O să comit o nouă indiscreție și o să ies din dulap ca bulgar. Mă identific drept bulgar sau, și mai grav, drept româno-bulgar. Secolul îmi permite să mă identific drept orice, așa că de ce nu? Ce are să fiu și eu bulgar? N-are nimic. Plus că mă ajută în acest sens biografia, doi dintre cei patru bunici ai mei fiind, ați ghicit, chiar bulgari.
Și cum stau eu așa, bulgar, sau măcar româno-bulgar, și mă uit la lume și la lumea tenisului – ce văd?! La doamne și domnișoare are pentru cine să bată inima cu drag, cum se spune acum. Gabriela Ruse a făcut un turneu excelent. Nu o elimini în fiecare zi pe Krejcikova. Nu ești în fiecare zi atât de aproape să o trimiți acasă și pe Badosa.
La domni, însă, pe partea românească a vieții – e secetă. Așa că, neavând ce să mai fac, am început să îi port simpatie lui Grigor Dimitrov, acest Grigore al lu’ Mitică bulgăresc, un adevărat rege playboy al tenisului la zi.
Nu credeam să trăiesc ziua în care regele playboy al tenisului să fie un bulgar, dar iată că aici ne aflăm – și de ani de zile. Un flăcău bine crescut, că mai avea un pic și împlinea doi metri, Grigore al lu’ Mitică știe și olecuță de tenis.
Suficient cât să dea și în acest an speranțe că ar putea să își încheie cariera cu un titlu major. Până acum n-a urcat mai mult de semifinale și deja la treizeci și trei de ani îți bate anti-inflamatorul în geam și te îmbie să-l folosești.
Știu ce vorbesc, sunt mai în etate ca Grigore, chiar dacă n-am ajuns în toată cariera în semifinale nici la mine în bloc, nici măcar la table, mai ales că nici nu joc table.
Oricum, anul acesta a fost unul de soi pentru bulgarul nostru, care a atins discret sferturile la Paris, ceea ce de asemenea nu se întâmplă în fiecare sezon, în sensul că nu i s-a mai întâmplat niciodată până acum.
Quality Sport Images/Getty Images
Și revenind la ce ne doare, m-a uns pe sufletul greu încercat de româno-bulgar victoria lui Grigore la alde A. Rublev, rusul.
O să mai comit o indiscreție și o să mărturisesc scandalosul amănunt că mă bucură înfrângerile rușilor chiar și pe terenul de tenis. Am acest suflet hain de a mă bucura de înfrângerile rușilor și la popice, în cazul în care rușii joacă popice și mai și pierd. Am și eu dreptul sfânt la traumă istorică.
Dar acolo, în arenă, bulgarul nostru drag a fost mai bun, a făcut una dintre partidele vieții sale și oricum e o realizare că a scăpat întreg din încleștarea cu Rublev. Dacă n-ar fi avut între dânșii un fileu nu cred că ieșea la fel de bine.
Grigore al lu’ Mitică a ajuns în viață până pe locul trei în lume, mai mult nu. Și în curând îi face de șapte ani acelei întâmplări. Dar s-a menținut, s-a menținut.
Acum este în primii zece (mai exact pe locul nouă) și cu puțin noroc îl vedem înhățând tava victorioșilor tocmai la americani.
Dar chiar dacă pleacă acasă până la ora la care termin de scris acest text sau până la ora la care terminați dumneavoastră de citit acest text, Dimitrov se cheamă că a reușit.
Dylan Buell/Getty Images
Căci, la fel ca băieții noștri din Pantelimon, și el a ales să facă asta, fiindcă altceva n-a fost, și a vrut să facă bani din asta, fiindcă altfel n-avea rost. Și a făcut. Peste douăzeci și șapte de milioane de dolari a strâns din tenis Grigore, ceea ce a dat un plus de farmec sex-appeal-ului său nativ, bulgăresc.
Și, totodată, arată că în jocul de astăzi chiar dacă nu treci vreodată de o semifinală la unul dintre turneele majore tot îți rămân paralele pentru nouă vieți.
Deși nu a avut succes la titluri, a avut cum se spune mai mult noroc în dragoste. Când până și eu eram tânăr, Grigore umbla cu alde Șarapova, cu Nicole Scherzinger, o cantautoare de succes în anii 2010, și nici măcar inenarabila Mădălina Ghenea nu i-a rezistat bulgarului. Când până și eu eram tânăr, lui Grigore i se spunea Bebe Fed, fiind socotit un Federer mai mic. Acum, e și Dimitrov un Federer mai mic întocmai cum e Bucureștiul – Micul Paris. Adică nu e.
Dar chiar și așa, din tenisul la zi, de dânsul îmi leg caii, bidiviii, armăsarii speranței. Sigur, ar mai fi și Sinner, dar deasupra sa planează deja norii gri ai unui eventual vânt trucat în pupa.
Așa că rămânem cu bulgarul. Nu e cea mai bună, nu e nici cea mai rea dintre situațiile în care ne-am aflat vreodată. Mai ales că nici bulgarii, la fel ca noi, nu par să mai aibă un epilog după Grigore și, odată cu dânsul, se va săvârși o epocă și în tenisul bulgăresc.
Clive Brunskill/Getty Images
Altfel, cu Nole și Alcaraz trimiși la odihnă, căci a fost un an lung și greu, bașca Jocurile Olimpice de la Paris, câștigătorul pare să vină de pe culoarul unde se întrec Fritz și Zverev, dar viitorul încă nu a venit, așa că până atunci un călduros: Hai, bulgarul!
Mai ales că, uite, Grigore a încropit trei sute de victorii pe hard și i-o fi fost și lui destul de greu. I-o fi fost, dar nu îi mai e.
Căci, ca orice om de-al nostru din Est care și-a umplut teșchereaua, s-a stabilit la Monte Carlo și de acolo viața capătă nuanțe ceva mai roz. Nu găsiți?
Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?
Cronicile de la US Open îți sunt oferite de noul Porsche Macan. 100% electric.
Andrei Crăciun nu se pricepe la tenis, cum nu se pricepe la niciun sport, ceea ce îi dă frumosul avantaj de a privi întrecerile cu ochiii copiilor: ca pe niște miracole. Se uită, totuși, la tenis de zeci de ani (fiindcă are și el, de-acum, o vârstă). Nu crede în jucătorii cei mai buni din toate timpurile, pentru că nu a apucat decât timpurile personale. Iar în timpul care i s-a dat, imun la toți specialiștii și la toate ierarhiile riguros întocmite, consideră că nu a mai fost nimeni (și nici nu va mai fi) ca Andre Agassi.
Ca să vă dați seama care e nivelul la care discutăm, finala sa preferată de Grand Slam s-a întâmplat la Roland Garros înspre sfârșitul secolului XX: o încleștare Sergi Bruguera-Alberto Berasategui. Și mai rău: în ultimii ani, în plină epocă de aur Federer-Nadal-Djokovici, jucătorul său preferat a fost cehul Štěpánek, pe care îl asemuiește, din motive inexplicabile, lui Joe Limonadă, nu-l știți dumneavoastră, un erou cehoslovac de filme western.
