Stadionul Rațional

Dragă Nasser Al-Khelaifi, mare patron al PSG, ai luat țeapă! După ce i-am închinat milioane de cuvinte elogioase echipei tale de-a lungul timpului, după ce v-am deificat și comparat cu eroii lumii antice, ei bine, ai ajuns prea târziu. Milioanele au fost prea puține. Nu mai sunt liber de contract! Singurul fan din România al echipei tale a fost cumpărat de cineva cu viziune și acum scrie cronici pentru cronici.ro. Bine v-am găsit, așadar, dragi prieteni! Sunt Paul, sunt cel mai nou transfer de 374 de milioane de euro al echipei de cronicari și vă anunț oficial că de astăzi îmi veți sprijini cuvintele, glumițele și metaforele cu umerii voștri goi și puternici. Cam la fel cum e sprijinită Barcelona de Messi de vreo trei ani.

Atletico Madrid – Chelsea 0-1

Să scrii o cronică despre Atletico – Chelsea când săptămâna trecută a jucat Parisul e ca și cum după ce te întorci de la o cină la un restaurant de top, întinzi niște pateu pe pâinea de ieri și o asezonezi cu o bere la pet.

Atletico a tot sperat că părinții vor fi plecați și că își va putea invita partenera acasă. Însă părinții, adică autoritățile spaniole, sătule de umilințele din Casa de Papel, au tranșat drastic povestea: Chelsea trebuia invitată la restaurant. Și ce restaurant mai bun decât unul în Paris? Mă rog, în micul Paris, că oricum domnișoara britanică nu prea are gust. Probabil nici miros, așa că nu au vrut să riște. Și uite așa, capitala mândrului popor geto-dac s-a trezit gazda unui meci din optimile Champions League.

Pe un gazon absolut impecabil s-a jucat meciul. Arăta atât de bine iarbă de pe Național Arena, încât te poți întreba de ce nu este legalizată și în meciurile din Liga 1. Se aude, Nicușoare? Și FCSB merită iarbă de calitate!

Circulă o legendă cum că un om ciung, sociabil, dar fără prieteni, s-a dus de ziua lui onomastică, cu puțina lui agoniseală, în satul vecin. Unde locuitorii nu îl cunoșteau. Și i-a cinstit pe ăștia cu un pahar, sperând să își facă amici. Bucuroși au acceptat sătenii pomană omului nostru, i-au urat, l-au cântat, însă până la un punct. Când, aburiți bine, și-au adus aminte de rivalitatea dintre satul lor și cel al ciungului. Simțindu-se insultați că le-a fost plătită băutura, de parcă ei nu își pot permite paharul, sătenii l-au alungat violent din mica lor localitate pe sărbătoritul zilei.

Cam ca sătenii de mai sus e și Atletico Madrid. Pare o echipa cuminte, care își lasă adversarul să joace. O formație spășită și tristă, doar ce este o doză mult prea ridicată de respect fotbalistic dacă nu un semn de depresie sportivă?  A treia echipa din capitala Spaniei, cum i-ar plăcea lui Meșter să o numim, după Real Madrid și Real Madrid 2, are însă un atu important: și-a vândut sufletul diavolului, cunoscut de noi sub numele de Cholo Simeone. Plapând și firav la aspect, autobuzul Atletico te lasă să-ți faci numărul cu mingea, apoi ți-o ia, te plesnește că un dascăl prăfuit de pe timpuri, te înjură de familie, îți pune 2 și te lasă corigent. 

Ce a uitat Atletico este că săteanul nu este întotdeauna din provincie, ci uneori poate proveni din Londra. De tulpină bună, cum ar veni. Și că, uneori, săteanul nu este ciung, ci are tentacule și seamănă cu un anume Doctor Octopus, celebrul personaj din Spiderman. Așadar, Chelsea, condusă de proaspătul exilat al Parisului, Thomas Tuchel, s-a opus stilului grotesc de defensiv al lui Atletico. Au încercat și șutat și driblat și pasat, dar fără succes. Însă prima repriză s-a scurs ca Titanicul în Atlantic și, cu excepția unui șut submediocru al lui Timo Werner barat de Oblak, nu s-a întâmplat absolut nimic spectaculos.

A doua parte a meciului părea să confirme teza că nici dacă s-ar juca până la sfârșitul timpului nu vom avea parte de ceva acțiune. Totuși, după 68 de minute trecute fix, clopotele au bătut pentru Atletico București. Campionul mondial Olivier Giroud și-a adus aminte că în vară vom avea Euro 2021 și că trebuie să-și merite convocarea la națională: gol din foarfecă de la 11 metri. Blestemat poporul ăsta să aibă doar conducători incompetenți și să aibă stadionul gol când pe el se înscrie cel mai frumos marcat pe teritoriul țării de la Herodot încoace. Pe lângă un gol superb, am mai avut o premieră la această fază: folosirea VAR-ului la București. Ați auzit, domnu’ președinte de bloc Păduraru? Poate văruim și noi scara aia.

Finalul meciului a semănat cu preludiul său. Joao Felix și Suarez au încercat ceva – ultimul chiar și niște simulări de clasă mondială, cum se face-n Champions League. Dar Chelsea nu s-a lăsat dusă de vorbe și a rezistat ispitei de a primi gol încă de la prima întâlnire. E drept că și Atletico s-a comportat exemplar și nu a atentat nici măcar o dată serios la integritatea porții londoneze. Se vede treaba că până și apărarea blidată a lui Cholo se îndoaie în final ca un jeleu lăsat în soare când băieții ajung să joace în Champions League la București. Stadionul ăsta este făcut în mod evident pentru Europa League, nu mai e nevoie de nicio altă dovadă.

Cronicile meciurilor din UEFA Champions League sunt susținute de cititori. Intri în rândul susținătorilor cu un abonament lunar, primești texte suplimentare și poți citi toate cronicile pe Patreon.

Lazio Roma – Bayern München 1-4

Nu o să va ascund că nu simpatizez Bayern München. Sunt un fel Olivia Steer al fotbalului, anti-bavarez convins. Îi disprețuiesc atât de mult, încât am studiat intens istoria Germaniei doar că să am mai multe motive să îi înjur. Ba chiar am încercat să învăț limba germană că să nu discrimez fanii nevorbitori de engleză ai Bayern-ului și să îi pot jigni astfel pe toți, în egală măsură. Nu prea mi-a ieșit calculul cu limba, pentru că după câteva ore de pocit cuvinte eram gata să invadez Polonia. Nu mănânc cârnați că să nu le susțin economia și nu îi consider pe băutorii de bere pasionați de gustul efervescent și amărui al licorii, ci prea săraci pentru a fi băutori de șampanie. Pun manele când vecinii ascultă Rammstein și nu l-am votat niciodată pe Klaus Iohannis. Am întotdeauna în buzunar o cheie specială pentru a zgâria BMW-urile și Mercedes-urile parcate, nu mă voi vaccina cu vaccin german și sărbătoresc anual Tratatul de la Versailles. Râd când nemții plâng și bolesc când germanii sărbătoresc.

O vorbă de pe vremea dacilor spune că atunci când nemții pierd, Dumnezeu s-a uitat la meci. Și ce ocazie mai bună pentru divinitate dacă nu chiar un meci jucat pe teren propriu, la Roma, deci practic la Vatican? Numai că Dumnezeu pare că nu este microbist, că altfel nu se explică cum Bayern München continuă să  câștige. Și să tot câștige! Exasperant de mult, Bayern München, acest satrap al speranțelor tuturor suporterilor care nu țin cu bavarezii, tot câștigă!

Și a început meciul. Nici n-am apucat bine să mă așez în canapea, că Mateo Musacchio, fundaș al lui Lazio, și-a dat seama că i-ar stă mai bine în alb-roșu și în poziție de atacant. Așadar, i-a păsat perfect lui Lewandowski și acesta a înscris al 950-lea gol din acest sezon în Champions League.

În minutul 24 a înscris și Jamal Musiala, un băiat născut în 2003. Frumos gol, doar că nu am apucat să îl văd. Când am sesizat că ne îndreptăm spre 0-2, am spart preventiv televizorul că să nu mai trăiesc încă un succes al insuportabililor bavarezi.

Am repornit meciul pe mobil, ce să fac? Mă concedia Meșter de la prima apariție. Și am sperat. Hai, nu poate fi așa rău. Roma e, totuși, cel mai important oraș antic. Degeaba. Leroy Sané nu a ezitat să îmi amintească de faptul că Imperiul Român de Apus a căzut de la invazia triburilor germanice. 3-0 la pauză, aia e.

A două parte a început la fel că prima: un alt fundaș al lui Lazio, Francesco Acerbi a aplicat pentru un post de atacant la Bayern și a dat gol. Mă rog, autogol, depinde de perspectivă. 4-0. A reușit și Lazio un gol prin Juaquin Correa în minutul 49, dar a picat prost. Acest gol ne-a făcut să credem că imposibilul poate deveni posibil. Că Lazio poate deveni Manchester United din 1999. Că se poate întâmplă ceva, orice! N-a fost să fie, evident, iar meciul s-a încheiat așa. 1-4 pentru Bayern, iar speranțele noastre pentru retur merg către vreun eveniment extraterestru care să îi răpească pe bavarezi definitiv. Sau să le bage șampanie în sticlele de bere.