Pentru circuitul masculin, Rublev joacă un rol foarte interesant. Pe capul lui nu au fost probate coroane de carton, așa cum am făcut cu alții din generație atunci când le luam măsuri în încercarea de a pregăti următoarea familie regală a circuitului ATP. Îi și seamănă prea mult numele cu al lui Medvedev și e la fel de apucat atunci când nu are suficientă sare în ciorbă și poate de asta înoată pe sub sonare și nu-l deteactează radarele decât atunci când îi ajunge transpirația pe trofee. Însă Andrey nu pleacă nicăieri. Când nu sunt Grand Slam-uri, omul merge peste tot pe unde are stație avionul, joacă turnee tot anul și strânge bibelouri de pe la toți. S-a instalat în Top 10 și e imposibil să îl scoți de-acolo.
Acum va juca a 25-a finală și are noroc: în Madrid nu se face punte cu zile libere, prin urmare farmaciile sunt deschise. Deci are toate șansele să își poată cumpăra orice fel de calmante vrea pentru ca la ora finalei să nu mai riște o descalificare în cazul în care prin arenă se pierde un țânțar. Sau ce alte chestii scandaloase îi mai apasă lui butoanele ce-i dau blue screen la rațiune.
Și poate că meciul din semifinala cu Fritz a părut simplu. Avem și un motiv pentru care ar putea exista impresia asta: a fost simplu. Fritz e prin lumea asta a tenisului colegul ăla din liceu cu părinți bancheri care-l aduceau zilnic la școală. Prin comparație, Rublev e vecinul lui Fritz, îl mai luau și pe el cu mașina, dar nu prea des. Pentru că asta își băga crampoanele de la fotbal în tapițeria de piele a mașinii domnului Fritz.
Cealaltă mare problemă a lui Fritz a fost că în semifinale nu a participat la două dintre game-urile meciului. Întâmplarea face ca alea două să fi fost cele cu care Rublev a câștigat meciul. Poate să pară puțin și nedrept, dar e ca în noaptea de Revelion: nu îi pasă nimănui dacă ești treaz în cele zece mii de secunde de dinainte de ora 11:59 și în cele zece mii de secunde de după ora 12. Ce contează e să fii acolo cu cinci secunde înainte de Anul Nou și cinci secunde după. Restul sunt chestii ce pot fi povestite la micul dejun.
Cu două break-uri bine țintite, Rublev a cârmuit jocul către gară și l-a coborât pe Fritz din tren fix acolo unde a vrut, la punctul și mai ales momentul potrivit. Au jucat ceva mai mult de 70 de minute, dar concret a fost un meci de 10 minute. A fost de parcă nu era timp și partida trebuia desfășurată pe alte reguli. S-a renunțat la game-urile prea mult prelungite imediat după primul – când Fritz a făcut și break – pentru că nu era asta rețeta la care lucra Rublev. Ăsta avea cozonaci în cap și Taylor tăvălea burgeri prin făina omului.
Așa că Rublev a luat făcălețul și a început să frământe backhand-ul adversarului, ignorând complet faima de grangur la serviciu pe care Fritz și-a construit-o. Magia meciului a fost că Rublev și-a ascuns superioritatea în spatele echilibrului. E o treabă aproape poetică. E ca în relațiile toxice în care știi că ea nu suporta să te vadă că te uiți la Gloria Buzău cu Șelimbăr, dar acum, cu noul iubit, e în fan clubul Borussia Dortmund.
Foto: Julian Finney/Getty Images
Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?
Cronicile de la Madrid Masters îți sunt oferite de 2Performant.
Felix Auger – Aliassime – Jiri Lehecka: 3-3, ab.
E foarte greu să mai condamnăm momentele în care indivizi cu acces la telefon explică de pe canapea ce ar trebui să facă jucătorii pe teren și cum știu ei mai bine ce trebuie jucat. Pentru că Felix, în ultimele patru meciuri, are trei în care adversarul ori nu a început, ori a început meciul fără să-l termine. Adică fix definiția conceptului „păi așa puteam și eu”.
Pe de altă parte, acest foarte recent abandon pune mai multă lumină pe ce zicea Elena Rybakina în urmă cu două zile, când se plângea de faptul că au ajuns turneele Masters (care-s cam obligatorii pentru jucătorii de top) să se încalece între ele, să se dubleze și să țină cât un Grand Slam. Și ca un soi de bonus, turnee ca cel de la Madrid țin neapărat să programeze meciurile pe sesiuni, ca să mai vândă un rând de bilete.
Mult timp am crezut că Formula 1 e sportul în care instituția patronală e cea mai ahtiată după ideea de a stoarce și ultima fibră de viață din prestatori și de a scoate-un leu pe ea. Eh, poate că nu mai sunt singuri și acestui grup select i se alătură și lumea tenisului. Rachetele sunt însă tot mai rezistente, deci probabil ne așteaptă turnee la care doar sculele jucătorilor mai intră (și rămân până la final) pe teren.
Foto: Julian Finney/Getty Images
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
