După ce aseară am asistat la sfârșitul unui veac, acela al ursului Nadal, capitala Spaniei a deschis astăzi sezonul vânătorii la căprior. Exemplarul, urcat pe un binemeritat piedestal de specialiști, e numai curbe la nivelul membrelor inferioare, are senzori ascuțiți by nature, simte pericolul de la mare distanță, i-au mijit bine de tot și coarnele. E rasă protejată, nu te joci. Cu alte cuvinte, nu i se spune vânătoare, ci de-a dreptul braconaj, dacă te dai la o asemenea vietate. Dar ai coborât în arenă și asumându-ți un asemenea risc. Iar rusul Rublev are figură de erou negativ într-o mini-serie TV care îți înghite pe nemestecate weekendul în care îți făceai griji că n-ai cu ce să ronțăi pop-corn sau semințe de dovleac.
Ultima dată când am fost la pescuit, activitate care mă prinde rar, am băgat în sacoșă un kilogram și ceva de plătici și carași. Plus un papuc de plastic. Imediat m-a luat la întrebări în viteză un curios oarecare:
– Nu te supăra, la ce ai dat?
– La întâmplare, i-am răspuns, trăgând cu mișcări ample aer în piept. Mă înțepasem și într-un cârlig, era ultima mea grijă să mă laud. La fel și-a încercat norocul și Andrey care avusese o singură dată satisfacția de a-l agăța în plasă pe Carlitos. Se întâmpla în decembrie 2022, la un turneu din Emiratele Arabe Unite, dar nici el nu mai știa ce momeală încercase, râmă, glonț de argint, mămăligă sau cartușe de carton presat.
Julian Finney/Getty Images
Sub privirile unor glorii ale lui Real Madrid și Barcelona, printre care i-am dibuit pe Raul Gonzales, Luka Modric și David Villa, Alcaraz s-a întrebuințat peste măsură ca să salveze jumătate din tentativa lui Rublev. A fost mai întâi un 6-4 în care crețul cu bentiță și-a tot testat luneta. A tras din toate colțurile, căci e greu să împiedici ciuta care zburdă de plăcere pe poteci. Spaniolul trăiește ca un adolescent execuțiile de top pe care – nu mai are nimeni niciun dubiu – le și antrenează ca pe propriile obsesii. Acolo se vede vârsta încă foarte fragedă a acestui campion încă în scutece. Iar în acest meci a nimerit și câteva gherle după colierul de frumuseți ca scoase din atelier.
Cu ce să-l atragă în cursă numărul 8 ATP? Cu serviciul. Nu-i trebuia armă de colecție, vreun arc de la Muzeul William Tell. I-a împușcat punct după punct în manșa a doua, una adjudecată mai clar decât rămâne în anale. Să ai 90 la sută procentaj de eficiență al primului serviciu, e ca un doi-zece, doi-zece în microfon atunci când pregătești deschiderea festivalului. Totul e pregătit, inimile sunt precum fluturii lipite de instalația de iluminat, aștepți doar să savurezi momentele precum crocodilul aiurita antilopă gnu. Când mingea n-a plecat la fel de arcuită din racheta lui Rublev, Alca a replicat ca un model de lux ce este. Scurte, forehanduri sclipitoare și pentru neinițiați, loburi cu scopul precis de a duce încrederea lui Andrey spre obștescul scurt-circuit.
Redutabil și pe retur, oaspetele galei s-a servit însă pantagruelic și cu breakuri. A salvat și ce părea îngropat și dat cu var. Altfel n-ar fi putut să se laude cu o asemenea captură: 6-3, 6-2 în seturile în care s-a întâlnit pe trasee doar cu cameramanii de la Animal Planet. I-a ieșit, îi putem spune vânătoare Masters după ce a oprit campionul ultimelor două sezoane madrilene: l-a pupat și i-a dat drumul înapoi în natură.
Foto: Getty
Aryna Sabalenka – Mirra Andreeva 6-1, 6-4
Nu diferența de ani dintre cele două e o problemă, deși sarcasmul unora întreabă de ce Săpunaru mai e titular la Rapid și la 40 de ani. Forța etalată de taberele adunate să decidă ultima semifinalistă a acestui turneu, aici s-a jucat piesa recent găzduită de metropola care nu-i la fel de spectaculoasă ca Barcelona. Am stabilit de multă vreme: Sabalenka e un monstru delicat, stârnește tsunami în urma loviturilor sale și râde zgomotos, îți aduce apa din ocean cu o bucată de continent, apoi te invită la un concurs de tricouri ude. Dacă ar fi locuit în București, Arafat și-ar fi făcut casă alături, n-o poți lăsa nesupravegheată. Primești de la ISU alertă, nici nu știi de unde vei fi izbit, livrezi adrenalină la export până copleșești Big Pharma.
Dar tenisul feminin sigur celebrează prezența acestui reactor uman în circuit. Ai nevoie de repere, de standarde. Ca să știi cât de valoros ești, trebuie să știi cu cine să te compari. N-o s-o faci cu subsemnatul. De pildă, Iga este number one datorită unei combinații rare: te naști astfel sau încerci să compensezi prin antrenament. Însă nu-ți garantează nimeni că te vei adăposti sub o șepcuță similară în fruntea WTA, e și chestiune de filon. În schimb, cu forța și agresivitatea Sabei poți mereu să-ți creezi propriile teste și să te examinezi până la pensie.
Foto: Getty
Mirra se prezintă ca un talent pentru varianta romantică a tenisului, o entitate cu destul sânge rece la o vârstă la care alți semeni de-ai săi încă mai cred că viața reală se află pe Instagram și Snapchat. Ea nu se va putea lua niciodată la trântă cu Aryna pe aceste două paliere, pe impulsivitate și putere fizică. Nici inteligența artificială n-o poate învinge ușor, campioana en-titre știe și cu reglajele fine.
Presupun că atletei din Belarus i se servește zdravăn la antrenamente, că bagă ciment și mortar într-un retur cât mai solid în condiții evident neprielnice. Or Andreeva, la 17 ani, n-ar fi putut să-i livreze basculante de moloz peste fileu. După 1-6 în prima rundă, cu multe avioane cărora putea doar să le intuiască direcția, rusoaica a opus ceva rezistență, însă numai din tehnicitate. Posedă și nervi de viitor star, jucând cu tușa pentru a salva o minge de meci. Pe de altă parte, și Saba coborâse garda, luase bine de tot pulsul opoziției, ulterior a început să joace pe pilot automat. Cu rezervele, cum ar veni. Mâine o așteaptă Rybakina în semifinală, iar kazaha, după aproape două seturi de uitat, a renăscut de ca și cum Săptămâna Mare ar fi fost despre ea.
Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?
Cronicile de la Monte Carlo Masters îți sunt oferite de 2Performant.
Elena Rybakina – Yulia Putintseva 4-6, 7-6, 7-5
De Ziua Muncii, cele mai bune fete din Kazahstan au avut cărbune roșu pisat din belșug, nu și carne sfârâind. Nici măcar soarele nu-și dădea interesul să rezolve acest neajuns al împătimiților de proteină animală: se cuibărise după nori, era doar într-un job part-time cu acea bucată de glob. La noi peste 20 de grade Celsius, semn că și lui Dumnezeu îi plac românii în trening pe lângă mititeii înghesuiți pe grill. La Madrid, arbitrul din înaltul foișorului era înfofolit. Dar cu ochelari de soare pe nas, inadecvare vestimentară pe care o înțeleg doar atunci când întâlnesc pe plaja de nudiști caractere defilând în tatuaje și cizme de zootehnist.
Jucătoare kazahe, însă ambele au fost aduse de barză în căciula cu urechi de la Moscova, să ne înțelegem. Cu Elena mai bine clasată, favorită și conform cifrelor bookmakerilor pe care noi, cronicarii lui Meșter le dezavuăm, numai că până astăzi ambele meciuri directe fuseseră câștigate de Yulia. Semn că sensibilitatea pe care ți-o cunosc numai vecinii e o teză încă departe a de fi încheiată de antropologi. Poți fi campion mondial la karate, așa cum Galațiul meu știu că are cu duiumul numai pe vreo două străzi lăturalnice, dar nu înseamnă că ești infailibil: e destul să se afle pe scara blocului că ai lăsat o dată sacul cu resturi menajere lângă lift, la parter. Cel care te-a filat deja simte cum i s-a cântat și lui imnul de stat. Măcar o strofă, acolo:
– Ăla campion? Lasă că l-am văzut eu cum trântește ușa când intră seara în bloc. Nu e normal, trăim în junglă?!
Prin această sferă social-culturală plutește și relația Putintseva – Rybakina. O vedeam pe cea de-a doua câștigând fără să transpire, poate că și zâmbetul ei întrucâtva distrat lucra din plin la această impresie.
– Lasă că știu eu că împingi bătrânelele pe scări! Nu le-ai cumpărat niciodată pâine, nu le-ai dat o mână de ajutor când s-au inundat în baie, o măcina pe sub sprâncene sportiva mai experimentată. Se hrănea cu energia pe care i-o fura direct de la stâlp campioanei de acum doi ani de la Wimbledon. Antrenorul Elenei îi tot trăncănea de pe margine, a vorbit mai mult decât toți comentatorii partidei, a făcut-o în două sau trei limbi. Eleva sa părea să nu poată depăși complexul, cu toate că în startul meciului își iertase adversara de mingi de break, de o detașare în set. Urmau ași bine țintiți, lovituri trimise din laser, apoi erori copilărești ca atunci când îi ungi cuiva clanța cu pastă de dinți, dar nu te asiguri înainte că nu e nici măcar o insectă vie pe casa scării.
Foto: Getty
O să-l visez și la noapte pe Stefano Vukov, coach-ul Rybakinei. Tenisul povestit de el a fost cu mult superior cantitativ. De calitate avea să se ocupe în cele din urmă favorita partidei, aceasta rupând o rachetă înainte de a-și ordona jocul. A pășit în decisiv după un tie-break în care s-a enervat și Putintseva, ambele tenismene fiind fluierate pe rând de publicul cu nas de ceară de la Madrid. Dacă vreau să mă descarc chimic, lasă-mă să priască procesul, oricât de penibil aș părea! Așadar, le-am înțeles. Mai ales că n-a fost ușor pentru niciuna dintre ele. Yulia ara la final prin zgură ca un tractor de epocă, după ce în manșa finală avusese 5-2 și 40-15 pe serviciul compatrioatei. Sau a vecinei, cum am stabilit deja. A fost scorul la care outsidera chema polițistul de proximitate. Sectoristul, cum îi mai spunem.
– Campioană, campioană, dar nu lăsăm rufele la uscat pe latura cu potențial turistic a imobilului.
Cine se mai aștepta ca Elena să scape neamendată? Punct cu punct, a făcut tot cartierul lună și este dată drept exemplu pozitiv la gazeta de perete. Bravo, așa se face, tovarășă!
N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.
