat din orașele nației și ați fost nevoiți să mestecați foițe de cronici mai vechi până a venit meniul zilei cu ultimele meciuri din optimile AO. Dar vă gândiți oare la Nick Kyrgios și, în esență, la orice alt jucător pe care nu îl cheamă Nadal, Federer sau Djokovic? Nu vă gândiți, că sunteți egoiști.

Dacă criogenarea ar fi o soluție viabilă, mâine dimineață tot circuitul ATP s-ar băga lângă pungile cu ceafă de porc din congelator și ar sta acolo cuminți până prin 2025, când ăștia trei s-ar domoli și ar începe să mai câștige cel mult două-trei turnee Premier 5 de căciulă pe an. Ar fi și Stan Wawrinka în discuție, în parte pentru că el nu încape între sticlele de bulion din frigider, dar și pentru că omul abia a început să se distreze și, având în vedere coșurile de pe față, pare că îl prinde din urmă și prima tinerețe.

Relația Nick – Nadal e, totuși, una specială. Sigur, ceva mai problematică acum, când atenția lui Nadal trebuie să se împartă și către soție, dar tot pare că e ceva sămânță de quinoa înmuiată în scandal și discordie. Kyrgios are o capacitate remarcabilă de a se înfige în rutina lui Nadal și de a-i sufla în șuvițe exact când se concentrează spaniolul să își așeze șortul perfect perpendicular cu șira spinării.

În plus, pe Kyrgios nu îl urăște aproape nimeni. E cremă pentru suflet, e băiatul ăla sufletist cu care mergem oricând la bere, chiar dacă după setul al treilea face ca toate alea și îi aleargă pe artiști ca să le fure microfonul și să cânte singur, fără negativ, „La moară la Niculai”. Iar când Nick a intrat astăzi în arenă plângând, îmbrăcat cu un maiou al lui Kobe Bryant, mi s-au cutremurat toate credințele și jurămintele făcute lui Nadal cu mult înainte să existe Xisca.

Embed from Getty Images

Apropo, totuși, de meci: în cazul în care scorul vi se pare deosebit de familiar, asta pentru că avem exact același scor ca la meciul pe care cei doi l-au despănușat la Wimbledon anul trecut. E penurie mare de scoruri în circuitul ATP, astfel că băieții încep să le poarte tot pe alea vechi. Totuși, ne-am distrat cu Nick. Omul a jucat mult mai bine decât a făcut-o în 2019 la Wimbledon și treaba arată de parcă, pe la 35 de ani, Nick ar fi chiar capabil să înțeleagă de ce o dublă greșeală în tiebreak-ul setului 4, la 5-5, nu îți poate deschide drumuri asfaltate în trei straturi către vreun Grand Slam.

E foarte de apreciat faptul că serviciul lui Nick a mers cât pentru două duzine de ași cu care a stat bine în meci, dar, totuși, nu atât de bine cât să reziști unuia cu jocul lui Nadal. de exemplu, fix lui Nadal. Pe fond de mușchi vitregiți de cele trebuincioase, neputința s-a urcat până la urmă în mintea și gambele lui Kyrgios. Dar e relevant să sesizăm faptul că australianul a spart atât de multe rachete în carieră, încât deja face asta la un nivel profesionist: nu le mai izbește de suprafața de joc, riscând să-și scoată racordajul dintr-o nară prin cealaltă și efectiv le plantează în ciment cu grija cu care, în copilărie, puneam cartofii în cuib.

Sigur că Nadal merge mai departe așa cum o face de fiecare dată, iar Meșter e de părere că Thiem va juca rol de barieră și-l va opri pe spaniol în sferturi. Să râdem așadar împreună la cea mai bună glumă a acestui text.

Embed from Getty Images

Stan Wawrinka – Daniil Medvedev: 6-2 2-6 4-6 7-6(2) 6-2

M-a bufnit râsul când am văzut că unii ar fi fost surprinși că Stan a câștigat meciul ăsta. E ca și cum aș fi descoperit copii naivi care cred că Iliescu nu mai există doar pentru că nu aud ei știri despre el.

Medvedev avea totuși niște argumente cu mușchi bine dezvoltați. Plus fanii lui alături: niște tenisofilo-rusofili care îți pot spune pe ritmuri de balalaika despre cele 7 meciuri din 8 posibile pe care Medvedev le-a câștigat în 2020 sau despre legenda celor nu-mai-știu-câte finale consecutive jucate de rusul lor preferat spre finalul anului trecut. Problema e că lovitura preferată a lui Stan the Man e reverul cu o mână, nu statistica din șezut, așa că treaba s-a acrit pentru Dănuț mai repede decât vinul ținut în sticle de Pepsi. Așa ne-am trezit la propriu cu un meci de povestit nepoților în drum spre școală.

Stan e într-un soi de program de subțiere personală și de subțiere a sângelui din mințile noastre, pentru că altfel e destul de greu să justifici cu acte și delegații ștampilate motivul pentru care elvețianul prinde tot mai mare drag de meciurile încheiate în cinci seturi. Are deja două la AO, iar ăsta e genul de informație pe care Nadal nu ar înțelege-o sub nicio formă. Indiferent de limba în care îi este livrată.

Medvedev a băgat pe foc lemne uscate siberiene în seturile al doilea și al treilea, dar asta doar până când Stan a scos de pe balcon un molid sănătos adus din Alpi și i-a blocat rusului hornul în setul decisiv.

Embed from Getty Images

Garbiñe Muguruza – Kiki Bertens: 6-3, 6-3

E tradiție deja: nu-ncepe bine a doua săptămână de Slam, că aterizează printre noi ultima cronică în care mai auzim de Muguruza. Nu de alta, dar legendele spun că de fiecare dată când mă așez cu burta pe foi și îi dau să bea din laudele mele, Garbiñe se îneacă zgomotos, iar în meciul următor tușește o înfrângere profund non-memorabilă. Doar așa, să-mi fie jenă de mine dacă aș vrea să mai amintesc de momentul în care i-am șlefuit statuia.

După ce a început turneul cu un set pierdut cu 0-6, Muguruza și-a îndesat cărniță bio în covrig și le-a trimis la pregătit răsaduri pe toate adversarele. Mugu agață astfel săptămâna a doua de la AO după ce i-a îngropat entuziasmul lui Kiki Bertens fix în ziua în care aproape omonima Mertens lua bice peste tălpi de la o altă surată latină.

Embed from Getty Images

De consumat în noaptea de luni spre marți la Australian Open:

Sferturi, feminin
02:00 S. Kenin – O. Jabeur
03:30 A. Barty – P. Kvitova

Sferturi, masculin
05:30 T. Sandgren – R. Federer
10:00 N. Djokovic – M. Raonic

*Orele de start pot varia în funcție de desfășurarea meciurilor programate înainte